I. Invocă-l pe Duhul Sfânt:

     „Doamne Isuse, trimite Duhul tău Sfânt, ca să ne ajute să citim Scriptura, cu aceeaşi privire cu care ai citit-o tu pentru ucenicii de pe drumul spre Emaus. Cu lumina Cuvântului scris în Biblie, tu i-ai ajutat să descopere prezenţa lui Dumnezeu în evenimentele tulburătoare ale condamnării şi morţii tale. Creează în noi tăcerea pentru a asculta glasul tău în creaţie şi în Scriptură, în evenimente şi în persoane, mai ales în săraci şi suferinzi. Asta îţi cerem Isuse, Fiul Mariei, care ni l-ai descoperit pe Tatăl şi l-ai trimis pe Duhul Sfânt. Amin”.

     II. Citeşte cu atenţie Cuvântul lui Dumnezeu (In 4,5-42):

    ⁵A venit, aşadar, într-o cetate din Samaría numită Síhar, aproape de ţinutul pe care Iacób i-l dăduse fiului său Iosíf. ⁶Acolo era fântâna lui Iacób. Atunci, obosit fiind de călătorie, Isus s-a aşezat la fântână. Era pe la ceasul al şaselea. ⁷A venit o femeie din Samaría ca să scoată apă. Isus i-a spus: „Dă‑mi să beau!”. ⁸Discipolii lui plecaseră în cetate ca să cumpere de mâncare. ⁹Aşadar, femeia samariteană i-a zis: „Cum, tu, care eşti iudeu, ceri să bei de la mine, care sunt o femeie samariteană?”. De fapt, iudeii nu aveau legături cu samaritenii. ¹⁰Isus a răspuns şi i-a zis: „Dacă ai fi cunoscut darul lui Dumnezeu şi cine este acela care îţi spune: «Dă-mi să beau!», tu ai fi cerut de la el şi el ţi-ar fi dat apă vie!”. ¹¹Femeia i-a spus: „Doamne, nici nu ai cu ce scoate apă, iar fântâna este adâncă; de unde, deci, ai apa vie? ¹²Nu cumva eşti tu mai mare decât părintele nostru Iacób, care ne-a dat fântâna şi au băut din ea el, fiii lui şi turmele lui?”.

     ¹³Isus a răspuns şi i-a zis: „Oricui bea din apa aceasta îi va fi sete din nou, ¹⁴dar cine va bea din apa pe care i-o voi da eu nu va înseta niciodată şi apa pe care i-o voi da eu va deveni în el izvor de apă care ţâşneşte spre viaţa veşnică”. ¹⁵I-a zis femeia: „Doamne, dă-mi această apă ca să nu-mi mai fie sete şi să nu mai vin aici să scot!”.

     ¹⁶El i-a zis: „Du-te şi cheamă-l pe bărbatul tău şi vino aici!”. ¹⁷Femeia a răspuns şi i-a zis: „Nu am bărbat”. Isus i-a spus: „Bine ai zis: «Nu am bărbat», ¹⁸pentru că ai avut cinci bărbaţi, şi cel pe care îl ai acum nu este bărbatul tău. În privinţa asta ai spus adevărul”. ¹⁹Femeia i-a zis: „Doamne, văd că tu eşti profet. ²⁰Părinţii noştri l-au adorat [pe Dumnezeu] pe muntele acesta, iar voi spuneţi că la Ierusalím este locul unde trebuie să-l adore”. ²¹Isus i-a spus: „Femeie, crede-mă că a venit ceasul când nu îl veţi adora pe Tatăl nici pe muntele acesta, nici la Ierusalím! ²²Voi adoraţi ceea ce nu cunoaşteţi. Noi adorăm ceea ce cunoaştem, pentru că mântuirea vine de la iudei. ²³Însă vine ceasul – şi acum este – când adevăraţii adoratori îl vor adora pe Tatăl în duh şi adevăr, căci şi Tatăl astfel de adoratori îşi caută. ²⁴Dumnezeu este duh şi cei care îl adoră, în duh şi adevăr trebuie să-l adore”. ²⁵Femeia i-a zis: „Ştiu că vine Mesia, care este numit Cristos. Când va veni, el ne va învăţa toate”. ²⁶Isus i-a zis: „Eu sunt, cel care îţi vorbesc!”.

     ²⁷Tocmai atunci au ajuns discipolii lui. Şi se mirau că vorbeşte cu o femeie, dar nimeni nu i-a zis: „Ce cauţi?” sau: „De ce vorbeşti cu ea?”. ²⁸Atunci, femeia şi-a lăsat urciorul, a plecat în cetate şi le-a spus oamenilor: ²⁹„Veniţi şi vedeţi omul care mi-a spus tot ce am făcut! Oare nu este acesta Cristos?”. ³⁰Ei au ieşit din cetate şi au venit la el. ³¹Între timp, discipolii îl rugau: „Rabbí, mănâncă!”. ³²Dar el le-a zis: „Eu am de mâncat o mâncare pe care voi nu o cunoaşteţi”. ³³Aşadar, discipolii ziceau unii către alţii: „Oare i-a adus cineva de mâncare?”. ³⁴Isus le-a zis: „Hrana mea este să fac voinţa celui care m-a trimis şi să împlinesc lucrarea lui. ³⁵Nu spuneţi voi: «Mai sunt încă patru luni şi vine secerişul»? Iată, eu vă spun, ridicaţi-vă ochii şi priviţi lanurile că sunt albe pentru seceriş! Deja ³⁶secerătorul îşi primeşte plata şi adună roadele spre viaţa veşnică, pentru ca semănătorul să se bucure la fel cu secerătorul. ³⁷Căci în aceasta se adevereşte cuvântul: «Unul este semănătorul, altul secerătorul». ³⁸Eu v-am trimis să seceraţi ceva pentru care nu aţi trudit. Alţii au trudit, iar voi aţi intrat peste truda lor”.

     ³⁹Mulţi dintre samaritenii cetăţii aceleia au crezut în el pentru cuvântul femeii care a mărturisit: „Mi-a spus tot ce am făcut”. ⁴⁰Aşadar, când au venit la el, samaritenii i-au cerut să rămână la ei, iar el a rămas acolo două zile. ⁴¹Şi cu mult mai mulţi au crezut pentru cuvântul lui. ⁴²Îi spuneau femeii: „Nu mai credem pentru cuvântul tău, căci noi înşine am auzit şi ştim că acesta este cu adevărat Mântuitorul lumii”.

III. Meditează în tăcere asupra fragmentului evanghelic întrebându-te: ce spune de fapt textul?

     Textul descrie dialogul dintre Isus şi Samariteancă, un dialog foarte uman, care demonstrează cum Isus se relaţiona cu persoanele şi cum el însuşi învăţa şi se îmbogăţea vorbind cu alţii. În timpul lecturii caută să fii atent la ceea ce te surprinde mai mult atât în atitudinea lui Isus cât şi a Samaritencei.

a) Simbolismul apei: Isus foloseşte cuvântul apă în două sensuri: în sens material, normal, al apei care astâmpără setea, şi în sens simbolic al apei ca izvor de viaţă şi dar al Duhului Sfânt.

b) Dialogul dintre Isus şi Samariteancă: Isus o întâlneşte pe samariteancă la fântână, loc tradiţional pentru întâlniri şi conversaţii (Gen 24,10-27; 29,1-14). El porneşte de la necesitatea foarte concretă  a propriei sete şi face în aşa fel încât femeia să se simtă necesară şi slujitoare. Isus arată că are nevoie de ea. Din întrebarea sa el o face pe Samariteancă să descopere că Isus depinde de ea în ceea ce priveşte setea. Isus trezeşte în ea gustul de a ajuta şi de a sluji.

     La un nivel mai profund şi simbolic apa este imaginea vieţii noi aduse de Isus, iar soţul este simbolul unirii dintre Dumnezeu şi poporul său. După ce a revelat că el însuşi, Isus, oferă apa vieţii celei noi, spune: “Du-te și cheamă-l pe bărbatul tău și vino aici!” (v.16).

     În trecut samaritenii au avut cinci soţi, idoli, legaţi de cele cinci popoare care au fost aduse în acel loc de regele Asiriei (2Rg 17,30-31). Al şaselea soţ, cel pe care-l avea acum, nu era cel adevărat (In 4,18). Nu realiza dorinţa cea mai profundă a poporului: unirea cu Dumnezeu, precum soţul care se uneşte cu soţia sa (Is 62,5; 54,5). Soţul adevărat, al şaptelea, este Isus, aşa cum promisese Osea (Os 2,21-22). Isus este mirele care a sosit (Mc 2,19) pentru a aduce viaţa cea nouă femeii care l-a căutat toată viaţa şi nu l-a găsit până acum. Dacă poporul îl acceptă pe Isus ca “mire”, va avea acces la Dumnezeu oriunde ar fi, atât în duh, cât şi în adevăr (vv. 23-24).

     IV. Contemplă viaţa ta cu ochii lui Dumnezeu, întrebându-te ce îți spune ție textul şi împărtăşeşte cu ceilalţi:

a) Ce anume ţi-a atras mai mult atenţia în atitudinea lui Isus?

b) Ce influenţă a avut Samariteanca asupra lui Isus?

c) În care puncte a dialogului sunt eu interogat, provocat sau criticat?

d) Dacă l-ai întâlni pe Isus, despre ce ai trata cu el? De ce?

V. Roagă-te cu Cuvântul meditat: iertare, mulţumire, cerere

Psalmul 19 (18) Dumnezeu dialoghează cu noi prin intermediul naturii şi al Bibliei.

VI. Păstrează în inimă, printr-o frază, mesajul pe care l-ai primit şi propune-ţi acţiuni concrete pentru zilele următoare.

Hrana mea este să fac voința celui care m-a trimis și să împlinesc lucrarea lui.