Duminică, 2 noiembrie 2025, începând cu ora 14:00, în cimitirul „Eternitatea” din Iași, comunitatea Institutului Teologic Romano-Catolic „Sfântul Iosif” s-a unit în rugăciune cu Preasfințitul Iosif Păuleț, păstorul Diecezei, și cu numeroși credincioși pentru a pomeni episcopii, preoții, surorile și seminariștii răposați, înmormântați atât în acest cimitir, cât și în alte locuri. Ceremonia a început […]

Duminică, 2 noiembrie 2025, începând cu ora 14:00, în cimitirul „Eternitatea” din Iași, comunitatea Institutului Teologic Romano-Catolic „Sfântul Iosif” s-a unit în rugăciune cu Preasfințitul Iosif Păuleț, păstorul Diecezei, și cu numeroși credincioși pentru a pomeni episcopii, preoții, surorile și seminariștii răposați, înmormântați atât în acest cimitir, cât și în alte locuri.

Ceremonia a început la mormântul Episcopului Marcu Glaser, unde Preasfințitul Iosif a rostit un cuvânt introductiv, îndemnându-i pe cei prezenți să-și pună încrederea în milostivirea lui Dumnezeu. A urmat intonarea imnului „Regelui pentru care toate trăiesc”, după care au fost rostite numele episcopilor trecuți la Domnul.

Procesiunea a continuat spre Capela Preoților, unde au fost pomeniți toți preoții care au slujit în cadrul Seminarului Mare din Iași, precum și seminariștii răposați. La finalul momentului de rugăciune, adunarea s-a deplasat în procesiune la Capela Surorilor, unde au fost înălțate rugăciuni pentru surorile care au activat în seminar, precum și pentru sufletele tuturor credincioșilor adormiți în Domnul.

Întregul moment comemorativ a fost marcat de cântări sacre, rugăciuni de mijlocire, Libera, precum și de ritualurile liturgice ale stropirii cu apă sfințită și incensul cu tămâie.

Ceremonia s-a încheiat cu binecuvântarea solemnă oferită de Preasfințitul Iosif Păuleț, care a adresat un îndemn stăruitor de a nu înceta rugăciunea pentru cei răposați, reamintind totodată posibilitatea dobândirii indulgenței plenare pentru sufletele celor adormiți, în primele opt zile ale lunii noiembrie, conform rânduielilor Bisericii.

Ciobanu Cosmin-Ionuț, Anul VI