Miercuri, 1 octombrie 2025, în sărbătoarea Sfintei Tereza a Pruncului Isus, comunitatea Institutului Teologic Romano-Catolic „Sfântul Iosif” din Iași a deschis în mod oficial noul an academico-formativ prin celebrarea solemnă a Sfintei Liturghii. Celebrarea euharistică a fost prezidată de Preasfințitul Iosif Păuleț, episcopul Diecezei de Iași, în prezența Preasfințitului Petru Sescu, episcop auxiliar. Au participat […]

Miercuri, 1 octombrie 2025, în sărbătoarea Sfintei Tereza a Pruncului Isus, comunitatea Institutului Teologic Romano-Catolic „Sfântul Iosif” din Iași a deschis în mod oficial noul an academico-formativ prin celebrarea solemnă a Sfintei Liturghii.

Celebrarea euharistică a fost prezidată de Preasfințitul Iosif Păuleț, episcopul Diecezei de Iași, în prezența Preasfințitului Petru Sescu, episcop auxiliar. Au participat părintele rector Ștefan Lupu, preoții profesori, studenții și întreaga comunitate seminarială, marcând astfel începutul unui nou parcurs de formare umană, spirituală, intelectuală și pastorală.

În omilia sa, Preasfințitul Iosif Păuleț a evidențiat trei direcții esențiale inspirate din lecturile biblice ale zilei: chemarea la umilință și abandon în voia lui Dumnezeu, speranța hrănită de Euharistie și maternitatea Bisericii. Aceste teme au fost ilustrate prin exemplul de viață al Sfintei Tereza, patroana secundară a Institutului, oferind seminariștilor puncte de reflecție pentru drumul lor academic și formativ. Pornind de la imaginea Bisericii ca mamă, Preasfințitul a subliniat importanța formării integrale oferite în cadrul seminarului, unde tinerii sunt chemați să se dezvolte ca fii ai Bisericii, să o prețuiască și, la rândul lor, să devină părinți spirituali. Totodată, a adresat un îndemn formatorilor, invitându-i să fie expresia concretă a iubirii materne a Bisericii și să își asume cu responsabilitate misiunea de formare a unor conștiințe sănătoase.

Anul acesta, echipa formativă și academică a seminarului s-a înnoit prin prezența a trei noi preoți: pr. Cătălin Farcaș, pr. Laurențiu Turbuc și pr. Leonard Farcaș. Aceștia au depus profesiunea de credință în fața Preasfințitului, în cadrul aceleiași celebrări liturgice.

Cu încredere în binecuvântarea Domnului, comunitatea seminarială pornește la drum în acest nou an, animată de credință, iubire și dorința de rodnicie în toate activitățile desfășurate.

Panaitescu Dominik-Antonius, anul V