Descarcă aici fișierul pdf
REGULAMENTUL DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE
AL SEMINARULUI MARE DIECEZAN „SFÂNTUL IOSIF” DIN IAŞI
Cuprins
Noţiuni preliminare
Capitolul I. Natura şi scopul seminariilor
Capitolul II. Structura Seminarului
Capitolul III. Candidaţii la sfânta Preoţie
Capitolul IV. Programul formativ al candidaţilor la sfânta Preoţie
Dimensiunea umană
Dimensiunea spirituală
Dimensiunea intelectuală
Dimensiunea pastorală
Capitolul V. Organizarea vieţii comunitare
Capitolul VI. Recompense şi sancţiuni
NOŢIUNI PRELIMINARE
Art. 1 § 1. Conciliul al II-lea din Vatican a stabilit normele principale şi cele mai generale pentru funcţionarea sigură a seminariilor şi desfăşurarea eficientă a educaţiei în aceste instituţii orânduite spre formarea viitorilor preoţi, în aşa fel încât să crească pietatea, ştiinţa şi fervoarea pastorală în candidaţii la Preoţie. Aceste norme cer determinări ulterioare adaptate pentru necesităţile particulare ale fiecărei naţiuni, păstrând, în acelaşi timp, unitatea identităţii preoţiei catolice (OT 4).
§ 2. Congregaţia pentru Cler, Congregaţia pentru Educaţia Catolică şi documentele ulterioare ale magisteriului au venit cu noi precizări, cu scopul de a menţine unitatea disciplinei bisericeşti, fără a desfiinţa varietatea sănătoasă cerută de situaţiile pastorale diferite din diverse ţări.
Art. 2 În acest sens, decretul Optatam totius (nr. 1), canonul 242 § 1 din Codul de drept canonic şi Ratio fundamentalis institutionis sacerdotalis publicată de Congregaţia pentru Cler în 2016 cer ca fiecare Conferinţă Episcopală să elaboreze o Ratio nationalis, ce trebuie să fie aprobată mai întâi ad experimentum de Congregaţia pentru Educaţia Catolică şi, după un timp de probă, ţinând cont de observaţiile Comisiei Episcopale pentru Seminarii, trebuie să fie din nou supusă aprobării aceleiaşi Congregaţii.
Art. 3 Orice Ratio naţională trebuie să trateze toate aspectele fundamentale ale formării din seminarii: formarea umană, spirituală, intelectuală şi pastorală. Toate aceste componente ale educaţiei din seminarii trebuie să fie coordonate în aşa fel încât preotul să fie cu adevărat pregătit pentru necesităţile de astăzi.
Art. 4 Numai conferinţa episcopală – nu fiecare episcop în propria dieceză – are dreptul şi obligaţia de a redacta Ratio institutionis sacerdotalis şi de a aproba experienţe speciale în cadrul unei naţiuni sau regiuni, în cazul în care astfel de experienţe sunt oportune.
Art. 5 Seminarul Mare Diecezan „Sfântul Iosif” din Iaşi, în pregătirea candidaţilor la sfânta Preoţie, se conformează normelor Codului de drept canonic, în special canoanelor 232-264, precum şi normelor propuse de Congregaţia pentru Cler, Congregaţia pentru Educaţia Catolică şi dispoziţiilor episcopului diecezan. Normele din prezentul Regulament trebuie interpretate în armonie cu aceste documente, ţinând cont atât de tradiţia Bisericii noastre locale, cât şi de exigenţele pastorale actuale.
Capitolul I
NATURA ŞI SCOPUL SEMINARIILOR
Art. 6 § 1. Scopul specific al educaţiei sacerdotale se bazează pe conceptul Preoţiei catolice, care derivă din revelaţia divină interpretată de tradiţia continuă şi de magisteriul Bisericii. Orice putere şi orice slujire preoţească în Biserica Catolică îşi trag originea de la Preoţia unică şi veşnică a lui Cristos, care a fost sfinţit de Tatăl şi trimis în lume (cf. In 10,36). El i-a făcut părtaşi la Preoţia sa, înainte de toate, pe apostoli şi pe episcopi, succesorii lor. La această unică Preoţie a lui Cristos participă membrii Bisericii, în măsură diferită: primul grad de participare este cel al preoţiei comune a credincioşilor, care „sunt consacraţi prin regenerarea şi ungerea Duhului Sfânt pentru a fi lăcaş spiritual şi preoţie sfântă, pentru a oferi, prin toată activitatea lor de creştini, jertfe spirituale” (LG 10).
§ 2. În mod diferit de credincioşi, la Preoţia lui Cristos participă preoţii, care, „deşi depind de episcopi în exercitarea puterilor lor, sunt totuşi uniţi cu aceştia în demnitatea sacerdotală; în virtutea sacramentului Preoţiei, după chipul lui Cristos, Marele Preot veşnic (cf. Evr 5,1-10; 7,24; 9,11-28), ei sunt consacraţi pentru a propovădui evanghelia, pentru a-i păstori pe credincioşi şi a celebra cultul divin, ca adevăraţi preoţi ai noului legământ” (LG 28; PO 1).
§ 3. Preoţia comună a credincioşilor şi preoţia ministerială sau ierarhică, chiar dacă diferă în mod esenţial, şi nu numai ca grad, sunt totuşi orânduite una spre cealaltă, pentru că şi una, şi cealaltă, fiecare în modul său propriu, participă la unica Preoţie a lui Cristos (cf. LG 10).
§ 4. Preoţia ministerială îşi găseşte raţiunea de a fi în perspectiva unirii vitale a Bisericii cu Cristos. Datorită acestei slujiri, Domnul continuă să exercite în mijlocul poporului său funcţiile care îi revin numai lui în calitate de cap al trupului său. În consecinţă, Preoţia ministerială manifestă activitatea proprie a lui Cristos-Capul şi dovedeşte că el nu şi-a părăsit Biserica, ci continuă să-i dea viaţă datorită preoţiei sale veşnice. Din acest motiv, Biserica consideră preoţia ministerială ca un dar care este făcut în vederea slujirii unora dintre credincioşii săi.
Art. 7 § 1. Prin hirotonirea sacramentală, realizată prin impunerea mâinilor şi prin rugăciunea de consacrare rostită de episcop, în preot se înfăptuieşte „o legătură ontologică specifică, ce îl uneşte pe preot cu Cristos, Marele Preot şi Bunul Păstor”.
§ 2. În consecinţă, identitatea preotului decurge din participarea sa specifică la Preoţia lui Cristos, prin care cel hirotonit devine, în Biserică şi pentru Biserică, imagine reală, vie şi transparentă a lui Cristos-Preotul, „o reprezentare sacramentală a lui Cristos cap şi păstor”. Datorită acestei consacrări, preotul „primeşte darul unei puteri spirituale, care este participarea la autoritatea cu care Isus Cristos, prin Duhul său, îşi călăuzeşte Biserica”.
§ 3. Această identificare sacramentală cu Preotul suprem şi veşnic îl inserează în mod specific pe preot în misterul trinitar şi, prin intermediul misterului lui Cristos, în comuniunea ministerială a Bisericii, pentru a sluji poporul lui Dumnezeu.
Art. 8 § 1. Necesitatea Seminarului pentru formarea candidaţilor la Preoţie a fost afirmată cu tărie de Conciliul al II-lea din Vatican (cf. PO 9) şi a fost reafirmată de Sinodul episcopilor din 1990: instituirea Seminarului Mare ca loc optim de formare trebuie reafirmată ca spaţiu normal, chiar şi material, pentru o viaţă comunitară şi ierarhică, ba, mai mult, ca o casă proprie pentru formarea candidaţilor la Preoţie, cu superiori consacraţi într-adevăr pentru această misiune.
§ 2. Identitatea profundă a Seminarului este aceea de a fi, în felul său, o continuare în Biserică a comunităţii apostolice adunate în jurul lui Isus, în ascultarea cuvântului său, în drum spre experienţa pascală, în aşteptarea darului Duhului pentru misiune.
Art. 9 Aşadar, Seminarul este o comunitate eclezială educativă şi are ca scop specific determinarea fizionomiei sau însoţirea vocaţiei viitorilor preoţi. În acest sens, este de datoria Seminarului să facă discernământul vocaţiei, să-i ajute pe candidaţi pentru a corespunde acestei vocaţii şi să-i pregătească pentru a primi sacramentul Preoţiei cu harul şi responsabilităţile proprii, prin care preotul este configurat cu Cristos capul şi păstorul, şi este abilitat şi angajat să împărtăşească misiunea de mântuire în Biserică şi în lume. Toate elementele formării umane, spirituale şi intelectuale trebuie să fie îndreptate în mod convergent spre acest scop pastoral (cf. OT 4).
Art. 10 Deşi formarea seminarială are multe aspecte comune cu formarea umană şi creştină a tuturor membrilor Bisericii, ea prezintă un conţinut, modalităţi şi caracteristici care provin în mod specific din scopul urmărit: acela de a pregăti pentru sfânta Preoţie. De aceea, conţinutul şi formele educaţiei cer ca Seminarul să aibă o programare proprie precisă, un program de viaţă care să fie caracterizat prin unitate şi organicitate, prin sintonie şi corespondenţă cu scopul unic care justifică existenţa Seminarului: pregătirea viitorilor preoţi.
Capitolul II
STRUCTURA SEMINARULUI
Art. 11 Deoarece formarea candidaţilor la Preoţie este inclusă în pastorala vocaţională a Bisericii, înseamnă că Biserica în ea însăşi este subiectul comunitar care are harul şi responsabilitatea de a-i însoţi pe aceia pe care Domnul îi cheamă ca să devină miniştrii lui în Preoţie.
Art. 12 § 1. Primul reprezentant al lui Cristos în formarea sacerdotală este episcopul. De fapt, chemarea interioară a Duhului trebuie să fie recunoscută ca o chemare autentică de către episcop.
§ 2. Seminarul Mare Diecezan din Iaşi se află sub jurisdicţia episcopului Diecezei de Iaşi. Episcopul coordonează întreaga activitate de formare a viitorilor preoţi prin Consiliul Formatorilor. Pentru aceasta, episcopul trebuie:
a) să viziteze cât mai des Seminarul;
b) să vegheze asupra conţinutului disciplinelor teologice şi asupra modului în care sunt predate;
c) să cunoască caracterul, comportamentul, spiritul şi rezultatele la învăţătură ale tuturor seminariştilor;
d) să vegheze asupra respectării cu fidelitate a tuturor normelor Regulamentului, atât de către seminarişti, cât şi de către formatorii şi profesorii Seminarului;
e) să prezideze celebrările liturgice şi festivităţile mai importante din viaţa Seminarului;
f) să se îngrijească de procurarea fondurilor necesare bunului mers al Seminarului şi să vegheze asupra modului de folosire ale acestora.
§ 3. Episcopul romano-catolic de Iaşi, după aprecierea sa prudentă şi după consultarea Consiliului General, numeşte rectorul, formatorii, directorii spirituali, prefectul de studii, directorul economic şi profesorii care vor preda în Institut.
§ 4. Episcopul romano-catolic de Iaşi aprobă Statutul, Proiectul formativ şi Regulamentele de organizare şi funcţionare ale Seminarului Mare Diecezan.
Art. 13 § 1. Comunitatea educativă din Seminar se orânduieşte în jurul formatorilor: rectorul, formatorii, directorii spirituali, prefectul de studii şi profesorii. Aceştia trebuie să fie profund uniţi cu episcopul, pe care îl reprezintă cu titlu diferit şi în mod variat, şi trebuie să constituie între ei o comuniune strânsă. Această unitate a educatorilor nu numai că face posibilă realizarea adecvată a programului educativ, dar le oferă candidaţilor la Preoţie un exemplu semnificativ şi o introducere concretă în comuniunea eclezială care constituie valoarea fundamentală a vieţii creştine şi a ministeriului pastoral.
§ 2. Misiunea formării candidaţilor la Preoţie cere nu numai o pregătire specială a formatorilor – care trebuie să fie pedagogică, spirituală, umană şi teologică –, ci şi un spirit de comuniune şi de colaborare coerentă pentru a dezvolta programul, în aşa fel încât să fie mereu vizibilă unitatea în acţiunea pastorală a Seminarului sub conducerea rectorului.
Art. 14 Pentru această misiune, trebuie să fie aleşi preoţi cu o viaţă exemplară, înzestraţi cu următoarele calităţi: maturitate umană şi spirituală, experienţă pastorală, competenţă profesională, statornicie în trăirea propriei vocaţii, capacitate de colaborare, pregătire doctrinală corespunzătoare misiunii, cunoaşterea modurilor de a lucra în grup.
Art. 15 § 1. Seminarul Mare Diecezan din Iaşi este condus de rector. Rectorul este ales şi numit de episcopul Diecezei de Iaşi pentru o perioadă de patru ani. La expirarea mandatului, episcopul îi poate prelungi mandatul pentru încă o perioadă de patru ani. La alegerea şi numirea rectorului, episcopul consultă şi Consiliul General.
§ 2. Rectorul îl reprezintă pe episcopul locului în comunitatea seminarială; el conduce cu dragoste părintească şi responsabilă întregul Seminar şi coordonează diferitele activităţi ale acestuia pentru o formare sacerdotală cât mai rodnică a seminariştilor.
§ 3. Pentru toţi cei care locuiesc în Seminar, funcţia de paroh o îndeplineşte rectorul, cu excepţiile prevăzute de Codul de drept canonic.
§ 4. Rectorul reprezintă Seminarul în faţa autorităţilor bisericeşti şi civile, precum şi în relaţiile cu celelalte persoane juridice şi fizice.
§ 5. Ca prim responsabil al vieţii din Seminar, rectorul are următoarele competenţe:
a) coordonează activitatea educativ-formativă, spirituală, doctrinală, pastorală şi administrativă a Seminarului;
b) menţine legături strânse cu Biserica locală şi în special cu episcopul Diecezei Romano-Catolice de Iaşi;
c) veghează la împlinirea obiectivelor inspirate din natura eclezială a Seminarului;
d) coordonează planul anual de formare;
e) conduce desfăşurarea activităţilor formative în comunitatea Seminarului;
f) stabileşte echilibrul necesar între persoană şi comunitate, libertate şi disciplină, dialogând cu seminariştii pentru a cunoaşte problemele reale ale fiecăruia;
g) se îngrijeşte să fie respectată relaţia corectă între forul intern şi forul extern;
h) evaluează idoneitatea fiecărui candidat în parte, înaintea promovării la slujiri şi hirotoniri;
i) are grijă ca seminariştii să cunoască şi să respecte normele generale ale Bisericii privind formarea sacerdotală;
j) veghează ca formarea sacerdotală să fie trăită de fiecare seminarist într-un climat de responsabilitate, sinceritate şi caritate creştină;
k) cu votul deliberativ al Consiliului Formatorilor, decide retragerea din Seminar a acelor seminarişti care nu se integrează în spiritul şi normele Institutului;
l) numeşte şi eliberează din funcţie personalul auxiliar şi administrativ.
§ 6. Pentru a putea îndeplini această misiune, rectorul:
a) va trebui să locuiască în Seminar;
b) va convoca şi va prezida, atunci când lipseşte episcopul, Consiliul Formatorilor, Consiliul de Administraţie şi Consiliul General;
c) va aduce la cunoştinţa episcopului deciziile luate de aceste Consilii şi modul de desfăşurare a activităţilor din Seminar;
d) îi va înştiinţa pe ordinariii locului asupra comportării şi rezultatelor la învăţătură ale seminariştilor din diecezele lor;
e) va coordona şi verifica periodic atât activitatea celorlalţi profesori şi formatori, cât şi activitatea întregului personal administrativ şi auxiliar.
§ 7. Rectorul poate delega unele dintre competenţele sale formatorilor, prefectului de studii sau directorului economic, având totuşi obligaţia să cunoască diferitele stadii ale activităţilor delegate.
Art. 16 Pentru formarea umană şi intelectuală a seminariştilor, rectorul este ajutat de formatori şi de prefectul de studii, care sunt numiţi de episcop. Tot episcopul locului apreciază şi durata acestor funcţii. Între ei şi rector trebuie să existe colaborare fundamentată în spirit evanghelic.
Art. 17 Formatorul are următoarele obligaţii:
a) locuieşte în Seminar;
b) colaborează în mod direct cu rectorul la realizarea proiectului formativ;
c) discerne autenticitatea chemării la Preoţie a seminariştilor;
d) îl însoţeşte printr-un dialog constant pe fiecare seminarist în parte aflat pe drumul formării;
e) susţine cu învăţături practice fiecare etapă de formare în care se găsesc seminariştii;
f) supraveghează respectarea de către seminarişti a normelor şi a regulilor stabilite de proiectul formativ şi de Regulamentul de organizare şi funcţionare a vieţii comunitare în Seminar;
g) evaluează idoneitatea fiecărui candidat în parte, înaintea promovării la slujiri şi hirotoniri;
h) îndeplineşte funcţia de secretar al Institutului;
i) animă viaţa comunitară prin prezenţa sa constantă în mijlocul seminariştilor, îngrijindu-se de buna recreere şi de folosirea timpului liber;
j) îi atenţionează pe cei care încalcă Regulamentul;
k) încuviinţează ieşirea în oraş a seminariştilor pentru motive temeinice;
l) organizează serbările şi festivităţile din Seminar, precum şi eventuala participare a seminariştilor la anumite spectacole instructive din afara Seminarului, cu aprobarea prealabilă a rectorului;
m) ţine ore de formare umană, în cadrul cărora le expune seminariştilor regulile de politeţe şi de conduită în societate şi explică Regulamentul Seminarului;
n) răspunde de infirmerie şi de toate problemele referitoare la sănătatea seminariştilor.
Art. 18 Prefectul de studii are următoarele atribuiţii:
a) locuieşte în Seminar;
b) lucrează sub directa coordonare a rectorului şi în deplină colaborare cu formatorii şi profesorii pentru formarea teologică a seminariştilor;
c) se îngrijeşte de relaţia Institutului Teologic Romano- Catolic cu Facultatea de Teologie a Universităţii „Sfântul Ioan din Lateran” din Roma, la care este afiliat Institutul, precum şi cu alte instituţii similare din ţară, pentru promovarea obiectivelor Seminarului;
d) în acord cu decanul Facultăţii de Teologie Romano- Catolică din cadrul Universităţii „Al.I. Cuza” din Iaşi, stabileşte planul de învăţământ, statul de funcţii, orarul şi programarea examenelor;
e) redactează Raportul anual de activitate academică, pe care îl prezintă Consiliului General şi decanului Facultăţii de Teologie a Universităţii „Sfântul Ioan din Lateran” din Roma;
f) însoţeşte studenţii în redactarea lucrării finale de bacalaureat în teologie;
g) veghează la bunul mers al Bibliotecii Institutului.
Art. 19 § 1. Formarea spirituală a seminariştilor este încredinţată directorului spiritual. Acesta este propus de rector, după consultarea Consiliului General, şi numit de către episcop. Episcopul apreciază şi durata misiunii sale.
§ 2. Directorul spiritual are următoarele îndatoriri:
a) locuieşte în Seminar;
b) este responsabilul şi animatorul vieţii liturgice în Seminar, împreună cu profesorul de liturgie, sub coordonarea rectorului;
c) conduce meditaţia seminariştilor;
d) consacră în fiecare zi un timp suficient pentru colocvii spirituale cu seminariştii; oferă oricărui seminarist, în cadrul secret al direcţiunii spirituale, o conducere sigură şi clară pe drumul formării preoţeşti;
e) promovează şi garantează în numele lui Dumnezeu şi al Bisericii discernământul continuu al chemării divine şi al semnelor care o însoţesc;
f) în cadrul dialogului spiritual, verifică vocaţia la sfânta Preoţie, împreună cu cel chemat;
g) îndeplineşte misiunea de confesor principal în Seminar;
h) se îngrijeşte de programarea zilelor de reculegere şi a exerciţiilor spirituale, invitând un preot predicator şi duhovnici, de comun acord cu rectorul;
i) se îngrijeşte de catehizarea şi necesităţile spirituale ale personalului auxiliar.
§ 3. Directorul spiritual va fi atent:
a) să nu intervină în problemele externe referitoare la disciplină;
b) să nu-şi dea votul atunci când este vorba de comportamentul, de admiterea la ministeriile şi ordinele sacre sau de eliminarea unui seminarist;
c) să fie prudent şi discret în conversaţiile sale cu colegii şi cu seminariştii, mai ales când obiectul conversaţiilor sunt cei încredinţaţi grijii sale pastorale.
§ 4. În funcţie de numărul de seminarişti, episcopul va numi un al doilea director spiritual, pentru a promova progresul spiritual al seminariştilor şi pentru a le respecta libertatea de alegere.
§ 5. În afară de directorii spirituali, în Seminar trebuie să fie şi confesori obişnuiţi, numiţi de episcop, fie din rândul preoţilor profesori, fie dintre preoţii din pastoraţie.
Art. 20 § 1. Directorul economic coordonează administraţia obişnuită a Institutului.
§ 2. Directorul economic are următoarele atribuţii:
a) organizează, conduce şi răspunde de activitatea administrativă şi financiar-contabilă a Institutului, în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare;
b) gestionează patrimoniul Institutului, în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare şi normele sau reglementările interne ale Bisericii Romano- Catolice;
c) coordonează contabilitatea cheltuielilor şi veniturilor, în conformitate cu legislaţia în vigoare;
d) consemnează corect şi la timp, în scris, în momentul efectuării ei, în documente justificative, orice operaţiune contabilă;
e) asigură şi răspunde de îndeplinirea la termen a obligaţiilor Institutului faţă de bugetul statului şi terţi, în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare;
f) răspunde de respectarea programului de lucru şi a disciplinei muncii în cadrul sectorului administrativ al Institutului;
g) elaborează bilanţul estimativ anual, pe care-l prezintă Consiliului de Administraţie;
h) prezintă Consiliului de Administraţie planul de achiziţii;
i) menţine în ordine şi aduce la zi arhiva Administraţiei;
j) îi prezintă lunar rectorului o dare de seamă detaliată a bilanţului de intrări/ieşiri;
k) coordonează activitatea din gospodăriile anexe;
l) coordonează activitatea personalului auxiliar.
Art. 21 Formatorul poate îndeplini şi funcţia de secretar. În această calitate, are următoarele obligaţii:
a) întocmeşte şi ţine la zi dosarele personale ale seminariştilor;
b) pregăteşte documentele aflate pe ordinea de zi a şedinţelor Consiliului General, ale Consiliului de Administraţie şi ale Consiliului Formatorilor;
c) eliberează adeverinţe la cerere;
d) se îngrijeşte de corespondenţa Seminarului cu diferite instituţii din ţară şi din străinătate;
e) întocmeşte şi actualizează baza de date;
f) primeşte, gestionează şi expediază corespondenţa simplă;
g) redactează procesele/verbale ale tuturor şedinţelor de lucru;
h) actualizează site-ul web al Institutului;
i) întocmeşte actele necesare prescrise de sfânta Biserică pentru promovarea seminariştilor la ministeriile şi ordinele sacre.
Art. 22 § 1. Consiliul Formatorilor este un organism decizional colegial în cadrul Institutului Teologic Romano-Catolic „Sf. Iosif” din Iaşi. Acesta este alcătuit din: episcop, rector, formatori, prefect de studii, directori spirituali şi directorul economic. Această echipă formativă însoţeşte formarea viitorilor preoţi din punct de vedere uman, spiritual, intelectual şi pastoral, într-o lucrare comună bazată pe dialog, responsabilitate, ascultare şi respect faţă de persoană.
§ 2. Consiliul Formatorilor este prezidat de rector şi se întruneşte cu o frecvenţă săptămânală. Totuşi, în funcţie de situaţiile concrete, rectorul poate convoca acest Consiliu ori de câte ori necesităţile o impun. Atunci când este prezent, episcopul diecezan prezidează şedinţele Consiliului Formatorilor.
§ 3. Consiliul Formatorilor are următoarele atribuţii:
a) organizează întâlniri periodice cu seminariştii;
b) evaluează periodic stadiul formării fiecărui seminarist şi redactează în scris observaţiile formatorilor;
c) propune condiţiile specifice de admitere/exmatriculare în/din Institut;
d) participă prin vot activ (în afară de directorii spirituali) la scrutinele pentru admiterea şi promovarea la slujiri şi la ordinele sacre;
e) stabileşte burse şi alte forme de susţinere şi de recompensă a seminariştilor;
f) stabileşte desfăşurătorul anului academic;
g) alege şi propune seminarişti pentru studii de specializare şi stagii de practică pastorală;
h) propune episcopului trimiterea de preoţi la studii de specializare sau numirea de noi profesori în Institut.
§ 4. Membrii Consiliului Formatorilor coordonează şi examinează împreună problemele referitoare la educaţia şi formarea viitorilor preoţi (cf. OT 5; PC 18).
§ 5. Luarea deciziilor se face prin majoritate de voturi. Directorii spirituali şi confesorii nu votează la scrutinele privind admiterea seminariştilor la ministeriile şi ordinele sacre şi exmatricularea acelora care au încălcat grav Regulamentul Seminarului.
§ 6. Rezoluţiile adoptate de Consiliul Formatorilor sunt consemnate într-un proces-verbal.
§ 7. Toţi cei care participă la Consiliul Formatorilor sunt obligaţi la păstrarea secretului profesional.
Art. 23 § 1. Consiliul General al Institutului Teologic Romano-Catolic „Sfântul Iosif” din Iaşi este un organism consultativ care funcţionează sub coordonarea rectorului. Acest Consiliu este constituit din episcop, Consiliul Formatorilor şi preoţii profesori stabili şi invitaţi ai Institutului. Se întruneşte periodic, la începutul şi la sfârşitul fiecărui semestru, sau ori de câte este necesar. Rectorul stabileşte şi ordinea de zi. Atunci când este prezent, episcopul diecezan prezidează şedinţele Consiliului General.
§ 2. Consiliul General este consultat în următoarele situaţii:
a) adoptarea Statutului şi a Regulamentelor de funcţionare a Institutului, precum şi a modificărilor acestora;
b) elaborarea planurilor de învăţământ;
c) activitatea formativă şi administrativă a Institutului;
d) stabilirea unor colaborări cu instituţii similare din ţară şi din străinătate;
e) numirea de noi profesori în Institut;
f) alegerea şi trimiterea unor seminarişti sau preoţi pentru studii de specializare în străinătate.
Art. 24 § 1. Consiliul de Administraţie coordonează activitatea administrativă a Institutului Teologic Romano-Catolic „Sfântul Iosif” din Iaşi.
§ 2. Consiliul de Administraţie este format din episcop, rector, director economic, formatori, doi reprezentanţi ai Consiliului General şi un reprezentant al Episcopiei Romano-Catolice de Iaşi, desemnat de episcop.
§ 3. Consiliul de Administraţie se întruneşte cu regularitate la începutul şi sfârşitul fiecărui semestru şi este prezidat de rector. Totuşi, în funcţie de situaţiile concrete, rectorul poate convoca acest Consiliu ori de câte ori necesităţile o impun. Atunci când este prezent, episcopul diecezan prezidează şedinţele Consiliului de Administraţie.
§ 4. Consiliul de Administraţie este un organism colegial şi are următoarele atribuţii:
a) asigură gestionarea operativă a Institutului pe plan economic şi administrativ;
b) stabileşte politicile contabile şi aprobă planificarea financiară;
c) analizează şi avizează propuneri cu privire la planul de investiţii;
d) gestionează schemele de încadrare a preoţilor şi a personalului auxiliar şi administrativ;
e) coordonează redactarea şi realizarea de proiecte necesare susţinerii activităţilor instituţiei;
f) analizează şi avizează propuneri cu privire la alocarea unor spaţii necesare activităţilor formative şi de cercetare.
Art. 25 § 1. Activitatea didactică în Seminar este susţinută de corpul profesoral.
§ 2. Fiecare profesor al Seminarului Mare Diecezan din Iaşi este numit de episcopul diecezan, după ce a fost consultat, în prealabil, rectorul şi Consiliul General.
§ 3. Numirea şi funcţia de profesor nu sunt de natură definitivă; durata acestei funcţii rămâne la justa apreciere a episcopului.
§ 4. Înainte de începerea activităţii în Seminar, profesorii trebuie să facă profesiunea de credinţă.
§ 5. Profesorii stabili îşi încetează activitatea didactică în anul academic în care împlinesc vârsta de 65 de ani; sau prin prezentarea motivată a demisiei în faţa episcopului, care o primeşte după ce a ascultat părerea rectorului şi a Consiliului General; sau prin absenţa prelungită şi nejustificată de la activitatea academică; sau prin suspendare ori transfer.
§ 6. Profesorii stabili care îşi încetează activitatea la împlinirea limitei de vârstă, la cererea rectorului şi cu acordul Consiliului General, pot modera seminarii şi conduce teze de licenţă şi disertaţie până la împlinirea vârstei de 70 de ani.
Art. 26 Pentru disciplinele sacre, profesorii trebuie să fie, în general, preoţi. Numărul profesorilor trebuie să fie suficient pentru a răspunde în mod adecvat naturii materiei care trebuie predată, condiţiilor de învăţământ şi numărului de studenţi.
Art. 27 Pentru a putea preda ştiinţele sacre şi filosofia, profesorii trebuie să aibă cel puţin licenţa canonică sau o calificare echivalentă.
Art. 28 În îndeplinirea misiunii lor, toţi profesorii trebuie să se considere adevăraţi educatori. Trebuie să cultive instruirea şi întreaga formare sacerdotală a fiecărui student, în aşa fel încât să-l facă să progreseze atât în ştiinţă, cât şi în viaţa spirituală. Ei trebuie să favorizeze o colaborare strânsă cu formatorii Seminarului, pentru a putea contribui în mod eficace nu numai la instruirea ştiinţifică a studenţilor, ci şi la formarea lor sacerdotală.
Art. 29 Profesorii vor respecta în orice împrejurare normele bisericeşti, codul de etică şi deontologia profesională.
Art. 30 § 1. Personalul administrativ şi auxiliar din Seminar este format din călugăriţele consacrate şi laicii care colaborează la buna funcţionare a vieţii în Seminar şi la rezolvarea problemelor administrative.
§ 2. Aceste persoane trebuie să fie animate de dorinţa cea mai sinceră de a colabora la formarea candidaţilor pentru sfânta Preoţie. În acest scop, vor manifesta o activitate generoasă şi discretă.
Capitolul III
CANDIDAŢII LA SFÂNTA PREOŢIE
Art. 31 În Seminarul Mare Diecezan din Iaşi sunt primiţi numai tineri romano-catolici, celibatari, sănătoşi atât din punct de vedere fizic, cât şi psihic, înzestraţi cu calităţi intelectuale, morale şi spirituale adecvate şi animaţi de dorinţa de a fi preoţi în mod cu totul liber şi cu intenţie dreaptă (cf. OT 6).
Art. 32 Pentru alegerea candidaţilor la sfânta Preoţie, trebuie să se ţină cont de înzestrarea umană şi morală (sinceritate, maturitate afectivă, fidelitate faţă de promisiuni, preocupare pentru dreptate, simţul prieteniei, libertate justă şi responsabilitate, spirit de iniţiativă, capacitatea de a colabora cu alţii etc.), de înzestrarea lor spirituală (dragostea faţă de Dumnezeu şi de aproapele, simţul fraternităţii şi al abnegaţiei, docilitate, castitate, simţul de credinţă, ataşament faţă de Biserică, zel apostolic şi misionar) şi de înzestrarea lor intelectuală (echilibru în judecată, capacitate intelectuală suficientă pentru însuşirea materiilor teologice, cunoaşterea corectă a naturii Preoţiei şi a exigenţelor sale).
Art. 33 § 1. Dreptul de a admite candidaţi în Seminarul Mare Diecezan din Iaşi îl are episcopul Diecezei de Iaşi, în funcţie de locurile disponibile şi de necesităţile pastorale.
§ 2. Episcopul Diecezei de Iaşi, ajutat de rectorul Seminarului şi de echipa formativă, va analiza fiecare cerere.
§ 3. Pentru admitere se cer următoarele acte:
– cerere
– diploma de bacalaureat (în original);
– certificatul de naştere (copie legalizată);
– certificatul de Botez;
– certificatul de Mir;
– certificatul de Căsătorie religioasă a părinţilor;
– fişa medicală;
– caracterizare din partea parohului;
– patru fotografii tip paşaport.
Art. 34 § 1. Examenul de admitere la Seminarul Mare Diecezan din Iaşi se face pe baza diplomei de bacalaureat şi a cererii adresate rectorului.
§ 2. Întrucât formarea filosofico-teologică a seminariştilor are loc în cadrul Facultăţii de Teologie Romano- Catolică a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, examenul de admitere va avea loc înainte de sesiunea de admitere la universitate şi va consta într-un dialog cu formatorii Seminarului şi o verificare a cunoştinţelor religioase.
Art. 35 § 1. La înscrierea în registrul matricol, studentului i se întocmeşte dosarul personal, care va cuprinde:
– cererea de înscriere în anul I;
– toate actele prevăzute la nr. 33 § 3.
§ 2. Pe parcursul anilor de studii, dosarul seminaristului se va completa cu caracterizările făcute de parohul locului de origine, precum şi de alţi preoţi sau responsabili de instituţii unde acesta şi-a desfăşurat activitatea pastorală.
§ 3. La începerea studiilor, fiecărui student i se eliberează carnetul de student şi legitimaţia de student din partea Facultăţii de Teologie Romano-Catolică.
a) În carnetul de student se înscriu toate notele obţinute la examene şi la celelalte forme de verificare a cunoştinţelor, inclusiv cele de nepromovare.
b) În documentele studentului nu sunt admise corecturi nejustificate şi introduceri de date nereale.
c) În caz de retragere din Seminar sau de exmatriculare, seminaristului i se retrage legitimaţia de student.
Art. 36 Seminariştii sunt egali între ei şi nu vor căuta favoritisme din partea formatorilor. Totuşi, superiorii îi vor numi pe unii dintre ei în anumite funcţii pentru exercitarea şi verificarea capacităţii de a conduce un grup şi pentru bunul mers al activităţilor comunitare din Seminar. Numirea va fi pe durata unui an, iar cei numiţi trebuie să îndeplinească cu conştiinciozitate datoriile lor.
Art. 37 Magistrul general are următoarele atribuţii:
– supraveghează respectarea programului zilnic şi a regulamentului;
– coordonează activitatea tuturor magiştrilor;
– organizează activităţile din Seminar, ţinând mereu legătura cu formatorii;
– veghează la respectarea punctualităţii, disciplinei şi a curăţeniei claselor;
– le comunică seminariştilor hotărârile luate de formatorii Seminarului şi se îngrijeşte de punerea lor în practică;
– le prezintă formatorilor şi profesorilor propunerile şi sugestiile seminariştilor;
– în cazuri mai grave sau repetate de încălcare a Regulamentului de către unii seminarişti, are datoria să-i anunţe pe formatori.
Art. 38 Vicemagistrul general are următoarele atribuţii:
– colaborează direct cu magistrul general, ajutându-l şi înlocuindu-l în cazuri deosebite;
– ţine evidenţa tuturor activităţilor administrative;
– colaborează cu magistrul general la observarea punctualităţii, a ordinii şi a disciplinei;
– organizează serviciul la centrala telefonică;
– supraveghează încuierea uşilor, închiderea ferestrelor şi stingerea luminilor din Seminar pe timpul nopţii;
– păstrează şi dispune de cheile care îi sunt încredinţate de formatori;
– îndeplineşte şi misiunea de magistru al clasei din care face parte (în cazul în care magistrul general nu este din aceeaşi clasă).
Art. 39 Magistrul pentru fiecare an de studiu sau pentru fiecare clasă:
– este ales din rândul studenţilor din cursurile superioare;
– îi iniţiază pe seminarişti în viaţa de Seminar;
– îi animă prin cuvânt şi exemplu în angajarea generoasă şi trăirea autentică a programului şi Regulamentului Seminarului;
– le oferă cu disponibilitate plină de bucurie ajutorul celor încredinţaţi în procesul de maturizare, căutând să intuiască şi să indice cu grijă şi la timpul potrivit o cale de rezolvare pentru problemele lor;
– participă direct la toate acţiunile Anului sau clasei;
– propune şi susţine iniţiativele seminariştilor;
– reprezintă Anul sau clasa în faţa formatorilor şi a profesorilor;
– are datoria de a supraveghea ordinea, punctualitatea, curăţenia şi disciplina din Anul sau clasa respectivă;
– în cazuri mai grave sau repetate de încălcare a Regulamentului de către unii seminarişti, are datoria să-i anunţe pe formatori.
Art. 40 Responsabilul de clasă este numit de Anul pe care îl reprezintă şi are următoarele atribuţii:
– colaborează în mod direct şi colegial cu magistrul general şi antrenează colegii în activităţile propuse de acesta;
– participă direct la toate acţiunile Anului;
– propune şi susţine iniţiativele Anului;
– reprezintă Anul în faţa formatorilor şi a profesorilor;
– are datoria de a supraveghea ordinea, punctualitatea, curăţenia şi disciplina în aulă.
Art. 41 Magistrul de apartament:
– are datoria de a veghea asupra ordinii, aerisirii şi curăţeniei în apartament;
– are grijă de respectarea programului şi a liniştii în apartament;
– îi avertizează frăţeşte pe cei care încalcă aceste reguli şi îl anunţă pe formator în caz de nerespectare repetată a Regulamentului.
Art. 42 Ceremonierii:
– organizează şi coordonează acţiunile liturgice solemne din cadrul Seminarului, de comun acord cu părintele rector, cu părintele spiritual şi cu părintele profesor de liturgie;
– pregătesc şi supraveghează participarea acoliţilor, a lectorilor şi a ministranţilor la celebrarea Liturghiei;
– animă comunitatea în participarea la celebrările liturgice.
Art. 43 Capelmaistrul:
– este conducătorul cântărilor liturgice şi festive din cadrul comunităţii şi în activitatea sa este îndrumat de profesorul de muzică sacră;
– supraveghează curăţenia, ordinea şi seriozitatea la cor, fiind ajutat de organişti, solişti şi schola cantorum;
– întocmeşte programul de cântări pentru celebrările liturgice şi pentru celelalte festivităţi, de comun acord cu părintele de serviciu în capelă; programul cântecelor va fi afişat din timp;
– face repetiţiile necesare şi pregăteşte partiturile necesare cântului.
Art. 44 Sacristanii:
– se îngrijesc de ordinea, curăţenia şi împodobirea capelei şi a sacristiei, supraveghind munca seminariştilor de serviciu în capelă;
– pregătesc din timp cele necesare pentru sfânta Liturghie şi pentru celelalte celebrări liturgice, de comun acord cu părintele rector, cu părintele spiritual şi cu părintele profesor de liturgie;
– au grijă de obiectele sacre, veşmintele şi cărţile liturgice, agheasmatarele, lumânările şi lampa veşnică.
Art. 45 Bibliotecarii:
– se îngrijesc de buna organizare a bibliotecii, de inventarierea tuturor cărţilor şi publicaţiilor, precum şi de utilizarea lor;
– răspund de ordinea şi curăţenia în interiorul bibliotecii;
– întocmesc programul de funcţionare a bibliotecii de comun acord cu formatorii şi veghează la respectarea lui;
– ţin evidenţa cărţilor împrumutate şi se îngrijesc de restituirea lor;
– se ocupă de îmbogăţirea inventarului bibliotecii şi, în acest scop, se adresează formatorilor Seminarului pentru procurarea de noi cărţi şi publicaţii.
Art. 46 Animatorii culturali:
– animă şi coordonează activitatea de recreere şi de manifestare a culturii religioase în Seminar, de comun acord cu formatorii Seminarului;
– organizează întruniri, serbări, piese de teatru etc., căutând să descopere şi să pună în valoare capacităţile fiecăruia;
– pregătesc şi prezidează audiţiile muzicale;
– promovează şi încurajează participarea unui număr cât mai mare de seminarişti la revista Seminarului.
Art. 47 Curierul:
– aduce la secretariat, după un program bine stabilit, întreaga corespondenţă venită pe adresa Seminarului;
– răspunde de ordinea, curăţenia şi dotarea cu ziare şi reviste a sălii comunitare.
Art. 48 Infirmierii:
– se îngrijesc de bolnavi conform prescrierilor date de medic;
– îi comunică formatorului starea sănătăţii bolnavilor;
– răspund de ordinea şi curăţenia în infirmerie.
Art. 49 Responsabilul cu sala de calculatoare:
– organizează şi răspunde de activitatea din sala de calculatoare;
– răspunde de ordinea, curăţenia şi buna funcţionare şi întreţinere a calculatoarelor.
Art. 50 Responsabilul cu distribuirea lenjeriei:
– organizează împărţirea lenjeriei seminariştilor, conform programului stabilit;
– se îngrijeşte ca hainele să fie corect numerotate;
– ţine legătura cu doamnele de la călcătorie;
– se ocupă de strângerea şi spălarea săculteţelor cu lenjerie intimă.
Art. 51 Animatorul sportiv:
– se îngrijeşte de baza sportivă şi de materialul din dotare, pe care are în vedere să-l împrospăteze şi să-l îmbogăţească;
– organizează jocuri şi concursuri pentru o bună recreere a seminariştilor.
Art. 52 Responsabilul cu frizeria:
– răspunde de sala de frizerie, pe care o întreţine curată;
– se îngrijeşte de buna funcţionare a aparatelor şi a obiectelor specifice;
– fixează programul de lucru pentru frizerie.
Art. 53 Ghizii:
– ori de câte ori sunt rugaţi, conduc persoanele care doresc să viziteze capela Seminarului, atunci când programul casei o permite;
– în vederea îndeplinirii acestei misiuni, ei vor fi amabili, politicoşi şi reţinuţi;
– se îngrijesc de repartizarea uniformă a oaspeţilor atunci când are loc sfânta Liturgie solemnă sau cu ocazia altor zile festive.
Art. 54 Responsabilul din sala de cafea:
– va veghea la curăţenia în sala de cafea;
– se va ocupa de aprovizionarea aparatului de cafea şi a magazinului;
– în funcţie de programul propus de formator, va fi la dispoziţia colegilor la sala de cafea.
Art. 55 Seminaristul responsabil cu site-ul şi contul de Facebook al Seminarului:
– va ţine legătura cu formatorii;
– va actualiza constant ştirile şi articolele;
– va promova pastoraţia vocaţională.
Art. 56 Formatorii le pot încredinţa seminariştilor şi alte funcţii pentru buna desfăşurare a vieţii din Seminar. Cei cărora li se încredinţează asemenea funcţii sunt rugaţi să le îndeplinească în spirit de slujire, cu generozitate şi responsabilitate.
Capitolul IV
PROGRAMUL FORMATIV AL CANDIDAŢILOR LA SFÂNTA PREOŢIE
Dimensiunea umană
Art. 57 Formarea umană este fundamentul întregii formări sacerdotale. Fără o formare umană adecvată, întreaga formare sacerdotală ar fi privată de fundamentul său necesar. Aceasta are ca obiective îmbogăţirea şi maturizarea personalităţii seminariştilor, în aşa fel încât aceştia să dobândească o conştiinţă morală dreaptă şi o voinţă fermă.
Art. 58 Seminariştii vor fi prezenţi la momentele de viaţă comunitară în capelă, clasă sau sufragerie. Vor respecta programul Seminarului care are menirea să-i conducă la acel nivel de autodisciplină şi responsabilitate necesar pentru viaţa sacerdotală.
Art. 59 Seminariştii vor participa cu generozitate la îndeplinirea unor slujiri în comunitate, precum şi la dezvoltarea unor activităţi fizice pentru a cultiva în ei spiritul de jertfă, de renunţare şi de dăruire de sine.
Art. 60 Seminariştii vor păstra o atmosferă de silentium în Seminar în timpul alocat rugăciunii, studiului şi programului de seară de după Completoriu până la rugăciunea de dimineaţă.
Art. 61 Seminariştii vor îmbina în programul personal rugăciunea, studiul, munca, relaţiile de comuniune cu ceilalţi colegi, precum şi momentele de recreere prin sport, odihnă, plimbare.
Art. 62 Seminariştii se vor ocupa de igiena personală, de curăţenia în cameră; vor avea o vestimentaţie curată şi îngrijită şi vor fi cumpătaţi în mâncare, băutură, precum şi în folosirea mijloacelor de comunicare socială.
Art. 63 Seminariştii vor menţine o relaţie apropiată cu membrii familiei lor. Atunci când primesc vizite, seminariştii pot invita membrii familiei să ia masa la seminar în sala de mese, după ce au anunţat în prealabil, cel puţin cu o zi înainte, pe unul din formatori.
Art. 64 Seminariştii vor anunţa pe unul dintre formatori atunci când pleacă din Seminar în afara programului stabilit. În ceea ce priveşte plecarea din localitate şi absentarea din Seminar pe timp de noapte, aceasta este permisă doar cu acordul rectorului şi doar pentru motive serioase.
Art. 65 Seminariştii vor respecta timpul dedicat plimbării în oraş, marţea, joia şi duminica, folosindu-l pentru recreere şi pentru crearea sau întărirea legăturilor cu ceilalţi seminarişti. La plimbare, fiecare seminarist va fi însoţit de cel puţin un coleg.
Art. 66 Seminariştii vor fi atenţi la modul în care se vor îmbrăca, ţinând cont de diferiţi factori care apar pe parcursul unei zile, de evenimentele la care participă sau de persoanele pe care le întâlnesc. În momentele solemne (sfintele Liturghii duminicale din cadrul Seminarului sau din în alt loc, exerciţiile spirituale, zilele de reculegere, vizite ale ierarhiei ecleziastice sau ai Statului, concerte, examene, eventuale conferinţe, serviciul de la centrala telefonică sau când circumstanţele o cer), studenţii din anii de filosofie vor îmbrăca sacou şi pantaloni la dungă de culoare neagră, cămaşă albă şi cravată. În funcţie de eveniment, studenţii de la anul III până la anul VI, inclusiv, vor îmbrăca reverenda sau, în funcţie de oaspete sau ocazie, sacou şi pantaloni la dungă de culoare neagră şi cămaşă clericală (colar normal sau roman). În rest, în timpul sfintelor Liturghii, al cursurilor din timpul săptămânii şi la momentele de rugăciune în capelă, se va purta sacoul. Pe durata sfintei Liturghii părinţii diaconi vor purta reverenda şi cămaşa clericală.
Art. 67 Seminariştii vor respecta spaţiile care le sunt puse la dispoziţie şi vor evita să conducă sau să invite în locurile respective persoane din afara Seminarului. Accesul în dependinţele Seminarului se face numai cu acordul formatorilor.
Art. 68 Seminariştii vor folosi în mod discret şi prudent mijloacele de comunicare socială, având în vedere atât beneficiile, cât şi riscurile la care se pot expune în urma impactului cu lumea digitală, care i-ar putea duce la practici imorale şi dependenţă. De aceea, pentru o bună folosire a lor, îşi vor însuşi un suport spiritual şi psihologic adecvat.
Art. 69 Seminariştii au posibilitatea să folosească laptopul sau calculatorul personal în timpul programului de studiu, în clasă sau la sala de lectură. Totodată, ei pot utiliza calculatoarele Seminarului din sala de computere, respectând programul stabilit pentru folosirea lor. Folosirea internetului trebuie îmbinată cu onestitatea intelectuală, evitându-se orice risc de plagiat.
Art. 70 Seminariştii vor acorda o atenţie deosebită educaţiei cu privire la protecţia datelor cu caracter personal.
Art. 71 Seminariştii au posibilitatea să folosească telefonul mobil, bucurându-se de avantajele care le oferă pentru comunicare, însă vor avea grijă să ajungă la o matură, echilibrată şi responsabilă folosire a telefonului şi a altor dispozitive electronice „smart”. Acestea trebuie să rămână instrumente şi să nu se transforme în scopuri în sine, care să provoace dependenţă sau separare de colectivul clasei. Din acest motiv, nu este permisă folosirea telefonului în timpul momentelor comunitare de rugăciune în capelă, în timpul programului spiritual, în timpul orelor de curs şi în timpul meselor.
Art. 72 Revista Drumuri deschise este un instrument de comunicare al seminariştilor, care trebuie să anime spiritul seminarial şi să fie un mijloc de a promova dialogul şi unitatea în Seminar. De aceea, seminariştii sunt invitaţi să colaboreze cu generozitate şi creativitate la redactarea articolelor şi la publicarea revistei.
Art. 73 Seminariştii trebuie să ajungă la maturitatea afectivă necesară pentru a putea interacţiona sănătos cu toate categoriile de vârstă. Prin urmare, formatorii vor acorda o atenţie deosebită educării seminariştilor la o relaţionare matură, prudentă şi echilibrată, mai ales cu minorii şi categoriile vulnerabile.
Art. 74 Seminariştilor le este permis consumul moderat de băuturi alcoolice medii sau uşoare (vin şi bere) doar în spaţiul comun, adică în sala de mese, în compania colegilor de clasă sau a întregii comunităţi. Băuturile alcoolice pot fi oferite de administraţia Seminarului, pot fi aduse la sosirea din vacanţă sau pot fi primite cu ocazia vizitelor rudelor sau prietenilor. Băuturile alcoolice pot fi procurate de studenţi de la magazinele de specialitate, cu ocazia unor sărbători sau evenimente speciale, numai după ce a fost cerută şi obţinută permisiunea formatorilor. Consumul de alcool de orice fel este interzis în dormitoare, săli de clasă, săli cu destinaţie comunitară sau în spaţiile exterioare din incinta Seminarului.
Art. 75 Fumatul este permis doar în locul special amenajat în curte, unde se va păstra mereu curăţenia. Celor care fumează li se cere să acorde o atenţie deosebită igienei de după fumat pentru a nu deranja colegii nefumători; de asemenea, sunt chemaţi să dea dovadă de prudenţă şi multă modestie în relaţiile cu cei din afara Seminarului. Seminariştii vor fuma în prezenţa superiorilor numai după ce vor primi permisiunea din partea acestora. Este interzis fumatul în interiorul Seminarului sau în spaţiile exterioare din incinta Seminarului, altele decât cele desemnate de conducerea Institutului. În vacanţe, seminariştii care fumează vor avea un comportament discret, decent şi respectuos în relaţiile cu preoţii din parohie, cu familia, cu ceilalţi seminarişti şi cu întreaga comunitate, pentru a nu da ocazie de scandal.
Art. 76 Seminariştii care au maşini personale, le vor lăsa acasă pe parcursul anului academic.
Art. 77 Cât priveşte raportul cu bunurile materiale, seminariştii vor cultiva virtutea modestiei, prin discreţie şi spirit de renunţare.
Art. 78 Pe lângă orele de formare umană, seminariştii vor participa la întâlniri periodice personale cu formatorul de an şi rectorul Seminarului.
Dimensiunea spirituală
Art. 79 § 1. Dacă este adevărat că orice creştin, prin Botez, este în comuniune cu Dumnezeul unul şi întreit, este adevărat, de asemenea, că, datorită consacrării primite în sacramentul Preoţiei, preotul este pus într-o relaţie deosebită şi specifică cu Tatăl, cu Fiul şi cu Duhul Sfânt. Identitatea preotului îşi are originea ultimă în dragostea Tatălui; el este unit cu Fiul, trimis de el, Preotul suprem şi Bunul Păstor, prin intermediul preoţiei ministeriale, prin acţiunea Duhului Sfânt. Viaţa şi slujirea preoţească sunt o continuare a vieţii şi acţiunii lui Cristos. Aceasta este identitatea preotului, adevărata lui demnitate, izvorul vieţii.
§ 2. Seminaristul trebuie să-şi fundamenteze viaţa spirituală pe această comuniune interpersonală şi sacramentală cu cele trei persoane ale unicului Dumnezeu. Fiind sanctuarul Spiritului, el este pretutindeni un cristofor, spre gloria Tatălui (cf. 1Cor 6,19; 2Cor 1,21-22).
§ 3. De aceea, el trebuie să înveţe, încă din primii ani de Seminar, să-şi ofere persoana ca sacrificiu viu, sfânt şi plăcut lui Dumnezeu, refuzând conştient mentalitatea lumească şi transformându-se prin reînnoirea minţii (cf. Rom 12,1-2).
Art. 80 Fiind destinaţi să îmbrace, prin sfânta Preoţie, chipul lui Cristos-preotul, seminariştii trebuie să se obişnuiască de pe acum să-şi trăiască întreaga viaţă în prietenie intimă cu el. Să trăiască misterul pascal în aşa fel încât să poată iniţia în acest mister şi poporul care le va fi încredinţat. Trebuind să participe la unica Preoţie şi la ministeriul lui Cristos (cf. PO 7), este necesar să fie complet conformaţi cu el şi să-şi asume din toată inima, nu numai prin sfânta hirotonire, ci puţin câte puţin, în fiecare zi, cu efort, forma vieţii evanghelice (cf. OT 8). Să fie învăţaţi să-l caute pe Cristos în meditarea fidelă a cuvântului lui Dumnezeu, în participarea activă la tainele Bisericii – mai ales în Euharistie şi în Liturgia Orelor –, în episcopul care îi trimite şi în oamenii la care sunt trimişi, mai ales în cei săraci, în cei mici, în cei bolnavi, în cei păcătoşi, în necredincioşi. Cu încredere filială, să o iubească şi să o cinstească pe preacurata Fecioară Maria, pe care Isus Cristos, murind pe cruce, i-a dat-o ca mamă ucenicului său (cf. OT 8).
Art. 81 Viaţa în Seminar nu poate să fie considerată doar o simplă soluţie pentru pregătirea pentru Preoţie, ci şi locul unde se poate experimenta cum creşte Isus în persoane şi între seminarişti, în aşa fel încât aceştia să poată mărturisi ulterior: „Ceea ce am văzut cu ochii noştri, ceea ce am contemplat, ceea ce am atins cu mâinile noastre… aceasta vă vestim, pentru ca şi voi să fiţi în comuniune cu noi” (1In 1,1-4).
Lucrul cel mai important în drumul spre Preoţie şi în timpul întregii vieţi sacerdotale este raportul personal cu Dumnezeu în Isus Cristos: De aceea, formarea spirituală este inima şi centrul formării la Preoţie. Seminarul favorizează această dimensiune, inspirându-se din pedagogia adoptată de Isus faţă de cei doisprezece apostoli.
Art. 82 § 1. Candidaţii la sfânta Preoţie trebuie să înveţe cum se pot întâlni în orice situaţie şi în orice clipă a vieţii lor prin rugăciune cu Cristos şi, prin el, cu Dumnezeu Tatăl. Un punct esenţial al programului zilnic din Seminar îl constituie timpul rezervat pentru meditaţie. Durata meditaţiei, după o veche tradiţie a Bisericii, este de circa 30 de minute pe zi. Locul recomandat pentru meditaţie este capela. Temele sunt propuse de directorul spiritual sau sunt alese de seminarişti.
§ 2. Rugăciunea comunitară întăreşte credinţa şi coeziunea dintre seminarişti. Ei vor face în comun cel puţin rugăciunea de dimineaţă şi de seară (care poate fi constituită dintr-o anumită parte a Liturgiei Orelor), Rozariul, adoraţia etc.
Art. 83 Celebrarea zilnică a Euharistiei, care se completează prin împărtăşirea sacramentală, primită cu deplină libertate şi în mod demn, trebuie să fie centrul întregii vieţi a Seminarului. Participând la sacrificiul sfintei Liturghii, „izvor şi apogeu al întregii vieţi creştine” (LG 11), seminariştii participă la iubirea lui Cristos, primind forţa supranaturală pentru propria viaţă spirituală şi pentru apostolat.
Art. 84 § 1. Alături de cultul euharistic, seminariştii trebuie să fie iniţiaţi în celebrarea Liturgiei Orelor, prin care preoţii „se roagă lui Dumnezeu, în numele Bisericii, pentru tot poporul încredinţat lor, ba chiar pentru lumea întreagă”.
§ 2. Lectura cuvântului lui Dumnezeu din Sfânta Scriptură, lectio divina şi lectura spirituală trebuie să constituie un izvor nesecat de hrană sufletească pentru cei care se pregătesc să devină păstori şi învăţători în cadrul Bisericii. De aceea, se recomandă ca, în timpul studiilor filosofico-teologice, seminariştii să citească măcar o dată toată Biblia şi să acorde zilnic cel puţin 15 minute pentru lectura spirituală.
§ 3. Acela care doreşte să devină preotul lui Cristos trebuie să se simtă legat de Stăpânul său şi să găsească modalitatea de a-l vizita şi de a sta mereu de vorbă cu el. Astfel, vor intra în programul zilnic momente de vizită comunitară la sfântul Sacrament, cu recomandarea ca fiecare să ştie să găsească mai multe momente de adoraţie personală de-a lungul zilei. Cel puţin o dată pe săptămână, se va rezerva o după-amiază pentru un program spiritual intensiv, iar duminica va avea loc o oră de adoraţie comunitară.
§ 4. Devoţiunea faţă de sfânta Fecioară Maria, mama Preotului veşnic, ocupă un loc important în viaţa spirituală individuală şi comunitară. Ea se concretizează în recitarea zilnică a Rozariului, în participarea la practicile de pietate legate de luna mai şi de luna octombrie.
Art. 85 În ansamblul ei, toată formarea spirituală din Seminar urmăreşte sensibilizarea candidaţilor la sfânta Preoţie faţă de valorile şi actualitatea sfaturilor evanghelice prin care este tradusă în faptă chemarea lui Cristos.
Art. 86 § 1. Candidaţii la Preoţie trebuie să-şi însuşească o ascultare autentică şi responsabilă, care nu se mulţumeşte cu îndeplinirea mecanică a unui regulament, ci tinde spre fidelitatea evanghelică.
§ 2. În lumina evangheliei, ascultarea este o conformare interioară la voinţa lui Cristos. Prin virtutea ascultării, cel chemat la sfânta Preoţie îşi jertfeşte voinţa în mod conştient iubirii lui Cristos Domnul şi slujirii fraţilor, continuând astfel oferta de sine începută la Botez. Ascultarea nu este o dependenţă pasivă, ci o participare activă la misiunea pastorală a lui Cristos, păstor şi cap (cf. LG 28; PO 15), sub conducerea episcopului, căruia preoţii îi sunt colaboratori şi împreună cu care formează un singur prezbiteriu.
Art. 87 § 1. Formarea spirituală a candidaţilor la sfânta Preoţie este legată în Biserica Catolică de rit latin de obligaţia de a trăi în celibat şi curăţie. Din acest motiv se va acorda o atenţie specială pregătirii viitorului preot pentru a cunoaşte, a stima, a iubi şi a trăi celibatul în adevărata sa natură şi cu adevărata sa finalitate, adică ţinând cont de motivaţiile evanghelice, spirituale şi pastorale. Fundamentul şi conţinutul acestei pregătiri este virtutea castităţii, care califică toate relaţiile umane şi care conduce la experimentarea şi la manifestarea unei iubiri sincere, umane, fraterne, personale şi capabile de sacrificiu, după exemplul lui Cristos, pentru toţi şi pentru fiecare în parte.
§ 2. Castitatea desăvârşită, îmbrăţişată pentru împărăţia lui Dumnezeu, este unul dintre darurile preţioase ale vieţii noi a lui Cristos Domnul, în Duhul Sfânt. Acest dar este oferit de Tatăl unora dintre membrii Bisericii, pentru a putea înainta mai generos în caritate şi în slujire. În Biserică, acesta devine semn vizibil al împărăţiei cerurilor şi un stimulent continuu pentru a-l urma şi a-l imita pe Isus cel feciorelnic, trăind viaţa spiritului prin dăruirea totală şi constantă de sine însuşi slujirii altora (cf. PC 12).
§ 3. Curăţia, trăită pentru împărăţia cerurilor, este pentru cei care se pregătesc la sfânta Preoţie o alegere liberă şi matură, sinceră, provocată de credinţa şi de iubirea faţă de Cristos, personală şi jertfită Domnului. Această mărturie de credinţă şi de iubire se manifestă prin dăruirea totală şi irevocabilă, prin viaţă ascetică, prudenţă matură şi spirit de rugăciune insistentă.
Art. 88 § 1. Pentru exercitarea misiunii pastorale, este necesară mărturia unei sărăcii autentice care dă credibilitate vestirii evangheliei. Ca şi ascultarea creştină, asemenea curăţiei desăvârşite pentru împărăţia cerurilor, sărăcia evanghelică conduce la o mai mare libertate a fiilor lui Dumnezeu, ne eliberează de orice preocupare dezordonată, ne face docili faţă de cuvântul lui Dumnezeu în viaţa de fiecare zi (cf. PO 17).
§ 2. Sărăcia evanghelică înseamnă dezlipire interioară de bunurile materiale, spirit de umilinţă şi de acceptare a propriilor limite, spirit de muncă şi de îndeplinire generoasă a propriilor datorii, spirit de încredere în providenţă, spirit de renunţare la orice formă de stăpânire.
§ 3. Candidaţii la sfânta Preoţie trebuie să cultive acest spirit de sărăcie prin modul de a se comporta în viaţa personală şi comunitară, prin modul de a-şi întreţine locul de studiu şi camera, hainele, lenjeria, mobilierul Seminarului. Această virtute le cere candidaţilor la Preoţie renunţarea la toate formele de egoism.
Art. 89 În formarea spirituală, trebuie să se acorde importanţa necesară vieţii comunitare. Seminariştii trebuie să se obişnuiască să renunţe la propria lor voinţă şi să caute binele aproapelui, contribuind astfel cu toate forţele la perfecţionarea vieţii proprii şi a vieţii comunitare în Seminar, după exemplul Bisericii primare, în care mulţimea credincioşilor era o „singură inimă şi un singur cuget”. În felul acesta, seminariştii sunt educaţi pentru a simţi împreună cu Biserica şi pentru viitoarea lor slujire pastorală, aşa încât să devină capabili, sub autoritatea episcopului şi în spirit de slujire, să-i ofere acestuia colaborarea lor umilă şi fraternă în mijlocul clerului diecezan.
Art. 90 Pentru a duce o viaţă corectă şi fidelă slujirii sacerdotale, este necesar ca seminariştii să dobândească în mod treptat, în funcţie de vârstă şi maturitate, un stil stabil de viaţă, bazat pe virtuţi solide, fără de care nu ar fi capabili să adere în mod real şi perseverent la Cristos şi la Biserică.
Art. 91 § 1. În formarea spirituală, seminariştii beneficiază de sprijinul direct şi de neînlocuit al directorului spiritual. În felul acesta, ei pot să-şi facă o judecată obiectivă şi clară asupra propriei vocaţii. De aceea, ei trebuie să ţină o legătură constantă cu directorul spiritual, să-l consulte şi să se lase călăuziţi de el în toate problemele referitoare la formarea lor spirituală. Fiecare seminarist are dreptul să-şi aleagă în mod liber confesorul şi directorul spiritual dintre preoţii pe care episcopul i-a numit pentru o astfel de misiune.
§ 2. Candidaţii la sfânta Preoţie au obligaţia să se prezinte la directorul spiritual pentru direcţiunea spirituală de mai multe ori pe an, în acord cu el, cu sinceritate totală şi încredere deplină în sfaturile şi deciziile acestuia.
Art. 92 Seminariştii au datoria ca, pe parcursul anilor de seminar, să facă de mai multe ori examenul propriei vocaţii, sub conducerea directorului spiritual (cf. OT 6).
Art. 93 Vocaţia la sfânta Preoţie este indicată de următoarele semne:
– intenţie dreaptă şi voinţă liberă;
– sănătate fizică şi psihică;
– sănătatea fizico-psihică a familiei;
– voinţa constantă şi capacitatea de a studia;
– o bună capacitate de a se exprima şi de a judeca drept;
– sinceritate faţă de sine şi faţă de ceilalţi;
– atitudine activă, pozitivă şi optimistă faţă de persoane şi realităţi;
– viaţă de rugăciune şi unire cu Dumnezeu;
– zel pentru practicarea sfaturilor evanghelice şi trăirea virtuţilor;
– caritate şi deschidere faţă de alţii pe plan supranatural;
– o solidă ştiinţă teologică, biblică şi liturgică şi o bună cunoaştere generală a ştiinţelor sacre şi profane;
– dorinţa constantă de a căuta adevărul;
– spiritul de umilinţă, de ascultare şi de jertfă;
– simţul şi capacitatea de a munci în colaborare cu alţii şi în grupuri;
– energie, obiectivitate şi stabilitate de caracter;
– capacitatea de a conduce şi de a lua iniţiative în organizarea comunităţii;
– capacitatea de a îmbina dragostea sinceră pentru alţii cu o distanţare afectivă obiectivă;
– simţul rugăciunii liturgice şi comunitare şi participarea activă la celebrările liturgice.
Art. 94 Aşadar, este necesar ca seminaristul:
– să înveţe a trăi în unire intimă şi familiaritate cu Tatăl, prin Fiul său Isus Cristos, în Duhul Sfânt (cf. OT 8);
– să se obişnuiască a-l găsi pe Cristos într-o comuniune familiară de rugăciune;
– să înveţe a deveni familiar, printr-o credinţă plină de iubire, cu cuvântul lui Dumnezeu din Sfânta Scriptură, ca să-l poată transmite altora;
– să trăiască şi să se bucure când are ocazia să-l viziteze şi să-l adore pe Cristos prezent în sfânta Euharistie;
– să o iubească cu ardoare, după spiritul Bisericii, pe sfânta Fecioară Maria, Maica lui Cristos, care este asociată în mod deosebit în opera de răscumpărare;
– să citească documentele sfintei Tradiţii, operele sfinţilor părinţi şi exemplele sfinţilor;
– să ştie să se analizeze şi să se judece pe sine, adică propria sa conştiinţă şi criteriile pe care le utilizează, cu intenţie dreaptă şi sinceră.
Art. 95 Dacă, după o examinare prudentă şi obiectivă, făcută cu sprijinul directorului spiritual, cineva ajunge la concluzia că nu are vocaţie la sfânta Preoţie sau, dacă a avut-o, a pierdut-o, are obligaţia ca, în cel mai scurt timp, să se retragă din Seminar şi să îmbrăţişeze o altă stare de viaţă, trăindu-şi în spirit evanghelic vocaţia creştină.
Art. 96 Viitorii preoţi trebuie să se obişnuiască cu virtutea penitenţei, întrucât convertirea inimii pentru urmarea lui Cristos şi a spiritului evanghelic este necesară în fiecare zi, prin mijloacele comune: acte penitenţiale, participarea la spovada sacramentală deasă etc.
Art. 97 Seminariştii vor participa la Exerciţii spirituale, la început de an academic, şi la zile de reculegere semestriale, înainte de primirea ministerelor sacre.
Art. 98 Pe lângă orele de formare umană, seminariştii vor participa şi la orele de formare spirituală.
Dimensiunea intelectuală
Art. 99 Formarea intelectuală este importantă pentru însuşirea învăţăturii Bisericii şi pentru transmiterea evangheliei. Formarea intelectuală, care, în afară de formarea filosofico-teologică, cere şi o vastă cultură generală, îi ajută pe seminarişti să-i înţeleagă mai bine pe oamenii de astăzi şi să le transmită vestea cea bună.
Art. 100 § 1. În cei doi ani de studii filosofice, seminariştii trebuie să dobândească o cunoaştere solidă şi armonioasă a omului, a lumii, a naturii şi a lui Dumnezeu, bazându-se pe patrimoniul filosofic veşnic valabil şi ţinând cont de curentele filosofice moderne (cf. OT 15). În acelaşi timp, ei trebuie să ştie să unească studiile filosofice cu problemele vieţii şi să îmbine argumentele filosofice cu misterele mântuirii. Să se acorde o importanţă deosebită studiului filosofiei sistematice, care duce la cunoaşterea solidă şi coerentă a omului, a lumii şi a lui Dumnezeu.
§ 2. Cu o grijă asemănătoare trebuie să fie predată istoria filosofiei, astfel încât să fie clarificate geneza şi dezvoltarea problemelor mai importante, iar candidaţii la Preoţie să devină capabili să discearnă printre soluţiile propuse de-a lungul secolelor elementele adevărate, precum şi să le identifice şi să le respingă pe cele false (cf. OT 15).
Art. 101 § 1. Studiile teologice să fie orientate în aşa fel încât candidaţii la sfânta Preoţie să poată cunoaşte în profunzime doctrina izvorâtă din izvoarele revelaţiei divine în lumina credinţei şi sub conducerea sigură a magisteriului. Disciplinele teologice trebuie să se transforme în aliment pentru viaţa spirituală proprie, să o păzească în ministeriul sacerdotal şi să-i ajute pe candidaţi să vestească şi să expună adevărurile de credinţă pentru binele spiritual al credincioşilor.
§ 2. Aceste discipline să fie predate în aşa fel încât să rezulte cu claritate legătura intimă dintre ele, să pună în lumină misterul Bisericii şi să fie conduse în mod armonios spre explicarea istoriei mântuirii, care se actualizează în mod continuu în viaţa Bisericii şi a lumii.
Art. 102 § 1. Sfânta Scriptură constituie sufletul întregii teologii (cf. DV 24). De aceea, trebuie să i se atribuie importanţa cerută pentru formarea biblică a seminariştilor. Profesorii trebuie să se străduiască să le ofere candidaţilor la sfânta Preoţie o introducere potrivită în Sfânta Scriptură, să-i iniţieze în metodele exegetice cu ajutorul disciplinelor auxiliare şi să-i ajute să ajungă la o sinteză teologică a revelaţiei divine, ca să le asigure un fundament solid pentru exercitarea ministerului profetic în viitor.
§ 2. Sfânta Scriptură formează cu sfânta Tradiţie o unitate indivizibilă, un tezaur unic al cuvântului lui Dumnezeu încredinţat Bisericii, care nu poate fi separat (cf. DV 10). Prin urmare, se va acorda o atenţie deosebită studiului sfinţilor părinţi, care îi poate ajuta pe seminarişti să descopere forţa vitală a formării teologice şi îi poate introduce în dinamismul tradiţiei, care protejează în faţa unui individualism exagerat, garantând obiectivitatea gândirii.
Art. 103 Liturgia sacră trebuie să fie considerată ca una dintre disciplinele principale. Plecând de la explicarea textelor şi a riturilor in Biserica Orientală şi cea Occidentală, ea trebuie să fie considerată ca un locus theologicus de importanţă deosebită, prin care se exprimă credinţa Bisericii şi viaţa sa spirituală.
Art. 104 § 1. Un loc aparte trebuie asigurat teologiei dogmatice, care trebuie predată integral şi ordonat. O importanţă asemănătoare trebuie acordată teologiei morale, care va trebui să ilustreze vocaţia creştină a credincioşilor, fondată pe caritate, şi să expună în mod ştiinţific obligaţiile ce revin din această vocaţie. Doctrina morală se desăvârşeşte în teologia pastorală.
§ 2. Teologia pastorală trebuie să ilustreze principiile teologice ale acţiunii prin care voinţa salvifică a lui Dumnezeu poate deveni eficace în Biserica de astăzi, prin diferite ministerii şi instituţii.
Art. 105 § 1. Istoria bisericească are ca scop ilustrarea dezvoltării Bisericii ca popor al lui Dumnezeu, care se răspândeşte în timp şi în spaţiu.
§ 2. Şi dreptul canonic trebuie să fie învăţat ţinând cont de misterul Bisericii. El trebuie să expună principiile şi legile în aşa fel încât să arate că toată orânduirea şi disciplina bisericească trebuie să răspundă voinţei salvifice a lui Dumnezeu, căutând în toate binele sufletelor (cf. OT 16).
Art. 106 Se va acorda atenţie şi altor discipline auxiliare şi cursurilor speciale, însă este mai bine să fie introduse în mod adecvat problemele şi aspectele noi în disciplinele deja prescrise, în loc să se multiplice numărul lor (cf. OT 17).
Art. 107 Profesorii vor trebui să prezinte la începutul fiecărui an academic fişa fiecărei discipline, indicând pe scurt obiectivele, conţinutul şi forma de examinare.
Art. 108 § 1. Este de mare importanţă să se aibă în vedere metoda didactică de lucru a profesorilor. Fiecare disciplină trebuie să dispună de un număr suficient de ore, pentru a putea expune în mod detaliat principalele puncte ale învăţăturii şi pentru a le da seminariştilor normele generale pentru a-i conduce în studiul lor privat şi în alegerea bibliografiei.
§ 2. Fiecare curs va avea seminarii pentru stimularea participării active a studenţilor.
§ 3. De asemenea, trebuie să fie favorizată munca în grupuri mici sub direcţia unui profesor, pentru ca studenţii să înveţe şi o metodă personală pentru studiul ştiinţific.
§ 4. Rectorul Seminarului poate alege dintre profesori pe unii care au rolul de tutori pentru studenţi. Tutorii se vor întâlni frecvent cu studenţii, îi vor ghida în elaborarea lucrărilor şi în pregătirea examenelor, îi vor ajuta să dobândească o metodă de studiu şi vor avea grijă ca studenţii să termine la timp temele şi lucrările scrise.
Art. 109 În vederea unei adecvate formări intelectuale, seminariştii vor frecventa în mod regulat cursurile şi vor pregăti cu sârguinţă colocviile, lucrările scrise şi examenele.
Art. 110 Seminariştii vor participa în mod activ la iniţiativele academice şi culturale propuse în seminar.
Art. 111 Seminariştii vor studia în clasă sau la sala de lectură în cursul după-amiezii.
Art. 112 Seminariştii vor împrumuta cărţi de la biblioteca Seminarului, pe care le vor restitui respectând regulamentul de ordine interioară al bibliotecii.
Art. 113 Seminariştii vor consulta dicţionare, reviste, atlase etc. doar în sala de lectură, având grijă să le pună la loc după folosirea lor.
Art. 114 Deoarece pregătirea intelectuală a seminariştilor are loc în cadrul Facultăţii de Teologie Romano- Catolică a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, modalităţile de examinare şi evaluare sunt cele prevăzute de această Facultate.
Art. 115 Seminariştii vor căuta să-şi sporească capacitatea de a se raporta corect la cultura contemporană şi vor arăta interes pentru cercetarea teologică ştiinţifică.
Art. 116 Având în vedere natura şi importanţa misiunii pentru care se pregătesc, seminariştii vor sta departe de orice tentativă de fals intelectual sau de obţinere a unor note mai bune folosind metode ilegale.
Dimensiunea pastorală
Art. 117 Formarea apostolică sau pastorală constituie scopul întregii formări pentru Preoţie. Această latură a formării urmăreşte să trezească în fiecare seminarist zelul pentru mântuirea oamenilor şi o profundă conştiinţă a misiunii sale în Biserică pentru a-l face apt să exercite ministerul sacerdotal într-o manieră corespunzătoare.
Art. 118 § 1. Motivaţi de caritatea pastorală, seminariştii trebuie să înveţe să perceapă cu promptitudine şi cu deschidere evoluţia societăţi umane, să interpreteze semnele timpului în lumina voinţei lui Dumnezeu (cf. PO 14).
§ 2. Candidaţii la sfânta Preoţie trebuie să fie conştienţi că perioada de pregătire, de aşteptare, de răbdare şi de maturizare treptată din Seminar, asceza riguroasă şi disciplina, viaţa de meditaţie şi de rugăciune, studiul îndelungat şi anevoios sunt momente care fac deja parte din activitatea pastorală.
Art. 119 § 1. Împreună cu profesorul de teologie pastorală, seminariştii sunt chemaţi să cunoască:
– elementele fundamentale ale oricărei acţiuni apostolice şi constructive a Bisericii, într-un mediu determinat;
– simţul responsabilităţii întregului popor faţă de vestirea şi trăirea cuvântului lui Dumnezeu;
– opţiunile teologice ce însufleţesc mediile cu care au intrat în contact;
– momentele cele mai dificile în comunicarea mesajului lui Cristos;
– locul pe care îl ocupă celebrarea sacramentelor – şi, în special, a Euharistiei – în ansamblul activităţii pastorale.
§ 2. Aceste experienţe pastorale trebuie să fie urmate de o reflecţie în grup, dirijată de profesor, în cadrul căreia vor avea loc o verificare a aptitudinilor pastorale, o confruntare între teologia pastorală studiată în Seminar şi realitatea eclezială existentă, o examinare a vocaţiei şi a fidelităţii faţă de darul lui Dumnezeu.
Art. 120 Pentru a favoriza formarea lor pastorală, în timpul anului academic, seminariştii vor participa la celebrările de la catedrala din Iaşi şi din alte parohii cu ocazia diferitelor sărbători, ministrând sau animând cântul liturgic.
Art. 121 Seminariştii vor organiza pe clase, împreună cu formatorii, diferite activităţi de voluntariat.
Art. 122 Seminariştii vor participa şi vor promova activităţi ce ţin de latura misionară a formării pastorale.
Art. 123 Seminariştii vor urma modulul psihopedagogic în cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, care are ca scop însuşirea unor tehnici pedagogice utile în munca cu tinerii şi copiii.
Art. 124 Seminariştii vor însoţi un preot de la Seminar în parohii pentru a mulţumi pentru colectele care se organizează pentru Seminar.
Art. 125 Seminariştii, în perioada vacanţelor, trăiesc experienţa pastorală în parohiile de unde provin, prin participarea activă la viaţa comunităţii, colaborând cu preoţii din parohie.
Art. 126 Seminariştii au datoria de a ţine legătura cu părintele paroh în perioada vacanţei, iar la finalul vacanţei să ceară o caracterizare din partea acestuia.
Art. 127 În Proiectul de formare, sunt prevăzute perioade dedicate activităţilor pastorale şi sociale, pe care seminariştii, începând din anul III, le desfăşoară în afara spaţiului Seminarului. Ei sunt încredinţaţi unor parohii sau instituţii caritativ-sociale, cu persoane calificate să-i însoţească, pentru a stimula în ei procesul de creştere umană şi pastorală.
Art. 128 Diaconii sunt implicaţi în predicarea cuvântului în capela Seminarului, precum şi în parohiile din Iaşi, în cadrul sfintelor Liturghii de duminică.
Capitolul V
ORGANIZAREA VIEŢII COMUNITARE
Art. 129 În Seminarul Mare Diecezan din Iaşi, durata studiilor este de şapte ani, în conformitate cu dispoziţiile date de Biserică. Studiile sunt împărţite în trei etape:
– Etapa studiilor filosofice sau de ucenicie, cu o durată de doi ani;
– Etapa studiilor teologice sau de configurare, cu o durată de trei ani.
– Etapa pastorală sau de sinteză vocaţională, cu o durată de doi ani.
Art. 130 § 1. La sfârşitul fiecărui semestru, au loc sesiunile de examene, respectiv în februarie şi iunie.
§ 2. Examenele se susţin în faţa profesorului care a predat materia. Forma de examinare poate fi scris sau oral, dar profesorul poate folosi ambele forme la aceeaşi materie, făcând o singură medie.
§ 3. Notarea se face de la 10 la 1. Nota minimă de promovare este 5. Profesorii vor consemna personal rezultatele obţinute de student şi în Carnetul de note.
§ 4. Repetarea anului este posibilă în cazuri excepţionale şi numai cu aprobarea episcopului propriu, după consultarea conducerii Facultăţii de Teologie Romano- Catolică.
Art. 131 Pe parcursul anilor de studiu, seminaristul îşi va însuşi o formare culturală, filosofică şi teologică solidă. În acest scop:
a) va folosi timpul destinat studiului, asimilând temeinic toate materiile prevăzute în program, şi se va strădui să obţină rezultate cât mai bune;
b) va aprofunda cunoştinţele filosofice şi teologice prin lectură personală, atât în timpul anului academic, cât şi în timpul vacanţelor;
c) îşi va lărgi orizontul prin citirea presei religioase şi participarea la diferite cercuri teologice;
d) va folosi biblioteca Seminarului conform programului stabilit, având grijă să nu degradeze cărţile din dotare.
Art. 132 În Seminarul Mare Diecezan din Iaşi, candidaţii la sfânta Preoţie:
a) beneficiază de gratuitatea învăţământului pe toată durata studiilor;
b) au cazarea şi masa asigurate, în condiţiile prevăzute de formatorii Seminarului;
c) beneficiază de asistenţă medicală gratuită;
d) beneficiază de burse şi alte ajutoare materiale şi financiare, conform normelor stabilite de formatorii Seminarului;
e) vor contribui cu taxa fixată de formatorii Seminarului, pentru acoperirea parţială a cheltuielilor de întreţinere.
Art. 133 § 1. Relaţiile dintre seminarişti trebuie să fie caracterizate de stimă, respect, încredere, altruism, colegialitate, abnegaţie şi slujire, căutând să dea exemplu bun tuturor confraţilor.
§ 2. În cazul în care cineva nu are un comportament corespunzător, i se va atrage atenţia în spirit fratern, iar dacă este vorba de abateri mai grave de la Regulamentul Seminarului, seminariştii vor aduce acest lucru la cunoştinţa formatorilor.
Art. 134 Seminariştii trebuie să fundamenteze relaţiile lor cu formatorii şi profesorii Seminarului pe dragostea în Cristos, pe încredere, pe respect, acceptând eventualele atenţionări şi observaţii, convinşi fiind că li se vrea binele.
Art. 135 Seminarişti nu vor umbla după favoruri, înlesniri, excepţii de tot felul, ci vor căuta să se integreze în normele şi disciplina vieţii seminariale.
Art. 136 Seminariştii vor arăta întotdeauna stimă şi respect faţă de personalul administrativ şi auxiliar al Seminarului:
a) vor evita criticile, nemulţumirile sau pretenţiile faţă de aceste persoane şi faţă de activitatea lor; dacă au ceva de obiectat în această privinţă, se vor adresa părintelui rector;
b) nu vor intra în locurile de muncă şi nici în locuinţele acestor persoane.
Art. 137 § 1. Seminariştii trebuie să păstreze şi să folosească cu grijă bunurile din inventarul Seminarului. Când constată o eventuală defecţiune, vor încerca să o remedieze cât mai urgent sau îi vor înştiinţa pe cei care răspund de sectorul respectiv. În caz de defecţiuni mai mari, îl vor înştiinţa pe părintele formator.
§ 2. Când cineva a făcut o pagubă sau stricăciune privind bunurile materiale ale Seminarului, va aduce acest lucru la cunoştinţa formatorilor. În anumite cazuri, conform evaluării directorului economic, cel care cauzează o pagubă va trebui să acopere şi cheltuielile reparaţiei sau înlocuirii obiectului avariat.
Art. 138 § 1. Seminariştii de serviciu vor întreţine permanent curăţenia şi ordinea în sectoarele încredinţate lor: capelă, săli de curs, sala presei, bibliotecă, sala de recreaţie, holuri şi în jurul casei; fiecare seminarist va face ordine în propriul dulap şi în noptieră, îşi va aranja patul şi va face curăţenie în cadrul orarului prevăzut de Regulament.
§ 2. În fiecare duminică dimineaţa, se va duce lenjeria la spălat. La spălătoria Seminarului nu se vor da la spălat sacouri, pantaloni sau flanele.
Art. 139 Seminariştii vor respecta cu multă grijă liniştea şi tăcerea în sălile de studiu, în bibliotecă, în camere, pe coridoare şi în apropierea capelei.
Art. 140 Pentru ca viaţa comună din Seminar să se desfăşoare normal, este absolut nevoie de un program bine structurat:
Program zilnic
LUNI – JOI
6.00 – Deşteptarea
6.30 – Laudele şi Îngerul Domnului
7.00 – Sfânta Liturghie cu predică
7.45 – Micul dejun
8.30 – Ore de curs
12.50 – Vizită la Preasfântul Sacrament
13.00 – Prânzul
13.30 – Pauză
15.00 – Studiu în clasă
16.30 – Pauză
17.00 – Studiu în clasă
18.20 – Pauză
18.30 – Meditaţia în capelă
19.00 – Rozariul şi litania
19.30 – Cina
20.00 – Pauză
21.00 – Întâlniri formative în clasă sau amfiteatru
21.30 – Completoriul
– Începe silentium până a doua zi după sfânta Liturghie
22.15 – Stingerea
– Plimbarea este stabilită pentru zilele de marţi şi joi, între 13.30 şi 15.00, iar duminica între 15.00 şi 16.30.
– Întâlnirile formative, de la ora 21.00 la ora 21.25, au loc după cum urmează: luni, întâlnirea are loc în clase, fiind moderată de magistru (se fac propuneri la nivel de clasă, evaluări etc.); marţi este program sportiv recreativ; miercuri, seminariştii din anul VI până la anul III vor prezenta în amfiteatru activităţile social-pastorale în care au fost sau sunt implicaţi; joi, întâlnire în amfiteatru cu câte un membru din echipa formativă sau un preot invitat.
VINERI, ziua cu program spiritual
6.00 – Deşteptarea
6.30 – Laudele şi Îngerul Domnului
7.00 – Sfânta Liturghie cu predică
7.45 – Micul dejun
8.30 – Ore de curs
12.50 – Vizită la Preasfântul Sacrament
13.00 – Prânzul
13.30 – Pauză
15.00 – Studiu în clasă
16.30 – Pauză
17.00 – Începe adoraţia euharistică, programul spiritual
18.30 – Încheierea adoraţiei, binecuvântarea cu Preasfântul Sacrament
18.45 – Lectio divina pe grupe
19.30 – Cina
20.00 – Pauză
22.00 – Completoriu. Începe silentium
22.45 – Stingerea
În Postul Mare, vineri, la ora 17.00, începe Calea Crucii, urmată de adoraţia euharistică.
SÂMBĂTĂ
7.00 – Deşteptarea
7.30 – Laudele şi Îngerul Domnului
8.00 – Sfânta Liturghie cu predică
8.45 – Micul dejun
12.50 – Vizită la Preasfântul Sacrament
13.00 – Prânzul
13.30 – Pauză
17.00 – Cor
19.00 – Rozariul şi litania
19.30 – Cina
20.00 – Pauză
22.00 – Completoriu. Începe silentium
22.45 – Stingerea
Meditaţia: fiecare seminarist îşi va alege timpul dedicat meditaţiei în această zi, pe care îl va comunica părintelui spiritual.
DUMINICĂ
7.00 – Deşteptarea
7.30 – Laudele
8.00 – Micul dejun
9.00 – 9.30 – Lectură biblică
10.00 – Sfânta Liturghie
12.50 – Ora Medie
13.00 – Prânzul
13.30 – Pauză
15.00 – Plimbare în oraş
16.30 – Întoarcerea de la plimbare
17.00 – Program recreativ
18.30 – Rozariu, Adoraţie
19.30 – Cina
20.00 – Program recreativ
22.00 – Completoriul. Începe silentium
22.45 – Stingerea.
Activităţi pastorale la sfârşit de săptămână:
– Anul III se va implica în activităţi social-caritative în Iaşi, doar sâmbăta.
– Anul IV se va implica în activităţi pastorale, liturgice şi catehetice în parohiile din Iaşi, alternativ sâmbăta şi duminica.
– Anul V va merge în pastoraţie în parohii, în afara Iaşului.
– Anul VI, după diaconat, se va implica în predicarea cuvântului lui Dumnezeu în bisericile parohiale din Iaşi.
NB: În ultimul weekend din lună întreaga comunitate seminarială va rămâne în Seminar şi va participa la programul comunitar.
Art. 141 § 1. Întârzierea sau absenţa de la program se va aduce la cunoştinţa formatorului.
§ 2. În recreaţie, e bine ca toţi seminariştii să părăsească sala de curs şi să iasă la mişcare în aer liber. În recreaţie se vor deschide ferestrele.
§ 3. Programul care se desfăşoară în comun începe şi se termină împreună.
§ 4. Sunt interzise cu desăvârşire jocurile de noroc.
Art. 142 § 1. Se vor folosi cu moderaţie aparatele de radio şi doar în momentele şi locurile permise de programul comunitar.
§ 2. Seminariştii vor urmări numai acele emisiuni care le sunt într-adevăr folositoare şi nu prezintă niciun pericol pentru viaţa spirituală şi pentru vocaţia lor.
Art. 143 Programul la sala de mese începe şi se termină în comun, cu excepţia micului dejun.
Art. 144 Seminariştii vor păstra cu mare grijă regula tactus.
Art. 145 În afara vacanţelor, seminariştii pot merge acasă, în familie, în următoarele cazuri:
– decesul uneia dintre rudele apropiate: părinţi, fraţi, surori, bunici;
– căsătoria fraţilor sau a surorilor;
– cazuri speciale: eliberare de cărţi de identitate, testament etc.
Art. 146 Plecările în străinătate vor fi aduse la cunoştinţa episcopului.
Art. 147 Cu prilejul plimbărilor, se recomandă să se facă vizite la muzee, case memoriale, biserici sau alte obiective turistice.
Art. 148 § 1. Internarea în spital sau în clinici speciale se face cu aprobarea formatorului şi în urma indicaţiilor medicului. Se recomandă ca tratamentele care nu sunt urgente să fie făcute în timpul vacanţelor.
§ 2. Se recomandă ca seminariştii aflaţi în spital să fie vizitaţi de unii dintre colegii lor.
Art. 149 În timpul vacanţelor, seminariştii au datoria:
a) să se comporte în spirit de caritate şi cu respect faţă de cei din propria familie, faţă de membrii comunităţii parohiale şi faţă de toţi oamenii şi să dea un exemplu bun tuturor;
b) să fie dispuşi la îndeplinirea cu bucurie a eventualelor servicii cerute de la ei de către părintele paroh;
c) să consacre zilnic timp suficient pentru meditaţie, pentru lecturi folositoare şi pentru studiu;
d) să evite cu multă grijă companiile şi distracţiile care nu sunt recomandate şi care pot deveni periculoase pentru vocaţia lor;
e) să participe zilnic la sfânta Liturghie şi să îndeplinească programul spiritual specific seminariştilor;
f) când vor pleca din localitate, îl vor anunţa pe părintele paroh.
Capitolul VI
RECOMPENSE ŞI SANCŢIUNI
Art. 150 Seminaristul poate fi recompensat pentru rezultatele deosebite obţinute la învăţătură, pentru participarea activă la diferite munci desfăşurate spre binele comunităţii, precum şi pentru comportare exemplară, prin:
– evidenţieri la nivelul anului de studiu;
– premii anuale sau ocazionale;
– burse.
Art. 151 Pentru neîndeplinirea obligaţiilor seminariale şi pentru încălcarea normelor disciplinare, seminaristul poate primi următoarele sancţiuni, în raport cu gravitatea abaterilor săvârşite: a) atenţionare; b) micşorarea notei la purtare; c) avertisment; d) exmatriculare.
Art. 152 § 1. Exmatricularea. Din cauza unor abateri sau probleme grave, parcursul formativ al unui seminarist poate fi întrerupt definitiv sau pentru o perioadă determinată.
§ 2. Circumstanţele în care superiorii iau această decizie pentru un seminarist pot fi următoarele:
a) are un comportament şi convingeri ce contravin moralei şi doctrinei catolice, precum şi programului de formare din seminar;
b) încalcă regulamentul în mod grav;
c) provoacă certuri şi neînţelegeri în rândul colegilor;
d) îi îndeamnă pe alţii la abateri grave de la regulament şi de la dispoziţiile formatorilor;
e) se îmbolnăveşte grav, fie fizic, fie psihic, fără şanse de a se vindeca, aşa încât va fi imposibil să îndeplinească bine obligaţiile sacerdotale;
f) obţine rezultate foarte slabe la învăţătură;
g) are comportamente care contrazic castitatea şi viaţa de celibat solicitate preotului catolic.
§ 3. Studenţii care se retrag temporar pentru motive întemeiate sau care sunt exmatriculaţi pentru o perioadă, în cazul în care conducerea Seminarului este de acord, au posibilitatea să revină. Ei sunt îndemnaţi să trăiască într-un climat de credinţă, iar alături de cererea de reprimire în Seminar, vor trebui să prezinte şi o recomandare din partea părintelui paroh sau a unui preot care i-a însoţit în această perioadă.
Art. 153 Prezentul Regulament a fost aprobat de episcopul Diecezei Romano-Catolice de Iaşi, prin decretul episcopal nr. 2523, din data de 24.09.2021.