I. Invocă-l pe Duhul Sfânt:
Vino, Duhule Sfânt, și revarsă-te cu putere.
Vino, Duhule Sfânt, și umple de bucurie inima mea.
Vino, Duhule Sfânt, și reunește-ne în comunitate.
Vino, Duhule Sfânt, și aprinde-ne de iubire.
Vino, Duhule Sfânt, și fă ca această întâlnire cu Cuvântul să constituie noi Rusalii. Amin.
II. Citește Cuvântul lui Dumnezeu: ce spune textul?
În seara aceleiași zile, prima a săptămânii, deși ușile locului în care erau discipolii, de frica iudeilor, erau încuiate, a venit Isus, a stat în mijlocul lor și le-a zis: „Pace vouă!” Zicând aceasta, le-a arătat mâinile și coasta. Discipolii s-au bucurat când l-au văzut pe Domnul.
Atunci, Isus le-a zis din nou: „Pace vouă! Așa cum m-a trimis Tatăl, așa vă trimit și eu pe voi”. Și, spunând aceasta, a suflat asupra lor și le-a zis: „Primiți pe Duhul Sfânt. Cărora le veți ierta păcatele, vor fi iertate; cărora le veți ține, vor fi ținute”.
III. Meditează în tăcere: ce-ți spune ȚIE textul?
La cincizeci de zile după Paște se celebra sărbătoarea Rusaliilor, care amintea darul alianței (poruncile) oferit poporului pe muntele Sinai (cf. Ex 19 șu; Lev 23,16). Luca preia această tradiție și relatează darul Duhului Sfânt în contextul acestei sărbători. Nu vor mai fi tablele legii, ci Duhul Sfânt gravat în inimile credincioșilor (cf. Ez 36,27; Ier 31,31 șu), care va conduce viața noii comunități.
Evanghelia lui Ioan pe care o citim astăzi anticipează acest dar al Duhului și îl arată pe Isus înviat dăruindu-l pe Duhul Sfânt discipolilor. Ioan concentrează în experiența pascală ceea ce Luca va dezvolta pedagogic în timpul celor cincizeci de zile.
Scena se desfășoară în seara duminicii de Paște. Are două părți: introducerea care arată timpul și locul unde se află discipolii (v. 19a) și apoi prezența lui Isus cu cuvintele și gesturile sale (v. 19b-23).
Cu toate că discipolul iubit a crezut (In 20,8), discipolilor continuă să le fie frică și țin ușile încuiate. Acolo se prezintă Isus și le oferă darul păcii. Nu este pur și simplu un salut sau o dorință, ci Isus însuși este pacea (cf. Ef 2,14) pentru că l-a învins pe ultimul dușman, moartea, și vine cu trofeul său: pacea, pe care o dă discipolilor cu însăși prezența sa în mijlocul lor. Aici se împlinește acea promisiune de la ultima cină: „pacea mea v-o dau vouă…” (14,27). Mâinile și coasta sunt dovada identității sale, ca și cum ar spune „eu sunt răstignitul care a înviat și sunt în mijlocul vostru”.
Reacția proprie a acestei prezențe înviate este bucuria. Învierea transformă frica în bucurie și în trimitere, și închistarea în comunicare curajoasă, așa cum vedem în relatarea din Faptele Apostolilor (cf. Fap 2,1-11).
Isus, care este trimisul Tatălui, acum îi face părtași pe discipolii săi de însăși trimiterea sa și pentru aceasta îi trimite cu puterea Duhului. Așa cum face frecvent, Isus luminează cu cuvintele sale gesturile pe care le face: suflă și le spune ce înseamnă acest suflu: „primiți pe Duhul Sfânt”.
În relatarea creației, suflul divin a făcut din modelul de lut un om viu (cf. Gen 2,7), acum, la înviere este o nouă creație și Domnul suflă din nou asupra comunității sale și o face purtătoare a vieții sale, care se va arăta și în iertarea păcatelor.
Întrebări: Cum este relația mea cu Duhul Sfânt? Cunosc darurile și roadele sale? Îi cer Domnului ca Duhul său să fie tăria mea și călăuza mea în timpul vieții mele? În comunitatea mea îl cerem pe Duhul Sfânt și vedem acțiunea sa când mergem la activitatea misionară? De fiecare dată când citesc Biblia îi cer Duhului Sfânt ca să mă călăuzească?
IV. Roagă-te cu Cuvântul meditat: ce-i spui TU Domnului?
V. Contemplă: ce CONVERTIRE a minții, a inimii și a vieții îți cere Domnul?
VI. Păstrează în inimă, printr-o FRAZĂ, mesajul pe care l-ai primit și propune-ți acțiuni concrete pentru zilele următoare.
„Rusaliile sunt în întregime un poem de lumină de har și de caritate”
Sfântul Pp. Ioan al XXIII-lea
