Seminarul Mare din Iaşi îi aşteaptă şi în sesiunea de admitere din luna septembrie pe toţi tinerii care se simt chemaţi de Dumnezeu pentru a-l sluji ca preoţi în mijlocul poporului său.
Admiterea în cadrul Seminarului Mare în sesiunea din septembrie se va desfăşura după următorul program:
În perioada 6-9 septembrie 2024 are loc înscrierea. Aceasta se va putea face telefonic sau printr-un e-mail trimis pe adresa secretariatului Seminarului (secretar@itrc.ro).
Luni, 9 septembrie 2024, începând cu ora 10.00, va avea loc un colocviu vocaţional pe care fiecare candidat în parte îl va avea de susţinut în faţa unei comisii alcătuite din profesori şi formatori ai Seminarului. În vederea acestui moment, Institutul Teologic Romano-Catolic din Iaşi oferă posibilitatea de cazare celor care doresc să vină de duminică seara, 8 septembrie, până la ora 21.00, pentru a fi cazaţi în Seminar, având la ei şi caracterizarea din partea părintelui paroh.
După susţinerea colocviului vocaţional, candidaţii declaraţi admişi se vor înscrie la Facultatea de Teologie Romano-Catolică din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, întrucât pregătirea intelectuală a seminariştilor se desfăşoară în cadrul acestei instituţii de învăţământ.
Perioada de înscriere la Facultatea de Teologie Romano-Catolică din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” este 6-9 septembrie 2024. Înscrierile se fac la Secretariatul Facultăţii de Teologie Romano-Catolică (pentru mai multe informații, vezi: https://www.ftrc.uaic.ro/admitere-la-facultatea-de-teologie-romano-catolica-din-iasi-sesiunea-septembrie-2024/).
Acte necesare la înscriere:
- Diploma (sau adeverinţă) de bacalaureat;
- Foaie matricolă a anilor de liceu;
- Adeverinţă medicală tip;
- Certificatul de naştere;
- Certificat de căsătorie religioasă a părinţilor;
- Certificatul de botez şi de mir;
- Scrisoare de caracterizare din partea parohului (trebuie prezentată la colocviul vocaţional);
- Scrisoare de caracterizare din partea superiorului (dacă provine de la case călugăreşti de formare sau alte seminarii)
- Cerere de înscriere (se completează în momentul înscrierii);
- Patru fotografii (tip buletin);
- Copie după Cartea de identitate;
Dosar plic.
*** Pentru colocviul vocaţional, candidaţii vor trebui să pregătească tematicile prezente în Catehismul Bisericii Catolice pentru tineri – YOUCAT, Editura „Sapientia”, 2012.
Informaţii mai detaliate se pot obţine de pe situl Institutului Teologic Romano-Catolic (www.itrciasi.ro) şi de la secretariatul Institutului: str. Th. Văscăuţeanu, 6, 700462 – Iaşi; telefoane: secretariat: 0232/225228, e-mail: secretar@itrc.ro. Persoane de contact: pr. Cristian Bîrnat (tel. 0742545218) și pr. Iosif-Claudiu Doboș (tel. 0768323133)
Pr. Ştefan Lupu
rector