I. Invocă-l pe Duhul Sfânt:

Binecuvântat eşti, Doamne Dumnezeul părinţilor noştri vrednic de laudă şi preamărit în veci! Binecuvântat este numele sfânt al gloriei tale, vrednic de laudă şi preamărit în veci! Binecuvântat eşti în templul sfânt al gloriei tale, vrednic de laudă şi preamărit în veci! Binecuvântat eşti pe tronul domniei tale, vrednic de laudă şi preamărit în veci! Binecuvântat eşti tu, care pătrunzi abisurile şi stai peste heruvimi, vrednic de laudă şi preamărit în veci! Binecuvântat eşti pe firmamentul cerului, vrednic de laudă şi preamărit în veci!

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh… AMIN.

II. Citește cu atenție Cuvântul lui Dumnezeu: (In 3,16-18)

În acel timp, Isus i-a spus lui Nicodim: „Într-adevăr, atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unicul născut, ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. Pentru că Dumnezeu nu l-a trimis pe Fiul său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin el. Cine crede în el nu este judecat, însă cine nu crede a fost deja judecat pentru că nu a crezut în numele Fiului unic al lui Dumnezeu”.

III. O cheie de lectură:

Ne aflăm în contextul dialogului lui Isus cu Nicodim (In 3,1-21), deși de la v.16 dialogul capătă tonul unui monolog, iar Nicodim pare să dispară în noaptea din care venise (v.1). Spune Isus “Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea…” (v. 16). În acest verset Fiul este prezentat ca fiind “unicul născut”  fiind în același timp pus în strânsă relație cu lumea. El este prezentat ca expresie concretă a iubirii lui Dumnezeu în vederea mântuirii, o mântuire oferită întregii omeniri. Dacă, din partea sa, Dumnezeu își manifestă iubirea sa infinită față de lume prin dăruirea Fiului său “unicul născut”, din partea sa, omul este chemat să înțeleagă această iubire mântuitoare, prin propria credință. Continuă apoi versetul respectiv “…pentru ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viața veșnică” (16b). A crede înseamnă a înțelege și a adera. Ne aflăm în centrul credinței trinitare: Fiul lui Dumnezeu nu poate fi conceput decât din iubirea divină, iar această origine nu poate fi înțeleasă decât prin credința în el. Viața divină este iubire. A accepta această iubire prin credință înseamnă a-ți trăi viața într-o mod nou, orientat în totalitate spre Cristos, modelând-o pe însăși existența sa, ajungând apoi la: un nou mod de a cunoaște, de a vedea, de a evalua, de a construi relații, de a iubi. Îndepărtat de iubire, omul există, dar nu trăiește. Scrie apostolul Ioan în prima sa scrisoare “Noi ştim că am trecut de la moarte la viaţă pentru că îi iubim pe fraţi. Cine nu iubeşte rămâne în moarte” (1In 3,14).

În continuare discursul trece la tema judecății și a necredinței (v. 17-18). Dumnezeu l-a trimis pe Fiul său pentru a salva lumea, nu pentru a o judeca; pentru a condamna. Și totuși, venirea Fiului lui Dumnezeu aduce o judecată. Nu Dumnezeu este cel care judecă, ci este omul care se judecă pe sine însuși prin alegerea de a crede sau de a nu crede. Prin primirea sau respingerea lui Cristos, prin acceptare sau refuzul darului lui Dumnezeu, omul se definește ca lumină sau întuneric, înaintează spre mântuire sau spre condamnare. Cu aceste afirmații, Ioan se confruntă cu misterul necredinței pe care va încerca să-l sondeze în mai multe rânduri în cursul Evangheliei sale. El este convins că există o unitate sau o interacțiune profundă între cunoaștere și praxis, între condiția în care trăiește omul și decizia sa față de adevăr. Nu întâmplător, în dialogul care precede versetele noastre, Isus îl lăsase pe Nicodim să înțeleagă că noutatea de viață la care este chemat creștinul este un dar care vine de sus, adică viața creștină care vine de la renaștere prin apă și Duh (In 3,5), acel Duh care – așa cum va afirma Isus însuși în discursul său final către ucenici – este singurul care îi poate conduce pe credincioși la întregul adevăr.

IV. Câteva întrebări pentru a ne ajuta la meditație şi rugăciune?

Când a fost ultima dată când ai simțit dragostea lui Dumnezeu prezentă și la lucru în viața ta? Ce înseamnă pentru tine astăzi credința în Dumnezeu: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt? Există momente în viața ta când te închizi în întunericul necredinței?

V. Roagă-te: „Vrednic de laudă eşti, Doamne, şi preamărit în veci!” (Dan 3,52b).

VI. Păstrează în inimă, printr-o frază, mesajul pe care l-ai primit şi propune-ţi acțiuni concrete pentru această săptămână.

„Dumnezeu l-a trimis pe Fiul său în lume”.