Rectorii

Rectorii Seminarului Romano-Catolic „Sfântul Iosif” din Iași au avut un rol esențial în formarea generațiilor de preoți și în continuitatea vieții academice, spirituale și comunitare a instituției. Succesiunea rectorilor reflectă etapele dezvoltării Seminarului, responsabilitatea conducerii și contribuția fiecărei perioade la misiunea formării sacerdotale.

 

1. Pr. Francisc Habeni (1886-1894)
2. Pr. Felix Wiercinski (1894-1897 şi 1930-1932)
3. Pr. Francisc Janik (1897-1900)
4. Pr. Augustin Wagner (1900-1904)
5. Pr. Iosif Wasiliewski (1904-1905)
6. Pr. Adalbert Baudiss (1905-1906)
7. Mons. Diomede Ulivi (1907-1909, 1910-1911, 1920-1923 şi 1927-1930)
8. Pr. Eugen Germond (1909-1910)
9. Pr. Grigore Enariu (1911-1919)
10. Pr. Gheorghe Peţ (1923-1927)
11. Pr. Stefanus Jakubek (1932-1934)
12. Pr. Alfons Schinke (1934-1938)
13. Pr. Florentin Idoate (1938-1939)
14. Pr. Marcu Glaser (1939-1941)
15. Pr. Ioan Mărtinaş (1941-1942)
16. Pr. Petru Pleşca (1942-1946)
17. Pr. Anton Trifaş (1946-1948 şi 1956-1967)
18. Pr. Gaspar Bachmaeier (1967-1971)
19. Pr. Anton Despinescu (1971-1972)
20. Pr. Eduard Ferenţ (1972-1975 şi 1979-1982)
21. Pr. Petru Gherghel (1975-1978)
22. Pr. Eduard Sechel (1978-1979)
23. Pr. Ioan Robu (1982-1983)
24. Pr. Alois Fechet (1984-1989)
25. Pr. Aurel Percă (1989-1994)
26. Pr. Alois Bulai (1994-2001)
27. Pr. Wilhelm Dancă (2001-2011)
28. Pr. Benone Lucaci (2011-2015)
29. Mons. Benone Farcaş (2015-2021)
30. Pr. Ştefan Lupu (2021-)

 

Pr. Francisc Xaveriu Habeni

S-a născut în anul 1826 într-o localitate din Polonia. A studiat la seminariile Ordinului „Societății lui Isus” și a fost sfințit preot în anul 1856. La 28 iunie 1885, provincialul Societății lui Isus pentru Galiția l-a anunțat pe episcopul Camilli că îi va trimite doi preoți pentru activitatea didactică de la Școala Parohială din Iași, unul dintre ei fiind părintele Habeni. Acesta a fost numit și superior al noii misiuni iezuite din Moldova.

După ce episcopul Camilli a deschis Seminarul episcopal din Iași (29 septembrie 1886), preotul Francisc Habeni a fost numit rector al acestui institut de învățământ, fiind primul superior al seminarului episcopului Camilli. În această perioadă s-a îngrijit de creșterea și verificarea vocațiilor din Moldova, făcând numeroase vizite în satele catolice, a cristalizat un regulament pentru elevii indigeni, un statut al seminarului și a fost nevoit să intermedieze numeroase tratative cu statul român. Jurnalele sale ne arată minuțiozitatea cu care lucra, îndeplinind toate muncile „atât de necesare menținerii trudei episcopului Camilli: a avea un seminar pentru preoți indigeni”.

Munca asiduă depusă de părintele Habeni a lăsat amprente vizibile asupra trupului său, care a slăbit brusc și a murit la 7 august 1894. Jurnalul Seminarului diecezan din Iași consemnează astfel acest moment: „A murit în vârstă de 68 ani…, la 9 ore 45 minute seara, după ce a primit cu evlavie și supunere la voința lui Dumnezeu sfintele taine”. Înmormântarea a avut loc în ziua de 9 august în Cimitirul „Eternitatea” din Iași.

Pr. Felix Wiercinscki

S-a născut la 20 august 1858, într-o familie nobilă din orașul Danzig. A absolvit școala elementară în localitatea natală, iar la 18 iunie 1878 a intrat în Societatea lui Isus. Studiile superioare le-a făcut la Roma și Cracovia. A fost hirotonit preot la 21 iunie 1885, iar doi ani mai târziu a fost trimis la Iași ca prefect și profesor la Seminarul din Iași. La 7 august 1894, în urma morții părintelui Francisc Xaveriu Habeni, a fost ales și numit rector al Seminarului diecezan și superior general al Societății lui Isus din Moldova.

A rămas rector până la 17 august 1897, când a fost mutat la Cristianopol ca profesor de dogmatică la mănăstirea preoților bazilitani. A revenit la Iași în anul următor și a fost numit prefect general. Nici de această dată nu a stat mult timp în Moldova, deoarece, la 27 iulie 1900, a părăsit Seminarul din Iași și a fost trimis iarăși la Cristianopol, ca rector al seminarului de acolo. La 15 noiembrie 1901 a fost trimis la Cracovia, unde a preluat catedra de teologie dogmatică din cadrul Facultății de Teologie. În anul 1902 s-a întors pentru a treia oară în Moldova, unde a fost numit superior al caselor iezuite din Dieceza de Iași și administrator al Parohiei Botoșani. De aici, la 23 octombrie 1903, a fost trimis ca misionar în Rusia. În perioada 1911-1925 a activat în mai multe țări: Danemarca, Suedia, Germania, Bucovina, Estonia etc. În luna mai 1925 a revenit în România, unde a lucrat ca misionar în Basarabia, iar de aici a fost trimis din nou în Germania și Estonia. În luna noiembrie 1929 a fost numit spiritual la Seminarul din București și, totodată, profesor de filozofie.

La 3 august 1930, episcopul Mihai Robu i-a încredințat din nou Seminarul din Iași, pe care l-a condus până la 25 iulie 1932, când a plecat în Germania, la Colegiul Iezuit de la Mittelsteine. De aici a fost trimis din nou în Estonia, unde a rămas timp de patru ani. La 4 noiembrie 1938 a venit din nou la București, dar, datorită vârstei sale venerabile de 80 de ani, i s-a încredințat misiunea de a ține exerciții spirituale în diferite seminarii și mănăstiri. În timpul acestei munci istovitoare, după o scurtă suferință, a murit la 20 ianuarie 1940, la Blaj, unde a fost înmormântat.

 

Pr. Francisc Janik

Originar din Polonia, a venit în Seminarul Catolic din Iași în anul 1890, împreună cu preoții profesori Albert Payen, Augustin Belloir, Iosif Goguyer și Iosif Wasiliewscki. I s-a încredințat conducerea Seminarului diecezan, la 18 august 1897, după plecarea părintelui Felix Wiercinscki, și a păstrat-o timp de trei ani.

Din perioada cât a fost rector putem aminti că, la 22 octombrie 1897, Seminarul din Iași a fost vizitat de regele Carol I (1866-1914). Jurnalul Seminarului din acea vreme a consemnat atmosfera care domnea în acea zi: „A fost o zi cu adevărat sărbătorească, în care regele s-a întreținut foarte cordial cu rectorul și seminariștii…”. În aceeași perioadă, părintele Janik l-a susținut pe episcopul Jaquet în apelul acestuia către autoritățile române de a beneficia de „subvenții și ajutoare în vederea încadrării Seminarului Catolic din Iași în sistemul național de învățământ”. La acest apel, președintele Consiliului de Miniștri, Dimitrie Sturza, a răspuns: „Biserica nu poate decât să ajute la dezvoltarea în credincioși a spiritului național, dragostea de patrie și atașamentul față de rege. Aceasta se îndeplinește întotdeauna dacă clerul a primit, el însuși înainte, o educație națională în școlile care l-au format în această direcție…”. În urma altor tratative, guvernul a alocat 41.000 de franci, iar ministrul a fost de acord cu educația morală și religioasă pe care o primeau seminariștii. Tot în perioada rectoratului părintelui Janik, mai exact în toamna anului 1899, au fost trimiși la studii la Roma primii studenți din Seminarul din Iași: Hildebrand Frollo și Gheorghe Istoceanu.

 

Pr. Augustin Wagner

Născut în Polonia la jumătatea secolului al XIX-lea, a venit în Dieceza de Iași în anul 1885, fiind printre preoții iezuiți care au predat la Școala Parohială din Iași. Într-o scrisoare din 11 ianuarie 1886, episcopul Camilli se arăta foarte mulțumit de activitatea celor „trei flori: Wagner, Herden și Habeni”, când scria provincialului de Galiția despre schimbările semnificative care au avut loc în școala de pe lângă episcopia sa.

Datorită calităților sale deosebite, preotul Wagner a fost numit printre fondatorii Seminarului Catolic din Iași, dar a trebuit să-l părăsească în vara anului 1887, fiind înlocuit cu preotul Zubanik. A revenit la Iași după zece ani, odată cu începerea anului școlar 1897-1898, împreună cu preoții Hupner și Mohl. Trei ani mai târziu, la 23 septembrie 1900, i s-a încredințat conducerea Seminarului diecezan, la cârma căruia a stat patru ani, în calitate de rector. În această perioadă scria: „… mari mutații s-au petrecut în regimul nostru, în eliminarea defectelor elevilor. Domnului trebuie să-i mulțumim pentru a rămâne statornici”.

În perioada cât părintele Wagner a stat la conducerea Seminarului din Iași, episcopul Jaquet a dorit să-și realizeze dorința de a construi un colegiu mai corespunzător cerințelor timpului, începând lucrările de construcție a seminarului de pe Copou. În anul 1904, când preotul Wagner a trebuit să renunțe la funcția de rector, lucrările de construire a acestei clădiri erau aproape terminate, însă nu reușise să plătească datoriile și împrumuturile făcute în acest sens.

Este demn de menționat că, în perioada rectoratului părintelui Wagner, mai exact în noiembrie 1903, s-a fondat în Seminarul din Iași grupul Solidaritatea Sfintei Fecioare Maria, care îi obliga pe membrii săi la o intensificare a devoțiunilor către Sfânta Fecioară, mai ales la imitarea, în viața seminarială cotidiană, a virtuților ei de sărăcie, ascultare și curăție, virtuți ce l-au caracterizat și pe părintele Wagner.

 

Pr. Iosif Wasiliewscki

Originar din Provincia Galiția, preotul Iosif Wasiliewscki a venit ca misionar în Moldova în anul 1890, împreună cu preoții Albert Payen, Augustin Belloir și Francisc Janik. Imediat după sosirea la Iași, i s-a încredințat misiunea de profesor în Seminarul diecezan, pe care a exercitat-o aproape 20 de ani.

În anul 1904, după plecarea părintelui Wagner, i se încredințează „până la limpezirea situației” funcția de rector al Seminarului diecezan. În anul cât a fost rector, în seminar studiau 14 studenți și 20 de elevi. Întrucât nu se cunosc multe date despre activitatea preotului Wasiliewscki ca rector al Seminarului din Iași, redăm programa analitică din anul școlar 1904-1905: limba română (teorie și practică); limba franceză (gramatică și practică); limba germană (gramatică și practică); limba latină (teorie, stilistică, antichități romane și practică); limba greacă (teorie, traducere și practică); matematici (algebră și planimetrie); istoria antică (preliminarii, istoria Orientului, Grecia și Roma); religia (existența religiei, divinitatea religiilor creștine, profețiile, răspândirea religiilor creștine, numărul martirilor etc.); filozofia (logica, critica, ontologia, cosmologia și psihologia); teologia dogmatică (De Deo creatore, De Deo elevante, De angelis, De Deo consummatore, De Verbo Incarnato, De Christo Salvatore, Mariologia, De Dogmate matutino – De sacramento Paenitentiae, Gratia Christi –, De Dogmate vespertino – De sacramentis in genere: De virtutibus și De sacramentis in specie: De Baptismo, De Confirmatione, De Eucharistia: prezența reală, sacramentul și sacrificiul liturgic); teologia morală (De contractibus; De prohibitione, Decalogul – porunca a VI-a – și De sacramentis); Dreptul canonic (De Matrimonio și De paenis ecclesiasticis).

 

Pr. Adalbert Baudiss

Despre acest preot nu se cunosc date biografice anterioare numirii ca rector al Seminarului Catolic din Iași, nici măcar data exactă a venirii în Moldova. Cert este că, în toamna anului 1905, i s-a încredințat conducerea Seminarului diecezan, funcție pe care a păstrat-o până la prima plecare a iezuiților de la conducerea institutului amintit, el fiind ultimul rector iezuit din prima perioadă a seminarului.

În timpul cât a fost rector, în seminar – ca, de altfel, în întreaga dieceză –, s-a simțit un „spirit nou” care nu era conform voinței arhiepiscopului Camilli. Acesta era convins că schimbarea mentalității seminariștilor se datora în primul rând preoților iezuiți, care au influențat simțul de responsabilitate al noilor preoți. Astfel, s-a ajuns la un „conflict deschis” între episcop și preoții iezuiți. Ca o consecință imediată, la începutul anului 1906, episcopul Camilli desființează „Institutul Cipariu” și dorea să mute seminarul în clădirile de pe Copou. Dar, întrucât se aflau prea aproape de grădina Copou, a renunțat la acest plan și intenționa să vândă sau să închirieze acele clădiri.

Dată fiind „situația tensionată din Iași”, preoții iezuiți au hotărât să se retragă de la conducerea Seminarului diecezan „după ce vor lăsa toate lucrurile în ordine”. Astfel, au făcut toate demersurile necesare pentru ca a doua mare promoție de seminariști să fie hirotoniți, iar „cei patru seminariști care vor mai rămâne în seminar să fie trimiși pentru continuarea studiilor în străinătate”. După ce seminariștii apți au primit subdiaconatul, din partea arhiepiscopului Raimund Netzhammer, la 24 iunie 1906, și taina preoțească, din partea arhiepiscopului Camilli, la 26 noiembrie 1906, părinții iezuiți, în frunte cu părintele rector Adalbert Baudiss, s-au întors în Galiția.

 

Mons. Diomede Ulivi

S-a născut la 16 februarie 1872, în Italia, la Piera-Santa. La puțin timp după nașterea lui, părinții săi au venit în România și s-au stabilit la Hălăucești. A intrat în Seminarul din Iași în toamna anului 1886, numărându-se printre primii trei elevi ai acestei instituții. A fost sfințit preot în ziua de 14 ianuarie 1896, iar după hirotonire a fost numit profesor și prefect la Institutul „Cipariu”. În anul 1900 a plecat pentru patru ani în Elveția, la Fribourg, pentru specializare, luând doctoratul în litere și filozofie. Revenit în țară, a fost numit paroh la Bârgăuani, iar apoi la Răchiteni.

În anul 1907 conducerea Seminarului din Iași a fost încredințată pentru prima dată preoților seculari, iar părintele Diomede Ulivi a fost numit rector. La 13 aprilie 1909 a demisionat din această funcție, dar a revenit după un an de zile. În 1911 a plecat, pentru trei ani, ca misionar în Statele Unite ale Americii, iar la întoarcere a fost numit paroh de Pustiana și decan de Trotuș. În perioada 1920-1923 i s-a încredințat pentru a treia oară conducerea Seminarului din Iași, fiind totodată și administrator al Parohiei Iași. Dornic de a studia, a părăsit din nou România, în octombrie 1923, și s-a îndreptat spre Polonia, iar de aici a mers în Italia. În 1925 a revenit în țară și a fost numit paroh de Focșani. În anul 1927 a fost numit pentru a patra oară rector al Seminarului din Iași, funcție pe care a păstrat-o până la 3 august 1930.

Ca rector al Seminarului diecezan, s-a remarcat printr-un spirit apostolic înflăcărat, muncind necontenit pentru binele spiritual și material al seminariștilor: ținea aproape zilnic o meditație, era împreună cu ei la rugăciune, la masă, în recreație, la muncă și mergea deseori la plimbare cu ei. Lui i se datorează revenirea Seminarului diecezan, în 1929, în clădirea de pe Copou, care fusese luată abuziv de către stat.

La 3 august 1930, episcopul Robu încredințează pentru a doua oară conducerea Seminarului diecezan părinților iezuiți și astfel Mons. Ulivi a fost înlocuit. A rămas și pe mai departe în seminar, ocupându-se cu întreținerea materială a seminariștilor, până în noiembrie 1930, când a fost numit cancelar și delegat episcopal. Suferind de angină pectorală, a murit subit la 16 decembrie 1931 și a fost înmormântat în Cimitirul „Eternitatea” din Iași.

 

Pr. Eugen Germond

Nici despre acest preot nu se cunosc date biografice. Din corespondența păstrată în Arhiva Seminarului și în Arhiva Episcopiei de Iași, știm că, în urma divergențelor dintre arhiepiscopul Camilli, preoții iezuiți și „preoții tineri indigeni”, ierarhul de Iași s-a îndreptat spre Congregația „Sfântul Vincențiu de Paul”, cerând insistent de la superiorul general din Constantinopol preoți care să preia conducerea Seminarului diecezan. Episcopul scria, într-o scrisoare trimisă la 13 aprilie 1909, că, în cazul în care nu vor veni preoți lazariști, este nevoit să închidă seminarul, în care erau 23 de seminariști ca „niște oi fără păstor”. Văzând nevoia acută a episcopului Camilli, din Paris se cer numeroase informații despre starea Seminarului diecezan, despre cunoștințele elevilor, despre personalul auxiliar etc., date ce cântăreau mult în elucidarea răspunsului. Răspunsurile episcopului Camilli l-au satisfăcut pe episcopul Lobry, deoarece, printr-o telegramă dată la 26 august 1909, anunță venirea în Moldova a părintelui lazarist Eugen Germond.

Toate fiind rezolvate, la începutul noului an școlar 1909-1910 este numit rector preotul lazarist Eugen Germond. Din această perioadă nu se cunosc multe aspecte: a fost un an școlar obișnuit pentru seminariști și destul de anevoios pentru superiori, întrucât „starea tensionată” amintită în cazul părintelui rector Baudiss persista. Astfel, din cauza nemulțumirilor întâmpinate de rectorul Germond, în special faptul că „preoții seculari nu erau înțeleși de ceilalți preoți”, episcopul Camilli a fost nevoit să renunțe la serviciile lui. Părintele Germond demisionează de la conducerea Seminarului din Iași, în decembrie 1910, și se reîntoarce în Franța. După plecarea lui, episcopul Camilli spera să obțină un alt preot lazarist, dar toate insistențele sale au fost zadarnice.

 

Pr. Grigore Enariu

S-a născut la Bârgăuani în ziua de 24 august 1882. A intrat în Seminarul din Iași în anul 1894 și a fost hirotonit preot la 26 noiembrie 1906. După plecarea părintelui Diomede Ulivi, în 1911, ca misionar în Statele Unite ale Americii, a fost numit rector al Seminarului din Iași, funcție pe care a păstrat-o până în anul 1919, când a revenit predecesorul său.

Din perioada cât a fost rector al Seminarului din Iași s-au putut extrage câteva date importante: la 29 septembrie 1911 s-au împlinit 25 de ani de la înființarea Seminarului diecezan; în primăvara anului 1915, Crucea Roșie a cerut permisiunea de a închiria clădirea de pe Copou, în cazul în care România va intra în război, ceea ce s-a și întâmplat; ziua de 30 decembrie 1915 a fost o zi de doliu pentru toți seminariștii, deoarece, în urma unei boli îndelungate, arhiepiscopul Nicolae Iosif Camilli a părăsit această viață; din cauza Primului Război Mondial, cursurile seminariale au încetat până în 1918, când s-au reluat, la 31 octombrie, sub conducerea aceluiași rector etc. Întrucât numărul seminariștilor era mic, s-a convenit ca ei să-și continue studiile în străinătate, iar Seminarul diecezan să-și înceteze activitatea timp de un an. Din aceste motive, părintele Enariu părăsește conducerea Seminarului din Iași. După ce a plecat de la seminar, a activat ca paroh de Tămășeni, unde, în 1937, a paralizat la o mână și un picior. Chiar și în această stare, a continuat să fie un preot râvnic, dând dovadă de adâncă resemnare creștinească față de infirmitatea care l-a lovit. Astfel, la 30 martie 1939, a fost numit camerier papal, după ce o perioadă de 12 ani (1925-1937) a fost decan de Siret.

Înainte de a pleca spre Beiuș împreună cu seminariștii, episcopul Robu l-a delegat pe Mons. Grigore Enariu ca, împreună cu preotul Anton Trifaș, să aibă grijă de bunul mers al Episcopiei de Iași. Activitatea desfășurată în această perioadă a fost restrânsă din cauza războiului, dar și a bolii care l-a doborât repede. A murit la Tămășeni în ziua de 4 iunie 1948 și a fost înmormântat în cimitirul din localitatea pe care a slujit-o aproape trei decenii.

 

Pr. Gheorghe Peț

S-a născut la 14 aprilie 1894, în orașul Hârlău. A studiat în Seminarul din Iași, iar după Primul Război Mondial a fost trimis la Roma, la Colegiul „De Propaganda Fide”. Aici a fost sfințit preot la 17 decembrie 1921. Întors în țară, a fost numit timp de șapte ani profesor la Seminarul din Iași, dintre care patru (1923-1927) în funcția de rector.

Ca rector, s-a evidențiat prin grija pe care a avut-o față de buna orientare a vocației seminariștilor. Condițiile de cazare erau „insuportabile”, dar părintele Peț s-a străduit să-i încurajeze să nu renunțe la vocația sacerdotală, iar celor mai mari le-a facilitat burse de studiu în Italia, Franța și Germania. Un aspect important al pedagogiei părintelui Peț a fost sistematizarea formării intelectuale a seminariștilor și modul practic de a-și petrece timpul liber și vacanțele. Arătându-se un colaborator eficace al episcopului Robu, părintele Gheorghe Peț s-a străduit să mențină integră „mica familie a seminariștilor”, pentru ca, în cele din urmă, chiar dacă nu aveau spații corespunzătoare, să reușească mărirea numărului seminariștilor și retrocedarea clădirii de pe Copou.

În toamna anului 1927, conducerea Seminarului diecezan i-a fost reîncredințată lui Mons. Diomede Ulivi, iar preotul Peț a fost numit paroh de Gherăești. În anul 1933 a fost transferat ca paroh de Butea și apoi, datorită iscusinței și prudenței de care a dat dovadă, a fost ales consilier episcopal și decan. Cum aminteam în primul medalion, în „perioada tulbure comunistă” a fost locțiitor de episcop sub denumirea de ordinarius substitutus. În ultimii ani ai vieții s-a pensionat, dar a rămas la Butea până la moarte, eveniment ce a survenit în ziua de 20 martie 1974.

 

Pr. Ștefan Jakubek

Născut în 1885, sfințit preot iezuit pentru Provincia Galiția din Polonia, a venit în Seminarul Catolic din Iași în anul 1931. După ce, la 25 iunie 1932, preotul Felix Wiercinscki a părăsit conducerea Seminarului din Iași, plecând în Germania, la Colegiul Iezuit de la Mittelsteine, părintele Ștefan Jakubek a fost numit rector al Seminarului diecezan.

În toamna preluării acestei misiuni, anul școlar a început cu cinci profesori, 50 de studenți la filozofie și 22 de elevi. Aceștia erau întreținuți din colectele făcute în dieceză cu ocazia sărbătorilor de Paști și Crăciun, precum și din ajutoarele provenite de la Asociația „Opera Sfântului Petru pentru Clerul Indigen”. Părintelui Jakubek îi revine meritul de a găsi „o structură mai bună a zilei seminariale”. Aceasta includea: 5.00 – deșteptarea; 5.20 – rugăciunea de dimineață; 5.30 – Sfânta Liturghie; 6.00 – studiu; 7.30 – micul dejun, rânduială; 8.00 – cursuri; 12.00 – prânzul, vizită la Preasfântul Sacrament, recreație; 13.30 – studiu; 14.00 – cursuri; 16.00 – haustus, timp liber; 17.00 – studiu; 18.50 – recreație; 19.00 – rozariu; 19.20 – cina, vizită la Preasfântul Sacrament, recreație; 20.00 – studiu; 20.30 – lectură spirituală; 20.45 – rugăciunea de seară; 21.00 – culcarea.

În timpul aceluiași rector, mai exact în februarie 1934, au început pregătirile pentru introducerea în Seminarul diecezan a Congregației Mariane, acțiune ce avea drept scop dezvoltarea evlaviei către Preasfânta Fecioară Maria și, totodată, formarea simțului de organizare, atât de necesar în activitatea unui preot. Cu această ocazie s-a început o importantă mișcare literară și s-au inițiat adevărate spectacole de teatru. Pe aceeași idee a apărut primul număr al revistei elevilor și studenților din Seminarul Teologic Catolic din Iași, Legiunea mariană, care avea drept scop deprinderea în arta scrisului. La început, aceasta apărea lunar, apoi o dată la două luni. Deși au apărut doar câteva numere, ea „a lăsat în urmă o fărâmă de curaj și un exemplu de jertfă și colaborare pentru generația care îi va lua locul”.

Părintele Jakubek a stat la cârma Seminarului diecezan din Iași până în toamna anului 1934, când s-a retras în Polonia.

 

Pr. Alfons Schinke

S-a născut în anul 1883, a fost hirotonit preot iezuit și a activat în primii ani de preoție în Provincia Iezuită Galiția. În deceniul al patrulea al secolului trecut a venit în Moldova ca profesor la Seminarul din Iași. Spre sfârșitul anului 1934 i s-a încredințat funcția de rector al instituției teologice, misiune pe care a exercitat-o timp de patru ani.

Din această perioadă (1934-1938) putem aminti: fondarea academiei teologice (în 1935); din vara anului 1936 seminariștii și-au putut petrece vacanța de vară în familie (acest privilegiu s-a acordat mai întâi teologilor, apoi și celor din clasele inferioare); s-au făcut reparații importante la clădirea seminarului; în toamna anului 1936 s-a sărbătorit jubileul de 50 de ani de la înființarea Seminarului diecezan etc.

Jubileul de aur al Seminarului diecezan s-a celebrat într-un cadru festiv, fapt pentru care în Jurnalul Seminarului s-au consemnat următoarele: „Cu anul 1936 s-a încheiat un capitol glorios din istoria Seminarului diecezan. A fost anul jubileului de aur. Anul care a înscris o pagină de glorie în cartea de aur a Seminarului Catolic din Iași. Timp de 50 de ani, Seminarul diecezan, cu toată vitregia timpurilor și cu puhoiul greutăților prin care a trecut, și-a continuat menirea sa măreață. Roadele au fost puține, dar prețioase. Puține, față de cei peste 150 de chemați să muncească în via Domnului, dintre care numai 46 au rămas credincioși chemării. Prețioase, dacă stăm și privim începutul și trecutul, zbuciumate de o mulțime de lipsuri și greutăți. Roade prețioase fiindcă, în timpul celor 50 de ani de la fondarea Seminarului diecezan, ca dintr-un focar au plecat 46 de apostoli, de luminători ai credinței în bezna lumii, pentru a duce lumina lui Cristos în suflete, bunătatea în inimi și ajutor în suferințe!”

La începutul lunii septembrie 1938, părintele Schinke a părăsit seminarul, dar și Moldova, și a continuat să activeze în Provincia Galiția.

 

Pr. Florentin Idoate

Nici despre Sfinția sa nu cunoaștem date biografice anterioare venirii ca profesor în Seminarul din Iași. După plecarea părintelui Alfons Schinke, la 5 septembrie 1938, este numit rector al Seminarului diecezan, funcție pe care a păstrat-o până la plecarea definitivă a iezuiților de la conducerea instituției menționate.

Perioada scurtă a rectoratului preotului Idoate a fost marcată de un eveniment unic până acum în istoria Seminarului din Iași: hirotonirea celei mai mari promoții de preoți ai Seminarului din Iași. La 19 martie 1939, în capela Institutului „Notre Dame de Sion”, au primit consacrarea de subdiacon 20 de teologi, după ce, cu două zile în urmă, depuseseră professio orthodoxae fidei în fața delegatului episcopal, rectorul Florentin Idoate. La 28 mai, aceștia au primit diaconatul, iar la 24 iunie 1939, episcopul Mihai Robu le-a conferit taina Preoției. Despre acea zi s-a scris foarte mult. Iată, de exemplu, câteva rânduri dintr-o scrisoare a preotului Ladislau Lohn, prefectul Provinciei din Polonia Minor, care a fost prezent la sărbătoare, către provincialul din Cracovia: „Heri habuimus festum perpulchrum hic in Iași: ordinatio 21 sacerdotum, qui studia in Seminario Iassiensi absolverunt. Plausit tota diocesi operi per Societatem Iesu praestito…”. Alături de aceștia au mai fost hirotoniți încă 12 preoți, colegi cu cei sfințiți la Iași, în diferite orașe din Italia, Germania și Polonia.

După această frumoasă sărbătoare, la 17 septembrie 1939, părinții iezuiți părăsesc treptat seminarul, inclusiv rectorul Florentin Idoate, după ce studenții care rămăseseră în seminar au fost trimiși să-și continue studiile la Roma, Fano și Alba-Iulia.

 

Mons. Marcu Glaser

S-a născut la 25 aprilie 1880, în colonia Landau, din Ucraina. A studiat la Seminarul din Saratov și apoi la Colegiul „Germanicum” din Roma, unde și-a luat doctoratul în filozofie și teologie. În ziua de 24 iunie 1905 a fost sfințit preot la Minsk. Între 1907 și 1916 a fost vicerector și profesor de dogmatică la Seminarul din Saratov și canonic al bisericii catedrale din aceeași localitate. În anul 1916 a fost transferat la Chișinău, unde a fost numit paroh și decan al Basarabiei. Datorită meritelor sale, la 5 februarie 1924, a fost numit camerier papal, iar la 31 octombrie 1930 a fost înscris între prelații Sfântului Scaun.

La 1 septembrie 1939 a fost numit rector al Seminarului din Iași, unde a trebuit să reia activitatea conducerii diecezane, deoarece, cu câteva luni înainte, părăsiseră „în glorie” dieceza preoții iezuiți, care lăsaseră o „operă impunătoare: seria celor 33 de preoți ai promoției 1939”. Sub coordonarea episcopului Robu, Mons. Glaser a primit 47 de elevi, din 58 de candidați. Cu acești elevi s-a adoptat un stil nou de educare: ei frecventau cursurile de la seminar și dădeau examene, ca elevi particulari, și la Liceul de Aplicație din Iași, pentru ca, la terminarea liceului, să poată beneficia de diploma de bacalaureat, diplomă care nu putea fi eliberată de seminar. Monseniorul Glaser a supravegheat ca în Seminarul din Iași să fie primiți elevi buni care să „dea roade bune”, în acest sens insistând și pentru aducerea unor profesori noi.

Întrucât, la 26 iulie 1942, a fost numit superior al Misiunii Catolice din Transnistria, cu reședința la Odessa, Mons. Glaser a trebuit să plece de la conducerea Seminarului diecezan, lăsând în urmă „baza solidă a formării generației preoților care vor avea de înfruntat prigoanele patronate de regimul comunist”.

Cum aminteam în medalioanele episcopilor, Mons. Marcu Glaser a fost consacrat episcop la 25 iulie 1943, iar la sfârșitul anului 1944 a fost numit administrator apostolic al Diecezei de Iași. A murit la 25 mai 1950 și a fost înmormântat în Cimitirul „Eternitatea” din Iași.

 

Pr. Ioan Mărtinaș

S-a născut la 14 martie 1900, în Butea, județul Iași. A intrat în Seminarul din Iași, dar, după câțiva ani, a fost trimis în Italia să-și continue studiile la Colegiul „Bringole-Salle” din Genova. Aici a fost sfințit preot în ziua de 6 iunie 1925. Întors în țară, a activat ca vicar parohial la Gherăești (1925-1927), Cleja (1927-1930) și Iași (1941).

În toamna anului 1941 i s-a încredințat conducerea Seminarului din Iași. În funcția de rector, părintele Mărtinaș a primit, în toamna anului 1942, 40 de elevi și a insistat să-i aibă drept colaboratori pe preoții Martin Pârțac, Anton Romila, Gaspar Bachmeier, Andrei Asaftei, Eduard Doujak și Dumitru Herghelegiu. Intenționa să „facă o echipă bună de formatori”, dar n-a putut, deoarece, în toamna anului 1942, conducerea Seminarului diecezan a fost încredințată preotului Petru Pleșca. Părintele Mărtinaș a lucrat la episcopie, fiind în același timp și profesor, până în 1947, când a fost numit paroh de Gherăești.

La 30 iunie 1950 a fost arestat și închis la Aiud și Periprava-Grind. După eliberare, a activat, până în anul 1967, ca vicar la Dărmănești, după care s-a pensionat pentru limită de vârstă și s-a stabilit la Lespezi. Aici a stat doar câțiva ani, întrucât prefera să activeze la Butea și Gherăești. A murit la 29 mai 1986 și a fost înmormântat în cimitirul din Gherăești.

 

Pr. Petru Pleșca

S-a născut la 5 februarie 1905, la Fântânele Vechi, județul Iași. A studiat în seminariile din Iași și București, după care a fost trimis să-și continue formarea teologică la Colegiul „Bringole-Salle” din Genova, Italia, unde a fost hirotonit preot în anul 1931. Întors în țară, a fost numit paroh de Bârgăuani, iar apoi paroh de Grozești.

În perioada 1942-1946 i-a fost încredințată conducerea Seminarului din Iași, în calitate de rector, într-o perioadă foarte grea din cauza războiului și refugiului la Beiuș. În timpul Celui de-al Doilea Război Mondial, seminarul a funcționat în clădirile de pe Copou, însă numai până în primăvara anului 1944, când a fost evacuat la Beiuș, la internatul Liceului „Mihail Pavel”. Părintele Pleșca a trebuit să ducă numeroase tratative pentru clarificarea situației seminariștilor, mai ales că unii dintre ei au fost înrolați în armată.

În luna septembrie 1945, seminariștii care au perseverat în chemare s-au reîntors la Iași, sub conducerea părintelui rector Petru Pleșca. La Timișu de Jos, lângă Brașov, au fost reluate cursurile „filozofilor” până la începutul anului școlar 1945-1946, când s-a putut redeschide Seminarul diecezan în clădirile de lângă episcopie, deoarece cele de pe Copou nu fuseseră reparate.

Întrucât, din 20 august 1946, conducerea Seminarului din Iași i-a fost încredințată părintelui Anton Trifaș, preotul Petru Pleșca a preluat Parohia Oituz-Grozești, iar după moartea episcopului Durcovici a fost numit ordinarius substitutus al Diecezei de Iași, iar apoi episcop. Episcopul Petru Pleșca a murit subit în ziua de 19 martie 1977 și a fost înmormântat la Grozești-Oituz.

 

Pr. Anton Trifaș

S-a născut în ziua de 21 octombrie 1906, la Horlești. A studiat în seminariile din Iași și București, iar apoi la Colegiul „Bringole-Salle” din Genova, unde a fost sfințit preot la 21 mai 1932. Întors în țară, a activat în parohiile Iași, Grozești, Dărmănești și Rădăuți.

La 20 august 1946 a fost numit rector al Seminarului din Iași. Evenimentul major din această perioadă l-a constituit legea pentru reforma generală a învățământului, din august 1948, când Seminarul diecezan a fost nevoit să-și înceteze activitatea: toți seminariștii au plecat acasă, iar clădirea de pe Copou a fost naționalizată. Nu putem ignora faptul că, în perioada „vacanței Seminarului de la Iași”, părintele Trifaș a fost arestat la 24 august 1948, condamnat în mai multe rânduri și închis la Galata și Aiud. După eliberare, a activat la Iași și Oituz.

La 3 octombrie 1956, în baza adresei Ministerului Cultelor nr. 15.519, ca răspuns la adresa Arhiepiscopiei de București nr. 1.668/28 iunie 1956, s-a deschis la Iași Secția Română a Institutului Teologic Romano-Catolic de Grad Universitar Alba-Iulia și s-a retrocedat clădirea de pe Copou. Sub conducerea părintelui Trifaș, „seminarul era plin până la refuz” și l-a condus până în anul 1967. El a fost numit de către seminariști doctor practicus, deoarece s-a remarcat prin spiritul său de muncă și organizare, restaurând aproape întreg edificiul institutului, dotându-l cu cele necesare pentru studiu, cazare și masă. Trebuie să mai menționăm că, la începutul anului 1965, a fost propus noul Regulament al Institutului Teologic Romano-Catolic de Grad Universitar din Republica Socialistă România, iar la sfârșitul anului 1965 s-a obținut din partea Sacrei Congregatio de Seminariis et Studiorum Universitatibus afilierea quadriennium et ad experimentum a Institutului Teologic Romano-Catolic Alba-Iulia, Secția Română, Iași, la Pontificia Universitas Lateranensis.

Obosit de muncă și epuizat de suferințe, în anul 1967, preotul Anton Trifaș s-a pensionat, dar boala îl doboară și moare la 29 februarie 1968. A fost înmormântat în cimitirul din Horlești.

 

Pr. Gaspar Bachmeier

S-a născut la 13 noiembrie 1909, în localitatea Crasna din Basarabia. A studiat în seminariile din Iași și București, iar apoi la Universitatea din Strasbourg, unde a fost hirotonit preot la 16 iulie 1933. Întors în țară, a fost numit profesor la Seminarul din Iași și, după câțiva ani, a fost trimis să se specializeze la Universitatea din Tübingen, obținând în 1939 titlul de doctor în drept canonic. Revenind în țară, a fost numit profesor la Seminarul diecezan și consilier la Episcopia de Iași. Cu excepția perioadei 1950-1955, când a fost paroh la Târgu Jiu și Râmnicu-Vâlcea, activitatea pastorală și pedagogică și-a desfășurat-o la Iași, unde a fost paroh, profesor și rector al Seminarului diecezan.

Având numeroși ani de profesorat și experiența conducerii „exilului” de la Beiuș, la 1 martie 1967, episcopul Petru Pleșca îi încredințează părintelui Gaspar Bachmeier conducerea Seminarului din Iași, în calitate de rector, funcție pe care o va păstra până la moartea fulgerătoare din 9 iulie 1971. Printre obiectivele sale principale putem enumera: grija pentru formarea spirituală și intelectuală a seminariștilor, repararea și modernizarea clădirii seminarului, restructurarea și mărirea bibliotecii, înnoirea corpului profesoral etc. Având un „suflet blând și mereu deschis pentru nevoile aproapelui” – după cum putem citi pe epitaful de pe crucea monumentului funerar din Iași –, părintele Bachmeier a sădit în sufletele seminariștilor credință și dragoste față de Dumnezeu și, în același timp, un interes asiduu pentru știință, fapt demonstrat și prin progresia matematică pe care a înregistrat-o biblioteca Seminarului diecezan în perioada menționată mai sus.

Părintele Gaspar Bachmeier a murit în drum spre Constanța în ziua de 9 iulie 1971 și a fost înmormântat în Cimitirul „Eternitatea” din Iași.

 

Pr. Anton Despinescu – girant

S-a născut la 19 iulie 1927, în Iași. După absolvirea școlii primare, a fost admis în Seminarul din Iași. Din cauza condițiilor politice, a trebuit să-și termine formarea teologică în Seminarul din Alba-Iulia, pe care l-a absolvit în anul 1953, fiind sfințit preot în același oraș, la 29 iunie. După hirotonirea preoțească, a rămas la Alba-Iulia ca prefect și profesor de istoria Bisericii.

Odată cu redeschiderea Seminarului din Iași (3 octombrie 1956), părintele Despinescu a fost numit profesor de limba latină, istoria Bisericii și patrologie, până în anul 1960, când a fost numit paroh de Focșani și apoi transferat la Huși (1962-1969). La 1 septembrie 1969 a fost numit din nou profesor în Seminarul diecezan, iar în septembrie 1971 – după moartea fulgerătoare din 9 iulie 1971 a părintelui Gaspar Bachmeier –, a fost ales rector girant. Această misiune a îndeplinit-o până la 1 septembrie 1972, când conducerea Seminarului din Iași i-a fost încredințată părintelui Eduard Ferenț.

După acea dată, părintele Despinescu a rămas profesor până în anul 1979, când a plecat în Italia pentru specializare. În anul 1980 a obținut doctoratul în istoria Bisericii la Pontificia Università Urbaniana din Roma. Reîntors în țară, a rămas profesor în Seminarul din Iași, dar a îndeplinit și alte servicii în cadrul Episcopiei Catolice de Iași.

 

Pr. Eduard Ferenț

S-a născut la 4 iunie 1938, în localitatea Dărmănești din județul Bacău. După absolvirea școlii primare în localitatea natală, a intrat în Seminarul din Iași, pe care l-a terminat în anul 1961, fiind hirotonit preot la 8 decembrie, în același an. După această dată, a rămas în seminar ca profesor de filozofie și teologie dogmatică, alături de următorii părinți profesori: Trifaș Anton, Bachmeier Gaspar, Gherguț Andrei, Friedrich Rafael, Bișoc Anton, Gherghel Iosif, Gabor Anton și Jicmon Ioan.

La 1 septembrie 1972 i s-a încredințat pentru prima dată conducerea Seminarului diecezan, în calitate de rector. În această perioadă, părintele Ferenț s-a străduit să ridice „calitatea învățământului filozofic și teologic”; a lansat ideea măririi clădirii seminarului; s-a îngrijit de amenajarea unui teren de sport; a facilitat, printr-un curs teologic fără frecvență, obținerea diplomelor de bacalaureat pentru preoții hirotoniți între 1948 și 1959 la Alba-Iulia; a lansat ideea organizării și inventarierii arhivei Seminarului diecezan etc.

În anul 1975, părintele Ferenț merge la Roma pentru specializare și obține licența în liturgică la Colegiul „Sfântul Anselm” (1977) și doctoratul în teologie dogmatică la Universitatea „Urbaniana” (1979). Întors în țară, i s-a încredințat pentru a doua oară conducerea Seminarului diecezan și, în același timp, dificila muncă de a termina clădirea seminarului, începută în anul 1977, în urma cutremurului din luna martie. Părintele Ferenț a știut să inspire seminariștilor și un puternic zel intelectual. În acest sens s-a realizat un Jurnal al Seminarului din Iași, s-a sistematizat și îmbogățit biblioteca, s-a elaborat noul Regulament de funcționare a Seminarului diecezan și Ratio studiorum, adaptat după normele Conciliului Vatican II, s-a fondat revista Drumuri deschise etc.

În anul 1982, părintele Ferenț a fost numit paroh de Somușca, iar apoi la Rădăuți. În anul 1990 a fost numit din nou profesor de teologie dogmatică la Institutul Teologic din Iași. Ulterior, a predat și la institutele teologice din București și Roman, desfășurând și o amplă activitate publicistică.

 

Pr. Petru Gherghel

S-a născut la 28 iunie 1940, în localitatea Gherăești, județul Neamț. După terminarea școlii generale în satul natal, a intrat în Seminarul Catolic din Iași. La 29 iunie 1965 a fost hirotonit preot la Alba-Iulia. Primul loc de apostolat a fost Parohia Barticești, în care a activat până în anul 1967. De aici a fost transferat la Rădăuți. În ziua de 1 noiembrie 1970 a fost numit profesor la Seminarul din Iași, iar în martie 1975 a fost numit rector al acestei instituții.

Din perioada cât a fost rector, putem evidenția: schimbarea structurii de învățământ, întrucât a devenit obligatoriu învățământul de zece ani; mărirea numărului seminariștilor; obținerea documentelor Conciliului Vatican II și a unor publicații din străinătate, pentru ca „seminarul să poată beneficia de progresul cercetărilor teologice pe plan mondial”; posibilitatea multiplicării locale a cursurilor și cărților cu caracter intern, sub coordonarea părintelui Ioan Ciuraru etc. Un aspect semnificativ din această perioadă l-a reprezentat cutremurul de pământ din 4 martie 1977, care a avariat foarte grav clădirea seminarului, mai ales partea din față, ce trebuia demolată și refăcută. Cu această ocazie, autoritățile de stat au aprobat, destul de greu, consolidarea și amplificarea localului seminarului.

În urma morții episcopului Petru Pleșca, la 21 februarie 1978, Papa Paul al VI-lea l-a numit pe Mons. Petru Gherghel, printr-un decret al Sfintei Congregații a Episcopilor, ordinarius ad nutum Sanctae Sedis cum munere administratoris apostolici al Episcopiei de Iași, ceea ce a dus la predarea conducerii Seminarului diecezan unui alt preot. Cum am menționat, la 14 martie 1990 avea să fie numit episcop titular de Iași.

 

Pr. Eduard Sechel

S-a născut la 25 octombrie 1942, la Bijghir, județul Bacău. După absolvirea școlii primare în localitatea natală și a celei gimnaziale în Buhoci, a fost admis în Seminarul din Iași în toamna anului 1956, fiind în rândul primilor elevi primiți după redeschiderea Seminarului diecezan. În toamna anului 1960 a început studiile filozofico-teologice, pe care le-a absolvit în vara anului 1966. La 26 iunie, același an, a fost sfințit preot de către episcopul Petru Pleșca, la Iași, după care a fost numit vicar parohial la Iași. A fost transferat apoi la Cireșoaia și ulterior la Huși.

La 1 martie 1972 a fost numit profesor la Seminarul din Iași, predând științele biblice, iar în aprilie 1978 i-a fost încredințată conducerea Seminarului diecezan, în calitate de rector. Sfinției sale i-a revenit misiunea grea de a obține, susținut de către Mons. Petru Gherghel, autorizația de construire a edificiului seminarului. În perioada cât părintele Sechel a fost rector al Seminarului Catolic din Iași, s-au început lucrările de consolidare a clădirii vechi și s-au ridicat zidurile noului edificiu (în prezent corpul A). În ciuda acestor activități fizice, preotul Sechel s-a îngrijit și de buna formare spirituală și intelectuală a seminariștilor. În această perioadă au fost desemnați mai mulți preoți care au studiat în străinătate (Eduard Ferenț, Claudiu Dumea, Ioan Robu), s-a realizat un Jurnal al Seminarului din Iași, s-a întocmit un proiect de regulament etc.

În octombrie 1979, Mons. Petru Gherghel l-a numit rector al Seminarului diecezan pe părintele Eduard Ferenț și i-a încredințat misiunea de a termina clădirea seminarului. Părintele Sechel a mai lucrat un an în seminar, după care, în anul 1981, a fost numit paroh de Onești, unde s-a dedicat pastorației spirituale și edificatoare, prin consolidarea bisericii vechi, construirea uneia mai mari și moderne, ridicarea altor edificii etc. Această muncă i-a agravat situația sănătății, fapt ce i-a provocat o moarte prematură, survenită în ziua de 3 ianuarie 1996. Înmormântarea a avut loc la Onești, în ziua de 8 ianuarie, același an.

 

Pr. Ioan Robu

S-a născut la 6 noiembrie 1944, în orașul Târgu Secuiesc, părinții fiind originari din satul Traian, comuna Săbăoani. După studiile primare, a intrat în Seminarul Catolic din Iași, pe care l-a absolvit în vara anului 1968, fiind hirotonit preot la 15 august, același an. A fost vicar la Parohia Craiova și apoi paroh la Tulcea, Mihai Kogălniceanu și Buzău. În perioada 1973-1977 a urmat studii de specialitate la Universitatea din Lateran și Academia Alfonsiană din Roma, obținând titlul de doctor în teologie morală. Întors în țară, a fost numit profesor la Institutul Teologic din Iași, iar în anul 1982 i s-a încredințat conducerea Seminarului diecezan, în calitate de rector.

Deși a stat la conducerea institutului puțin timp, în această perioadă putem surprinde câteva realizări notabile: elaborarea noului Regulament al Seminarului, intitulat Institutio sacerdotalis Seminarii Iassiensis, hirotonirea a 18 preoți, continuarea lucrărilor de edificare a clădirii seminarului (în prezent corpul B) etc.

În luna noiembrie 1983 a fost ales la conducerea Arhiepiscopiei de București, mai întâi ca administrator diecezan și apoi ca episcop. A fost consacrat episcop titular de Celle Preconsulae la 8 decembrie 1984, în Cetatea Eternă, de către cardinalul Casaroli, secretarul de stat al Vaticanului la acea dată. La 29 aprilie 1990, episcopul Ioan Robu a fost ridicat la rangul de arhiepiscop mitropolit de București și instalat în Catedrala „Sfântul Iosif” din capitala României.

 

Pr. Alois Fechet

S-a născut la 6 august 1946, în satul Barticești, județul Neamț. După absolvirea claselor primare, a urmat Institutul Teologic din Iași, pe care l-a absolvit la 24 iunie 1971, când a fost hirotonit preot. După câțiva ani de pastorație, a fost trimis la studii de specialitate în Italia, unde a luat doctoratul în filozofie. La 1 martie 1980 a fost numit profesor în seminar, iar la 1 ianuarie 1984 i-a fost încredințată funcția de rector al Seminarului diecezan.

Perioada cât a fost rector a fost marcată de numeroase evenimente deosebite. La 27 iunie 1984 s-au împlinit 100 de ani de la înființarea Episcopiei de Iași, eveniment ce a fost evidențiat în mod deosebit la seminar, unde au fost hirotoniți, la 29 iunie 1984, 24 de absolvenți ai institutului. În același an, pentru terminarea lucrărilor de reparație a clădirii seminarului, s-au strâns ajutoare importante din străinătate. Trebuie menționat că tot în această perioadă, la 29 septembrie 1986, într-un cadru solemn, s-a serbat centenarul Seminarului din Iași, moment ce a adunat mulți fii ai acestei instituții. Tot sub coordonarea părintelui Fechet, la 15 iunie 1989, preoții promoției 1939 au sărbătorit în seminar jubileul de aur al preoției lor. Un alt fapt demn de consemnat este acela că, în perioada rectoratului părintelui Fechet, au absolvit institutul aproape 100 de preoți.

În toamna anului 1989, părintelui Alois Fechet i se încredințează alte misiuni la Episcopia Catolică din Iași, în prezent fiind vicar episcopal pentru viața consacrată, responsabil al Colegiului Sanitar „Sfânta Lucia”, director al Fundației „Speranța” etc.

 

Pr. Aurel Percă

S-a născut la 15 august 1951, la Săbăoani, județul Neamț. A fost hirotonit preot la 29 iunie 1979, la Iași, după care a fost numit vicar în Parohia Bacău. În noiembrie 1980, a fost trimis pentru studii de specializare la Roma. În anul 1985 a revenit în țară și a fost numit cancellarius la Ordinariatul de Iași și, în același timp, profesor de teologie morală și patrologie la Institutul Teologic Romano-Catolic „Sfântul Iosif” din Iași.

Între anii 1989 și 1994 a fost rector al Seminarului din Iași. Evenimentele din decembrie 1989 au facilitat înflorirea vieții Seminarului diecezan. Astfel, s-a putut renunța la numerus clausus (numărul seminariștilor ce era impus, din 1958, de către Departamentul Cultelor) și s-au primit atâția seminariști de câți avea nevoie dieceza, au fost trimiși mulți studenți să-și continue studiile în străinătate, unii profesori s-au putut specializa în universități catolice din Occident, regulamentul și programele analitice au fost restructurate, studenții au avut posibilitatea de a desfășura activități pastorale și didactice, biblioteca s-a mărit prin posibilitatea procurării de cărți din străinătate, s-a reluat editarea revistei seminarului, diplomele de absolvire a Seminarului Teologic Catolic din Iași au fost recunoscute de Ministerul Învățământului și Științei, seminarul a fost vizitat de numeroase personalități din țară și străinătate, clădirile seminarului au fost extinse (D1 și D2), terenurile aparținând seminarului au fost retrocedate etc. Tot în această perioadă s-a putut deschide Facultatea de Teologie Didactică pentru Laici, Seminarul Teologic Liceal a fost desprins de Institutul Teologic și mutat la Bacău, s-au inițiat demersurile pentru afilierea institutului la Facultatea de Teologie din Lateran etc.

La 1 august 1994, părintele Aurel Percă a fost numit vicar general al episcopului Petru Gherghel, iar în ziua de 29 septembrie 1999, Sfântul Părinte Papa Ioan Paul al II-lea l-a numit episcop auxiliar pentru Dieceza de Iași.

 

Pr. Alois Bulai

S-a născut la 2 aprilie 1955, în satul Sagna, județul Neamț. După absolvirea școlii primare, a fost admis în Seminarul din Iași, pe care l-a terminat în anul 1983, fiind sfințit preot la 29 iunie, același an. După trei ani de activitate pastorală la Bacău, în 1986 a fost trimis să-și continue studiile în străinătate, învățând la Institutul Biblic din Roma (1986-1987), Universitatea Ebraică și Institutul din Ierusalim (1987-1988) și din nou la Institutul Biblic din Roma, unde a obținut licența în științe biblice în vara anului 1990.

Întors în țară, a fost numit profesor de filozofie, limbi clasice și exegeză la Institutul Teologic din Iași și, în același timp, director al Seminarului mic. Odată cu mutarea Seminarului Teologic Liceal la Bacău, părintele Bulai a fost dispensat de funcția de director al Seminarului diecezan și i s-a încredințat, la 29 septembrie 1994, misiunea de rector al Institutului Teologic „Sfântul Iosif” din Iași.

În perioada rectoratului acestei „inimi a Diecezei” putem consemna următoarele realizări: creșterea numărului seminariștilor, implicarea studenților teologi în activități pastorale și didactice, afilierea institutului la Facultatea de Teologie a Universității din Lateran (24 aprilie 1995), mărirea numărului de volume din biblioteca Seminarului diecezan (aprox. 30.000), terminarea lucrărilor de extindere a clădirilor seminarului (D1, D2 și C), începerea casei surorilor, consacrarea altarului și sfințirea întregului complex al institutului etc.

În tot acest timp, părintele Bulai a desfășurat o neobosită activitate publicistică: a tradus integral, alături de regretatul preot Anton Budău, textul Noului Testament; a revizuit textul lecționarelor; este colaborator al Centrului Internațional de Studii Biblice; a scris diverse cursuri exegetice pentru studenții teologi; a coordonat numeroase lucrări de licență ale studenților de la Facultatea de Teologie pentru Laici; a transmis diverse articole și corespondențe pentru mijloacele de comunicație socială din Iași; a coordonat unele acțiuni de apostolat ale laicilor din Dieceza de Iași etc.

 

Pr. Wilhelm Dancă

S-a născut la 18 mai 1959, în Buruienești, județul Neamț. A urmat cursurile de filozofie și teologie la Seminarul din Iași, pe care le-a absolvit în vara anului 1986. A fost hirotonit la Iași, în ziua de 29 iunie, același an. Primul loc de activitate pastorală a fost la Parohia Nisiporești, iar după un an a fost transferat la Parohia Piatra-Neamț. În februarie 1988 a fost numit paroh la Parohia „Sf. Tereza” din București.

Din anul 1991 a urmat studii de specializare la Roma, obținând titlul de master în antropologie filozofică la Universitatea Pontificală Gregoriana (în 1993) și titlul de doctor în filozofie (în 1996), la aceeași universitate. Întors în țară, i s-a încredințat catedra de filozofie și teologie fundamentală la Institutul Teologic din Iași, activând, în același timp, și la Institutul Catolic „Sf. Tereza” din București.

În toamna anului 1997, a fost numit prefect de studii la Institutul Teologic Romano-Catolic din Iași, iar în septembrie 2001 a fost numit rector al aceleiași instituții. În cei aproape trei ani de rectorat, s-au inițiat sau au continuat diverse proiecte formative, editoriale și culturale, dar au fost efectuate și câteva activități gospodărești: s-au renovat clădirile, s-a schimbat acoperișul și tâmplăria corpului A, s-a înlocuit centrala termică etc.

Din activitatea părintelui Dancă, amintim: din anul 1998 conduce Academia „Sf. Augustin”, coordonează revista „Dialog teologic”, este membru al STTA ???, a organizat peste 20 de simpozioane teologice, a publicat opt cărți și zeci de studii și articole în diverse reviste de specialitate din țară și străinătate, a participat la numeroase emisiuni radio și TV etc.

 

Portretele istorice de pe această pagină provin din Arhiva ITRC și au fost restaurate, retușate și colorizate digital de Fabian David. Drepturi de utilizare: Institutul Teologic Romano-Catolic „Sfântul Iosif” Iași.