Lectio divina

Duminica a V-a din Postul Mare (B)

Duminica a V-a din Postul Mare (B)
Distribuie
Facebook LinkedIn Email

 I. Invocă-l pe Duhul Sfânt:

     Doamne, au crezut că prin moartea ta au eliminat adevărul și forța iubirii tale, însă Tu ai manifestat contrariul: așa cum bobul de grâu trebuie să putrezească pentru a da viață unei noi plante, tot astfel și tu, Isuse, oferind viața ta pe cruce, devii instrument de mântuire pentru toți cei care cred în tine, și învingi pentru totdeauna moartea care se considera învingătoare. Ajută-ne să învățăm să ne oferim și să ne jertfim cu generozitate. 

     II. Citește cu atenție Cuvântul lui Dumnezeu (In 12,20-33):


     20În acel timp, unii dintre grecii veniți la Ierusalim, să se închine de sărbătoarea Paștelui, 21 s-au apropiat de Filip, care era din Betsaida Galileii, și l-au rugat, zicându-i:

– Domnule, am vrea să-l vedem pe Isus.

22 Filip s-a dus și i-a spus lui Andrei; apoi Andrei și Filip i-au spus lui Isus. 23 Isus le-a zis:

– A sosit ceasul ca să fie preamărit Fiul Omului. 24 Adevăr, adevăr vă spun că, dacă bobul de grâu căzut în pământ nu moare, rămâne singur, iar dacă moare, aduce mult rod. 25 Cine-și iubește viața o va pierde, iar cine-și urăște viața în lumea aceasta o va păstra pentru viața veșnică. 26 Dacă-mi slujește cineva, să mă urmeze pe mine, și unde sunt eu, acolo va fi și slujitorul meu. Dacă-mi slujește cineva, Tatăl meu îl va cinsti.

27 Acum sufletul meu este tulburat. 28 Dar ce să zic, „Tată, scapă-mă de ceasul acesta?”. Nicidecum! Căci tocmai de aceea am ajuns la ceasul acesta. Tată, preamărește numele tău!

Atunci din cer s-a auzit un glas: „L-am preamărit și încă îl voi preamări”.

29 Mulțimea care stătea acolo și care auzise glasul zicea că a fost un tunet. Alții ziceau: „Un înger i-a vorbit”. 30 Isus a zis: «Nu pentru mine s-a auzit glasul acesta, ci pentru voi. 31 Acum are loc judecata lumii acesteia, acum stăpânitorul lumii acesteia va fi aruncat afară. 32 Iar eu, după ce voi fi înălțat de la pământ îi voi atrage la mine pe toți oamenii». 33 Vorbind astfel, arăta de ce fel de moarte avea să moară.


     III. Câteva orientări pentru a ne ajuta la meditație și rugăciune:

     În prima parte a fragmentului (v. 20-23), niște greci (ori rezidenți în Palestina ori veniți în pelerinaj) doresc să-l vadă pe Isus și pentru aceasta se adresează unuia dintre discipolii săi, lui Filip. Este interesant de observat că atât Filip cât și Andrei sunt nume de origine greacă. Relatarea nu spune dacă acești greci s-au întâlnit sau nu cu Isus. Evanghelistul subliniază cum „a dori să vadă” coincide cu „a dori să creadă”.

     În partea a doua a relatării (v. 24-26), sunt prezentate trei parabole mici.

     Prima este cea a bobului de grâu în versetul 24. Aici apare clar că moartea este un eșec numai în aparență. Bobul de grâu dispare, putrezește, însă dă loc unei plante care crește și dă mult mai multe boabe de grâu. Tot așa, este necesar ca Isus Cristos să moară pentru a ajunge la glorie, așa cum este necesar ca discipolul să moară pentru a ajunge și el la gloria lui Cristos.

     A doua parabolă este la versetul 25. Am putea-o traduce cu o întrebare: ce este mai important: a asculta de Cristos sau a ne îngriji de propria viață?; ce este mai important: motivele vieții sau propria viață?

     A treia parabolă (v. 26) poate fi intitulată parabola slujitorului. Aici se conjugă două verbe care exprimă foarte bine realitatea unui slujitor autentic: a sluji și a urma pe stăpân. În cazul nostru e vorba de a-l sluji și a-l urma pe Isus Cristos pentru a fi acolo unde este El având garanția răsplății.

     Partea a treia este cea mai compactă și mai clară. În versetul 27 apare echivalentul din evanghelia după Ioan al agoniei lui Isus în Ghetsemani din evangheliile sinoptice. Apare verbul grec tarássein, care înseamnă „a fi tulburat”. În Isus e vorba de o tulburare psihologică, dar mai ales de o tulburarea spirituală. Isus în natura sa umană are ispita de a se depărta de drumul de ascultare față de Tatăl, însă nu cade pradă ispitei. Acceptă voința lui și-i cere Tatălui să arate lumii puterea sa prin intermediul său.

     Se aude după aceea în mod surprinzător glasul de confirmare al Tatălui așa cum s-a auzit la Botez (cf. Mc 1,11) și la Schimbarea la Față (cf. Mc 9,7). Glasul este pentru cei ce doresc să creadă în Isus. Relatarea se încheie cu certitudinea că Isus îi atrage pe toți la sine. În felul acesta îi smulge Satanei prada sa și se transformă în realizator al mântuirii noastre.

  • Întrebări pentru meditație

· Ce implică pentru mine astăzi fraza: „Vrem să-l vedem pe Isus”?

· Aduc alte persoane la întâlnirea cu Domnul?

· La ce mă invită astăzi mica parabolă a bobului de grâu?

· Sunt realmente hotărât să-l urmez pe Domnul și să fiu slujitorul său?

· În ce situații din viața mea mă simt tulburat?

· Privesc la Crucea lui Isus ca la garanția mântuirii și a vieții veșnice?

IV. Roagă-te: Psalmul 50.

V. Propune-ți acțiuni concrete pentru acest Post Mare.