I. Invocă-l pe Duhul Sfânt:

Vino, Duhule Sfânt, şi revarsă-te cu putere.

Vino, Duhule Sfânt, şi umple de bucurie inima mea.

Vino, Duhule Sfânt, şi reuneşte-ne în comunitate.

Vino, Duhule Sfânt, şi aprinde-ne de iubire.

Vino, Duhule Sfânt, şi fă ca această întâlnire cu Cuvântul să constituie noi Rusalii. Amin.

II. Citeşte Cuvântul lui Dumnezeu: ce spune textul?

În seara aceleiaşi zile, prima a săptămânii, deşi uşile locului în care erau discipolii, de frica iudeilor, erau încuiate, a venit Isus, a stat în mijlocul lor şi le-a zis: „Pace vouă!” Zicând aceasta, le-a arătat mâinile şi coasta. Discipolii s-au bucurat când l-au văzut pe Domnul.

Atunci, Isus le-a zis din nou: „Pace vouă! Aşa cum m-a trimis Tatăl, aşa vă trimit şi eu pe voi”. Şi, spunând aceasta, a suflat asupra lor şi le-a zis: „Primiţi pe Duhul Sfânt. Cărora le veţi ierta păcatele, vor fi iertate; cărora le veţi ţine, vor fi ţinute”.

III. Meditează în tăcere: ce-ţi spune ŢIE textul?

La cincizeci de zile după Paşte se celebra sărbătoarea Rusaliilor, care amintea darul alianţei (poruncile) oferit poporului pe muntele Sinai (cf. Ex 19 şu; Lev 23,16). Luca preia această tradiţie şi relatează darul Duhului Sfânt în contextul acestei sărbători. Nu vor mai fi tablele legii, ci Duhul Sfânt gravat în inimile credincioşilor (cf. Ez 36,27; Ier 31,31 şu), care va conduce viaţa noii comunităţi.

Evanghelia lui Ioan pe care o citim astăzi anticipează acest dar al Duhului şi îl arată pe Isus înviat dăruindu-l pe Duhul Sfânt discipolilor. Ioan concentrează în experienţa pascală ceea ce Luca va dezvolta pedagogic în timpul celor cincizeci de zile.

Scena se desfăşoară în seara duminicii de Paşte. Are două părţi: introducerea care arată timpul şi locul unde se află discipolii (v. 19a) şi apoi prezenţa lui Isus cu cuvintele şi gesturile sale (v. 19b-23).

Cu toate că discipolul iubit a crezut (In 20,8), discipolilor continuă să le fie frică şi ţin uşile încuiate. Acolo se prezintă Isus şi le oferă darul păcii. Nu este pur şi simplu un salut sau o dorinţă, ci Isus însuşi este pacea (cf. Ef 2,14) pentru că l-a învins pe ultimul duşman, moartea, şi vine cu trofeul său: pacea, pe care o dă discipolilor cu însăşi prezenţa sa în mijlocul lor. Aici se împlineşte acea promisiune de la ultima cină: „pacea mea v-o dau vouă…” (14,27). Mâinile şi coasta sunt dovada identităţii sale, ca şi cum ar spune „eu sunt răstignitul care a înviat şi sunt în mijlocul vostru”.

Reacţia proprie a acestei prezenţe înviate este bucuria. Învierea transformă frica în bucurie şi în trimitere, şi închistarea în comunicare curajoasă, aşa cum vedem în relatarea din Faptele Apostolilor (cf. Fap 2,1-11).

Isus, care este trimisul Tatălui, acum îi face părtaşi pe discipolii săi de însăşi trimiterea sa şi pentru aceasta îi trimite cu puterea Duhului. Aşa cum face frecvent, Isus luminează cu cuvintele sale gesturile pe care le face: suflă şi le spune ce înseamnă acest suflu: „primiţi pe Duhul Sfânt”.

În relatarea creaţiei, suflul divin a făcut din modelul de lut un om viu (cf. Gen 2,7), acum, la înviere este o nouă creaţie şi Domnul suflă din nou asupra comunităţii sale şi o face purtătoare a vieţii sale, care se va arăta şi în iertarea păcatelor.

Întrebări: Cum este relaţia mea cu Duhul Sfânt? Cunosc darurile şi roadele sale? Îi cer Domnului ca Duhul său să fie tăria mea şi călăuza mea în timpul vieţii mele? În comunitatea mea îl cerem pe Duhul Sfânt şi vedem acţiunea sa când mergem la activitatea misionară? De fiecare dată când citesc Biblia îi cer Duhului Sfânt ca să mă călăuzească?

IV. Roagă-te cu Cuvântul meditat: ce-i spui TU Domnului?

V. Contemplă: ce CONVERTIRE a minții, a inimii și a vieții îți cere Domnul?

VI. Păstrează în inimă, printr-o FRAZĂ, mesajul pe care l-ai primit şi propune-ţi acţiuni concrete pentru zilele următoare.

„Rusaliile sunt în întregime un poem de lumină de har şi de caritate”

Sfântul Pp. Ioan al XXIII-lea