I. Invocă-l pe Duhul Sfânt:
„Doamne Isuse, trimite Duhul tău Sfânt, ca să ne ajute să citim Scriptura, cu aceeași privire cu care ai citit-o tu pentru ucenicii de pe drumul spre Emaus. Cu lumina Cuvântului scris în Biblie, tu i-ai ajutat să descopere prezența lui Dumnezeu în evenimentele tulburătoare ale condamnării și morții tale. Creează în noi tăcerea pentru a asculta glasul tău în creație și în Scriptură, în evenimente și în persoane, mai ales în săraci și suferinzi. Asta îți cerem Isuse, Fiul Mariei, care ni l-ai descoperit pe Tatăl și l-ai trimis pe Duhul Sfânt. Amin”.
II. Citește cu atenție Cuvântul lui Dumnezeu (Mt 25,1-13):
1 Atunci împărăția cerurilor va fi asemenea cu zece fecioare care, luându-și candelele, au ieșit în întâmpinarea mirelui. 2 Cinci dintre ele erau nechibzuite, iar cinci, înțelepte. 3 Cele nechibzuite și-au luat candelele, dar nu au luat cu ele untdelemn, 4 însă cele înțelepte, împreună cu candelele, au luat untdelemn în vasele lor. 5 Întrucât mirele întârzia, au ațipit toate și au adormit. 6 Iar la miezul nopții s-a auzit un strigăt: «Iată mirele! Ieșiți-i în întâmpinare!». 7 Atunci s-au ridicat toate acele fecioare și și-au pregătit candelele. 8 Cele nechibzuite au zis celor înțelepte: «Dați-ne din untdelemnul vostru, căci candelele noastre se sting!». 9 Dar cele înțelepte au răspuns, zicând: «Nu, ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă, nici vouă! Mergeți mai bine la cei care vând și cumpărați-vă!». 10 Dar, plecând ele ca să cumpere, a venit mirele. Cele care erau pregătite au intrat cu el în [sala] de nuntă și ușa s-a închis. 11 Mai târziu au venit și celelalte fecioare și au zis: «Stăpâne, stăpâne, deschide‑ne!». 12 Dar el, răspunzând, le-a zis: «Adevăr vă spun: nu vă cunosc». 13 Vegheați, așadar, pentru că nu știți nici ziua, nici ceasul!
III. Meditează în tăcere asupra fragmentului evanghelic întrebându-te: ce-ți spune ție textul, ce vrea să-ți dea Domnul?
vv.1-4: parabola celor zece fecioare se referă la venirea viitoare a Împărăției, pentru care trebuie să fim pregătiți încă de pe acum (candelele aprinse). Cine acceptă o anumită misiune, trebuie să se pregătească în baza exigențelor acelei misiuni.
vv.5-6: Întârzierea mirelui și sosirea lui pe neașteptate la miezul nopții. În acest moment de criză se arată valoarea unei persoane. Faptele care se petrec pe neașteptate, independent de voința noastră demonstrează dacă suntem prevăzători sau nechibzuiți.
vv.7-9: Atitudinea diferită a celor înțelepte și a celor nechibzuite. În momentul crizei tinerele nechibzuite cer partajare, ceea ce era o practică importantă și fundamentală în viața poporului ales. Dar aici nu era vorba despre partajare; dacă cele înțelepte ar fi împărțit untdelemnul lor, i-ar fi provocat probleme mirelui, împiedicând sărbătoarea nunții.
vv.10-12: Destinul diferit al celor două grupuri de fecioare. Cele care erau pregătite au intrat cu mirele la nuntă, cele nechibzuite au auzit răspunsul dur: „Adevăr văspun: nu vă cunosc”.
v.13: Concluzia: veghere. Dumnezeu poate veni în orice moment al vieții noastre. Toți trebuie să fim pregătiți. La fel ca fecioarele de la nuntă, toți trebuie să fim prudenți și prevăzători, ducând cu noi untdelemn suficient, adică trebuie să fim atenți să nu fim pentru alții cauză de deviere, chiar dacă insistă pe lucruri bune, cum ar fi partajarea. Trebuie să învețe să fie mereu atenți în slujirea lui Dumnezeu și a aproapelui.
Întrebări care să ne ajute în reflecția personală:
a) Care este punctul din parabolă care v-a plăcut mai mult sau care v-a atras mai mult atenția? De ce?
b) De la început să facem o distincție între „înțelepte” și „nechibzuite”. În ce constă înțelepciunea și nechibzuința?
c) Cum să înțelegem răspunsul atât de dur al mirelui: „Adevăr văspun: nu vă cunosc”?
d) Despre care zi și despre care ceas vorbește Isus la sfârșitul parabolei?
IV. Roagă-te cu Cuvântul meditat: vorbește cu Dumnezeu
Poți folosi Psalmul 63, 2-9.
V. Contemplă: abandonează-te cuvintelor și gândurilor sfinte; ascultă glasul lui Dumnezeu
VI. Păstrează în inimă, printr-o frază, mesajul pe care l-ai primit și propune-ți acțiuni concrete pentru zilele următoare.
«Vegheați, așadar, pentru că nu știți nici ziua, nici ceasul!».