I. Invocă-l pe Duhul Sfânt:
„Trimite, Doamne, Duhul tău Sfânt în sufletele noastre şi fă-ne să înţelegem Scripturile inspirate de El; ajută-ne să le interpretăm cu vrednicie pentru ca toţi să aibă profit. Vorbeşte, Tu, minţilor tuturor şi dispune inimile pentru credinţă. Amin”.
II. Citește cu atenție Cuvântul lui Dumnezeu (Mc 1,14-20):
14După ce Ioan a fost închis, Isus a venit în Galiléea, predicând evanghelia lui Dumnezeu 15şi spunând: „S-a împlinit timpul şi s-a apropiat împărăţia lui Dumnezeu. Convertiţi-vă şi credeţi în evanghelie!”. 16Trecând pe lângă Marea Galileii, i-a văzut pe Símon şi pe Andrei, fratele lui Símon, aruncând năvodul în mare, căci erau pescari. 17Isus le-a spus: „Veniţi după mine şi vă voi face să deveniţi pescari de oameni!”. 18Lăsând îndată năvoadele, l-au urmat. 19Şi, mergând puţin [mai departe], i-a văzut pe Iacób, fiul lui Zebedéu, şi pe Ioan, fratele lui, reparându-şi năvoadele în barcă. 20El i-a chemat îndată, iar ei, lăsându-l pe tatăl lor, Zebedéu, în barcă, împreună cu zilierii lui, s-au dus după el.
III. Meditează în tăcere asupra fragmentului evanghelic întrebându-te: ce spune de fapt textul?
Relatarea ne trimite cu gândul la chemarea lui Elizeu din partea lui Ilie (1Re 19,19-21) şi la aceea a lui Amos (Amos 7,15). Chemarea a câte doi subliniază o intenţie teologică: este vorba despre practica misionară a discipolilor care vor fi trimişi doi câte doi (Mc 6,7). Aşa a fost şi planul originar al creaţiei: “Nu este bine ca omul să fie singur (Gen 2,18)”.
v. 14. Predica lui Isus, ca şi cea a apostolilor are ca obiect “vestea cea bună” a iniţiativei lui Dumnezeu faţă de poporul său, instaurarea Împărăţiei.
v. 15. Timpul aşteptării (kairòs) e împlinit, a sosit momentul decisiv: Dumnezeu e pe cale să inaugureze Împărăţia sa, apropiată de toţi prezentă pentru cel care vrea. Convertire, credinţă şi urmare sunt diferite feţe ale aceleiaşi medalii.
v. 16. Marea Galeleii, între munţi, la 208 m sub nivelul mării, lungă de 21 km, lată de 11 km, era foarte bogată în peşte. Aici Isus priveşte, vede, cheamă pe nume.
v. 17. Chemarea nu e o invitaţie ci un imperativ care izvorăşte din întâlnirea personală cu Isus, nu e o alegere a discipolului ci a învăţătorului. Ea comportă abandonarea rudelor, a meseriei, o schimbare totală a vieţii, care nu mai cunoaşte spaţii personale.
v. 18. Răspunsul e imediat şi rupe legăturile cele mai puternice. Este o urmare “materială”, “a merge pe urmele lui Isus”.
v. 19-20. “A chema” este un verb tipic al urmării. Isus cheamă câte doi. Tatăl, Zebedeu, rămâne singur cu zilierii care iau locul copiilor.
IV. Contemplă viaţa ta cu ochii lui Dumnezeu, întrebându-te ce îți spune ție textul şi împărtăşeşte cu ceilalţi
Care parte din text te-a interesat mai mult?
a) S-a împlinit timpul şi Împărăţia lui Dumnezeu s-a apropiat: credem noi că suntem pământul Galileii şi că evanghelia lui Dumnezeu este predicată pentru viaţa noastră?
b) Isus trece: în care mare aruncăm năvoadele noastre?
c) Veniţi după mine… şi îndată l-au urmat: există un imediat în drumul nostru zilnic, sau cuvântul nostru de ordine este: aşteaptă o clipă?
d) În barcă îşi reparau năvoadele: câte spărturi în pescuitul nostru? Şi în ce barcă ne aflăm? A noastră sau aceea a rădăcinilor trecute?
e) I-a chemat: numele nostru pe buzele Domnului Isus. Răsună în noi vocea sa ca o voce care conduce departe de marea noastră?
V. Roagă-te cu Cuvântul meditat: iertare, mulţumire, cerere
Ps 86 (85).
VI. Păstrează în inimă, printr-o frază, mesajul pe care l-ai primit şi propune-ţi acţiuni concrete pentru zilele următoare.