I. Invocă-l pe Duhul Sfânt:
„Duhule Sfinte, care pluteai peste alele creației și care ai călăuzit pașii lui Moise prin deșert, vino asupra noastră și cufundă-ne în tine, pentru ca fiecare pas și gând al nostru să fie orientat spre Cristos, în ascultarea Cuvântului său.
Locuiește în noi, Duh al Tatălui, și călăuzește-ne spre cunoașterea Fiului lui Dumnezeu care ne răscumpără și fă-ne să fim un singur lucru cu el, pentru ca Tatăl să-și găsească bucuria în noi. Amin”.
II. Citește cu atenție Cuvântul lui Dumnezeu (Mc 1,7-11):
În acel timp, Ioan predica, zicând: „Vine după mine cel care este mai puternic decât mine, căruia eu nu sunt vrednic, plecându-mă, să-i dezleg cureaua încălțămintei. 8 Eu v-am botezat cu apă, însă el vă va boteza în Duhul Sfânt”. 9 În zilele acelea, a venit Isus din Nazaretul Galileii și a fost botezat de Ioan în Iordan. 10 Și îndată ce s-a ridicat din apă, a văzut cerurile deschise și Duhul, ca un porumbel, coborând spre el. 11 Și din cer a fost un glas spre el: „Tu ești Fiul meu cel iubit, în tine mi-am găsit plăcerea”.”
III. Un spațiu de liniște interioară și exterioară, pentru a ne deschide inima și pentru a face loc Cuvântului să trăiască în noi.
IV. Cuvântul care ne este oferit
* Botezul: riturile de purificare prin intermediul băilor sau a abluțiunilor erau destul de folosite în ebraismul epocii lui Isus (cf. Mc 7,1-4). Cuvântul botez indică o baie, o scufundare completă în apă.
* Botezul lui Ioan: caracterizează întreaga activitate a lui Ioan. Împreună cu botezul în Iordan, el cerea convertire și penitență. Ioan afirmă în mod clar că botezul său este o pregătire a unui eveniment purificator mult mai radical și legat în mod direct de judecata finală a lui Dumnezeu: „botezul în Duh” și „în foc” (cf. Mc 1,7-8).
* Isus și Ioan la Iordan: Ioan știe că nu este el Mesia și că îi este mult inferior în demnitate lui Mesia, chiar dacă este chemat să-i pregătească venirea, de acum iminentă. Toate cele patru evanghelii fac referire la această conștiință a sa, subliniată aici de folosirea verbelor la trecut pentru propriul botez și la viitor pentru botezul lui Mesia. Aceasta demonstrează preocuparea de a arăta superioritatea botezului creștin față de cel al lui Ioan.
* A văzut cerurile deschise: nu este o specie de revelație rezervată doar lui Isus. Cerurile, în mod literar, „se rup”, ascultând invocația lui Isaia: „Dacă ai rupe cerurile și te-ai coborî” (Is 63,19). Se deschide astfel o fază total nouă a comunicării între Dumnezeu și oameni; acest nou raport se confirmă și devine definitiv cu moartea mântuitoare a lui Isus, în momentul în care catapeteasma Templului s-a rupt de sus până jos, ca și cum o mână din cer ar fi lovit-o.
* Duhul coborî spre el: Marcu demonstrează în mod plastic că Isus este unicul posesor al Duhului care îl consacră ca Mesia, care îl face pe deplin conștient că este Dumnezeu-Fiul, și îl sprijină în misiunea voită de Tatăl. Duhul, după Marcu, plutește deasupra lui Isus sub formă de porumbel. Duhul se oprește în mod stabil asupra lui Isus și intră în posesia lui. Aici putem citi o trimitere la plutirea duhului lui Dumnezeu peste apele creației: cu Isus începe cu adevărat o nouă creație.
* Din cer a fost un glas: cu venirea lui Isus este restabilită comunicarea între Dumnezeu și oameni. Aici nu ne referim la ceea ce rabinii chemau „fiica vocii”, înlocuire incompletă a cuvântului profetic, dar o comunicare directă între Tatăl și Fiul.
* Vine… vede coborând… și auzi: admirăm condescendența Treimii care se „coboară” spre oameni: coboară în Isus la Iordan pentru a primi botezul ca atâția alți păcătoși, coboară asupra lui Isus în Duh pentru conștientizarea deplină a misiunii, și coboară în vocea Tatălui pentru a confirma filiația.
* „Tu ești Fiul meu cel iubit, în tine mi-am găsit plăcerea”: pentru Marcu titlul de „Fiu al lui Dumnezeu” este deosebit de important pentru a înțelege persoana lui Isus și pentru deplina profesiune de credință; este atât de important încât a devenit un nume propriu atribuit de creștini lui Isus, în care ei doresc să proclame elementele esențiale ale credinței în El (cf. Rom 1,4): Mesia regele, salvatorul escatologic, înviatul din morți, a doua Persoană a Treimii. Faptul că vocea îl numește „preaiubit” arată raportul cu totul singular al Tatălui cu Isus.
* în tine mi-am găsit plăcerea: Aceste cuvinte subliniază încă o dată alegerea mesianică a lui Isus, rodul unei bunăvoințe a Tatălui care demonstrează astfel preferința sa absolută față de Fiul în care găsește bucurie și satisfacție (cf. Is 42,1), în timp ce Isus, ascultător, începe misiunea sa de a-i reconduce pe oameni la Tatăl (cf. Mc 1,38).
V. Întrebări care să orienteze meditația noastră.
a) Sunt conștient de misiunea pe care Domnul mi-a încredințat-o Tatăl prin Botez?
b) Duhul revelează definitiv și în mod total misiunea pe care o are Isus. Am încercat să mă privesc în lumina Duhului Celui care m-a creat?
c) Sunt conștient de iubirea cu care Tatăl mă privește și care o revarsă peste mine? Știu să-i răspund cu simplitatea și docilitatea lui Isus?
d) Cum este rugăciunea mea? Cui mă adresez de obicei în rugăciune? Îmi amintesc că și eu trăiesc „cufundat” în Treime și că și pentru mine „cerurile s-au deschis”?
VI. Roagă-te Psalmul 20:
VII. Contemplă: abandonează-te cuvintelor și gândurilor sfinte; ascultă glasul lui Dumnezeu.
VIII. Păstrează în inimă, printr-o frază, mesajul pe care l-ai primit și propune-ți acțiuni concrete pentru zilele următoare.
