I. Invocă-l pe Duhul Sfânt:

     „Duhule Sfinte, care pluteai peste alele creaţiei şi care ai călăuzit paşii lui Moise prin deşert, vino asupra noastră şi cufundă-ne în tine, pentru ca fiecare pas şi gând al nostru să fie orientat spre Cristos, în ascultarea Cuvântului său.

Locuieşte în noi, Duh al Tatălui, şi călăuzeşte-ne spre cunoaşterea Fiului lui Dumnezeu care ne răscumpără şi fă-ne să fim un singur lucru cu el, pentru ca Tatăl să-şi găsească bucuria în noi. Amin”.

     II. Citeşte cu atenţie Cuvântul lui Dumnezeu (Mc 1,7-11):

În acel timp, Ioan predica, zicând: “Vine după mine cel care este mai puternic decât mine, căruia eu nu sunt vrednic, plecându-mă, să-i dezleg cureaua încălţămintei. ⁸ Eu v-am botezat cu apă, însă el vă va boteza în Duhul Sfânt”. ⁹ În zilele acelea, a venit Isus din Nazaretul Galileii şi a fost botezat de Ioan în Iordan. ¹⁰ Şi îndată ce s-a ridicat din apă, a văzut cerurile deschise şi Duhul, ca un porumbel, coborând spre el. ¹¹ Şi din cer a fost un glas spre el: “Tu eşti Fiul meu cel iubit, în tine mi-am găsit plăcerea”.”

     III. Un spaţiu de linişte interioară şi exterioară, pentru a ne deschide inima şi pentru a face loc Cuvântului să trăiască în noi.

     IV. Cuvântul care ne este oferit

     * Botezul: riturile de purificare prin intermediul băilor sau a abluțiunilor erau destul de folosite în ebraismul epocii lui Isus (cf. Mc 7,1-4). Cuvântul botez indică o baie, o scufundare completă în apă.

     * Botezul lui Ioan: caracterizează întreaga activitate a lui Ioan. Împreună cu botezul în Iordan, el cerea convertire şi penitență. Ioan afirmă în mod clar că botezul său este o pregătire a unui eveniment purificator mult mai radical şi legat în mod direct de judecata finală a lui Dumnezeu: „botezul în Duh” şi „în foc” (cf. Mc 1,7-8).

     * Isus şi Ioan la Iordan: Ioan ştie că nu este el Mesia şi că îi este mult inferior în demnitate lui Mesia, chiar dacă este chemat să-i pregătească venirea, de acum iminentă. Toate cele patru evanghelii fac referire la această conştiinţă a sa, subliniată aici de folosirea verbelor la trecut pentru propriul botez şi la viitor pentru botezul lui Mesia. Aceasta demonstrează preocuparea de a arăta superioritatea botezului creştin faţă de cel al lui Ioan.

     * A văzut cerurile deschise: nu este o specie de revelație rezervată doar lui Isus. Cerurile, în mod literar, „se rup”, ascultând invocația lui Isaia: „Dacă ai rupe cerurile şi te-ai coborî” (Is 63,19). Se deschide astfel o fază total nouă a comunicării între Dumnezeu şi oameni; acest nou raport se confirmă şi devine definitiv cu moartea mântuitoare a lui Isus, în momentul în care catapeteasma Templului s-a rupt de sus până jos, ca şi cum o mână din cer ar fi lovit-o.

     * Duhul coborî spre el: Marcu demonstrează în mod plastic că Isus este unicul posesor al Duhului care îl consacră ca Mesia, care îl face pe deplin conștient că este Dumnezeu-Fiul, şi îl sprijină în misiunea voită de Tatăl. Duhul, după Marcu, pluteşte deasupra lui Isus sub formă de porumbel. Duhul se opreşte în mod stabil asupra lui Isus şi intră în posesia lui. Aici putem citi o trimitere la plutirea duhului lui Dumnezeu peste apele creației: cu Isus începe cu adevărat o nouă creaţie.

     * Din cer a fost un glas: cu venirea lui Isus este restabilită comunicarea între Dumnezeu şi oameni. Aici nu ne referim la ceea ce rabinii chemau „fiica vocii”, înlocuire incompletă a cuvântului profetic, dar o comunicare directă între Tatăl şi Fiul.

     * Vine… vede coborând… şi auzi: admirăm condescendența Treimii care se „coboară” spre oameni: coboară în Isus la Iordan pentru a primi botezul ca atâţia alţi păcătoşi, coboară asupra lui Isus în Duh pentru conştientizarea deplină a misiunii, şi coboară în vocea Tatălui pentru a confirma filiația.

     * “Tu ești Fiul meu cel iubit, în tine mi-am găsit plăcerea”: pentru Marcu titlul de „Fiu al lui Dumnezeu” este deosebit de important pentru a înțelege persoana lui Isus şi pentru deplina profesiune de credință; este atât de important încât a devenit un nume propriu atribuit de creștini lui Isus, în care ei doresc să proclame elementele esențiale ale credinței în El (cf. Rom 1,4): Mesia regele, salvatorul escatologic, înviatul din morți, a doua Persoană a Treimii.  Faptul că vocea îl numește „preaiubit” arată raportul cu totul singular al Tatălui cu Isus.

     * în tine mi-am găsit plăcerea: Aceste cuvinte subliniază încă o dată alegerea mesianică a lui Isus, rodul unei bunăvoințe a Tatălui care demonstrează astfel preferința sa absolută față de Fiul în care găsește bucurie şi satisfacție (cf. Is 42,1), în timp ce Isus, ascultător, începe misiunea sa de a-i reconduce pe oameni la Tatăl (cf. Mc 1,38).

     V. Întrebări care să orienteze meditaţia noastră.

a) Sunt conștient de misiunea pe care Domnul mi-a încredințat-o Tatăl prin Botez?

b) Duhul revelează definitiv şi în mod total misiunea pe care o are Isus.  Am încercat să mă privesc în lumina Duhului Celui care m-a creat?

c) Sunt conștient de iubirea cu care Tatăl mă privește şi care o revarsă peste mine? Știu să-i răspund cu simplitatea şi docilitatea lui Isus?

d) Cum este rugăciunea mea? Cui mă adresez de obicei în rugăciune? Îmi amintesc că şi eu trăiesc „cufundat” în Treime şi că şi pentru mine „cerurile s-au deschis”?

     VI. Roagă-te Psalmul 20:

    VII. Contemplă: abandonează-te cuvintelor şi gândurilor sfinte; ascultă glasul lui Dumnezeu.

    VIII. Păstrează în inimă, printr-o frază, mesajul pe care l-ai primit şi propune-ţi acţiuni concrete pentru zilele următoare.