Ce este așa numitul „an pastoral”? – pentru unii poate este o întrerupere „ca din plop” a studiilor, poate pentru alții este un an de relaxare, fără stres, etc. Pentru mine, studiile încă au continuat, numai că, nu în forma clasică – stai în bancă, iei notițe – ci, într-o formă care te implică trup și suflet, interacționând cu oamenii. Pot să spun că marele beneficiu de a face anul de pastorație într-o parohie este faptul că ai ocazia să cunoști și să trăiești alături de credincioșii unei comunități fiecare moment din viața lor.
Programul meu la Gherăești este unul caracterizat de diversitate – nu este o zi care să semene cu alta, căci mereu se ivește câte ceva la care trebuie să contribui: fie că este vorba despre celebrări liturgice, fie că trebuie să îi pregătești pe tineri sau pe copii pentru nu știu ce activități și întâlniri; în plus, fiind deja primăvară, a început campania agricolă, de aceea, sunt prezent și în grădină. Nu ai cum să te plictisești și mă bucur de acest lucru, pentru că simt că pot să ajut pe cei din jur și să contribui la bunul mers al lucrurilor.
La începutul anului pastoral, cineva mi-a dat un sfat foarte bun, un fel de portiță de scăpare atunci când voi întâmpina dificultăți: „dacă ai pus mâna pe plug, mergi înainte, pentru că, să știi, nu totul este roz” – și mare dreptate are. Inițial, din dorința de a fi mereu pregătit, puneam mii de întrebări („de ce așa și nu altfel?!”, „da’ chiar trebuie?”) și îmi făceam griji atunci când socoteala mea de acasă nu se potrivea cu cea din târg; până când m-am plictisit și eu de fazele acestea… Anul pastoral în Gherăești m-a învățat să mai las de la mine, mi-a dat o lecție despre umilință și încredere, pentru că, până la urmă, dacă Domnul m-a chemat, atunci el îmi ghidează pașii în toate acțiunile mele, de aceea, trebuie să mă las în mâinile lui, chiar dacă acest lucru înseamnă să risc câteodată.
Acum, concret, ce fac eu în Gherăești? Cum e anul pastoral în această comunitate? Nu numai că activitatea mea pastorală e diversificată, dar e plină și de provocări, mai ales când vine vorba de grupurile de copii și tineri. La început, i-am judecat greșit pe aceștia, întrucât am constatat diferența culturală dintre mine și ei: eu din oraș, ei de la țară, și de aici se puteau aprinde ușor scântei. Dar, apoi, am lăsat pretențiile deoparte, am început să vorbesc limbajul lor și atunci lucrurile au început să se miște, chiar până la punctul de a lega prietenii, mai ales cu ministranții, cu care interacționez cel mai mult, fiind prezenți la liturghie. Ce am observat, atât copiilor, cât și tinerilor, le plac concursurile, să fie antrenați în competiție, de aceea, am căutat să îi implic în activități care, nu numai să îi pună în valoare, cât și să-i ajute să crească spiritual și uman. Îmbin utilul cu plăcutul, folosindu-mă de joc ca de o metodă ce vine să sprijine activitatea de învățare și formare.
Marea provocare este riscul de a cădea în plictiseală. Am observat că generațiile de acum se plictisesc foate repede, de aceea trebuie să te reinventezi, chiar dacă acest lucru înseamnă să riști. Însă această reinventare nu înseamnă să uiți de tine, ci să fii dispus să miști lumea, simțind modul în care ea trăiește. De aceea, am învățat că atunci când vrei să lucrezi cu oamenii, trebuie, mai întâi, să le cunoști punctele de interes și să lucrezi începând de acolo, aducând în viața lor originalitatea mesajului Cristos.
Este frumos în pastorație în Gherăești, e ca într-o familie, cu problemele ei de fiecare zi, însă vă spun atât: dacă vreți să aflați chiar cum e anul pastoral în Gherăești, „veniți și vedeți!” (In 1,39).
Echert Michail Iulian,