I. Invocă-l pe Duhul Sfânt:
„Doamne Isuse Cristoase, astăzi lumina ta, izvor de viaţă şi de bucurie, străluceşte în noi! Dă-ne Duhul tău de iubire şi de adevăr, pentru ca asemenea Mariei Magdalena, lui Petru şi lui Ioan, să ştim şi noi să descoperim şi să tâlcuim în lumina Cuvântului semnele vieţii tale divine prezente în lumea noastră şi să le primim în credinţă, ca să trăim mereu în bucuria prezenţei tale lângă noi, chiar şi atunci când totul pare învăluit în întunericul tristeţii şi al răului. Amin”.
II. Citeşte cu atenţie Cuvântul lui Dumnezeu (In 20,1-9):
În prima zi a săptămânii, dis-de-dimineață, pe când mai era încă întuneric, Maria Magdalena a venit la mormânt și a văzut că piatra fusese luată de la mormânt. 2 Atunci, a alergat și a venit la Simon Petru și la celălalt discipol, pe care îl iubea Isus, și le-a spus: „L-au luat pe Domnul din mormânt și nu știm unde l-au pus”. 3 A ieșit atunci Petru și celălalt discipol și au venit la mormânt. 4 Alergau amândoi împreună, dar celălalt discipol a alergat mai repede decât Petru și a ajuns primul la mormânt. 5 Aplecându-se, a văzut giulgiurile așezate, dar nu a intrat. 6 Atunci a venit și Simon Petru, care îl urma, și a intrat în mormânt. El a văzut giulgiurile așezate, 7 dar ștergarul, care fusese pe capul lui, nu era așezat împreună cu giulgiurile, ci împăturit aparte, într-un loc. 8 Atunci a intrat și celălalt discipol care sosise primul la mormânt. A văzut și a crezut; 9 pentru că încă nu cunoșteau Scriptura: că el trebuia să învie din morți.
III. Meditează în tăcere asupra fragmentului evanghelic întrebându-te: ce spune de fapt textul?
Isus este protagonistul relatării, deşi nu apare personal.
v.1: „Prima zia săptămânii” moşteneşte la creştini sfinţenia sabatului ebraic. Pentru creştini este începutul noului timp, ziua memorială a învierii, „ziua Domnului” (dies Domini, duminica). Suntem în primele ore ale dimineţii, când lumina e slabă – se evidenţiază contrastul simbolic între întuneric (lipsa credinţei) şi lumină (primirea evangheliei învierii).
Diferit de sinoptici (cfr Mc 16,1; Lc 24,1), nu se arată motivul venirii Mariei Magdalena la mormânt: este vorba, probabil, de plânsul funebru (cfr Mc 5,38).
„Piatra fusese luată”, îndepărtată: verbul „a lua” ne trimite la In 1,29: „Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii”. Pentru evanghelist piatra este semnul material că moartea şi păcatul au fost „ridicate” de către învierea lui Isus.
v.2: Magdalena aleargă la cei care împărtăşesc cu ea iubirea faţă de Isus, precum şi suferinţa pentru moartea atroce. Ei erau singurii care nu au fugit.
Titlul de „Domn” implică recunoaşterea divinităţii şi evocă atotputernicia divină. Era folosit de către creştini pentru Isus Cel Înviat.
v.4: Graba ucenicilor arată neliniştea pe care o trăiesc aceşti discipoli. Faptul că „celălalt discipol” se opreşte este mai mult decât un gest de curtoazie sau de respect faţă de un bătrân: este recunoaşterea tacită şi pacifică a întâietăţii lui Petru în grupul apostolic. Este un semn de comuniune.
v.6-7: Nici un hoţ nu ar fi pierdut timp să îndepărteze giulgiurile de pe un cadavru, să le aşeze, să le împăturească.
v.8: Deşi în româneşte este acelaşi verb „a vedea”, textul original foloseşte trei termeni diferiţi: pentru Magdalena, Petru şi „celălalt discipol”, lăsându-ne să înţelegem o creştere a profunzimii spirituale ale acestui „a vedea”, care culminează cu credinţa celuilalt discipol.
Binomul „a vedea şi a crede” este foarte semnificativ şi este referit exclusiv credinţei în învierea Domnului (cfr 20,29), pentru că era imposibil de crezut înainte ca Domnul să fi murit şi să fi înviat (cfr 14,25-26; 16,12-15).
v.9: Se referă, evident, la toţi ceilalţi discipoli. Şi pentru cei care au trăit alături de Isus a fost dificil să creadă în El. Şi pentru ei, la fel ca pentru noi, singura poartă care ne permite să trecem pragul credinţei autentice este cunoaşterea Sfintei Scripturi (cfr Lc 24,26-27; 1Cor 15,34; Fap 2,27-31) în lumina faptelor învierii.
IV. Contemplă viaţa ta cu ochii lui Dumnezeu, întrebându-te ce îți spune ție textul şi împărtăşeşte cu ceilalţi
– Ce înseamnă concret pentru noi „să credem în Isus Cel Înviat”?
– Ce dificultăţi întâmpinăm în acest sens?
– Învierea îl priveşte numai pe Isus, sau este fundamentul credinţei noastre?
– În viaţa de fiecare zi avem privirea lui Petru (vede faptele, dar se opreşte la ele: moartea şi îngroparea lui Isus), sau a lui Ioan (vede faptele, dar descoperă în ele semnele unei vieţi noi)?
V. Roagă-te cu Cuvântul meditat: iertare, mulţumire, cerere
VI. Păstrează în inimă, printr-o frază, mesajul pe care l-ai primit şi propune-ţi acţiuni concrete pentru zilele următoare.
El trebuia să învie din morți.
