„Vreau, curăță-te” (Mc 1,40-45)
Invocă-l pe Duhul Sfânt
Vino, Duhule Sfânt, luminează mintea mea, deschide inima mea, ia mâinile mele, pentru ca să înțeleg mesajul Cuvântului, pentru ca să simt profunzimea iubirii divine, pentru ca să merg deschizând mâinile mele spre cei care au nevoie de milostivire și iubire. Amin.
- Lectio:
· Citește cu atenție Cuvântul lui Dumnezeu – Marcu 1, 40-45:
În acel timp, a venit la Isus un lepros, care, rugându-l și îngenunchind, i-a spus: „Dacă vrei, poți să mă cureți”. 41 Lui Isus i s-a făcut milă și, întinzând mâna, l-a atins și i-a spus: „Vreau, curăță-te!” 42 Și îndată lepra l-a părăsit și a fost curățat. 43 Atunci, avertizându-l, l-a trimis afară, spunându-i: 44 „Vezi să nu spui nimănui nimic, dar mergi, arată-te preotului și adu pentru curățarea ta cele poruncite de Moise ca mărturie pentru ei!” 45 Însă el, ieșind, a început să proclame tuturor și să răspândească vestea, așa încât Isus nu mai putea să intre în cetate în văzul lumii, ci stătea afară, în locuri pustii. Și veneau la el de pretutindeni.
• Caută să înțelegi ce spune textul:
Scena leprosului curățat, reprezintă scopul primului capitol al Evangheliei după Marcu. Vrea să ne transmită că, atunci când noi ascultăm Cuvântul lui Isus și ne vindecăm de spiritul răului și avem capacitatea de a sluji, în sfârșit, viața noastră este eliberată de lepră. Leprosul era exclus din casă, din comunitate și din societate: era un „mort viu”. Prin lege el trebuia să stea la distanță față de toți. Lepra este precum păcatul: ne îndepărtează de frați, ne aruncă în singurătatea morții. Dar omul, care la fel ca soacra lui Petru, începe să slujească, se vindecă de lepră: trece de la moarte la viață, pentru că iubește frații.
În relatarea noastră un bolnav de lepră îngenunchează în fața lui Isus și îi spune că el știe că poate să-l vindece. Cu umilință îi cere să facă asta. Bolnavul recunoaște impuritatea sa și, în același timp, incapacitatea umană și puterea lui Dumnezeu. Domnul cuprins de compasiune întinde mâna și îl atinge pe bolnav spunându-i să se vindece. Este incredibil că Isus îl atinge pe lepros încălcând toate prescrierile legii (cf. de exemplu Lev 13-14). Isus lasă ca un necurat să ajungă până la El. Domnul îl „atinge” pe cel care este „de neatins” și departe de a fi contaminat sau îmbolnăvit comunică propria sa curăție vindecându-l (literalmente purificându-l sau curățându-l). Astfel se manifest puterea lui Dumnezeu. Lui Isus „I s-a făcut milă”, fapt care indică grija lui Isus față de lepros. Primul lucru pe care Isus îl face nu constă în a-l vindeca imediat, ci în a fi atent față de situația acelui om. Acest fapt este redat și-n alte texte din Evanghelie: Isus nu-i nepăsător față de situația persoanelor, se lasă înduioșat de starea lor, de dificultățile lor de a trăi și de dorința lor de viață. Toate aceste lucruri îl îndurerează pe Isus. Isus simte răul altuia și de aceea îl poate vindeca. Principiul acțiunii lui Isus e mila, adică El simte răul leprosului ca fiind al său.
Este interesant că Isus îl trimite la preoți pentru a ratifica vindecarea. Cu aceeași autoritate cu care l-a vindecat acum îl trimite ca să se prezinte în fața autorităților religioase așa cum poruncește Legea. În felul acesta Domnul manifestă două lucruri: în primul rând că are puterea de a vindeca pe bolnavi, inclusiv pe cei mai „respingători”; în al doilea rând să vadă că El nu elimină Legea ci o împlinește în sensul său originar.
În lumina întregii relatări putem vedea cu claritate că mai mult decât minunea vindecării în sine ceea ce îl interesează pe Isus, și evanghelistul marchează cu claritate, este schimbarea situației religioase a aceluia care era considerat necurat. În cele din urmă, leprosul reprezintă omenirea îndepărtată de Dumnezeu și în situație de necurăție.
- Meditatio: meditează care este mesajul textului pentru tine și împărtășește cu alții rodul meditației.
Întrebări care ne pot ajuta pentru împărtășire:
– Ce cuvânt, expresie sau atitudine te-a impresionat mai mult? De ce?
- Oratio et contemplatio: Roagă-te, cerându-i lui Dumnezeu harul atingerii lui Isus, și contemplă viața ta cu ochii lui Dumnezeu.
- Actio: păstrează în inimă mesajul pe care l-ai primit și ia decizii conforme cu acest cuvânt.