Categorii

Zi de reculegere pentru seminariști

„Cine vrea să vină după mine, să-și ia crucea și să mă urmeze!”

Vineri, 16 martie 2018, la ora 21:00 comunitatea seminarială a Institutului Teologic Romano-Catolic a început o zi de reculegere în vederea marii sărbători a patronului Bisericii, diecezei și seminarului, Sfântul Iosif. Acest moment a fost un timp propice de pregătire pentru cei 22 studenți ai anilor IV și V care urmează să primească în cadrul liturghiei solemne de hram sfintele slujiri ale lectoratului și acolitatului. Această zi de reculegere a fost condusă de pr. Paul Valerian Țâmpu, paroh al comunității din Vaslui.

Cine vrea să vină după mine, să-și ia crucea și să mă urmeze! Acesta este itinerariul formării pe care l-a oferit Cristos ucenicilor săi, cei care aveau să devină alter Christus. Aceeași pași i-a expus și părintele predicator în cadrul celor două meditații, cea de dimineață, ora 09:30, și cea de după-amiază, ora 16:00. Tot el a desfășurat această frază dezvăluind în ea cele trei sfaturi evanghelice: sărăcia, castitatea și ascultarea. Primul pas este sărăcia, înțeleasă nu ca simplă lipsă materială, ci ca dezlipire de ceea ce este lumesc și trecător. Cristos nu ne cere să ducem lipsă, ci să înlocuim dorința de avere, de a avea, cu dorința de a trăi pur și simplu în el, de a trăi, de a ne asemăna din ce în ce mai mult cu Dumnezeu, Cel care Este. Modelul oferit în acest sens este cel al săracului Lazăr. Al doilea pas este cel al castității, cel al purtării crucii. Asta nu însemnă a considera viața de celibat o pavară, ci de a o considera o urmare a căii crucii învățătorului. Iar al treilea pas este cel al ascultării, virtute înțeleasă ca urmare conștientă a lui Cristos, nu ca supunere oarbă. Aceste învățături au avut la bază prezența lui Cristos atât în Cuvânt, cât și în jertfa euharistică celebrată în mijlocul zilei, la ora 12:00.

Totul s-a încheiat cu un moment de adorație euharistică condusă de părintele diacon, Budău Robert, în cadrul căreia i s-a adus mulțumire lui Dumnezeu pentru aceste clipe de binecuvântare.

Fechetă Ciprian

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.