I. Invocă-l pe Duhul Sfânt:      Doamne Isuse, trimite-l pe Duhul Sfânt. Eu ştiu că sunt mic de statură morală, dar dă-mi puterea de a mă ridica puţin de la pământ, împins de dorinţa de a te vedea; asemenea lui Zaheu, trecând pe drumul acestui Advent, să te cunosc şi să ştiu cine eşti tu […]

I. Invocă-l pe Duhul Sfânt:

     Doamne Isuse, trimite-l pe Duhul Sfânt. Eu ştiu că sunt mic de statură morală, dar dă-mi puterea de a mă ridica puţin de la pământ, împins de dorinţa de a te vedea; asemenea lui Zaheu, trecând pe drumul acestui Advent, să te cunosc şi să ştiu cine eşti tu pentru mine. Doamne Isuse, Învăţătorule bun, trezeşte în inima mea, cu puterea Duhului Sfânt, dorinţa de a înţelege cuvântul tău în care se revelează iubirea mântuitoare a Tatălui. Amin.

     II. Citește cu atenție Cuvântul lui Dumnezeu  (Mt 3,1-12):

1 În zilele acelea a apărut Ioan  în Deşertul Iudeii predicând: 2 „Convertiţi-vă, pentru că s-a apropiat împărăţia cerurilor!” 3 Acesta este cel vestit de Isaia profetul, care spune:”Glasul celui care strigă în deşert: Pregătiţi calea Domnului, faceţi drepte cărările lui!

4 Ioan avea o haină din păr de cămilă şi centură de piele încinsă la mijloc, iar hrana lui erau lăcustele şi mierea sălbatică. 5 Şi veneau la el din Ierusalim, din toată Iudeea şi din tot ţinutul Iordanului 6 şi, mărturisindu-şi păcatele, erau botezaţi de el în râul Iordan.

7 Văzând că la botezul lui veneau mulţi dintre farisei şi saducei, le spunea: „Pui de vipere! Cine v-a învăţat să fugiţi de mânia care vine? 8 Faceţi deci rod vrednic de pocăinţă. 9 Să nu credeţi că puteţi spune: «Îl avem de tată pe Abraham» pentru că vă spun că Dumnezeu poate să-i ridice lui Abraham fii din pietrele acestea. 10 Securea este deja pusă la rădăcina pomilor; deci orice pom care nu face rod bun va fi tăiat şi aruncat în foc.

11 Eu vă botez cu apă, spre convertire, însă cel care vine după mine este mai puternic decât mine; eu nu sunt vrednic să-i duc încălţămintea. El vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc. 12 El are în mână lopata de vânturat şi va curăţa aria: grâul îl va aduna în grânarul său, iar pleava o va arde în focul care nu se va stinge.

     III. Câteva orientări pentru a ne ajuta la meditație şi rugăciune?

     Contextul: Fragmentul face parte din secțiunea despre începutul activităţii publice a lui Isus. Este aşezat imediat după prezentarea copilăriei (Mt 1-2) şi pune în prim plan imaginea lui Ioan Botezătorul ca înaintemergător – cel ce pregăteşte calea Domnului. Textul evanghelic este structurat în două părţi: a. prima parte ne vorbeşte despre Ioan: descrierea persoanei şi a misiunii sale; b. a doua parte prezintă activitatea sa, care cuprinde: predicarea pocăinţei (3,7-10) şi vestirea lui Mesia (3,11-12).

     Tema: Ioan Botezătorul se prezintă şi ni-l prezintă pe Isus. Ne invită să devenim discipoli ai Domnului printr-o convertire radicală, rod al botezului primit în Duh Sfânt şi foc. Această convertire ar trebui să fie trecută în agenda fiecărui creştin, ca o datorie zilnică.

1. Primele versete (vv 1-6) reprezintă o descriere generală a lui Ioan Botezătorul şi a misiunii sale. În redactarea sa, Sfântul Matei subliniază în mod evident diferenţa dintre ritul lui Ioan şi ritul creştin, eliminând cuvintele ”spre iertarea păcatelor”, aşa cum reiese din evanghelia după Marcu 1,4. Însă nu îi separă pe cei doi, dimpotrivă, Matei prezintă mesajul lui Ioan cu aceiaşi termeni pe care îi va folosi mai târziu Isus (cf 4,17). Astfel, uneşte strâns pe Ioan, înaintemergătorul, de Isus.

 2. Următoarele versete (vv 7-12) reprezintă o unică predică îndreptată împotriva fariseilor şi saduceilor, cei care privesc cu ochi răi predica lui Ioan şi a lui Isus. Tema centrală este indisponibilitatea lor la convertirea personală. Indirect, ei sunt responsabili pentru refuzul iudeilor de a crede în Mesia. Sunt aspru admonestaţi – pui de vipere – şi făcuţi conştienţi că, fără o convertire autentică, apartenenţa la poporul ales (descendenţa lui Abraham) nu va fi suficientă pentru a scăpa la judecată (v. 7s). Separarea clară între pomii buni şi cei răi va fi făcută după roade (v. 10) şi nu după alte criterii. În continuare, Mesia  cel mult aşteptat este descris ca judecător, cel care va separa pleava de grâu (v 12), va boteza (cu un sens mult mai puternic – va cufunda) în Duh Sfânt şi foc (v 11), adică nu se va limita să anunţe judecata şi să adune un grup de penitenţi, asemenea lui Ioan, dar va pune în act judecata din care Israel va ieşi purificat şi sfinţit, trecut fiind prin cuptorul de foc şi eliberat de toţi aceia care nu-şi doresc să se convertească.

Întrebări pentru meditaţie

– Ce înseamnă pentru mine expresia ”Convertiţi-vă”?

– Ce înseamnă ”Pregătiţi calea Domnului, faceţi drepte cărările lui”?

– Putem trăi pe mai departe aşa cum am trăit până acum?

– Cine iartă cu adevărat păcatele şi ce trebuie să facem?

     IV. Roagă-te: Ps 50.

     V. Propune-ți acțiuni concrete pentru acest Advent.