Categorii

Vizita apostolica in Myanmar si Bangladesh XI

ÎNTÂLNIRE CU PREOŢII, CĂLUGĂRII ŞI CĂLUGĂRIŢELE, CONSACRAŢII, SEMINARIŞTII ŞI NOVICELE

Biserica „Sfântul Rozariu” (Dhaka), Sâmbătă, 2 decembrie 2017

Iubiţi fraţi şi surori,

Sunt foarte bucuros să fiu cu voi. Îi mulţumesc arhiepiscopului Moses [Costa] pentru salutul călduros în numele vostru. Sunt recunoscător în special celor care au oferit mărturiile lor şi au împărtăşit cu noi iubirea lor faţă de Dumnezeu. Exprim şi recunoştinţa mea părintelui Mintu [Palma] pentru că a compus rugăciunea pe care peste puţin timp o vom recita Sfintei Fecioare Maria. Ca succesor al lui Petru este datoria mea să vă întăresc în credinţă. Dar aş vrea să ştiţi că astăzi, prin cuvintele voastre şi prin prezenţa voastră, şi voi mă întăriţi pe mine în credinţă şi îmi daţi o mare bucurie.

Comunitatea catolică din Bangladesh este mică. Dar sunteţi ca grăuntele de muştar pe care Dumnezeu îl duce la maturizare la timpul său. Mă bucur să văd cum acest grăunte creşte şi să fiu martor direct al credinţei profunde pe care Dumnezeu v-a dat-o (cf. Mt 13,31-32). Mă gândesc la misionarii devotaţi şi fideli care au plantat şi au îngrijit acest grăunte de credinţă timp de aproape cinci secole. Peste puţin timp voi vizita cimitirul şi mă voi ruga pentru aceşti bărbaţi şi femei care cu atâta generozitate au slujit această Biserică locală. Îndreptând privirea spre voi, văd misionari care continuă această sfântă lucrare. Văd şi multe vocaţii născute în această ţară: sunt un semn al harurilor cu care Domnul o binecuvântează. Sunt deosebit de bucuros de prezenţa printre noi a surorilor de claustrare şi de rugăciunile lor.

Este frumos că întâlnirea noastră are loc în această veche biserică a „Sfântului Rozariu”. Rozariul este o minunată meditaţie asupra misterelor credinţei care sunt limfa vitală a Bisericii, o rugăciune care forjează viaţa spirituală şi slujirea apostolică. Fie că suntem preoţi, călugări, consacraţi, seminarişti sau novici, rugăciunea Rozariului ne stimulează să dăm completamente lui Cristos vieţile noastre, în unire cu Maria. Ne invită să participăm la grija Mariei faţă de Dumnezeu în momentul Bunei Vestiri, la compasiunea lui Cristos faţă de toată omenirea când este pironit pe cruce şi bucuria Bisericii atunci când priveşte darul Duhului Sfânt de la Domnul înviat.

Grija Mariei. În toată istoria a existat vreo persoană grijulie ca Maria în momentul bunei vestiri? Dumnezeu a pregătit-o pentru acel moment şi ea a răspuns cu iubire şi încredere. Tot aşa Domnul a pregătit pe fiecare dintre noi şi ne-a chemat pe nume. A răspunde la această chemare este un proces care durează toată viaţa. În fiecare zi suntem chemaţi să învăţăm să fim mai grijulii faţă de Domnul în rugăciune, meditând cuvintele sale şi încercând să discernem voinţa sa. Ştiu că munca pastorală şi apostolatul cer mult de la voi şi că zilele voastre sunt adesea lungi şi vă lasă obosiţi. Dar nu putem duce numele lui Cristos sau participa la misiunea sa fără a fi înainte de toate bărbaţi şi femei înrădăcinaţi în iubire, aprinşi de iubire, prin întâlnirea personală cu Isus în Euharistie şi în cuvintele Sfintei Scripturi. Părinte Abel, tu ne-ai amintit asta atunci când ai vorbit despre importanţa de a cultiva o relaţie intimă cu Isus, pentru că acolo experimentăm milostivirea sa şi luăm o energie reînnoită pentru a-i sluji pe alţii.

Grija faţă de Domnul ne permite să vedem lumea prin ochii săi şi să devenim astfel mai sensibili faţă de necesităţilor celor pe care-i slujim. Începem să înţelegem speranţele şi bucuriile lor, fricile şi poverile lor, vedem mai clar multele talente, carisme şi daruri pe care ei le aduc pentru a edifica Biserica în credinţă şi în sfinţenie. Frate Lawrence, când vorbeai despre schitul tău, ne-ai ajutat să înţelegem importanţa de a ne îngriji de persoane pentru a sătura setea lor spirituală. Fie ca voi toţi să puteţi, în marea varietate a apostolatului vostru, să fiţi un izvor de răcorire spirituală şi de inspiraţie pentru cei pe care-i slujiţi, făcându-i capabili să împărtăşească darurile lor tot mai deplin între ei, făcând să înainteze misiunea Bisericii.

Compasiunea lui Cristos. Rozariul ne introduce în meditarea pătimirii şi morţii lui Isus. Intrând mai în profunzime în aceste mistere ale durerii, ajungem să cunoaştem forţa lor mântuitoare şi suntem întăriţi în chemarea de a fi părtaşi la ele cu viaţa noastră, cu compasiunea şi dăruirea de sine. Preoţia şi viaţa călugărească nu sunt cariere. Nu sunt vehicule pentru a înainta. Sunt o slujire, o participare la iubirea lui Cristos care se jertfeşte pentru turma sa. Conformându-ne zilnic Celui pe care-l iubim, ajungem să apreciem faptul că vieţile noastre nu ne aparţin. Nu mai trăim noi, ci Cristos trăieşte în noi (cf. Gal 2,20).

Întrupăm această compasiune atunci când însoţim persoanele, în special în momentele lor de suferinţă şi de încercare, ajutându-le să-l găsească pe Isus. Părinte Franco, mulţumesc pentru că ai pus pe primul plan acest aspect: fiecare dintre noi este chemat să fie un misionar, ducând iubirea milostivă a lui Cristos la toţi, în special la cei care se află la periferiile societăţilor noastre. Sunt deosebit de recunoscător pentru că în atâtea moduri mulţi dintre voi sunt angajaţi în domeniile activităţii sociale, a sănătăţii şi a educaţiei, slujind necesităţilor comunităţilor voastre locale şi ale atâtor migranţi şi refugiaţi care ajung în ţară. Slujirea voastră adusă comunităţii umane mai ample, îndeosebi celor care se află mai mult în nevoie, este preţioasă pentru a edifica o cultură a întâlnirii şi a solidarităţii.

Bucuria Bisericii. În sfârşit, Rozariul ne umple de bucurie prin triumful lui Cristos asupra morţii, prin înălţarea sa la dreapta Tatălui şi prin revărsarea Duhului Sfânt asupra lumii. Toată slujirea noastră este îndreptată spre proclamarea bucuriei Evangheliei. În viaţă şi în apostolat, suntem cu toţii foarte conştienţi de problemele lumii şi de suferinţele omenirii, dar nu pierdem niciodată încrederea în faptul că forţa iubirii lui Cristos prevalează asupra răului şi asupra principelui minciunii, care încearcă să ne înşele. Nu vă lăsaţi niciodată descurajaţi de lipsurile voastre sau de provocările slujirii. Dacă rămâneţi grijulii faţă de Domnul în rugăciune şi perseveraţi în a oferi compasiunea lui Cristos fraţilor voştri şi surorilor voastre, atunci Domnul va umple în mod sigur inimile voastre de bucuria mângâietoare a Duhului său Sfânt.

Sora Mary Chandra, tu ai împărtăşit cu noi bucuria care provine din vocaţia ta călugărească şi din carisma Congregaţiei tale. Marcelius, şi tu ne-ai vorbit despre iubirea pe care tu şi colegii tăi din seminar o aveţi faţă de vocaţia la preoţie. Amândoi ne-aţi amintit că suntem chemaţi toţi şi zilnic să reînnoim şi să aprofundăm bucuria noastră în Domnul străduindu-ne să-l imităm tot mai deplin. La început, acest lucru poate părea dificil, dar umple inimile noastre de bucurie spirituală. Pentru că fiecare zi devine o oportunitate pentru a începe din nou, pentru a răspunde din nou Domnului. Nu vă descurajaţi niciodată, pentru că răbdarea Domnului este pentru mântuirea noastră (cf. 2Pt 3,15). Bucuraţi-vă în Domnul mereu!

Iubiţi fraţi şi surori, vă mulţumesc pentru fidelitatea voastră în a-l sluji pe Cristos şi Biserica sa prin dăruirea vieţii voastre. Vă asigur pe voi toţi de rugăciunea mea şi v-o cer pentru mine. Să ne adresăm acum Sfintei Fecioare Maria, Regina Sfântului Rozariu, cerându-i să ne obţină nouă tuturor harul de a creşte în sfinţenie şi de a fi martori tot mai bucuroşi ai forţei Evangheliei, pentru a duce vindecare, reconciliere şi pace lumii noastre.

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.