Lectio divina

Lectio divina – Duminica a XXXIII-a din timpul de peste an (A)

Lectio divina – Duminica a XXXIII-a din timpul de peste an (A)
Distribuie
Facebook LinkedIn Email

I. Invocă-l pe Duhul Sfânt:

Te lăudăm, Părinte nevăzut, dătătorul nemuririi: tu ești izvorul vieții, izvorul luminii, izvorul oricărui har și al oricărui adevăr, iubitorule de oameni și iubitor al săracilor, care te împaci cu toți și îi atragi pe toți prin venirea Fiului tău preaiubit. Fă din noi oameni vii, dă-ne nouă Duhul luminii, ca să te cunoaștem pe tine, Cel adevărat și pe cel pe care ni l-ai trimis, pe Isus Cristos” (Anafora lui Serapion)

II. Citește Cuvântul lui Dumnezeu: ce spune textul? (Mt 25,14-30)

 

Tot la fel, un om, voind să plece într-o călătorie, și-a chemat servitorii și le-a încredințat bunurile sale. Și unuia i-a dat cinci talanți, altuia doi, iar altuia unul, fiecăruia după propria putere. Apoi a plecat. Îndată, cel care primise cinci talanți s-a dus, a lucrat cu ei și a câștigat alți cinci. La fel cel cu doi talanți, a câștigat alți doi. Dar cel care primise unul, s-a dus, a săpat o groapă în pământ și a ascuns banii stăpânului său. După mult timp, a venit stăpânul acelor servitori și le-a cerut cont.  Venind cel care primise cinci talanți, a adus alți cinci talanți, spunând: «Stăpâne, cinci talanți mi‑ai dat, iată alți cinci talanțam câștigat!». Stăpânul i-a zis: «Bine, servitor bun și credincios! Peste puțin ai fost credincios, te voi stabili peste multe. Intră în bucuria stăpânului tău!». Venind apoi cel cu doi talanți, a spus: «Stăpâne, doi talanți mi-ai dat, iată alți doi talanți am câștigat!». Stăpânul i-a zis: «Bine, servitor bun și credincios! Peste puțin ai fost credincios, te voi stabili peste multe. Intră în bucuria stăpânului tău!».  [În sfârșit], venind și cel care primise un talánt, a zis: «Stăpâne, știam că ești un om aspru, care seceri unde n-ai semănat și aduni de unde n-ai împrăștiat și, pentru că m-am temut, m-am dus și am ascuns talántul tău în pământ. Iată, ai ce este al tău!». Dar stăpânul i-a răspuns: «Servitor rău și leneș! Știai că secer unde n-am semănat și adun de unde n-am împrăștiat.  Deci trebuia să depui banii mei la bancheri, iar la venirea mea, aș fi retras ce este al meu cu dobândă. Așadar luați de la el talántul și dați-l celui ce are zece talanți!  Pentru că oricui are i se va da și-i va prisosi, iar de la cel care nu are se va lua și ceea ce are.  Iar pe servitorul netrebnic aruncați-l afară în întuneric: acolo va fi plânset și scrâșnirea dinților!».

III. Meditează în tăcere: ce-ți spune ȚIE textul?

vv.14-18: un talant=34 kg aur. De ce a distribuit acești talanți? Este vorba despre bunurile Împărăției care au fost date persoanelor și comunităților după capacitățile lor. Fiecare primește un bun al Împărăției, dar nu toți răspund la fel!

vv.19-23: Darea de seamă a primilor doi servitori. «Bine, servitor bun și credincios! Peste puțin ai fost credincios, te voi stabili peste multe. Intră în bucuria stăpânului tău!».

vv.24-25: Darea de seamă a celui de al treilea servitor. Apare ideea greșită despre Dumnezeu, criticată de Isus: „un stăpân sever”. În fața lui, omul se teme și ascunde în spatele observării meschine a legii. Crede că astfel va evita judecata și pedeapsa. O astfel de persoană nu are încredere în Dumnezeu, e închisă în sine.

vv.26-27: Al treilea servitor nu a fost coerent cu imaginea severă despre Dumnezeu. Ar fi trebuit să depoziteze banii la bancă, de aceea a fost condamnat de către ideea sa greșită despre Dumnezeu. Frica paralizează.

vv.28-30: Avem cheia care clarifică totul. Bunurile Împărăției sunt iubrea, slujirea, comuniunea, gratuitatea. Talant este tot ceea ce face să crească comunitatea și care revelează prezența lui Dumnezeu. Când ne închidem în noi înșine, pierdem și puținul pe care îl avem: iubirea moare. Cine nu se gândește la sine crește și primește mai mult decât a dat.

Întrebări care să ne ajute în reflecția personală:

Suntem conștienți că am primit din mâna lui Dumnezeu multe daruri, cum ar fi credința, botezul, harul, iertarea, speranța activă, caritatea și atâtea alte bunuri? Știm să apreciem acel puțin sau mult pe care Domnul ni l-a dăruit sau ne folosim de pretextul că avem puțin și nu facem nimic, imitându-l pe servitorul rău care a îngropat talantul său?

IV. Roagă-te cu Cuvântul meditat: ce-i spui TU Domnului?

V. Contemplă: ce CONVERTIRE a minții, a inimii și a vieții îți cere Domnul?

VI. Păstrează în inimă, printr-o FRAZĂ, mesajul pe care l-ai primit și propune-ți acțiuni concrete pentru zilele următoare.

Cuvântul tău e făclie pentru pașii mei și lumină pentru cărările mele

(Ps 119,105)