Categorii

Zi de reculegere

Zi-de-reculegereSeminariștii Institutului Teologic Romano-Catolic „Sfântul Iosif” din Iași au participat sâmbătă, 28 noiembrie, la o zi de reculegere ca pregătire pentru evenimentul de duminică, Admissio, admiterea seminariștilor din anul III printre candidații la ordinele sacre și îmbrăcarea reverendei, ca semn distinctiv.

Meditațiile acestei zile au fost ținute de pr. Petru Tamaș. Încă din momentul deschiderii de vineri seara, părintele predicator i-a invitat pe seminariști să aprofundeze sensul acestui prim pas vizibil: pe cei mai mari să-și amintească de acest eveniment și să reflecteze dacă au purtat sau nu cu demnitate acest semn exterior al slujirii, iar cei mici au fost invitați să viseze la acest moment și să se pregătească temeinic, să construiască dimensiunea lor umană și spirituală pentru ca haina pe care o vor purta (reverenda) să exprime sfințenia interioară. În cadrul aceleiași meditații, părintele a identificat patru factori care produc dificultăți în acest parcurs al formării pentru sfânta Preoție: narcisismul, pragmatismul, grija excesivă și viteza. Împotriva acestor „piedici” seminariștii pot lupta cu pasiunea lor pentru viață, cu inimă de apostol, adică să facă să conteze mai mult fericirea celuilalt decât frica lor de a fi nefericiți.

Subiectul primei meditații de sâmbătă a fost celibatul. Părintele a ținut să sublinieze că viața de celibat, dar al lui Dumnezeu care o susține cu harul său, este posibilă, frumoasă și rodnică. Pentru că o astfel de alegere se încadrează în „nebunia crucii” și necesită multă voință și discernământ, pr. Petru Tamaș a spus că celibatul se învață în genunchi, iar singura sa justificare este iubirea.

A doua meditație, s-a desfășurat mai mult sub forma unui dialog, în care seminariștii au avut ocazia să discute despre ideile propuse la meditație sau să pună diferite întrebări.

Această zi specială, în care fiecare a avut ocazia să se interiorizeze și să mediteze la propria vocație, s-a încheiat cu binecuvântarea coroanei de Advent, aprinderea primei lumânări și recitarea solemnă a Vesperelor, mulțumind Domnului pentru toate roadele spirituale.

David Eduard Cristian

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.