Categorii

Vizita apostolica in Myanmar si Bangladesh XII

ÎNTÂLNIRE CU TINERII

Notre Dame College (Dhaka), Sâmbătă, 2 decembrie 2017

Dragi tineri, dragi prieteni, bună seara!

Vă sunt recunoscător vouă tuturor pentru primirea voastră călduroasă. Îi mulţumesc monseniorului Gervas [Rozario] pentru cuvintele sale respectuoase, lui Upasana şi Anthony pentru mărturiile lor. Este ceva unic în tineri: voi sunteţi mereu plini de entuziasm, mereu. Şi acest lucru este frumos. Şi eu simt că reîntineresc de fiecare dată când vă întâlnesc. Upasana, tu ai vorbit despre asta în mărturia ta, ai spus că eşti cu adevărat „foarte entuziastă”, şi eu pot vedea asta şi chiar să percep asta. Acest entuziasm tineresc se leagă cu spiritul de aventură. Unul dintre poeţii voştri naţionali, Kazi Nazrul Islam, a exprimat asta, definind tineretul ţării „neînfricat”, „obişnuit să scoată afară lumina din sânul întunericului”. Este frumos acest lucru! Tinerii sunt mereu gata să se proiecteze înainte, să facă să se întâmple lucrurile şi să rişte. Vă încurajez să mergeţi înainte cu acest entuziasm în circumstanţele bune şi în cele rele. A merge înainte, în special în acele momente în care vă simţiţi oprimaţi de probleme şi de tristeţe şi, privind în jurul vostru, pare că Dumnezeu nu apare la orizont.

Dar, mergând înainte, asiguraţi-vă să alegeţi drumul corect. Ce înseamnă? Înseamnă a şti să călătoreşti în viaţă, să nu rătăceşti fără ţintă. Eu vă pun o întrebare: voi călătoriţi sau rătăciţi? Ce faceţi, călătoriţi sau rătăciţi? Viaţa voastră nu este fără direcţie, are un scop, un scop dat nouă de Dumnezeu. El ne conduce, orientându-ne cu harul său. Este ca şi cum ar fi poziţionat înlăuntrul nostru un software, care ne ajută să discernem programul său divin şi să-i răspundem în libertate. Dar, ca orice software, şi el are nevoie să fie în mod constant actualizat. Ţineţi actualizat programul vostru, dând ascultare Domnului şi acceptând provocarea de a face voinţa sa. Software-ul actualizat. Este un pic trist când software-ul nu este actualizat; şi este şi mai trist când este stricat şi nu foloseşte.

Anthony, ai făcut referinţă la această provocare în mărturia ta, când ai spus că sunteţi bărbaţi şi femei care „cresc într-o lume fragilă care reclamă înţelepciune”. Ai folosit cuvântul „înţelepciune” şi, făcând astfel, ne-ai furnizat cheia. Când se trece de la călătorie la rătăcire fără ţintă, toată înţelepciunea este pierdută! Singurul lucru care ne orientează şi ne face să mergem înainte pe cărarea corectă este înţelepciunea, înţelepciunea care se naşte din credinţă. Nu este înţelepciunea falsă a acestei lumi. Este înţelepciunea care se întrevede în ochii părinţilor şi ai bunicilor, care şi-au pus încrederea lor în Dumnezeu. Fiind creştini, putem vedea în ochii lor lumina prezenţei lui Dumnezeu, lumina pe care au descoperit-o în Isus, care este însăşi înţelepciunea lui Dumnezeu (cf. 1Cor 1,24). Pentru a primi această înţelepciune trebuie să privim lumea, situaţiile noastre, problemele noastre, totul cu ochii lui Dumnezeu. Primim această înţelepciune atunci când începem să vedem lucrurile cu ochii lui Dumnezeu, să-i ascultăm pe alţii cu urechile lui Dumnezeu, să iubim cu inima lui Dumnezeu şi să evaluăm lucrurile cu valorile lui Dumnezeu.

Această înţelepciune ne ajută să recunoaştem şi să respingem falsele promisiuni de fericire. Există atâtea! O cultură care face promisiuni false nu poate elibera, duce numai la un egoism care umple inima de întuneric şi amărăciune. În schimb, înţelepciunea lui Dumnezeu ne ajută să ştim cum să-i primim şi să-i acceptăm pe cei care acţionează şi gândesc diferit de noi. Este trist atunci când începem să ne închidem în mica noastră lume şi ne concentrăm asupra noastră înşine. Atunci ne însuşim principiul „cum spun eu sau la revedere”. Şi acesta este un principiu rău: „Ori se face cum spun eu ori ciao, la revedere”. Asta nu ajută. Şi atunci când folosim acest principiu rămânem încuiaţi, închişi în noi înşine. Când un popor, o religie sau o societate devin o „mică lume”, pierd ceea ce au mai bun şi se prăbuşesc într-o mentalitate îngâmfată, aceea a lui „eu sunt bun, tu eşti rău”. Tu, Upasana, ai evidenţiat consecinţele acestui mod de a gândi, când ai spus: „Pierdem direcţia şi ne pierdem pe noi înşine” şi „viaţa ne devine fără sens”. A spus bine! Înţelepciunea lui Dumnezeu ne deschide spre ceilalţi. Ne ajută să privim dincolo de comodităţile noastre personale şi de siguranţele false care ne fac să devenim orbi în faţa marilor idealuri care fac viaţa mai frumoasă şi vrednică să fie trăită.

Sunt bucuros că, împreună cu catolicii, sunt cu noi mulţi tineri prieteni musulmani şi de alte religii. Prin faptul că sunteţi împreună aici astăzi arătaţi determinarea voastră în a promova un climat de armonie, unde se întinde mâna spre ceilalţi, în pofida diferenţelor voastre religioase. Asta îmi aminteşte de o experienţă pe care am avut-o la Buenos Aires, într-o parohie nouă situată într-o zonă extrem de săracă. Un grup de studenţi construia câteva camere pentru parohie şi preotul m-a invitat să merg ca să-i vizitez. Astfel m-am dus şi când am ajuns în parohie preotul mi i-a prezentat pe fiecare unul după altul, spunând: „Acesta este arhitectul, este evreu, acesta este comunist, acesta este catolic practicant” (Salut adresat tinerilor de la Centrul Cultural P.F. Varela, Havana, 20 septembrie 2015). Acei studenţi erau toţi diferiţi, dar toţi lucrau pentru binele comun. Acest lucru este important! Nu uitaţi: diferiţi, dar lucrând pentru binele comun, în armonie! Aţi înţeles? Aceasta este armonia frumoasă care se percepe aici în Bangladesh. Acei studenţi, diferiţi între ei, erau deschişi la prietenia socială şi determinaţi să spună „nu” la tot ceea ce ar fi putut să-i distragă de la propunerea de a fi împreună şi de a se ajuta reciproc.

Înţelepciunea lui Dumnezeu ne ajută să privim şi dincolo de noi înşine pentru a recunoaşte bunătatea patrimoniului nostru cultural. Cultura voastră vă învaţă să-i respectaţi pe bătrâni. Acest lucru este foarte important. Aşa cum am spus mai înainte, bătrânii ne ajută să apreciem continuitatea generaţiilor. Duc cu ei amintirea şi înţelepciunea trăită prin experienţă, care ne ajută să evităm să repetăm greşelile din trecut. Bătrânii au „carisma de a umple distanţele”, deoarece asigură ca valorile cele mai importante să fie transmise copiilor şi nepoţilor. Prin cuvintele lor, prin iubirea lor, prin afectul lor şi prin prezenţa lor, înţelegem că istoria n-a început cu noi, ci că noi suntem parte dintr-o veche „călătorie” şi că realitatea este mai mare decât noi. Vorbiţi cu părinţii voştri şi cu bunicii voştri; nu petreceţi ziua cu celularul, ignorând lumea din jurul vostru! Vorbiţi cu bunicii, ei vă vor da înţelepciune.

Upasana şi Anthony, aţi încheiat mărturiile voastre cu cuvinte de speranţă. Înţelepciunea lui Dumnezeu întăreşte în noi speranţa şi ne ajută să înfruntăm viitorul cu curaj. Noi creştinii găsim această speranţă în întâlnirea personală cu Isus în rugăciune şi în Sacramente, şi în întâlnirea concretă cu El în cei săraci, în cei bolnavi, în cei suferinzi şi în cei abandonaţi. În Isus descoperim solidaritatea lui Dumnezeu, care în mod constant merge alături de noi.

Dragi tineri, dragi prieteni, privind feţele voastre sunt plin de bucurie şi de speranţă: bucurie şi speranţă pentru voi, pentru ţara voastră, pentru Biserică şi pentru comunităţile voastre. Fie ca înţelepciunea lui Dumnezeu să poată continua să inspire angajarea voastră de a creşte în iubire, în fraternitate şi în bunătate. Părăsind astăzi ţara voastră, vă asigur de rugăciunea mea pentru ca toţi să puteţi continua să creşteţi în iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele. Şi vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine.

Dumnezeu să binecuvânteze Bangladeshul! [Isshór Bangladeshké ashirbád korún]

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.