Categorii

Zi de reculegere pentru seminariști

reculegere-adevent-2016Pe 26 noiembrie 2016, în ajunul primei duminici din Advent, seminariștii Institutului Teologic Romano-Catolic „Sfântul Iosif” din Iași au luat parte la o zi de reculegere și de rugăciune ca moment de pregătire pentru perioada postului Crăciunului. Însoțiți de părintele Egidiu Condac, care a ținut meditațiile, seminariștii au reflectat asupra misiunii lor ca viitori preoți, misiune care a fost asemănată de părintele Egidiu cu urcarea unui munte.

Viața preotului, ca de altfel a oricărui creștin, se aseamănă cu urcușul unui munte, deoarece, această activitate, necesită un continuu efort și implică o continuă transformare a propriei persoane. Înainte de a urca muntele, este necesară o debarasare de ceea ce nu este util urcării pe munte, o eliberare de tot ceea ne împovărează. Fiind liber și ghidat de Cuvântul lui Dumnezeu, creștinul urcă spre vârful muntelui, pentru ca astfel să-l asculte pe Dumnezeu care vorbește în tăcere. Experiența Cuvântului se manifestă în trăirea carității, adică în a da din propria inimă aproapelui, spre edificarea sa; caritatea se exprimă în umanitate, într-o angajare pentru a face binele în lume, de aceea preotul, ca semn al carității, trebuie să-și înfrângă propria frică și să vină în întâmpinarea celor lipsiți și marginalizați.

În seara acestei zile de rugăciune, întreaga comunitate seminarială a participat la ceremonia aprinderii primei lumânări a coroanei de Advent, marcându-se astfel începutul unui nou drum al poporului lui Dumnezeu cu Isus Cristos, un drum aflat sub orizontul speranței și fundamentat în promisiunea lui Dumnezeu, care nu dezamăgește niciodată, după cum afirma papa Francisc.

De aceea, să trăim aceste zile de Advent, urcând spre muntele Domnului, redescoperind frumusețea și bucuria de a fi fii ai lui Dumnezeu.

Michail Iulian Echert

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.