Episcopii

De la înființarea Diecezei Romano-Catolice de Iași, păstorii săi au avut un rol decisiv în formarea clerului, dezvoltarea Seminarului și continuitatea misiunii catolice în Moldova.

Păstorii care au condus Dieceza de Iași

Ep. Nicolae Iosif Camilli

27 iunie 1884 – 10 mai 1894

S-a născut la Monte Rubbiano-Marche, în Italia, la 23 aprilie 1840. După școala elementară și complementară a intrat în mănăstirea franciscanilor conventuali din localitatea natală, iar apoi în cea din Osimo, unde a depus, la 3 aprilie 1857, profesiunea religioasă solemnă. Și-a continuat studiile în Mănăstirea din Recanati și la Ascoli-Piceno, unde a fost hirotonit preot la 4 decembrie 1863. Timp de șapte ani a slujit comunitatea natală, după care a dorit să vină în Moldova. Între timp s-a pregătit și a activat într-o altă parohie din Italia. La 3 aprilie 1873 a venit în Moldova, unde a lucrat timp de opt ani ca preot misionar în orașul Iași. A activat ca duhovnic și capelan al călugărițelor de la „Notre Dame de Sion” și s-a ocupat de catehizarea elevilor de la școala călugărițelor. La 16 septembrie 1881, Papa Leon al XIII-lea îl numește episcop titular de Mosynopolis și vizitator apostolic al Moldovei, iar apoi – prin înființarea Episcopiei Romano-Catolice de Iași –, la 27 iunie 1884, episcop titular de Iași.

Principalele obiective ale episcopatului său au fost: deschiderea unui seminar în vederea formării clerului indigen (Iași, 29 septembrie 1886), editarea unui catehism, ridicarea de noi biserici, strânsa legătură cu Scaunul Apostolic, orientarea pietății credincioșilor către sfânta Fecioară Maria prin recitarea sfântului Rozariu, vizita canonică pastorală regulată etc. În urma unor neînțelegeri cu clerul franciscan, la 10 mai 1894, episcopul Camilli a demisionat de la conducerea Diecezei de Iași și a mers la Roma. La 25 decembrie 1895 a fost numit episcop in partibus de Gadara, iar la 25 februarie 1901 Papa Leon al XIII-lea îi acordă titlul onorific de „arhiepiscop de Tomis”. După plecarea din Moldova a episcopului Dominic Jaquet, Papa Pius al X-lea îi încredințează pentru a doua oară conducerea Episcopiei de Iași, la 30 august 1904. Revenind la conducerea Diecezei de Iași, la 16 decembrie 1904, arhiepiscopul Camilli a continuat cu râvna care l-a însuflețit întotdeauna activitatea pastorală, evidențiindu-se printr-o bună organizare a protopopiatelor și parohiilor, prin recrutarea, formarea și funcționarea dascălilor catolici, prin ordonarea corespondenței bisericești și a arhivelor parohiale etc. Arhiepiscopul Camilli a trecut la cele veșnice în ziua de 30 decembrie 1915 și a fost înmormântat în catedrala „Adormirea Maicii Domnului” din Iași.

Pr. Caietan Liverotti

10 mai 1894 – 8 ianuarie 1895 — administrator apostolic

S-a născut la Loro-Boleano, în Italia, la 9 septembrie 1840. A studiat în seminarii franciscane din Italia și a fost sfințit preot la 29 ianuarie 1864. După hirotonire a fost trimis misionar în Moldova (3 octombrie 1864), unde a activat timp de 38 de ani la Văleni și Săbăoani. Fiind vicar general al episcopului Camilli, după demisia acestuia, la 10 mai 1894, a fost numit administrator apostolic al Diecezei de Iași, misiune pe care a îndeplinit-o până la 8 ianuarie 1895. În aceste luni a dus la împlinire deciziile neîmplinite ale episcopului Camilli, a reușit să aplaneze „divergențele” privind administrația unor parohii și a vegheat la bunul mers la seminarului. După numirea episcopului Dominic Jaquet ca titular al Episcopiei de Iași (8 ianuarie 1895), părintele Liverotti a fost numit vicar general onorific, continuând să activeze la Săbăoani. Această perioadă (1895-1902) este plină de realizări. „Părintele Găitan”, cum îi ziceau enoriașii, a ridicat bisericile din Săbăoani, Pildești și Corhana. Pentru realizarea acestor ctitorii și-a jertfit atât banii pe care i-a obținut din vânzarea moștenirii familiale, cât și viața. A murit la 26 iulie 1902 și a fost înmormântat în biserica monumentală pe care a construit-o la Săbăoani.

Ep. Dominic Jaquet

8 ianuarie 1895 – 30 iulie 1903

S-a născut la Grelley, în Elveția, la 31 octombrie 1843. A fost sfințit preot diecezan în anul 1866. Primii ani de preoție îi trăiește în Parohia Cerneux-Pequignet, fiind și profesor la Colegiul „Sfântul Mihai” din aceeași localitate. După 16 ani de pastorație intră în Ordinul Franciscan Conventual, fiind numit secretar și asistent al superiorului provincial. În scurt timp este numit profesor la Universitatea din Fribourg. Zelul și capacitatea sa au atras atenția contemporanilor, dar și a Sfântului Scaun, care, după demisia episcopului Camilli, îl numește episcop de Iași la 8 ianuarie 1895. A fost consacrat la Roma în ziua de 10 martie 1895. Venind în Moldova și-a ales drept colaboratori pe preotul Daniel Pietrobono, pe care l-a numit vicar general, și pe părintele Iosif Malinovski, pe care l-a numit secretar. Printre obiectivele sale principale a fost și înființarea Provinciei Franciscane, fapt consemnat la 15 iulie 1895.

Fiind un episcop cu perspective pastorale și academice de o deschidere deosebită, în vara anului 1897 a înființat Seminarul Franciscan de la Hălăucești, la 15 septembrie 1895 a deschis Colegiul „Cipariu” din Iași, în 1901 începe construirea edificiului Seminarului de pe Copou (Iași), a deschis Școala Sistematică de la Hălăucești, pentru pregătirea dascălilor din Moldova, și Școala Apostolică, o casă pentru candidații Societății lui Isus etc. Trebuie să amintim, de asemenea, meritele deosebite ale episcopului Jaquet în privința redeschiderii problemei Concordatului dintre Sfântul Scaun și Statul Român, alcătuind chiar un proiect de concordat în 16 articole, reabilitarea bisericească a regelui Carol I (la 24 noiembrie 1896) etc. Proiectele și înfăptuirile episcopului Jaquet nu au fost înțelese nici chiar de colaboratorii cei mai apropiați. Din această cauză a demisionat de la conducerea Episcopiei de Iași la 31 martie 1903, demisie aprobată de Sfântul Scaun abia la 30 iulie 1903. S-a retras apoi în Elveția, unde a fost numit arhiepiscop titular de Salamina, predând literatura creștină la Universitatea din Fribourg până în anul 1908, când a fost chemat la Roma în Colegiul Internațional al Ordinului Franciscan. În anul 1924 s-a întors în Fribourg, unde a murit în ziua de 3 februarie 1931.

Pr. Iosif Malinovski

30 iulie 1903 – 30 august 1904 — administrator apostolic

S-a născut la 11 februarie 1857 în satul Cordun, lângă Roman, unde părinții săi, polonezi de origine, administrau moșia din localitate. A urmat studiile teologice la Innsbruck, unde a fost hirotonit preot la 26 iulie 1881. După un an, la 22 septembrie 1882, s-a întors în Moldova și a lucrat în diferite parohii, dar după înființarea Episcopiei de Iași a fost numit secretar al episcopilor Camilli și Jaquet. În această perioadă s-a remarcat prin intransigența și râvna pe care o manifesta față de respectarea legilor și a disciplinei bisericești. Astfel, a fost „sfetnicul cel mai de seamă” al episcopului Camilli, pe care l-a ajutat în redactarea pastoralelor. Personal, a compus și tipărit Catehismul pentru adulți, Istoria sacră, Călăuza creștinului, Manualul dascălului catolic, iar alte lucrări valoroase au rămas doar în manuscrise. După aprobarea demisiei episcopului Dominic Jaquet (30 iulie 1903) i-a fost încredințată conducerea episcopiei, în calitate de administrator apostolic „ad beneplacitum”.

Prin circulara nr. 290, din 7 iunie 1904, părintele Malinovski a făcut cunoscut preoților diecezani obligațiile clericale pe care le-au luat înainte de hirotonire, în special cele privind sistemul de administrare colectivă a bunurilor parohiale. Acest lucru i-a plăcut și episcopului Camilli când a revenit în țară, fapt pentru care l-a numit vicar general, muncind mult la organizarea diecezei. În 1913 părintele Malinovski s-a îmbolnăvit și a plecat în Polonia pentru îngrijire medicală, însă boala i s-a agravat și a murit la Cracovia în ziua de 15 august 1916.

Arhiep. Nicolae Iosif Camilli

30 august 1904 – 30 decembrie 1915

S-a născut la Monte Rubbiano-Marche, în Italia, la 23 aprilie 1840. După școala elementară și complementară a intrat în mănăstirea franciscanilor conventuali din localitatea natală, iar apoi în cea din Osimo, unde a depus, la 3 aprilie 1857, profesiunea religioasă solemnă. Și-a continuat studiile în Mănăstirea din Recanati și la Ascoli-Piceno, unde a fost hirotonit preot la 4 decembrie 1863. Timp de șapte ani a slujit comunitatea natală, după care a dorit să vină în Moldova. Între timp s-a pregătit și a activat într-o altă parohie din Italia. La 3 aprilie 1873 a venit în Moldova, unde a lucrat timp de opt ani ca preot misionar în orașul Iași. A activat ca duhovnic și capelan al călugărițelor de la „Notre Dame de Sion” și s-a ocupat de catehizarea elevilor de la școala călugărițelor. La 16 septembrie 1881, Papa Leon al XIII-lea îl numește episcop titular de Mosynopolis și vizitator apostolic al Moldovei, iar apoi – prin înființarea Episcopiei Romano-Catolice de Iași –, la 27 iunie 1884, episcop titular de Iași.

Principalele obiective ale episcopatului său au fost: deschiderea unui seminar în vederea formării clerului indigen (Iași, 29 septembrie 1886), editarea unui catehism, ridicarea de noi biserici, strânsa legătură cu Scaunul Apostolic, orientarea pietății credincioșilor către sfânta Fecioară Maria prin recitarea sfântului Rozariu, vizita canonică pastorală regulată etc. În urma unor neînțelegeri cu clerul franciscan, la 10 mai 1894, episcopul Camilli a demisionat de la conducerea Diecezei de Iași și a mers la Roma. La 25 decembrie 1895 a fost numit episcop in partibus de Gadara, iar la 25 februarie 1901 Papa Leon al XIII-lea îi acordă titlul onorific de „arhiepiscop de Tomis”. După plecarea din Moldova a episcopului Dominic Jaquet, Papa Pius al X-lea îi încredințează pentru a doua oară conducerea Episcopiei de Iași, la 30 august 1904. Revenind la conducerea Diecezei de Iași, la 16 decembrie 1904, arhiepiscopul Camilli a continuat cu râvna care l-a însuflețit întotdeauna activitatea pastorală, evidențiindu-se printr-o bună organizare a protopopiatelor și parohiilor, prin recrutarea, formarea și funcționarea dascălilor catolici, prin ordonarea corespondenței bisericești și a arhivelor parohiale etc. Arhiepiscopul Camilli a trecut la cele veșnice în ziua de 30 decembrie 1915 și a fost înmormântat în catedrala „Adormirea Maicii Domnului” din Iași.

Pr. Ulderic Cipolloni

30 ianuarie 1916 – 22 aprilie 1920 — administrator apostolic

S-a născut la Recanati, în Italia, la 10 mai 1868. După ce a absolvit studiile în seminarii franciscane din Italia, a fost hirotonit preot în anul 1892. În anul următor a fost trimis misionar în Moldova, activând la Galați și în Seminarul Franciscan din Hălăucești. Fiind rector al acestui seminar, a îndeplinit timp de câțiva ani și misiunea de superior provincial al preoților franciscani din Moldova. În anul 1913 a fost numit vicar general al arhiepiscopului Camilli, iar din 1914 a fost superior general al Ordinului. Venind la Iași, în această calitate a permis seminariștilor de la Seminarul Franciscan din Hălăucești să studieze în seminarul diecezan. După moartea arhiepiscopului Camilli, din cauza Primului Război Mondial, Sfântul Scaun amână numirea unui episcop titular de Iași. În acest context, părintelui Ulderic Cipolloni îi este încredințată conducerea diecezei în calitate de administrator apostolic, la 30 ianuarie 1916.

După terminarea războiului, a făcut eforturi mari pentru a deschide două orfelinate, în care au fost primiți orfani catolici, unul la Hălăucești și celălalt la Huși. Totodată, i-a îndemnat pe preoții și credincioșii catolici să ridice monumente în cinstea celor care au murit pe front. Părintele Cipolloni a intervenit cu succes și pentru îmbunătățirea condițiilor de trai ale preoților de origine etnică germană și maghiară din cadrul Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București deportați în lagărele din Moldova. Un merit aparte îl are în ceea ce privește dezvoltarea spiritului rugăciunii în dieceză, fiind autorul cărții Calea cerului. După venirea arhiepiscopului Alexandru Theodor Cisar (22 aprilie 1920), părintele Cipolloni a fost numit paroh la Huși, iar în 1922 la Galați. Aici a murit la 3 aprilie 1927 și a fost înmormântat în cripta preoților din cimitirul orașului.

Ep. Alexandru Theodor Cisar

22 aprilie 1920 – 5 iulie 1925

S-a născut la 21 octombrie 1880 în București. Din 1892 a urmat cursurile Seminarului din București, iar în 1899 a fost trimis la Roma pentru studii, unde a fost sfințit preot la 6 iunie 1903 în Colegiul „De Propaganda Fide”. Întorcându-se în țară, a fost numit secretar al arhiepiscopului de București, Mons. Francisc Xaveriu Hornstein, după care a fost numit prefect de studii la Seminarul diecezan din capitală. După o scurtă perioadă de pastorație în Parohiile Bărăția și Craiova, în ianuarie 1918 a fost numit director al Școlii „Sfântul Andrei” din București, funcție pe care o deținea și în momentul în care a primit numirea episcopală, la 22 aprilie 1920. A fost consacrat în catedrala din București la 15 august 1920 și a fost instalat în catedrala din Iași la 22 august 1920. Încă de la începutul activității sale ca episcop de Iași, Mons. Cisar s-a îngrijit să redeschidă cursurile Seminarului din Iași, întrerupte din cauza războiului. Lui i se datorează și introducerea în Dieceza de Iași a calendarului nou, intrat oficial în vigoare în România doi ani mai târziu. Un eveniment important al activității sale a fost încorporarea în teritoriul Diecezei de Iași, în 1921, a parohiilor din Basarabia.

După retragerea arhiepiscopului Netzhammer de la conducerea Arhidiecezei de București, în iulie 1924, episcopul Cisar a fost transferat la București în calitate de administrator diecezan. La 12 decembrie 1924 a fost numit arhiepiscop de București și administrator apostolic ad interim al Episcopiei de Iași, până la 5 iulie 1925, când a fost numit episcopul Mihai Robu. Păstorirea sa la București a durat până în 1948 când s-a retras de la conducerea arhiepiscopiei, fiind numit episcop de Nicopolis. În perioada 1949-1953 i s-a fixat domiciliu obligatoriu la Mănăstirea franciscană din Orăștie, de unde, în octombrie 1952 și iunie 1953, cu aprobare specială din partea statului comunist, s-a putut deplasa la Alba-Iulia pentru hirotoniri de preoți. Spre sfârșitul anului 1953 i s-a îngăduit să se întoarcă la București, unde a decedat la 7 ianuarie 1954 și a fost înmormântat în capela catolică a Cimitirului Bellu.

Ep. Mihai Robu

5 iulie 1925 – 27 septembrie 1944

S-a născut la Săbăoani, jud. Neamț, la 10 aprilie 1884. Clasele primare le-a urmat în satul natal, iar în toamna anului 1894 a intrat în Seminarul din Iași. A primit hirotonirea diaconală la 19 noiembrie 1906, iar pe cea sacerdotală la 7 aprilie 1907. Chiar înainte de fi sfințit preot, Mihai Robu fusese numit prefect pentru seminariștii din Iași, la 10 ianuarie 1907, funcție pe care a exercitat-o câțiva ani și după prezbiterat. În perioada Primului Război Mondial, când seminarul a fost închis, a activat ca paroh la Văleni, Faraoani și Bacău. În anul 1920 a fost numit secretar al episcopului Alexandru Theodor Cisar, activând totodată ca prefect și profesor în Seminarul din Iași, redeschis la 18 octombrie același an. În iunie 1922 a fost numit paroh de Horlești. În acest timp a colaborat activ la revista Lumina creștinului și a fost capelan la Mănăstirea „Notre Dame de Sion” din Iași. La 5 iulie 1925 a fost numit episcop de Iași de Papa Pius al XI-lea, iar la 20 septembrie același an a fost consacrat de episcopul Cisar în capela „Notre Dame de Sion” din Iași.

Dintre activitățile cu care s-a remarcat amintim: ridicarea a numeroase biserici, grija deosebită pentru seminar, multe vizite canonice însoțite de administrarea sfântului Mir, susținerea presei catolice, ocrotirea celor greu încercați în timpul Celui de-al Doilea Război Mondial etc. La 19 martie 1944 a celebrat ultima sfântă Liturghie în Seminarul din Iași, deoarece, din cauza operațiunilor militare din Moldova, episcopul a fost nevoit să se refugieze împreună cu seminariștii la Beiuș. Înainte de a pleca, episcopul Robu i-a delegat pe preoții Anton Trifaș și Grigore Enariu să aibă grijă de parohiile din dieceză. Din cauza represiunilor armatelor germane și ungare, la mijlocul lunii septembrie 1944, episcopul Robu a fost nevoit să se retragă în munți, unde contractează o dublă pneumonie, în urma căreia a murit la 27 septembrie 1944. A fost înmormântat vineri, 29 septembrie 1944, în cimitirul din Beiuș, iar în 1964 osemintele sale au fost aduse la Iași și reînhumate în catedrala „Adormirea Maicii Domnului”.

Ep. Marcu Glaser

18 octombrie 1944 – 30 octombrie 1947 — administrator apostolic

S-a născut la 25 aprilie 1880 în colonia Landau, din Ucraina, într-o familie germană deportată în sudul Rusiei țariste. A studiat în Seminarul din Saratov și apoi în Colegiul „Germanicum” din Roma, unde și-a luat doctoratul în filozofie și teologie. În ziua de 24 iunie 1905 a fost sfințit preot la Minsk. Între 1907 și 1916 a fost vicerector și profesor de dogmatică la Seminarul din Saratov și canonic al bisericii catedrale din aceeași localitate. În 1916 a fost transferat ca paroh de Chișinău și protopop al Basarabiei. Datorită activității sale deosebite, la 5 februarie 1924 a fost numit camerier papal, iar la 31 octombrie 1930 a fost înscris între prelații Sfântului Scaun. La 1 septembrie 1939 a fost numit rector al Seminarului din Iași, iar la 26 iulie 1942 a fost numit superior al Misiunii Catolice din Transnistria, cu reședința la Odessa. În această calitate a fost consacrat episcop la 25 iulie 1943. Din cauza luptelor de pe frontul de est, episcopul Glaser s-a refugiat în România, iar Sfântul Scaun a considerat oportună, pentru moment, numirea sa ca administrator apostolic al Diecezei de Iași (de la 18 octombrie 1944 până la reglementarea situației), desemnându-l ca episcop titular de Caesaropolis.

Dânsul a avut misiunea grea de a reface viața bisericească din Moldova, mult afectată în timpul războiului. În toamna anului 1945 a reușit să redeschidă Seminarul din Iași, însă în clădirile de pe lângă episcopie, deoarece clădirea de pe Copou era în mare parte distrusă. Episcopul Glaser a rămas în fruntea Diecezei de Iași până la numirea episcopului Anton Durcovici, după care a fost ales vicar general al acestuia. După arestarea episcopului Durcovici (26 iunie 1949), chiar dacă situația politică era nefavorabilă, episcopul Marcu Glaser a preluat conducerea Diecezei de Iași în aceeași calitate, de administrator apostolic. Atitudinea lui a displăcut autorităților comuniste, motiv pentru care în luna mai 1950 i s-a emis mandat de arestare. Această veste l-a afectat atât de mult încât, în urma unui atac de cord, a murit la 25 mai același an și a fost înmormântat în Cimitirul „Eternitatea” din Iași.

Ep. Anton Durcovici

30 octombrie 1947 – 26 iunie 1949

S-a născut la 17 mai 1888 în Bad Deutsch-Altenburg, în Austria. La vârsta de șase ani a venit la Iași, unde a frecventat cursurile Școlii Elementare a Parohiei Catolice. S-a transferat apoi la o școală din Ploiești și apoi la București, unde s-a înscris ca seminarist la Liceul „Sfântul Iosif” (1898-1906). La 30 octombrie 1906 a fost trimis la Roma pentru a-și continua studiile teologice la Colegiul „De Propaganda Fide” (1906-1911). După ce a fost sfințit preot, la 24 septembrie 1910, în bazilica „Sfântul Ioan din Lateran”, s-a reîntors în țară, la 29 iulie 1911, a fost mai mulți ani profesor și a activat la Parohiile din Tulcea, Târgoviște și Giurgiu. După Primul Război Mondial părintele Anton Durcovici a ocupat diferite funcții în cadrul Arhidiecezei de București: vicar general al Mitropoliei de București, rector și profesor la Seminarul Teologic din București și canonic al aceleiași arhidieceze. În înțelegere cu Înaltul Guvern al României și conform Concordatului încheiat între Sfântul Scaun și Statul Român, Papa Pius al XII-lea, la 30 octombrie 1947, l-a numit episcop de Iași. A fost consacrat la 5 aprilie 1948 de nunțiul apostolic Gerald Patrik O’Hara și înscăunat în catedrala din Iași la 14 aprilie același an.

În timpul scurtei sale păstoriri a Diecezei de Iași, episcopul Durcovici a desfășurat o activitate pastorală istovitoare, vizitând parohiile din Moldova și însuflețind cu viața sa sfântă inimile enoriașilor săi. Din cauza întreruperii relațiilor diplomatice dintre Guvernul României și Sfântul Scaun, prin denunțarea Concordatului din 1929, episcopul Durcovici a avut multe de îndurat din partea regimului comunist. La 26 iunie 1949, în timp ce mergea spre Popești-Leordeni pentru a administra taina sfântului Mir, a fost arestat de Securitate și închis la București, Jilava și apoi la Sighetu Marmației, unde a murit la 10 decembrie 1951.

Ep. Marcu Glaser

26 iunie 1949 – 25 mai 1950 — administrator apostolic

S-a născut la 25 aprilie 1880 în colonia Landau, din Ucraina, într-o familie germană deportată în sudul Rusiei țariste. A studiat în Seminarul din Saratov și apoi în Colegiul „Germanicum” din Roma, unde și-a luat doctoratul în filozofie și teologie. În ziua de 24 iunie 1905 a fost sfințit preot la Minsk. Între 1907 și 1916 a fost vicerector și profesor de dogmatică la Seminarul din Saratov și canonic al bisericii catedrale din aceeași localitate. În 1916 a fost transferat ca paroh de Chișinău și protopop al Basarabiei. Datorită activității sale deosebite, la 5 februarie 1924 a fost numit camerier papal, iar la 31 octombrie 1930 a fost înscris între prelații Sfântului Scaun. La 1 septembrie 1939 a fost numit rector al Seminarului din Iași, iar la 26 iulie 1942 a fost numit superior al Misiunii Catolice din Transnistria, cu reședința la Odessa. În această calitate a fost consacrat episcop la 25 iulie 1943. Din cauza luptelor de pe frontul de est, episcopul Glaser s-a refugiat în România, iar Sfântul Scaun a considerat oportună, pentru moment, numirea sa ca administrator apostolic al Diecezei de Iași (de la 18 octombrie 1944 până la reglementarea situației), desemnându-l ca episcop titular de Caesaropolis.

Dânsul a avut misiunea grea de a reface viața bisericească din Moldova, mult afectată în timpul războiului. În toamna anului 1945 a reușit să redeschidă Seminarul din Iași, însă în clădirile de pe lângă episcopie, deoarece clădirea de pe Copou era în mare parte distrusă. Episcopul Glaser a rămas în fruntea Diecezei de Iași până la numirea episcopului Anton Durcovici, după care a fost ales vicar general al acestuia. După arestarea episcopului Durcovici (26 iunie 1949), chiar dacă situația politică era nefavorabilă, episcopul Marcu Glaser a preluat conducerea Diecezei de Iași în aceeași calitate, de administrator apostolic. Atitudinea lui a displăcut autorităților comuniste, motiv pentru care în luna mai 1950 i s-a emis mandat de arestare. Această veste l-a afectat atât de mult încât, în urma unui atac de cord, a murit la 25 mai același an și a fost înmormântat în Cimitirul „Eternitatea” din Iași.

Pr. Gheorghe Peț

25 mai 1950 – 30 octombrie 1950 — ordinarius substitutus

S-a născut la 14 aprilie 1894 în orașul Hârlău, într-o familie cu 16 copii, dintre care doi au ajuns preoți. A intrat în Seminarul din Iași la 14 marie 1907, iar după Primul Război Mondial a fost trimis la Roma în Colegiul „De Propaganda Fide”. Aici a fost sfințit preot la 17 decembrie 1921. Întors în țară, a fost numit profesor la Seminarul din Iași, unde a activat timp de șapte ani, iar apoi a fost numit paroh de Gherăești. În 1933 a fost transferat ca paroh de Butea. Iscusința și prudența de care a dat dovadă a făcut să fie stimat de confrații săi și să fie ales consilier episcopal și decan. O dată cu instaurarea deplină a regimului comunist, în 1948, și denunțarea unilaterală a Concordatului de către același regim, Biserica a fost supusă unei cenzuri severe. Structurile bisericești au fost lovite cumplit. În această situație foarte grea, Sfântul Scaun a intervenit cu instrucțiuni speciale, jurisdicția diecezei fiind încredințată unor locțiitori de episcop, sub denumirea de ordinarius substitutus. În această calitate, părintele Gheorghe Peț a condus Dieceza de Iași de la moartea episcopului Marcu Glaser (25 mai 1950) și până la arestarea sa. După eliberarea din închisoare, în 1955, a revenit la Butea, unde a stat și după pensionare. Aici a murit în ziua de 20 martie 1974, fiind înmormântat în cimitirul parohial.

Pr. Wilhelm Clofanda

30 octombrie 1950 – 10 martie 1951 — ordinarius substitutus

S-a născut la Gherăești în anul 1883. Studiile primare le-a făcut în localitatea natală, după care a intrat, la 24 august 1894, în Seminarul diecezan din Iași. După absolvirea seminarului a fost sfințit preot la Iași în ziua de 26 noiembrie 1906. În afară de perioada 1907-1909, când a fost paroh de Tămășeni, toată activitatea preoțească și-a desfășurat-o la Botoșani, unde a murit în ziua de 23 martie 1969. După arestarea părintelui Gheorghe Peț, părintele Wilhelm Clofanda a condus Dieceza de Iași în calitate de ordinarius substitutus, până la 8 martie 1951 când a fost arestat. A fost închis la Sighet și la Canal. După eliberare a revenit la Botoșani, unde după o lungă suferință a trecut la cele veșnice, în ziua de 23 martie 1969.

Pr. Petru Pleșca

11 martie 1951 – 16 decembrie 1965 — ordinarius substitutus

S-a născut la 5 februarie 1905 la Fântânele Vechi, județul Iași. A studiat în seminariile din Iași și București, după care a fost trimis să-și continue formarea teologică în Colegiul „Bringole-Salle” din Genova (Italia), unde a fost hirotonit preot la 30 mai 1931. Întors în țară, a fost numit paroh de Bârgăuani, iar apoi paroh de Grozești. Între 1942 și 1946 i-a fost încredințată conducerea Seminarului din Iași, într-o perioadă foarte grea datorată războiului și refugiului la Beiuș. În 1946 a revenit la Grozești, iar după arestarea celor doi ordinarii substituti – preoții Gheorghe Peț și Wilhelm Clofanda –, la 11 martie 1951, a preluat conducerea Diecezei de Iași în calitate de ordinarius substitutus. În 1965, în ultimul an al lucrărilor Conciliului Vatican II, autoritățile comuniste române i-au permis deplasarea la Roma pentru a asista la conciliu în calitate de expert.

Cu această ocazie Papa Paul al VI-lea a dispus să fie consacrat, la 16 decembrie 1965, episcop titular de Voli in partibus, pentru facilitarea hirotonirii absolvenților Institutului Teologic Romano-Catolic din Iași, care până la acea dată erau obligați să se deplaseze pentru hirotonire la Alba-Iulia, întrucât episcopul Marton Aron era singurul în „libertate”. În cei 26 de ani de păstorire a diecezei, episcopul Petru Pleșca a reușit să ofere seminariștilor perseverenți în vocație posibilitatea de a-și continua formarea preoțească la Institutul Teologic din Alba-Iulia (1952-1956), a redobândit clădirea Seminarului din Iași, la 3 octombrie 1956, a deschis 29 de parohii noi, a binecuvântat construirea unor biserici, a obținut burse de studiu pentru preoți etc. A murit subit în ziua de 19 martie 1977. Înmormântarea a avut loc la Grozești-Oituz, unde a fost paroh aproape 30 de ani.

Ep. Petru Pleșca

16 decembrie 1965 – 19 martie 1977

S-a născut la 5 februarie 1905 la Fântânele Vechi, județul Iași. A studiat în seminariile din Iași și București, după care a fost trimis să-și continue formarea teologică în Colegiul „Bringole-Salle” din Genova (Italia), unde a fost hirotonit preot la 30 mai 1931. Întors în țară, a fost numit paroh de Bârgăuani, iar apoi paroh de Grozești. Între 1942 și 1946 i-a fost încredințată conducerea Seminarului din Iași, într-o perioadă foarte grea datorată războiului și refugiului la Beiuș. În 1946 a revenit la Grozești, iar după arestarea celor doi ordinarii substituti – preoții Gheorghe Peț și Wilhelm Clofanda –, la 11 martie 1951, a preluat conducerea Diecezei de Iași în calitate de ordinarius substitutus. În 1965, în ultimul an al lucrărilor Conciliului Vatican II, autoritățile comuniste române i-au permis deplasarea la Roma pentru a asista la conciliu în calitate de expert.

Cu această ocazie Papa Paul al VI-lea a dispus să fie consacrat, la 16 decembrie 1965, episcop titular de Voli in partibus, pentru facilitarea hirotonirii absolvenților Institutului Teologic Romano-Catolic din Iași, care până la acea dată erau obligați să se deplaseze pentru hirotonire la Alba-Iulia, întrucât episcopul Marton Aron era singurul în „libertate”. În cei 26 de ani de păstorire a diecezei, episcopul Petru Pleșca a reușit să ofere seminariștilor perseverenți în vocație posibilitatea de a-și continua formarea preoțească la Institutul Teologic din Alba-Iulia (1952-1956), a redobândit clădirea Seminarului din Iași, la 3 octombrie 1956, a deschis 29 de parohii noi, a binecuvântat construirea unor biserici, a obținut burse de studiu pentru preoți etc. A murit subit în ziua de 19 martie 1977. Înmormântarea a avut loc la Grozești-Oituz, unde a fost paroh aproape 30 de ani.

Pr. Andrei Gherguț

19 martie 1977 – 21 februarie 1978 — ordinarius substitutus

S-a născut la 17 octombrie 1916 în Cleja, județul Bacău. După absolvirea Seminarului din Iași a urmat cursurile teologice la Colegiul „De Propaganda Fide” din Roma, unde a fost sfințit preot la 3 iunie 1939. Reîntors în țară, a activat ca vicar în Parohiile Pustiana, Valea Seacă și Văleni. În 1942 a fost numit paroh de Valea Seacă, unde a fost arestat la 19 iulie 1949 și condamnat la doi ani închisoare. Detenția a fost executată în penitenciarele din Iași, Bacău, Galați, Canal și Gherla. După eliberare a activat ca vicar la Grozești-Oituz, iar din noiembrie 1960 a fost numit profesor la Institutul Teologic din Iași, predând teologia morală și istoria Bisericii. La 1 noiembrie 1970 a fost numit vicar parohial la Rădăuți, după care a fost transferat la Gherăești, Tămășeni și Grozești-Oituz. Din 1975 a fost vicar general al episcopului Petru Pleșca. După moartea episcopului, în virtutea dispozițiilor extraordinare anterioare ale Sfântului Scaun, părintele Andrei Gherguț a activat ca ordinarius substitutus al Diecezei de Iași, funcție pe care a îndeplinit-o până la 21 februarie 1978. S-a pensionat apoi pentru limită de vârstă și a activat în Parohiile Oituz și Mogoșești-Siret. În 1999 s-a stabilit la Poiana Micului, unde a murit în ziua de 29 ianuarie 2000.

Mons. Petru Gherghel

21 februarie 1978 – 14 martie 1990 — administrator apostolic

S-a născut la 28 iunie 1940 în localitatea Gherăești, județul Neamț. După terminarea școlii generale în satul natal, a intrat în Seminarul Catolic din Iași. La 29 iunie 1965 a fost hirotonit preot la Alba-Iulia de către episcopul Marton Aron. Primul loc de apostolat a fost Parohia Barticești, în care a activat până în 1967, când a fost transferat la Rădăuți. La 1 noiembrie 1970 a fost numit profesor la Seminarul din Iași, iar în martie 1975 a fost numit rector. La 21 februarie 1978 Papa Paul al VI-lea l-a numit printr-un decret al Sfintei Congregații a Episcopilor ordinarius ad nutum Sanctae Sedis cum munere administratoris apostolicis al Episcopiei de Iași. Instalarea a avut loc la 4 aprilie 1978. În timpul păstoririi ca administrator apostolic (21 februarie 1978 – 14 martie 1990) s-au ridicat numeroase biserici, s-a ridicat moderna clădire a Seminarului din Iași, s-au deschis numeroase parohii noi, au fost hirotoniți aproape 150 de preoți, au fost trimiși mai mulți preoți la studii în străinătate, s-au făcut numeroase vizite pastorale etc.

„Revoluția” din 1989 a deschis un orizont nou de reorganizare bisericească și de propășire spirituală. Astfel, la 14 martie 1990, Papa Ioan Paul al II-lea l-a ales și l-a numit pe Mons. Petru Gherghel episcop de Iași. Consacrarea a fost oficiată la Seminarul din Iași, la 1 mai același an, de către cardinalul Angelo Sodano, delegat al papei Ioan Paul al II-lea. După aceste evenimente, întreaga viață catolică diecezană a luat un nou avânt: a fost reorganizată dieceza, s-a reluat învățământul religios în școli, s-au înființat diferite instituții sociale, și-a putut relua activitatea Provincia și Seminarul Franciscan, s-au înființat centrele de formare de la Onești, Mărgineni, Traian (Nt), Huși, Prăjești etc, și-au reluat activitatea sau au apărut alte instituții bisericești.

Ep. Petru Gherghel

14 martie 1990 – 6 august 2019

S-a născut la 28 iunie 1940 în localitatea Gherăești, județul Neamț. După terminarea școlii generale în satul natal, a intrat în Seminarul Catolic din Iași. La 29 iunie 1965 a fost hirotonit preot la Alba-Iulia de către episcopul Marton Aron. Primul loc de apostolat a fost Parohia Barticești, în care a activat până în 1967, când a fost transferat la Rădăuți. La 1 noiembrie 1970 a fost numit profesor la Seminarul din Iași, iar în martie 1975 a fost numit rector. La 21 februarie 1978 Papa Paul al VI-lea l-a numit printr-un decret al Sfintei Congregații a Episcopilor ordinarius ad nutum Sanctae Sedis cum munere administratoris apostolicis al Episcopiei de Iași. Instalarea a avut loc la 4 aprilie 1978. În timpul păstoririi ca administrator apostolic (21 februarie 1978 – 14 martie 1990) s-au ridicat numeroase biserici, s-a ridicat moderna clădire a Seminarului din Iași, s-au deschis numeroase parohii noi, au fost hirotoniți aproape 150 de preoți, au fost trimiși mai mulți preoți la studii în străinătate, s-au făcut numeroase vizite pastorale etc.

„Revoluția” din 1989 a deschis un orizont nou de reorganizare bisericească și de propășire spirituală. Astfel, la 14 martie 1990, Papa Ioan Paul al II-lea l-a ales și l-a numit pe Mons. Petru Gherghel episcop de Iași. Consacrarea a fost oficiată la Seminarul din Iași, la 1 mai același an, de către cardinalul Angelo Sodano, delegat al papei Ioan Paul al II-lea. După aceste evenimente, întreaga viață catolică diecezană a luat un nou avânt: a fost reorganizată dieceza, s-a reluat învățământul religios în școli, s-au înființat diferite instituții sociale, și-a putut relua activitatea Provincia și Seminarul Franciscan, s-au înființat centrele de formare de la Onești, Mărgineni, Traian (Nt), Huși, Prăjești etc, și-au reluat activitatea sau au apărut alte instituții bisericești.

Ep. Aurel Percă

29 septembrie 1999 – 11 ianuarie 2020 — episcop auxiliar

S-a născut la 15 august 1951 la Săbăoani, județul Neamț. După absolvirea școlii elementare și a liceului în Săbăoani, în 1969 a intrat în Seminarul Catolic din Iași, pe care l-a absolvit în 1979. A fost hirotonit preot la 29 iunie 1979 la Iași, după care a fost numit vicar în Parohia Bacău. În noiembrie 1980 a fost trimis pentru studii de specializare la Roma, unde a obținut licența în teologia orientală, la Institutul Pontifical Oriental, și în teologie morală, la Academia Alfonsiană. În 1985 a revenit în țară și a fost numit cancellarius la Ordinariatul de Iași și în același timp profesor de teologie morală și patrologie la Institutul Teologic Romano-Catolic „Sfântul Iosif” din Iași. Între 1989 și 1994 a fost rector al Seminarului din Iași.

La 1 august 1994, Mons. Aurel Percă a fost numit vicar general al Episcopiei Romano-Catolice de Iași, continuând să predea teologia morală la Institutul Teologic. În această perioadă l-a susținut pe episcopul Petru Gherghel atât în activitatea pastorală internă, cât și în relațiile cu diferite asociații și organizații din străinătate. În ziua de 29 septembrie 1999, Sfântul Părinte Papa Ioan Paul al II-lea l-a numit episcop auxiliar pentru Dieceza de Iași, primind titlul canonic de episcop titular de Mauriana. Consacrarea episcopală a avut loc în catedrala nouă din Iași la 8 decembrie 1999, episcopi consacratori fiind: PS Petru Gherghel, episcop de Iași, ÎPS Jean Claude Périsset, nunțiu apostolic în România, și ÎPS dr. Ioan Robu, arhiepiscop mitropolit de București.

Păstorii care conduc Dieceza de Iași

Ep. Iosif Păuleț

de la 6 august 2019

S-a născut la 17 octombrie 1954, în localitatea Tămășeni, județul Neamț. A absolvit Școala Generală de 8 clase în anul 1969 la Tămășeni, Școala de Cantori în anul 1973 la Iași și Institutul Teologic Romano-Catolic „Sfântul Iosif” din Iași în anul 1979. A fost hirotonit preot la 29 iunie 1979, la catedrala „Adormirea Maicii Domnului” din Iași, de către Excelența Sa Mons. Jakab Antal, episcop auxiliar de Alba Iulia. A activat ca vicar la Oțeleni (1 august 1979 – 1 octombrie 1980), Pildești (1 octombrie 1980 – 6 decembrie 1982), Iugani (6 decembrie 1982 – 13 decembrie 1982) și Roman (13 decembrie 1982 – 1 august 1983), paroh la Schineni (1 august 1983 – 1 martie 1987) și Cireșoaia (1 martie 1987 – 1 septembrie 1991), director spiritual la Seminarul Mare din Iași (1 septembrie 1991 – 1 septembrie 1994), director spiritual la Seminarul Mic din Bacău (1 septembrie 1994 – 1 martie 1996), paroh la Onești (1 martie 1996 – 31 august 2010), decan al Decanatului de Trotuș (28 martie 1996 – 31 august 2010), paroh la Suceava (1 septembrie 2010 – 5 august 2019) și decan al Decanatului de Bucovina (1 octombrie 2010 – 5 august 2019); ca decan a făcut parte și din componența Consiliului Prezbiteral, fiind membru de drept, dar și din cea a Consiliului Consultanților din Dieceza de Iași. La 6 iulie 2019, Papa Francisc l-a ales și l-a numit pe Mons. Iosif Păuleț episcop de Iași. Consacrarea a fost oficiată în catedrala „Sfânta Fecioară Maria, Regină” din Iași, la 6 august 2019, de către PS Petru Gherghel, co-consacratori fiind ÎPS Ioan Robu și PS Aurel Percă.

Ep. Petru Sescu

de la 11 noiembrie 2021 — episcop auxiliar

S-a născut la 3 aprilie 1965 în localitatea Săbăoani, județul Neamț, Dieceza de Iași. A urmat școala generală în satul natal, iar din 1979 a învățat la Liceul „Roman Vodă” din Roman. A frecventat apoi Institutul Teologic Romano-Catolic „Sfântul Iosif” din Iași, între 1983 și 1991, absolvind cu echivalentul Bacalaureatului în Teologie. A fost hirotonit preot la Roma de către Sfântul Părinte Papa Ioan Paul al II-lea, la 26 mai 1991. În cei 30 de ani de preoție a îndeplinit mai multe sarcini pastorale și responsabilități: 1991-1994, vicar la Parohia „Sfântul Nicolae” din Bacău; 1994-2004, prefect de disciplină la Seminarul Liceal „Sfântul Iosif” din Bacău; 2004-2010, econom diecezan la Episcopia Romano-Catolică de Iași; 2010-2021, paroh la Parohia „Sfânta Tereza a Pruncului Isus” din Iași. De la 1 septembrie 2021 a fost numit paroh al Parohiei „Sfântul Nicolae” din Bacău și decan al zonei pastorale Bacău Centru. Este cunoscător al limbilor franceză și italiană, a participat la diverse cursuri de formare, printre care „Organisation, animation d’une Caritas Diocésaine” la Lion, Franța, în 1992, și la Cursul Internațional pentru Formatorii de Seminarii la Academia „Regina Apostolorum”, Novara, Italia, în 1993. S-a dedicat studiului cuvântului lui Dumnezeu, coordonând lucrarea de studii biblice „Introducere în Sfânta Scriptură”, publicată în 2001. În ziua de 30 septembrie, Sfântul Părinte Papa Francisc l-a numit episcop auxiliar al Diecezei de Iași, atribuindu-i scaunul episcopal titular de Murcona. Consacrarea a fost oficiată în Catedrala „Sfânta Fecioară Maria, Regină” din Iași, la 11 noiembrie 2021, de către PS Iosif Păuleț, co-consacratori fiind PS Petru Gherghel, episcop emerit, și ÎPS Aurel Percă, arhiepiscop mitropolit de București.

 

Imaginile istorice de pe această pagină provin din Arhiva ITRC și au fost restaurate, retușate și colorizate digital de Fabian David. Drepturi de utilizare: Institutul Teologic Romano-Catolic „Sfântul Iosif” Iași.