Categorii

Vizita pastorala in diecezele Piazza Armerina si Palermo IV

Întâlnirea cu tinerii

Piazza Politeama (Palermo), 15 septembrie 2018

Dragi prieteni, bună seara!

Sunt bucuros să vă întâlnesc la apogeul acestei zile! O zi un pic obositoare, dar frumoasă, frumoasă, frumoasă! Mulţumesc palermitanilor! Mulţumesc pentru cele trei întrebări. Eu cunoşteam cele trei întrebări şi am scris câteva răspunsuri, dar îmi place să subliniez, şi dacă vine o altă ideea s-o pun în acel moment.

Prima, a ta, era despre cum să ascultăm glasul Domnului şi să formăm un răspuns. Dar eu aş întreba: cum îl ascultăm pe Domnul? Cum îl ascultăm? Unde vorbeşte Domnul? Voi aveţi numărul de telefon al Domnului, pentru a-l suna?… Cum este ascultat Domnul? Vă voi spune asta, şi asta în mod serios: Domnul nu este ascultat stând în fotoliu. Aţi înţeles? Aşezat, viaţa comodă, fără a nu face nimic, şi aş vrea să-l ascult pe Domnul. Te asigur că vei asculta orice lucru, în afară de Domnul. Domnul, cu viaţa comodă, în fotoliu, nu este ascultat. A rămâne aşezaţi, în viaţă – ascultaţi asta, este foarte important pentru viaţa voastră de tineri – a rămâne aşezaţi creează interferenţă cu Cuvântul lui Dumnezeu, care este dinamic. Cuvântul lui Dumnezeu nu este static, şi dacă tu eşti static nu poţi să-l auzi. Dumnezeu este descoperit mergând. Dacă tu nu eşti în mişcare pentru a face ceva, pentru a lucra pentru alţii, pentru a duce o mărturie, pentru a face binele, niciodată nu-l vei asculta pe Domnul. Pentru a-l asculta pe Domnul trebuie să fim în mişcare, neaşteptând ca în viaţă să se întâmple ceva în mod magic. Vedem asta în fascinanta istorie de iubire care este Biblia. Aici Domnul cheamă încontinuu oameni tineri. Mereu, încontinuu. Şi îi place să vorbească tinerilor în timp ce sunt în mişcare – de exemplu, gândiţi-vă la cei doi discipoli din Emaus – sau în timp ce se ocupă cu ceva – gândiţi-vă la David care păştea turma, în timp ce fraţii săi stăteau acasă liniştiţi, sau la război. Dumnezeu detestă lenea şi iubeşte acţiunea. Leneşii nu vor putea moşteni glasul Domnului. Aţi înţeles? Dar nu este vorba de a vă mişca pentru a rămâne în formă, de a alerga în fiecare zi pentru a vă antrena. Nu, nu este vorba despre asta. Este vorba de a mişca inima, a pune în mişcare inima. Gândiţi-vă la tânărul Samuel. Stătea zi şi noapte în templu, şi totuşi era în mişcare continuă, pentru că nu stătea cufundat în treburile sale, ci era în căutare. Dacă tu vrei să asculţi glasul Domnului, pune-te în mişcare, trăieşte în căutare. Domnul vorbeşte celui care este în căutare. Cine caută, merge. A fi în căutare este mereu sănătos; a ne simţi deja sosiţi, mai ales pentru voi, este tragic. Aţi înţeles? Să nu vă simţiţi niciodată sosiţi, niciodată! Mie îmi place să spun, reluând icoana fotoliului, îmi place să spun că este urât a vedea un tânăr la pensie, pensionat. Este urât! Un tânăr trebuie să fie în mişcare, nu la pensie. Tinereţea te determină la asta, dar dacă tu ieşi la pensie la 22 de ani, ai îmbătrânit prea repede, prea repede!

Isus ne dă un sfat pentru a asculta glasul Domnului: „Căutaţi şi veţi găsi” (Lc 11,9). Da, dar unde să căutăm? Nu pe telefon – aşa cum am spus –: acolo telefoanele Domnului nu ajung. Nu la televizor, unde Domnul nu are niciun canal. Nici în muzica asurzitoare şi în distracţia care tâmpeşte: acolo legătura cu cerul este întreruptă. Domnul nu trebuie căutat nici în faţa oglinzii – acesta este un pericol, ascultaţi bine: Domnul nu trebuie căutat nici în faţa oglinzii –, unde stând singuri riscaţi să rămâneţi dezamăgiţi de ceea ce sunteţi. Acea amărăciune pe care voi o simţiţi, uneori, care aduce tristeţea: „dar cine sunt eu?, ce fac?, nu ştiu ce să fac…”, şi te duce la tristeţe. Nu. În mişcare, mereu în mişcare. Nu-l căutaţi în cămăruţa voastră, închişi în voi înşivă regândind la trecut sau mergând cu gândul într-un viitor necunoscut. Nu, Dumnezeu vorbeşte acum în relaţie. În mişcare şi în relaţie cu alţii. Nu vă închideţi în voi înşivă, destăinuiţi-vă Lui, încredinţaţi Lui totul, căutaţi-l în rugăciune, căutaţi-l în dialogul cu alţii, căutaţi-l mereu în mişcare, căutaţi-l mergând. Veţi înţelege că Isus crede în voi mai mult decât credeţi voi în voi înşivă. Acest lucru este important: Isus crede în voi mai mult decât credeţi voi în voi înşivă. Isus vă iubeşte mai mult decât vă iubiţi voi. Căutaţi-l ieşind din voi înşivă, în mişcare: El vă aşteaptă. Faceţi grup, faceţi-vă prieteni, faceţi plimbări, faceţi întâlniri, faceţi Biserică aşa, mergând. Evanghelia este şcoală de viaţă, Evanghelia ne duce mereu la drum. Cred că acesta este modul de a ne pregăti pentru a-l asculta pe Domnul.

Şi după aceea, vei auzi invitaţia Domnului de a face un lucru, sau un alt lucru… În Evanghelie vedem că unuia îi spune: „Urmează-mă!”, altuia îi spune: „Mergi să faci asta…”. Domnul te va face să simţi ce vrea de la tine, dar cu condiţia ca tu să nu stai aşezat, ca tu să fii în mişcare, ca tu să-i cauţi pe alţii şi să încerci să faci dialog şi comunitate cu alţii, şi mai ales ca tu să te rogi. Să te rogi cu cuvintele tale: cu ceea ce îţi vine din inimă. Este rugăciunea cea mai frumoasă. Isus ne cheamă mereu să înaintăm în larg: nu te mulţumi să priveşti orizontul de pe plajă, nu, mergi înainte. Nu te vrea în culise spionându-i pe alţii sau în tribună comentând, ci te vrea pe scenă. Pune-te în joc! Îţi este frică să nu faci vreo impresie proastă? Fă-o, ai răbdare. Toţi am făcut multe impresii proaste, multe. A te discredita nu este drama vieţii. În schimb drama vieţii este a nu ne implica: aceea este drama! Este a nu dărui viaţa! Mai bine să mergeţi pe vise frumoase cu vreo impresie proastă decât să deveniţi pensionaţi ai trăirii comode – grăsani, acolo, comozi –. Mai bine idealişti buni decât realişti leneşi: mai bine este a fi Don Quijote decât Sancho Panza!

Şi încă un alt lucru care vă poate ajuta, l-am spus în treacăt, dar vreau să-l repet: visaţi măreţ! Visaţi măreţ, măreţ! Pentru că în visele măreţe tu vei găsi multe, multe cuvinte ale Domnului care îţi spune ceva.

A merge, a căuta, a visa… Un ultim verb care ajută pentru a asculta glasul Domnului este a sluji, a face ceva pentru alţii. Mereu faţă de alţii, nu concentrat asupra ta, ca aceia care au ca nume „eu, pe mine, cu mine, pentru mine”, acei oameni care trăiesc pentru ei înşişi dar la sfârşit ajung ca oţetul, aşa rău…

A doua întrebare. Să vedem dacă am scris ceva… Într-adevăr, insula voastră este un centru de întâlnire a multor culturi… Eu nu cunosc Sicilia, este prima dată: am fost la Lampedusa şi acum, aici. Şi limba voastră, dialectele voastre au rădăcini din multe limbi, multe, pentru că a fost o răscruce de culturi şi toate au lăsat o urmă culturală. Voi sunteţi un popor [rod al] întâlnirii de culturi şi de persoane. Mi-a plăcut să aud asta, să aud spus de voi, de tine, că Sicilia – este în centrul Mediteranei, a fost mereu ţinut de întâlnire. Nu este vorba numai de o frumoasă tradiţie culturală, este un mesaj de credinţă. Vocaţia voastră va fi cu siguranţă să fiţi bărbaţi şi femei de întâlnire. A întâlni şi a crea întâlnire; a favoriza întâlnirile, pentru că lumea de astăzi este o lume de ciocniri; de războaie, de ciocniri… Oamenii nu se înţeleg… Şi credinţa se întemeiază pe întâlnire, o întâlnire cu Dumnezeu. Dumnezeu nu ne-a lăsat singuri, a coborât El ca să ne întâlnească. El ne vine în întâmpinare, El ne precede, pentru a ne întâlni. Credinţa se întemeiază pe întâlnire. Şi [în] întâlnirea dintre noi, cât contează demnitatea celorlalţi? Dumnezeu vrea ca noi să ne mântuim împreună, nu singuri, vrea ca noi să fim fericiţi împreună, nu în mod egoist singuri; vrea ca să ne mântuim ca popor. Acest cuvânt, „popor”: voi sunteţi un popor cu o identitate mare şi trebuie să fiţi deschişi la toate popoarele care, ca în alte timpuri, vin la voi. Cu acea muncă a integrării, a primirii, de a respecta demnitatea celorlalţi, a solidarităţii… Pentru noi nu sunt propuneri bune pentru oameni educaţi, ci trăsături distinctive ale unui creştin. Un creştin care nu este solidar, nu este creştin. Solidaritatea este o trăsătură a creştinului. Ceea ce lipseşte astăzi, ceea ce se duce lipsă, este iubirea: nu iubirea sentimentală, pe care noi o putem privi în serialele tv, în telenovele, ci aceea concretă, iubirea din Evanghelie. Şi eu vă voi spune, ţie şi tuturor celor care au pus întrebarea cu tine: cum merge iubirea ta? Cum este termometrul iubirii tale?

Noi suntem buni să facem distincţii, chiar corecte şi fine, dar uneori uităm simplitatea credinţei. Şi ce anume ne spune credinţa? „Dumnezeu îl iubeşte pe cel care dă cu bucurie” (2Cor 9,7). Iubire şi bucurie: aceasta este primire. Pentru a trăi nu se poate doar distinge, adesea pentru a se justifica; trebuie să se implice. O spun în dialect? În dialect uman: trebuie să ne murdărim mâinile! Aţi înţeles? Dacă voi nu sunteţi capabili să vă murdăriţi mâinile, niciodată nu veţi fi primitori, niciodată nu vă veţi gândi la celălalt, la nevoile celuilalt. Dragilor, „viaţa nu se explică, se trăieşte!”. Să lăsăm explicaţiile pentru după; dar a trăi viaţa. Viaţa se trăieşte. Această afirmaţie nu este a mea, a spus-o un mare autor din acest ţinut. Este valabil şi mai mult pentru viaţa creştină: viaţa creştină se trăieşte. Prima întrebare pe care trebuie să ne-o punem este: pun la dispoziţie capacităţile mele, talentele mele, tot ceea ce ştiu eu să fac? Am timp pentru alţii? Sunt primitor cu alţii? Activez un pic de iubire concretă pe parcursul zilelor mele?

Astăzi totul pare că este în legătură, dar în realitate ne simţim prea izolaţi, distanţi. Acum vă fac să vă gândiţi, fiecare dintre voi, la singurătatea pe care o aveţi în inimă: de câte ori vă aflaţi singuri cu acea tristeţe, cu acea singurătate? Acesta este termometrul care îţi arată că temperatura primirii, a murdăririi mâinilor, a slujirii celorlalţi este prea scăzută. Tristeţea este un indicator al lipsei de angajare [spune compromis], şi fără angajare voi nu veţi putea niciodată să fiţi constructori ai viitorului! Voi trebuie să fiţi constructori ai viitorului, viitorul este în mâinile voastre! Gândiţi-vă bine la asta: viitorul este în mâinile voastre. Voi nu puteţi lua telefonul şi suna o firmă care să vă facă viitorul: viitorul trebuie să-l faci tu, cu mâinile tale, cu inima ta, cu iubirea ta, cu pasiunile tale, cu visele tale. Cu alţii. Primitor şi în slujba altora.

Avem nevoie de bărbaţi şi femei adevăraţi, nu de persoane care se prefac că sunt bărbaţi şi femei. Bărbaţi şi femei adevăraţi, care denunţă viaţa depravată şi exploatarea. Nu vă fie frică să denunţaţi, să strigaţi! Avem nevoie de bărbaţi şi femei care trăiesc relaţii libere şi eliberatoare, care îi iubesc pe cei mai slabi şi sunt pasionaţi de legalitate, oglindă a onestităţii interioare. Avem nevoie de bărbaţi şi femei care fac ceea ce spun – a face ceea ce spui – şi care spun nu acelei schimbări de faţadă care se extinde mult. A face ceea ce vreau să duc înainte şi a nu da o zugrăveală şi tot înainte aşa, nu. Viaţa nu se face cu zugrăveli; viaţa se face în angajare, în luptă, în denunţare, în discuţie, în a juca propria viaţă pentru un ideal; în vise… Voi faceţi asta, şi aşa merge. A fi primitori înseamnă a fi noi înşine, a fi în slujba altora, a ne murdări mâinile şi tot ceea ce am spus. De acord? De acord cu adevărat?

Şi acum, ultima întrebare – am scris ceva în timp ce vorbeai tu… –: cum să trăim faptul de a fi tineri în acest ţinut? Îmi place să spun că sunteţi chemaţi să fiţi zori de speranţă. Speranţa va apare la Palermo, în Sicilia, în Italia, în Biserică pornind de la voi. Voi aveţi în inimă şi în mâini posibilitatea de a face să se nască şi să crească speranţa. Pentru a fi zori de speranţă trebuie să vă treziţi în fiecare dimineaţă cu inimă tânără, plină de speranţă, luptând pentru a nu vă simţi bătrâni, pentru a nu ceda în faţa acelei logici a ceea ce nu poate fi răscumpărat. Este o logică perversă: asta nu merge, nu schimbă nimic, totul este pierdut… Aceasta este o logică perversă, este pesimismul, conform căruia nu există mântuire pentru acest pământ, totul s-a terminat. Nu! Nu fatalismului, nu pesimismului, da speranţei, da speranţei creştine. Şi voi aveţi în mâini capacitatea de a face speranţa, de a face să meargă înainte speranţa. Vă rog, nu resemnării! Ascultaţi bine: un tânăr nu poate să fie resemnat. Nu resemnării! Totul se poate schimba. „Dar, părinte, unde trebuie să sun pentru a schimba totul?” La inima ta, la visele tale, la capacitatea ta de bărbat, de femeie de a duce înainte un rod. De a da naştere. Cum vei da naştere unui fiu sau unei fiice mâine, de a da naştere şi unei civilizaţii noi, unei civilizaţii primitoare, unei civilizaţii fraterne, unei civilizaţii a iubirii. Totul se poate schimba!

Fiţi fii liberi. În timp ce tu vorbeai, mă gândeam că trăim un timp de criză. Este adevărat. Ştim toţi asta. Atâtea crize diferite, dar lumea e cea care este în criză; atâtea războaie mici, dar lumea este în război; atâtea probleme financiare, dar tinerii sunt fără loc de muncă… Este o lume de criză; o lume în care noi putem vedea şi dezorientarea care te duce la criză. Cuvântul criză înseamnă că te fac să dansezi în incertitudine; cuvântul criză spune că tu nu poţi sta pe loc pentru că totul cade, totul se pierde. Care sunt valorile voastre?

Am vorbit despre speranţa voastră, despre viitor: voi sunteţi speranţa. Am vorbit despre prezent: voi aveţi speranţa în mâinile voastre, astăzi. Dar vă întreb: în acest timp de criză, voi aveţi rădăcini? Fiecare să răspundă în inima sa: „Care sunt rădăcinile mele?”. Sau le-ai pierdut? „Sunt un tânăr cu rădăcini sau sunt deja un tânăr dezrădăcinat?”. Mai înainte am vorbit despre tineri în fotoliu, despre tineri la pensie, despre tineri liniştiţi care nu se pun în mişcare. Acum te întreb: tu eşti un tânăr cu rădăcini, sau dezrădăcinat? Am vorbit despre acest ţinut cu atâta cultură: dar tu eşti înrădăcinat în cultura poporului tău? Tu eşti înrădăcinat în valorile poporului tău, în valorile familiei tale? Sau eşti un pic în aer, un pic fără rădăcini – scuzaţi-mi cuvântul – un pic „gazos”, fără fundamente, fără rădăcini? „Dar, părinte, unde pot să găsesc rădăcinile?”. În cultura voastră: veţi găsi atâtea rădăcini! În dialogul cu alţii… Dar mai ales – şi asta vrea să subliniez – vorbiţi cu bătrânii. Ascultaţi-i pe bătrâni. „Părinte, ei spun mereu aceleaşi lucruri!”. Ascultaţi-i. Certaţi-vă cu bătrânii, pentru că dacă tu te cerţi cu bătrânii, ei vor vorbi mai profund şi îţi vor spune lucruri. Ei trebuie să-ţi dea rădăcinile, rădăcini care după aceea – în mâinile tale – vor produce speranţă care va înflori în viitor. În mod diferit, dar cu rădăcini. Fără rădăcini, totul este pierdut: nu se poate merge şi crea speranţă fără rădăcini. Un poet ne spunea: „Ceea ce pomul are înflorit vine din ceea ce are sub pământ”, din rădăcini. Căutaţi rădăcinile.

Şi dacă cineva crede că bătrânii sunt plictisitori, care repetă mereu aceleaşi lucruri, îi sfătuiesc: mergeţi la ei, faceţi-i să vorbească, certaţi-vă cu ei. Şi ei vor începe să vă spună lucruri interesante, care vă vor da forţă, vă vor da forţă pentru a merge înainte. „Dar eu trebuie să fac aceleaşi lucruri pe care le-au făcut ei?”. Nu! Luaţi de la el forţa, apartenenţa. Un tânăr care nu are apartenenţă într-o societate, într-o familie, într-o cultură, este un tânăr fără identitate, fără chip. În timp de criză trebuie să visăm, trebuie să ne punem în mişcare, trebuie să-i slujim pe alţii, trebuie să fim primitori, trebuie să fim tineri de întâlnire, trebuie să fim tineri cu speranţa în mâini, cu viitorul în mâini şi trebuie să fim tineri care iau din rădăcini capacitatea de a face să înflorească speranţă în viitor. Vă rog, nu fiţi dezrădăcinaţi, „gazoşi”, pentru că fără rădăcini nu veţi avea apartenenţă şi nu veţi avea identitate.

Îmi place să vă văd aici, în Biserică, purtători bucuroşi de speranţă, ai speranţei lui Isus care depăşeşte păcatul. Eu nu vă voi spune că voi sunteţi sfinţi, nu. Voi sunteţi păcătoşi, toţi, ca mine, ca toţi. Dar forţa lui Isus este cea care depăşeşte păcatul şi te ajută să mergi înainte. Speranţa care depăşeşte moartea. Visăm şi trăim cultura speranţei, cultura bucuriei, cultura apartenenţei la un popor, la o familie, cultura care ştie să ia din rădăcini forţa pentru a înflori şi a aduce rod.

Multe mulţumiri pentru ascultare, pentru prezenţă… Voi sunteţi în picioare… Scuzaţi-mă, eu v-am vorbit stând aşezat, dar gleznele mă dor tare, la ora aceasta! Mulţumesc. Şi nu uitaţi: rădăcini, prezentul în mâini şi a munci pentru speranţa viitorului, pentru a avea apartenenţă şi identitate. Mulţumesc!

Acum aş vrea să vă dau binecuvântarea. Eu ştiu că printre voi sunt tineri catolici, creştini, din alte tradiţii religioase, precum şi unii agnostici. Pentru aceasta voi da tuturor binecuvântarea şi îi voi cere lui Dumnezeu ca să binecuvânteze acea sămânţă de nelinişte care este în inima voastră.

Doamne, Doamne Dumnezeule, priveşte-i pe aceşti tineri. Tu cunoşti pe fiecare dintre ei, Tu ştii ce gândesc, Tu ştii că au voinţa de a merge înainte, de a face o lume mai bună. Doamne, fă-i căutători ai binelui şi ai fericirii; fă-i activi pe drum şi în întâlnirea cu alţii; fă-i îndrăzneţi în slujire; fă-i umili în căutarea rădăcinilor şi în ducerea lor înainte pentru a da roade, a avea identitate, a avea apartenenţă. Doamne, Doamne Dumnezeule, însoţeşte-i pe toţi aceşti tineri pe drum şi binecuvântează-i pe toţi. Amin.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.