„Iată Mielul lui Dumnezeu” (In 1,29-34)
Invocă-l pe Duhul Sfânt
Doamne Isuse, trimite Duhul tău asupra noastră pentru ca să putem citi Scriptura precum ai citit-o și explicat-o ucenicilor pe drumul spre Emaus. Creează în noi tăcerea pentru a-ți asculta glasul în creație și în Scriptură, în evenimente și în persoane, mai ales în cei săraci și suferinzi. Cuvântul tău să ne ajute să experimentăm, asemenea ucenicilor de la Emaus, puterea învierii Tale și să dăm mărturie că Tu ești viu în mijlocul nostru. Amin.
1. Lectio:
Citește cu atenție Cuvântul lui Dumnezeu – Ioan 1,29-34:
„În acel timp, Ioan l-a văzut pe Isus venind la el și a zis: „Iată-l pe mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii! 30 Acesta este cel despre care am spus: «După mine vine un bărbat care a fost înaintea mea, pentru că era mai înainte de mine. 31 Eu nu-l cunoșteam, dar am venit să botez cu apă, ca, prin aceasta, el să fie făcut cunoscut lui Israel»”. 32 Ioan a dat mărturie, spunând: „Am văzut Duhul coborând ca un porumbel din cer și a rămas deasupra lui. 33 Eu nu-l cunoșteam, însă cel care m-a trimis să botez cu apă, el mi-a zis: «Acela deasupra căruia vei vedea Duhul coborând și rămânând peste el, el este cel care botează în Duhul Sfânt”. 34 Eu am văzut și am dat mărturie: acesta este Fiul lui Dumnezeu”.
2. Caută să înțelegi ce spune textul:
După ce am celebrat Botezul lui Isus, rămânem lângă Iordan pentru a asculta în Evanghelia duminicii a II-a mărturia lui Ioan Botezătorul despre identitatea profundă a lui Cristos. Misiunea lui Ioan este aceea de a mărturisi în mod clar pe Isus drept mielul lui Dumnezeu care ia asupra sa păcatul lumii, alesul lui Dumnezeu care botează cu Duhul Sfânt.
Ioan Botezătorul a parcurs un drum interior și existențial pentru a ajunge la cunoașterea identității lui Isus. Este un drum de transformare a privirii pentru a avea acces la un mister necunoscut la început: „eu nu-l cunoșteam”. Scopul acestui itinerar de cunoaștere este descoperirea lui Isus drept „mielul lui Dumnezeu”. Cristos este adevăratul miel pascal, simbolul eliberării și mântuirii lui Israel (Ex 12,1-28). El va muri pe cruce în timp ce mieii pentru Paște erau sacrficați în templu (In 19,14) și, după moartea sa, nici un os nu-i va fi frânt asemenea ritualului mielului pascal (Ex 12,46). De asemenea Cristos a fost prefigurat ca miel și prin imaginea slujitorului lui Jahve, care „ca un miel dus la înjunghiere și ca o oaie mută înaintea celor care o tund, nu și-a deschis gura” (Is 53,7).
Întrucât este mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii, Cristos poate să boteze în Duhul Sfânt (v.33). A boteza în Duhul Sfânt înseamnă a reînnoi omul în profunzimea ființei sale, acolo unde el simte greutatea egoismului și a păcatului său. Botezul, cufundarea, în Duhul Sfânt poate fi realizată doar de mielul lui Dumnezeu, adică de acela care ia de pe umerii omului greutatea vinovăției pentru a-i oferi șansa unei vieți înnoite de iubirea lui Dumnezeu (In 3,16).
II. Meditatio: meditează care este mesajul textului pentru tine și împărtășește cu alții rodul meditației.
Întrebări care ne pot ajuta pentru împărtășire:
– Ce cuvânt, expresie sau atitudine te-a impresionat mai mult? De ce?
– Înțeleg că Isus s-a făcut om pentru a mă mântui? Ce implică faptul ca eu să fiu mântuit? Cum aș fi eu fără mântuirea lui?
III. Oratio et contemplatio: Roagă-te, cerându-i lui Dumnezeu harul de a-l recunoaște pe Isus drept Mielul lui Dumnezeu și de a fi cufundat în Duhul iubirii sale. Te poți folosi pentru aceasta și de Psalmul 39(40).
IV. Actio: păstrează în inimă mesajul pe care l-ai primit și ia decizii conforme cu acest cuvânt.