I. Invocă-l pe Duhul Sfânt
Doamne, Părinte ceresc, care l-ai trimis pe Fiul tău pentru a ne face părtaşi de preoţia sa regească, revarsă asupra noastră lumina Duhului Sfânt pentru ca să înţelegem că a sluji înseamnă a domni, şi că dăruindu-ne viaţa fraţilor dăm mărturie despre Cristos, primul născut dintre cei morţi şi regele regilor. El care vieţuieşte şi domenşte în toţi vecii vecilor. Amin.
II. Lectio: Citeşte cu atenţie Cuvântul lui Dumnezeu (Mt 25,31-46)
În acel timp, Isus le-a spus discipolilor săi: „Când va veni Fiul Omului în gloria lui, împreună cu toţi îngerii, atunci se va aşeza pe tronul gloriei sale. Şi se vor aduna înaintea lui toate neamurile, iar el îi va despărţi pe unii de alţii aşa cum păstorul desparte oile de capre: va pune oile la dreapta sa, iar caprele la stânga. Atunci regele va spune celor de la dreapta sa: «Veniţi, binecuvântaţii Tatălui meu, moşteniţi împărăţia care a fost pregătită pentru voi de la crearea lumii! Căci am fost flămând şi mi-aţi dat să mănânc, am fost însetat şi mi-aţi dat să beau, am fost străin şi m-aţi primit, gol şi m-aţi îmbrăcat, bolnav şi m-aţi vizitat, am fost în închisoare şi aţi venit la mine!” Atunci îi vor răspunde cei drepţi, zicând: «Doamne, când te-am văzut flămând şi te-am hrănit, sau însetat şi ţi-am dat să bei? Când te-am văzut străin şi te-am primit, sau gol şi te-am îmbrăcat? Când te-am văzut bolnav sau în închisoare şi am venit la tine?” Iar regele, răspunzând, le va spune: «Adevăr vă spun: tot ce aţi făcut unuia dintre fraţii mei cei mai mici, mie mi-aţi făcut”.
Atunci le va spune celor de la stânga: «Plecaţi de la mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic pregătit pentru diavol şi îngerii lui! Căci am fost flămând şi nu mi-aţi dat să mănânc, am fost însetat şi nu mi-aţi dat să beau, am fost străin şi nu m-aţi primit, gol şi nu m-aţi îmbrăcat, bolnav şi în închisoare şi nu m-aţi vizitat». Atunci ei îi vor răspunde, zicând: «Doamne, când te-am văzut flămând sau însetat, sau străin sau gol, sau bolnav sau în închisoare şi nu ţi-am slujit?” Iar el le va răspunde: «Adevăr vă spun: tot ce nu aţi făcut unuia dintre aceştia, cei mai mici, mie nu mi-aţi făcut”. Şi vor merge aceştia în chinul veşnic, iar cei drepţi, în viaţa cea veşnică”.
• Caută să înţelegi ce spune textul:
Sf. Tereza de Avila spunea că „sfințenia nu constă în a face zi de zi lucruri și mai dificile, ci în a face acele lucruri cu și mai multă iubire”. Scena judecății finale ne dezvăluie măsura înaltă a sfințeniei: iubirea concretă a celor nevoiași, care este de fapt slujirea lui Cristos. Regele declară că faptele de milostenie făcute sau refuzate celor nevoiași, îl privesc în mod direct pe el. Este interesantă surpriza celor judecați: „Când te-am văzut străin și (nu) te-am slujit?” Cel nevoiaș, săracul căruia îi lipsesc cele necare pentru o viață demnă este „sacramentul” lui Cristos, pentru că Isus a dorit să se identifice cu el (cf. 2Cor 8,9). Aici stă noutatea creștină: Dumnezeul nostru este cel mic căruia îi este sete, foame, e gol, bolnav, închis. Acolo este Dumnezeu!
Descrierea judecății are loc prin menționarea unor detalii care indică simbolic prezența și puterea lui Dumnezeu: Isus este în slavă, împreună cu îngerii săi și este așezat pe tronul de judecată. Aceasta constă în separarea persoanelor adunate înaintea sa și are drept criteriu esențial ajutorarea celor pe care Isus i-a definit frații săi și fiii Tatălui (25,34). Acest rege plin de putere și slavă nu este altcineva decât Isus din Nazaret care în următoarele capitole ale evangheliei va avea de suferit pătimirea și moartea tocmai pentru că s-a identificat cu cei nevoiași, săraci și păcătoși. Isus din Nazaret are și pe cruce și pe tronul slavei aceeași logică: solidaritatea cu frații săi cei săraci. E de notat că doar în puține ocazii Isus îi califică pe oameni drept frații săi: atunci când vorbește despre cei care fac voința Tatălui său (Mt 12,48-50), în această scenă a judecății, și, după înviere, îi cheamă cu acest nume pe ucenicii săi (Mt 28,10).
Unicul criteriu al judecății este așadar primirea concretă și prin fapte a celor excluși pe care i-am întâlnit în viața noastră. Esența vieții creștine nu este așadar un discurs, și nici măcar mărturisirea lui Cristos prin cuvinte (Mt 7,21-23), ci practicarea concretă a iubirii față de cei săraci, de străini și de cei exploatați. De aceea împărăția lui Dumnezeu este acolo unde toți au grijă de cei săraci, unde toți sunt preocupați și de ceilalți și nu doar de sine.
III. Meditatio: meditează care este mesajul textului pentru tine şi împărtăşeşte cu alţii rodul meditaţiei.
Întrebări care ne pot ajuta pentru împărtăşire:
– Ce cuvânt, expresie sau atitudine te-a impresionat mai mult? De ce? Ce implicaţii concrete are pentru mine criteriul judecății lui Isus? L-am încoronat pe Isus ca Rege, punându-mă în slujba altuia?
IV. Oratio et contemplatio: Roagă-te, cerându-i lui Dumnezeu harul venirii împărăţiei sale în viaţa ta, şi contemplă viaţa ta cu ochii lui Dumnezeu.
V. Actio: păstrează în inimă mesajul pe care l-ai primit şi ia decizii conforme cu acest cuvânt.