Din viața Seminarului

Înmânarea diplomelor de bacalaureat în teologie

Pe 25 martie 2019, în Solemnitatea Bunei-Vestiri, ultimele două generații de preoți care au absolvit seminarul din Iași, promoțiile 2017 și 2018, au primit diplomele de bacalaureat în teologie acordate de Universitatea Pontificală Laterană. Momentul a avut loc în cadrul Sfintei Liturghii celebrate în capela seminarului de PS Aurel Percă, Episcop Auxiliar de Iași. În cuvântul de învățătură, pr. Lucian Păuleț a vorbit despre „sacramentalitatea aproapelui”, subliniind că Dumnezeu se apropie de oameni și prin cei de lângă ei. La finalul celebrării, PS Aurel Percă și Mons. Benone Farcaș au înmânat diplomele absolvenților.

Înmânarea diplomelor de bacalaureat în teologie
Distribuie
Facebook LinkedIn Email

Luni, 25 martie 2019, Solemnitatea Bunei-Vestiri, în cadrul Sfintei Liturghii celebrată în capela seminarului din Iași de către PS Aurel Percă, Episcop Auxiliar de Iași, ultimele două generații de preoți care au terminat seminarul – 2017 și 2018 – au primit din mâinile PS Aurel diplomele de bacalaureat în teologie acordate de Universitatea Pontificală Laterană, căreia îi este afiliat și Institutul Teologic Romano-Catolic „Sf. Iosif” din Iași.

Această zi în care celebrăm disponibilitatea Sfintei Fecioare Maria în fața planului divin, este o ocazie de a ne aminti faptul că preotul este chemat de Dumnezeu să participe la planul divin de mântuire, misiune pentru care ne pregătim pe parcursul formării noastre în seminar. Acest lucru ni l-a subliniat Preasfințitul Aurel Percă la începutul celebrării: „Suntem solicitați, chemați de Dumnezeu la slujire, atât preoți, cât și seminariști”. Acest fapt este mai solicitant decât pare, așa cum ne-a prezentat pr. Lucian Păuleț prin cuvântul de învățătură pe care ni l-a oferit. El ne-a vorbit despre „sacramentalitatea aproapelui”: la fel cum Dumnezeu vine în lume prin Maria, tot astfel el se apropie de noi prin aproapele, de aceea trebuie să fim atenți la oamenii care devin instrumente divine în viața noastră. La sfârșitul liturghiei Preasfințitul Aurel împreună cu Mons. Benone Farcaș, rectorul seminarului, au acordat diploma de bacalaureat fiecăruia în parte.

Îi aducem astăzi laudă lui Dumnezeu pentru parcursul de formare al acestor două generații de păstori care s-a încheiat cum laude și ale cărui roade se verifică acum „pe teren”. Și îi cerem Domnului sprijinul de har și pentru generațiile viitoare de păstori, actualii seminariști.

Fechetă Cipria