Promovare vocațională

Prezentare generală

        Darul vocației la prezbiterat, pus de Dumnezeu în inima unor oameni, angajează Biserica să le propună un drum serios de formare celor care doresc să devină preoți. Totuși, „numai dorința de a deveni preot nu este suficientă și nu există un drept de a primi hirotonirea sacră. Revine Bi­sericii […] sarcina să discearnă capacitatea celui care do­rește să intre în Seminar, să-l însoțească în timpul anilorde formare și să-l cheme la Ordinele sacre, dacă este eva­luat că posedă calitățile cerute” (Ratiofundamentalis [Rf], 201).

 

        1. Ce este vocația?

„Vocațiile ecleziale sunt o manifestare a bogății­lor incomensurabile ale lui Cristos (cf. Ef3,8) și, de aceea, trebuie să aibă o mare considerație și să fie cul­tivate cu toată grija și atenția, ca să poată îmboboci și să se maturizeze” (Rf 11). „Vocația este un „diamant neșlefuit”, care trebuie lucrat cu grijă, cu respect față de conștiința persoanelor și cu răbdare, ca să strălucească în mijlocul poporului lui Dumnezeu” (Papa Francisc).

 

        2. Unde se descoperă darul vocației?

„Această vocație este descoperită și primită în cadrul unei comunități, se formează în seminar, în contextul unei comunități educative care cuprinde diferițicomponenți ai poporului lui Dumne­zeu, pentru a-l duce pe seminarist, odată cu hirotonirea, să facă parte din „familia” preoțimii, în slujba unei co­munități concrete” (Rf, parte introductivă)

 

        3. Ce este vocația la Sfânta Preoție?

„Vocația la Preoție este un dar pe care Dumnezeu îl oferă Bisericii și lumii, o cale pentru a se sfințiși a-i sfinți pe alții, care nu trebuie parcursă în manieră individualistă, ci având mereu ca referință o porțiune concretă a popo­rului lui Dumnezeu”.

«Printre multiplele vocații ridicate fără încetare de Duhul Sfânt în poporul lui Dumnezeu, cea la preoția ministerială cheamă „să devină parte din preoția ierarhică a lui Cristos”și să fie uniți cu el în „a păstori Biserica prin cuvântul și harul lui Dumnezeu”» (Rf 11).

 

        4. Ce anume stă la originea vocației la Sfânta Preoție?

„La originea vocației sacerdotale există un dar al harului divin, concretizat după aceea în hiro­tonirea sacramentală. Acest dar se exprimă în timp prin medierea Bisericii, care cheamă și trimite în numele lui Dumnezeu” (Rf 34).

 

        5. Ce este discernământul vocațional?

«Creșterea interioară progresivă pe drumul formativ trebuie să tindă îndeosebi ca să facă din viitorul preot un „om al discernământului”, capa­bil să interpreteze realitatea vieții umane în lumina Duhului Sfânt și, astfel, să aleagă, să decidă și să acți­oneze conform voinței divine. (…) A discerne evanghelic propria viață înseamnă a cultiva zilnic un stil spiritual profund, așa încât ea să fie primită și interpretată cu responsabilitate deplină și încredere crescândă în Dumnezeu, orientând în fiecare zi inima spre el. Este vorba despre o muncă umilă și constantă cu ei înșiși – care merge dincolo de investigațiile introspec­tive –, în care preotul se deschide cu onestitate la ade­vărul viețiiși la exigențele reale ale slujirii, învățând să asculte conștiința care judecă mișcărileși stimulen­tele interioare care motivează acțiunile» (Rf 43).

 

        6. Ce este Seminarul?

„Seminarul, înainte de a fi un edificiu, este o comunitate formativă, în orice loc s-ar afla. De aceea, episcopii care consideră posibil să înființeze sau să mențină un Seminar Diecezan, nu fără a fi evaluat cu atențiecircumstanțele legate de contextul eclezial, să ia în considerare necesitatea unui număr de vocațiiși de formatori suficienți pentru a garanta o comunitate formativă, precum și a unui corp profesoral în măsură să ofere o propunere intelec­tuală de calitate și, desigur, a sustenabilității economice a structurii”(Rf 188).

 

        7. Cum se face admiterea la Seminar?

„Biserica are dreptul de a verifica, recurgând și la știința medicală și psihologică, capacitatea viitori­lor preoți”. Episcopul este responsabil de admiterea în seminar; cu ajutorul comunității formatorilor, va evalua în candidațicapacitățile umane și morale, spiri­tuale și intelectuale, sănătatea fizică și psihică și corec­titudinea intenției” (Rf 189).

 

        8. Cum poate fi admis un candidat care a mai frecventat și alt Seminar/Institut?

„În general, va fi necesar ca acela care, după o primă demitere sau abandonare, cere să fie admis într-un nou Seminar, sau casă de formare, să prezinte cererea în scris episcopului, expunând propriul parcurs perso­nal șimotivațiile care au dus anterior la demitere sau la abandonare dintr-un alt institut de formare”(Rf 198).

 

        9. Care sunt condițiile pentru a fi admis la Seminar?

a)  Sănătate fizică. «În momentul intrării în Seminar, seminaristul va fi obligat să demonstreze că se bucură de o stare de sănătate compatibilă cu viitoarea exercitare a slujirii. (…) În mod deosebit, va trebui să prezinte rezultatele examenelor medicale generale, cu scopul de a garanta o „constituție sănătoasă și robustă”, precum și eventua­lul document referitor la boli, intervenții avute sau terapii specifice care au existat în trecut. (…) Condițiile adecvate de sănătate vor trebui să dureze și vor putea fi verificate pe toată durata formării» (Rf 190).

b) Sănătate psihicăși corectitudinea intenției. „Aspirantul seminarist va fi ținut să-i comunice episcopului și rectorului Seminarului eventuale problematici psihologice precedente, pre­cum și dacă a recurs la perioade de terapie, ca element de evaluat în ansamblul celorlalte calități cerute”(Rf 193).

 

        10. Poate un tânăr cu tendințe homosexuale să devină seminarist/preot?

„Biserica, deși respectă profund persoanele în cauză, nu poate admite în Seminar și la Ordinele sacre pe cei care practică homosexualitatea, prezintă tendințe homosexu­ale profund înrădăcinate sau susținașa-numita cultură gay”(Rf 199). „Când ar fi vorba despre tendințe homosexuale care ar fi numai expresia unei probleme tranzitorii, cum ar fi, de exemplu, aceea a unei adolescențe încă neterminate, ele trebuie oricum să fie depășite clar măcar cu trei ani înainte de hirotonirea diaconală” (…) „dacă un candidat practică homosexualitatea sau prezintă tendințe homosexuale profund înrădăcinate, directorul său spiritual, precum și duhovnicul său au datoria de a-l descuraja, în conștiință, să înainteze spre hirotonire” (Rf 200).

 

        11. Demiterea din Seminar:

„Când comunitatea formativă consideră nece­sară demiterea unui seminarist în orice moment al drumului, după ce l-a consultat pe episcop, în general acest act să fie pus în scris și păstrat cum se cuvine, cu expunerea prudentă, cel puțin sumară, dar oricum sufi­cient de indicativă, a circumstanțelor care au moti­vat-o, ca sinteză a discernământului făcut”(Rf 197).

 

        12. Ce înseamnă drumul de formare la Sfânta Preoție?

«Formarea sacerdotală este un drum de transfor­mare care reînnoiește inima și mintea persoanei, pen­tru ca ea să poată „discerne care este voința lui Dum­nezeu, ce este bun, ce este plăcut, ce este desăvârșit” (Rom 12,2)”(Rf 48). „Formarea preoților este continuarea unicului „drum de ucenicie”, care începe cu botezul, se perfecționează cu celelalte sacramente ale inițieriicreștine, este primit drept centru al propriei vieți în momentul intrării în seminar și continuă în toată existența”».

 

        13. Care este misiunea formării?

„Misiunea formativă constă în a încerca să se ajute persoana ca să integreze aceste aspecte, sub influența Duhului Sfânt, pe un drum de credințăși de maturizare progresivă și armo­nioasă a tuturor componentelor, evitând fragmentările, polarizările, excesele, superficialitatea sau atitudinile fragmentare. Timpul de formare la preoția ministerială este un timp de încercare, de maturizare și de discernă­mânt din partea seminaristului și a instituției formative” (Rf 28).

 

        14. Care este scopul formării?

„Din moment ce discipolul preot provine din comu­nitatea creștinăși se întoarce la ea, pentru a o sluji și pentru a o conduce ca păstor, formarea se caracterizează în mod natural în sens misionar, deoarece are ca scop par­ticiparea la unica misiune încredințată de Cristos Bise­ricii sale, adică evanghelizarea, în toate formele sale”.

 

        15. Ce presupune procesul formativ?

„În procesul formativ se cere ca seminaristul să se cunoască și să se lase cunoscut, relaționându-se în mod sincer și transparent cu formatorii” (Rf45).

        16. Ce este formarea inițială?

„Formarea inițialăse referă la timpul care precede hirotonirea sacerdotală, de la începutul perioadei pro­pedeutice, care este parte integrantă a acesteia. De aceea, trebuie să fie caracterizată de conținuturi forma­tive care îl pregătesc pe seminarist la viațapreoțească. Asta cere o muncă răbdătoare și riguroasă asupra per­soanei, deschisă la acțiunea Duhului Sfânt; finalitatea sa este formarea unei inimi sacerdotale” (Rf 55).

 

        17. Cum este împărțită formarea inițială?

«Formarea inițială poate să fie subîmpărțită ulte­rior în patru mari etape: „etapa propedeutică”, „etapa studiilor filosofice” sau „de ucenicie”, „etapa studiilor teologice” sau „a conformării” și „etapa pastorală” sau „de sinteză vocațională”, ale căror caracteristici vor fi expuse în detaliu în continuare» (Rf57).

 

        18. Ce presupune hirotonirea prezbiterală?

«Hirotonirea prezbiterală cere, în cel care o pri­mește, o dăruire totală de sine, pentru slujirea poporului lui Dumnezeu, după imaginea lui Cristos Mire: „Dărui­rea lui Cristos Bisericii, rod al iubirii sale, se manifestă ca acea dăruire originală care îi este specifică mirelui față de mireasă”. De aceea, lui i se cere să fie capabil să-i iubească pe oameni cu o inimă nouă, mare și curată, cu o autentică dezlipire de sine, cu o dăru­ire deplină, continuă și fidelă, și împreună cu un soi de „gelozie” divină, cu duioșia care se îmbracă până și cu nuanțele afectului matern» (Rf 39).