Doresc mai întâi de toate să adresez un salut cordial și fratern tuturor celor care sunteți aici prezenți: episcopului de Iași, confraților episcopi, confraților preoți, diaconilor, seminariștilor mari și mici și tuturor credincioșilor care participă la această celebrare. Vă aduc, în primul rând, salutul papei Francisc, în amintirea celui de-al cincilea an aniversar al vizitei sale apostolice în această țară și în această Biserică. Bineînțeles, la această celebrare am unit și amintirea celor 10 ani de la beatificarea episcopului Anton Durcovici și cei 25 de ani de la vizita apostolică a Sanctității sale sfântul papă Ioan Paul al II-lea.
Despre papa Francisc, văzând că astăzi celebrăm această frumoasă solemnitate a Rusaliilor, aș vrea să amintesc un lucru special. Voi știți că papa a anunțat acest drum sinodal al Bisericii pe tema comuniunii, participării și misiunii. A fost prima fază în octombrie anul trecut; de acum va urma în octombrie anul acesta a doua fază, cea concluzivă a acestui Sinod. Dar dincolo de tema sinodalității și alte teme care au fost tratate, papa a insistat asupra unui lucru fundamental. Și anume că acest proces sinodal trebuie să fie un drum făcut în Duhul Sfânt, pentru că altfel, spune papa, nu va duce nicăieri și nu va produce nimic. Și spune papa, insistând mult asupra acestui lucru – a făcut-o mai ales la început în octombrie anul trecut –, că Sinodul nu e o adunare parlamentară, nu e o democrație. Sinodul este un drum făcut în lumina inspirației Duhului Sfânt care știe unde să conducă Biserica. Așadar, cred că în această dimineață trebuie să ne rugăm mai ales ca Domnul să continue, prin Duhul Său Sfânt, să asiste acest drum, acest proces pe care Biserica îl poartă înainte ca să răspundă provocărilor evanghelizării în lume.
Pe lângă aceasta, amintesc și de invitația pe care a făcut-o părintele rector de a ne ruga pentru vocații: bineînțeles, vocația la preoție, la ministerul sacru – aici suntem într-un seminar unde se formează candidații; prezenți sunt și reprezentanții congregațiilor religioase. Dar există și o vocație mai amplă, în sensul unei vieți ca răspuns la chemarea Domnului. Aceasta este vocația fundamentală, care apoi în mod natural se caracterizează prin diverse forme prin care se realizează și se articulează, dar vocația fundamentală este aceea de a răspunde la chemarea Domnului și de a trăi viața ca răspuns la această chemare.
Despre Duhul Sfânt aș vrea să adaug câteva scurte considerații, care ne pot ajuta să trăim în profunzime această sărbătoare. Darul Duhului Sfânt nu e numai ceva care privește trecutul, – am văzut în prima lectură, – ci e ceva care ne privește personal pe toți. Eu aș vrea ca în această dimineață în fiecare dintre noi aici prezenți să se trezească această conștiință că l-am primit pe Duhul Sfânt. Duhul Sfânt locuiește în fiecare dintre noi. Noi suntem templul Duhului Sfânt. L-am primit, după cum știți, în Botez, l-am primit cred, majoritatea dintre noi, în sacramentul Mirului; noi, preoții și episcopii, l-am primit prin hirotonirea ministerială. Îl primim continuu atunci când celebrăm Euharistia, pentru că Euharistia este revărsarea Duhului Sfânt.
Duhul Sfânt transformă pâinea și vinul în trupul și sângele Domnului, dar în același timp, cum spunem în Canon, ne transformă pe noi toți din persoane individuale și izolate într-un popor adunat în numele Treimii: a Tatălui, și a Fiului și a Duhului Sfânt. Așadar, această conștiință să încercăm să o trezim în noi cu adevărat! Înlăuntrul meu, în viața mea, este Duhul lui Dumnezeu. Așadar, dragi frați și surori, ce sentimente și ce atitudini de venerație și de respect trebuie să trezească în noi această conștientizare! Pentru că această prezență a Duhului Sfânt ne dă fiecăruia dintre noi și tuturor fraților noștri o demnitate nemăsurată.
Așadar, să fim recunoscători Domnului pentru că am primit acest dar. Printre sentimentele care trebuie să prevaleze în noi, mai presus de toate, este sentimentul docilității față de Duhul Sfânt. Noi putem obstacula acțiunea Duhului Sfânt. Este o imagine care apare în Sfinții Părinți, dar mai înainte de toate, în Biblie, aceea a focului. Duhul Sfânt este un foc. Și acest foc vrea să se aprindă în noi, să lumineze, să ne încălzească, să se extindă în noi. Dar este pericolul de a pune deasupra atâta cenușă, și, prin urmare, să-l împiedicăm să aducă acele roade, acele rezultate în fiecare din noi.
Această docilitate față de Duhul Sfânt, consider că astăzi vrea să facă să crească în noi sensul și sentimentul misiunii. Iată, am văzut în prima lectură că primul efect al Duhului Sfânt a fost acela de a deschide porțile Cenacolului și de a face ca apostolii să înceapă să predice deschis, fără frică, Evanghelia Domnului. Și toți îi înțelegeau ce spuneau apostolii.
Iată, și noi trebuie, – și aceasta este invitația papei Francisc –, trebuie să ne transformăm cu adevărat într-o Biserică misionară. Să-i cerem Duhului să ne ajute să simțim înlăuntrul nostru urgența și ardoarea de a-l vesti pe Domnul Isus. Să simțim această ardoare, această urgență, pentru că lumea are nevoie de Cuvântul Domnului, are nevoie de Evanghelie, chiar dacă de atâtea ori nu o recunoaște, chiar dacă de atâtea ori pare insensibilă, chiar dacă de atâtea ori pare ostilă. Darul cel mai mare pe care îl putem face fraților și surorilor noastre este acela de a le duce Evanghelia, de a le purta persoana Domnului Isus. În fața slăbiciunilor, a fricilor noastre, – pentru că și noi suntem uneori plini de frică, plini de neliniște, de slăbiciune –, Duhul ne dă un impuls, căruia, dacă îl lăsăm, nu-i putem rezista.
Așadar, să primim astăzi acest mesaj, al darului Duhului Sfânt care locuiește în noi, care cere docilitatea noastră și ne împinge la misiune, la vestirea Evangheliei. Și aceasta se va întâmpla în măsura în care facem să crească dorința noastră ca El să fie cu adevărat lumina interioară, maestrul interior, călăuza vieții noastre și a misiunii noastre. Să ne rugăm unii pentru alții pentru a reuși cu adevărat să trăim această dimensiune fundamentală a vieții noastre creștine. Lăudat să fie Isus Cristos!
