Categorii

Vizita apostolica in Myanmar si Bangladesh X

ÎNTÂLNIRE CU EPISCOPII DIN BANGLADESH

Casa pentru preoţi bătrâni (Dhaka), Vineri, 1 decembrie 2017

Eminenţă,

Iubiţi fraţi întru episcopat,

Cât de bine este pentru noi să fim împreună! Îi mulţumesc cardinalului Patrick [D’Rozario] pentru cuvintele sale de introducere, cu care a prezentat diferitele activităţi spirituale şi pastorale ale Bisericii din Bangladesh. Am apreciat îndeosebi referinţa sa la Planul Pastoral clarvăzător din 1985, care a scos în evidenţă principiile evanghelice şi priorităţile care au călăuzit viaţa şi misiunea comunităţii ecleziale în această tânără naţiune. Experienţa mea personală de la Aparecida, care a lansat misiunea continentală în America de Sud, m-a convins de rodnicia acestor planuri, care implică întregul popor al lui Dumnezeu într-un proces continuu de discernământ şi de acţiune.

Îmi place şi durata acestui plan pastoral, pentru că una dintre bolile planurilor pastorale este că mor tinere. Dar acesta este viu din 1985: bravo! Felicitări! Se vede că a fost bine făcut, că reflectă realitatea ţării şi nevoile pastorale; şi reflectă şi perseverenţa episcopilor.

Realitatea comuniunii a fost la inima Planului Pastoral şi continuă să inspire zelul misionar care distinge Biserica din Bangladesh. Însăşi conducerea voastră episcopală a fost în mod tradiţional marcată de spiritul de colegialitate şi de sprijin reciproc. Şi acest lucru e mare! Acest spirit de afect colegial este împărtăşit de preoţii voştri şi, prin intermediul lor, s-a propagat la parohiile, la comunităţile şi la diferitele forme de apostolat din Bisericile voastre locale. El are exprimare în seriozitatea cu care, în diecezele voastre, vă dedicaţi vizitelor pastorale şi demonstraţi interes concret pentru binele oamenilor voştri. Vă cer să perseveraţi în această slujire de prezenţă. Vreau să subliniez ce anume vrea să spună: nu numai a fi văzuţi – putem fi văzuţi prin televiziune –; ci o prezenţă ca aceea a lui Dumnezeu în noi, care s-a făcut apropiere, care s-a făcut proximitate în Întruparea Cuvântului, în condescendenţă, acea condescendenţă a Tatălui care l-a trimis pe Fiul ca să se facă unul dintre noi. Şi îmi place cum voi aţi creat acest cuvânt: „slujire de prezenţă”. Episcopul este unul care este prezent, care este aproape şi este apropiat. Mereu. Repet: a persevera în această slujire de prezenţă, care singura poate crea legături de comuniune unindu-vă cu preoţii voştri, care sunt fraţii, fiii şi colaboratorii voştri în via Domnului, şi cu călugării şi călugăriţele care dau o contribuţie aşa de fundamentală vieţii catolice din această ţară.

Un cuvânt aş vrea să subliniez despre călugări. Suntem obişnuiţi să spunem: da, în Biserică există două căi de sfinţire: calea prezbiterală şi calea laicală. Dar surorile, ce sunt? Laice? Nu. Vă rog, trebuie mărită ideea că există o a treia cale de sfinţire: calea vieţii consacrate. Care nu este un adjectiv: „acesta este un laic consacrat, o laică consacrată”; este un substantiv: „acesta este un consacrat, aceasta este o consacrată”. Aşa cum spune „acesta este un laic sau o laică”, şi „acesta este un preot”. Este important.

În acelaşi timp, v-aş cere să arătaţi o apropiere şi mai mare faţă de laici. Ei trebuie să crească. Trebuie promovată participarea lor efectivă în viaţa Bisericilor voastre particulare, nu în cele din urmă prin structurile canonice care fac în aşa fel încât glasurile lor să fie ascultate şi experienţele lor apreciate. Recunoaşteţi şi valorizaţi carismele laicilor, bărbaţi şi femei, şi încurajaţi-i să pună darurile lor în slujba Bisericii şi a societăţii în ansamblul său. Mă gândesc aici la numeroşii cateheţi zeloşi din această naţiune – cateheţii sunt pilaştri ai evanghelizării! –, al căror apostolat este esenţial pentru creşterea credinţei şi pentru formarea creştină a noilor generaţii. Ei sunt adevăraţi misionari şi conducători ai rugăciunii, în special în zonele mai îndepărtate. Fiţi atenţi la nevoile lor spirituale şi la formarea lor constantă în credinţă. Cateheţii. Dar şi laicii care ne ajută şi sunt aproape de noi, consilierii: consilierii parohiali, consilierii în problemele economice. Într-o reuniune pe care am avut-o în urmă cu şase luni, am auzit spunându-se că probabil un pic mai mult de jumătate dintre dieceze, jumătate sau un pic mai mult, au cele două consilii pe care Dreptul Canonic ne cere să le avem: cel pastoral şi cel al problemelor economice. Şi cealaltă jumătate? Asta nu poate să fie aşa. Nu este numai o lege, nu este numai un ajutor, este spaţiu pentru laici.

În aceste luni de pregătire pentru următoarea adunare a Sinodului Episcopilor, suntem cu toţii solicitaţi să reflectăm asupra modului în care să-i facem părtaşi mai bine pe tinerii noştri de bucuria, de adevărul şi de frumuseţea credinţei noastre. Bangladeshul a fost binecuvântat cu vocaţii la preoţie – astăzi am văzut asta! – şi la viaţa călugărească; este important a asigura ca să fie bine pregătiţi candidaţii pentru a comunica altora bogăţiile credinţei, îndeosebi contemporanilor lor. Într-un spirit de comuniune care uneşte generaţiile, ajutaţi-i să ia în mână cu bucurie şi entuziasm lucrarea pe care alţii au început-o, ştiind că ei înşişi într-o zi vor fi chemaţi la rândul lor s-o transmită. Această atitudine interioară de a primi moştenirea, a o face să crească şi a o transmite: acesta este spiritul apostolic al unei preoţimi. Ca tinerii să ştie că lumea nu începe cu ei, că ei trebuie să caute rădăcinile, trebuie să caute rădăcinile istorice, religioase… A face să crească acele rădăcini şi a transmite roadele. Învăţaţi-i pe tineri să nu fie dezrădăcinaţi; învăţaţi-i să discute cu bătrânii. Când am intrat aici [în arhiepiscopie] erau seminariştii de la şcoala medie. Trebuia să le pun două întrebări, en passant, dar am pus numai una, prima, cea mai naturală: „Jucaţi fotbal?”. Toţi: „Da!”. A doua era: „Mergeţi să-i vizitaţi pe bunici, pe preoţii bătrâni? Să auziţi istoriile vieţii lor, ale apostolatului lor?”. Formatorii din seminar trebuie să-i educe pe tinerii seminarişti să-i asculte pe preoţii bătrâni: acolo sunt rădăcinile, acolo este înţelepciunea Bisericii.

O importantă activitate socială a Bisericii din Bangladesh este îndreptată spre asistenţa familiilor şi, în mod specific, spre angajarea pentru promovarea femeilor. Oamenii din această ţară sunt cunoscuţi pentru iubirea lor faţă de familie, pentru simţul lor de ospitalitate, pentru respectul pe care-l arată faţă de părinţi şi bunici şi grija faţă de cei bătrâni, bolnavi şi cei mai lipsiţi de apărare. Aceste valori sunt confirmate şi înălţate de Evanghelia lui Isus Cristos. O exprimare specială de recunoştinţă este datorată tuturor celor care lucrează în tăcere pentru a susţine familiile creştine în misiunea lor de a da mărturie zilnică despre iubirea reconciliantă a Domnului şi în a face cunoscută puterea sa de răscumpărare. Aşa cum a semnalat exortaţia Ecclesia in Asia, „familia nu este pur şi simplu obiectul grijii pastorale a Bisericii, ci este şi unul dintre cei mai eficace agenţi de evanghelizare” (nr. 46).

Un obiectiv semnificativ indicat în Planul Pastoral, şi care într-adevăr s-a dovedit profetic, este opţiunea pentru cei săraci. Comunitatea catolică din Bangladesh poate să fie mândră de istoria sa de slujire a celor săraci, în special în zonele mai îndepărtate şi în comunităţile tribale; continuă această slujire zilnic prin apostolatul său educativ, prin spitalele sale, prin clinicile şi centrele de sănătate şi prin varietatea operelor sale caritative. Şi totuşi, în special în lumina actualei crize a refugiaţilor, vedem cât sunt şi mai mari necesităţile la care trebuie să se ajungă! Inspiraţia pentru operele voastre de asistenţă dată celor nevoiaşi să fie mereu caritatea pastorală, care este atentă în a recunoaşte rănile umane şi a răspunde cu generozitate, fiecăruia personal. Lucrând pentru a crea o „cultură a milostivirii” (cf. Scrisoarea apostolică Misericordia et misera, 20). În această lucrare, Bisericile voastre locale demonstrează opţiunea lor pentru cei săraci, întăresc proclamarea milostivirii infinite a Tatălui şi contribuie în mare măsură la dezvoltarea integrală a patriei lor.

Un moment important al vizitei mele pastorale în Bangladesh este întâlnirea interreligioasă şi ecumenică ce va avea loc imediat după întâlnirea noastră. Naţiunea voastră este una în care diversitatea etnică oglindeşte diversitatea tradiţiilor religioase. Angajarea Bisericii de a duce înainte înţelegerea interreligioasă prin seminarii şi programe didactice, precum şi prin contacte şi invitaţii personale, contribuie la răspândirea bunăvoinţei şi armoniei. Străduiţi-vă fără încetare să construiţi punţi şi să promovaţi dialogul, nu numai pentru că aceste eforturi facilitează comunicarea între diferite grupuri religioase, ci şi pentru că trezesc energiile spirituale necesare pentru opera de construire a naţiunii în unitate, în dreptate şi în pace.

Când conducătorii religioşi se pronunţă public cu un singur glas împotriva violenţei poleite cu religiozitate şi încearcă să înlocuiască cultura conflictului cu cultura întâlnirii, ei iau din cele mai profunde rădăcini spirituale ale diferitelor lor tradiţii. Ei aduc şi un serviciu inestimabil pentru viitorul ţărilor lor şi al lumii noastre învăţându-i pe tineri calea dreptăţii: „trebuie însoţite şi formate generaţii care să răspundă la logica incendiară a răului cu căutarea răbdătoare a binelui” (Discurs adresat participanţilor la Conferinţa internaţională pentru pace, Al-Azhar, Cairo, 28 aprilie 2017).

Iubiţi confraţi episcopi, sunt recunoscător Domnului pentru aceste momente de conversaţie şi împărtăşire fraternă. Sunt bucuros şi că această călătorie apostolică, ce m-a adus în Bangladesh, mi-a permis să mărturisesc vitalitatea şi fervoarea misionară a Bisericii în această naţiune. Prezentând Domnului bucuriile şi dificultăţile comunităţilor voastre locale, să cerem împreună o reînnoită revărsare a Duhului Sfânt, pentru ca să ne dea „curajul de a vesti noutatea Evangheliei cu îndrăzneală – parrhesía – cu glas tare şi în orice timp şi loc, chiar împotriva curentului” (Exortaţia apostolică Evangelii gaudium, 259). Fie ca preoţii, călugării, consacraţii şi consacratele, şi credincioşii laici încredinţaţi grijii voastre pastorale, să poată găsi mereu forţă reînnoită în eforturile lor de a fi „evanghelizatori care anunţă Vestea Bună nu numai prin cuvinte, ci mai ales cu o viaţă transfigurată de prezenţa lui Dumnezeu” (ibid.). Vouă tuturor, cu mare afect, împart binecuvântarea mea şi vă cer, cu rugăminte, să vă rugaţi pentru mine. Mulţumesc.

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.