Lectio divina

Duminica a XXXII-a din Timpul de Peste An (B)

Duminica a XXXII-a din Timpul de Peste An (B)
Distribuie
Facebook LinkedIn Email

 I. Invocă-l pe Duhul Sfânt

     Dumnezeule Preabun, tatăl orfanilor și al văduvelor, refugiul străinilor și dreptatea celor asupriți, întărește speranța săracului care se încrede în iubirea ta și ajută-ne pe toți să învățăm să ne dăruim asemenea Fiului tău care s-a dăruit pe sine însuși. Trimite-l asupra noastră pe Duhul tău pentru a-ți putea asculta glasul care ne cheamă să te slujim în frații noștri. Amin

     II. Lectio:

  • Citește cu atenție Cuvântul lui Dumnezeu – Marcu 12, 38-44:

     În acel timp, Isus, în învățătura lui, mai spunea mulțimilor: „Feriți-vă de cărturari, cărora le place să umble în haine lungi și să fie salutați prin piețe, 39 să ocupe primele locuri în sinagogi și locurile dintâi la ospețe! 40 Ei devorează avutul văduvelor și se prefac că se roagă îndelung. Ei vor primi o condamnare mai aspră”. 41 Stând în fața vistieriei, privea cum punea mulțimea banii în caseta pentru ofrande. Mulți bogați puneau mult. 42 A venit și o văduvă săracă și a pus două monede mici, câțiva bani. 43 Atunci i-a chemat pe discipolii săi și le-a zis: „Adevăr vă spun că văduva aceasta săracă a pus mai mult decât toți cei care pun în caseta pentru ofrande, 44 pentru că toți au pus din surplusul lor, ea însă a pus din sărăcia ei totul, tot ce mai avea la viața ei”.


  • Caută să înțelegi ce spune textul:

         Contextul: pericopa trasează partea finală a activității lui Isus în Ierusalim, caracterizată de conflictul cu vânzătorii din Templu (Mc 11, 12-26), precum și de polemicile cu autoritățile (Mc 11,27), cu irodienii și saduceii (Mc 12, 13-27) și cu învățătorii legii (Mc 12, 28-37). Textul nostru prezintă ultima critică a lui Isus față de comportamentul cărturarilor, dar și elogiul comportamentului bun al văduvei.

  • Textul poate fi împărțit în trei secvențe:

           -12,38-40: Critica lui Isus împotriva cărturarilor:

          – „Feriți-vă de cărturari”: în timpul lui Isus cărturarii nu erau doar maeștri ai artei de a citi și a de redacta contracte și alte documente administrative, ci și experți în drept și de aceea aveau un rol important în societate. Datorită faptului că pentru evrei legea fundamentală era Tora, cărturarii aveau dublul rol de avocați și de teologi. Isus îi critică pentru că plăcerea lor nu privește Legea Domnului, ci aparența hainelor, puterea acordată de primele locuri înaintea oamenilor (în piețe și ospețe) și înaintea lui Dumnezeu (sinagogi și rugăciuni lungi) precum și averea procurată de la văduve cu scuza că se îngrijeau de bunurile lor.

           – 12,41-42: Pomana văduvei:

           – Isus se așază în fața visteriei templului care avea 13 casete pentru ofertele destinate întreținerii templului și aducerea jertfelor. Isus asumă poziția solemnă a Maestrului care își învață ucenicii plecând de la gestul unei văduve.

           –  „o văduvă săracă”: în Israel văduvele nu aveau dreptul la moștenire de la soțul mort și rămâneau, de cele mai multe ori, în grija fiilor, dacă îi aveau, sau la mila rudelor. De aceea Vechiul Testament (Deut 14,29; Ier 49,11; Ps 68,6) îl prezintă pe Dumnezeu drept apărătorul suprem al văduvelor și al orfanilor. Ea oferă o sumă neînsemnată: două monede care împreună fac un quadrant (monedă romană din cupru), adică 1/64 dintr-un dinar, care reprezenta salariul pe o zi de muncă.

          – 12,43-44: Isus arată unde se manifestă voința lui Dumnezeu:

           – Isus îi convoacă pe ucenici și în mod solemn („adevăr vă spun”, transliterare a cuvântului ebraic amen) le dezvăluie semnificația gestului văduvei: „a pus din sărăcia ei totul, tot ce mai avea la viața ei”. Traducerea literală a ultimei propoziții este: „toată viața ei”: văduva a oferit prin acele monede întreaga sa viață, iubindu-l astfel pe Dumnezeu cu toată ființa sa. Suntem înaintea unui paradox: pe de o parte stau cărturarii, intelectualii, care au menirea de explica Tora și a o aplica dar sunt victime ale propriei voințe de putere, iar pe de altă parte stă acțiunea unei văduve care ar fi avut tot dreptul să nu contribuie la menținerea cultului din Templu, dar care devine model de iubire și de încredere în providența divină.

     III. Meditatio: meditează care este mesajul textului pentru tine și împărtășește cu alții rodul meditației.

  • Întrebări care ne pot ajuta pentru împărtășire:  

–  Ce cuvânt, expresie sau atitudine te-a impresionat mai mult? De ce?

–  Am capacitatea de „a mă dărui” cu puținul pe care-l am?

– Cum se poate instala ipocrizia cărturarilor și în viața mea?

IV. Oratio et contemplatio: Roagă-te, cerându-i lui Dumnezeu harul dăruirii de sine, și contemplă viața ta cu ochii lui Dumnezeu.

V. Actio: păstrează în inimă mesajul pe care l-ai primit și ia decizii conforme cu acest cuvânt.