I. Invocă-l pe Duhul Sfânt:
„Trimite, Doamne, Duhul tău Sfânt în sufletele noastre și fă-ne să înțelegem Scripturile inspirate de El; ajută-ne să le interpretăm cu vrednicie pentru ca toți să aibă profit. Vorbește, Tu, minților tuturor și dispune inimile pentru credință. Amin”.
II. Citește cu atenție Cuvântul lui Dumnezeu (Mc 1,14-20):
14După ce Ioan a fost închis, Isus a venit în Galiléea, predicând evanghelia lui Dumnezeu 15și spunând: „S-a împlinit timpul și s-a apropiat împărăția lui Dumnezeu. Convertiți-vă și credeți în evanghelie!”. 16Trecând pe lângă Marea Galileii, i-a văzut pe Símon și pe Andrei, fratele lui Símon, aruncând năvodul în mare, căci erau pescari. 17Isus le-a spus: „Veniți după mine și vă voi face să deveniți pescari de oameni!”. 18Lăsând îndată năvoadele, l-au urmat. 19Și, mergând puțin [mai departe], i-a văzut pe Iacób, fiul lui Zebedéu, și pe Ioan, fratele lui, reparându-și năvoadele în barcă. 20El i-a chemat îndată, iar ei, lăsându-l pe tatăl lor, Zebedéu, în barcă, împreună cu zilierii lui, s-au dus după el.
III. Meditează în tăcere asupra fragmentului evanghelic întrebându-te: ce spune de fapt textul?
Relatarea ne trimite cu gândul la chemarea lui Elizeu din partea lui Ilie (1Re 19,19-21) și la aceea a lui Amos (Amos 7,15). Chemarea a câte doi subliniază o intenție teologică: este vorba despre practica misionară a discipolilor care vor fi trimiși doi câte doi (Mc 6,7). Așa a fost și planul originar al creației: “Nu este bine ca omul să fie singur (Gen 2,18)”.
v. 14. Predica lui Isus, ca și cea a apostolilor are ca obiect “vestea cea bună” a inițiativei lui Dumnezeu față de poporul său, instaurarea Împărăției.
v. 15. Timpul așteptării (kairòs) e împlinit, a sosit momentul decisiv: Dumnezeu e pe cale să inaugureze Împărăția sa, apropiată de toți prezentă pentru cel care vrea. Convertire, credință și urmare sunt diferite fețe ale aceleiași medalii.
v. 16. Marea Galeleii, între munți, la 208 m sub nivelul mării, lungă de 21 km, lată de 11 km, era foarte bogată în pește. Aici Isus privește, vede, cheamă pe nume.
v. 17. Chemarea nu e o invitație ci un imperativ care izvorăște din întâlnirea personală cu Isus, nu e o alegere a discipolului ci a învățătorului. Ea comportă abandonarea rudelor, a meseriei, o schimbare totală a vieții, care nu mai cunoaște spații personale.
v. 18. Răspunsul e imediat și rupe legăturile cele mai puternice. Este o urmare “materială”, “a merge pe urmele lui Isus”.
v. 19-20. “A chema” este un verb tipic al urmării. Isus cheamă câte doi. Tatăl, Zebedeu, rămâne singur cu zilierii care iau locul copiilor.
IV. Contemplă viața ta cu ochii lui Dumnezeu, întrebându-te ce îți spune ție textul și împărtășește cu ceilalți
Care parte din text te-a interesat mai mult?
a) S-a împlinit timpul și Împărăția lui Dumnezeu s-a apropiat: credem noi că suntem pământul Galileii și că evanghelia lui Dumnezeu este predicată pentru viața noastră?
b) Isus trece: în care mare aruncăm năvoadele noastre?
c) Veniți după mine… și îndată l-au urmat: există un imediat în drumul nostru zilnic, sau cuvântul nostru de ordine este: așteaptă o clipă?
d) În barcă își reparau năvoadele: câte spărturi în pescuitul nostru? Și în ce barcă ne aflăm? A noastră sau aceea a rădăcinilor trecute?
e) I-a chemat: numele nostru pe buzele Domnului Isus. Răsună în noi vocea sa ca o voce care conduce departe de marea noastră?
V. Roagă-te cu Cuvântul meditat: iertare, mulțumire, cerere
Ps 86 (85).
VI. Păstrează în inimă, printr-o frază, mesajul pe care l-ai primit și propune-ți acțiuni concrete pentru zilele următoare.
