Isuse, bunule Păstor, trezește în toate comunitățile parohiale preoți după necesitățile omenirii întregi, omenire pe care tu o iubești și vrei să o salvezi.
Îți încredințăm, mai ales, dieceza noastră, creează în noi toți starea de spirit pe care o aveau primii creștini, ca să putem fi un cenacol de rugăciune, dispuși să-l primim cu iubire pe Duhul Sfânt împreună cu darurile sale.
Ocrotește-i pe păstorii noștri, condu mereu pașii celor ce au acceptat cu generozitate chemarea ta și se pregătesc pentru primirea sfintei Preoții. Întoarce-ți privirea plină de iubire spre tinerii zilelor noastre și chemă-i să te urmeze cu bucurie. Ajută-i să înțeleagă că numai în tine pot să se realizeze pe deplin.
Încredințăm cererile noastre mijlocirii puternice ale sfintei Fecioare Maria, Mama ta și Mama preoților din lumea întreagă, modelul tuturor vocațiilor, rugând-o să ne întărească credința în certitudinea că Tatăl va asculta ceea ce tu însuți ne-ai poruncit să cerem. Amin.
(sfântul Papa Ioan Paul al II-lea)