Categorii

Vizita apostolica in Myanmar si Bangladesh VI

SFÂNTA LITURGHIE CU TINERII

Catedrala Saint Mary (Yangon), Joi, 30 noiembrie 2017

În timp ce vizita mea în frumoasa voastră ţară se apropie de încheiere, mă unesc cu voi în a-i mulţumi lui Dumnezeu pentru multele haruri pe care le-am primit în acest zile. Privind la voi, tineri din Myanmar, şi la toţi cei care ne urmăresc din afara acestei catedrala, doresc să împărtăşesc o expresie din prima lectură de astăzi, care răsună înlăuntrul meu. Luată din profetul Isaia, este reluată de sfântul Paul în scrisoarea sa adresată tinerei comunităţi creştine din Roma. Să ascultăm încă o dată aceste cuvinte: „Cât sunt de frumoase picioarele celor care aduc veşti bune!” (Rom 10,15; cf. Is 52,7).

Dragi tineri din Myanmar, după ce am auzit glasurile voastre şi v-am ascultat astăzi cântând, aş vrea să aplic aceste cuvinte vouă. Da, sunt frumoşi paşii voştri şi este frumos şi încurajator să vă văd, pentru că ne aduceţi „o veste bună”, vestea bună a tinereţii voastre, a credinţei voastre şi a entuziasmului vostru. Desigur, voi sunteţi o veste bună, pentru că sunteţi semne concrete ale Bisericii în Isus Cristos, care ne aduce nouă o bucurie şi o speranţă care nu vor avea niciodată sfârşit.

Unii se întreabă cum este posibil să se vorbească despre veşti bune când atâţia suferă în jurul nostru. Unde sunt veştile bune când atâta nedreptate, sărăcie şi mizerie aruncă umbră asupra noastră şi asupra lumii noastre? Însă aş vrea ca din acest loc să iasă un mesaj foarte clar. Aş vrea ca oamenii să ştie că vouă, tineri bărbaţi şi femei din Myanmar, nu vă este frică să credeţi în vestea bună a milostivirii lui Dumnezeu, pentru că ea are un nume şi un chip: Isus Cristos. Ca mesageri ai acestei veşti bune, sunteţi gata să duceţi un cuvânt de speranţă Bisericii, ţării voastre, lumii. Sunteţi gata să duceţi vestea bună fraţilor şi surorilor care suferă şi au nevoie de rugăciunile voastre şi de solidaritatea voastră, dar şi de pasiunea voastră pentru drepturile umane, pentru dreptate şi pentru creşterea a ceea ce Isus dăruieşte: iubire şi pace.

Dar aş vrea să vă propun şi o provocare. Aţi ascultat cu atenţie prima lectură? Acolo sfântul Paul repetă de trei ori cuvântul „dacă”. Este un cuvânt mic, care ne provoacă însă să ne gândim la locul nostru în proiectul lui Dumnezeu. De fapt, Paul pune trei întrebări, pe care eu aş vrea să le adresez fiecăruia dintre voi personal. Prima: „Cum să creadă în El dacă nu au auzit vorbindu-se de El?”. A doua: „Cum să audă vorbindu-se de El dacă un mesager nu-l vesteşte?”. A treia: „Cum poate exista un mesager dacă nu a fost trimis?” (cf. Rom 10,14-15).

Mi-ar place că voi toţi să vă gândiţi profund la aceste trei întrebări. Dar nu vă fie frică! Precum un tată (sau mai bine zis precum un bunic!) care vă iubeşte, nu vreau să vă las singuri în faţa acestor întrebări. Permiteţi-mi să vă ofer câteva gânduri care pot să vă conducă pe drumul vostru de credinţă şi să vă ajute să discerneţi ce anume vă cere Domnul.

Prima întrebare a sfântului Paul este: „Cum să creadă în El dacă nu au auzit vorbindu-se de El?”. Lumea noastră este plină de atâtea zgomote şi distrageri care pot să sufoce glasul lui Dumnezeu. Pentru ca alţii să fie chemaţi să asculte vorbindu-se despre El şi să creadă în El, au nevoie să-l găsească în persoane care să fie autentice, persoane care ştiu cum să asculte. Este cu siguranţă ceea ce voi vreţi să fiţi. Dar numai Domnul vă poate ajuta să fiţi genuini; de aceea vorbiţi-i în rugăciune. Învăţaţi să ascultaţi glasul său, vorbindu-i cu calm în adâncul inimii voastre.

Dar vorbiţi şi sfinţilor, prietenii noştri din cer, care ne pot inspira. Ca sfântul Andrei, pe care-l sărbătorim astăzi. Era un simplu pescar şi a devenit un mare martir, un martor al iubirii lui Isus. Însă înainte de a deveni un martir, a făcut greşelile sale şi a avut nevoie să fie răbdător, să înveţe treptat cum să fie un adevărat discipol al lui Cristos. Şi vouă, nu vă fie frică să învăţaţi din greşelile voastre! Fie ca sfinţii să vă poată conduce la Isus, învăţându-vă să puneţi viaţa voastră în mâinile sale. Ştiţi că Isus este plin de milostivire. Aşadar, împărtăşiţi cu El tot ceea ce aveţi în inimă: fricile şi preocupările, visurile şi speranţele. Cultivaţi viaţa interioară, aşa cum aţi face cu o grădină sau cu un ogor. Asta cere timp, cere răbdare. Dar aşa cum un agricultor ştie să aştepte creşterea secerişului, tot aşa, dacă veţi şti să aveţi răbdare, Domnul vă va da să aduceţi rod mult, un rod pe care apoi îl veţi putea împărtăşi cu alţii.

A doua întrebare a lui Paul este: „Cum să audă vorbindu-se despre El dacă un mesager nu-l vesteşte?”. Iată o mare misiune încredinţată în mod special tinerilor: să fiţi „discipoli misionari”, mesageri ai veştii bune a lui Isus, mai ales pentru cei de vârsta voastră şi pentru prietenii voştri. Nu vă fie frică să faceţi dezordine, să puneţi întrebări care să-i facă pe oameni să gândească. Şi nu vă fie frică dacă uneori veţi percepe că sunteţi puţini şi împrăştiaţi. Evanghelia creşte mereu din rădăcini mici. Pentru această, faceţi-vă auziţi! Aş vrea să vă cer să strigaţi, dar nu cu glasul, nu, aş vrea ca să strigaţi cu viaţa, cu inima, aşa încât să fiţi semne de speranţă pentru cel care este descurajat, o mână întinsă pentru cel care este bolnav, un zâmbet primitor pentru cel care este străin, un sprijin grijului pentru cel care este singur.

Ultima întrebare a lui Paul este: „Cum poate să existe un mesager dacă n-a fost trimis?”. La sfârşitul Liturghiei vom fi trimişi cu toţii să luăm darurile pe care le-am primit şi să le împărtăşim cu alţii. Asta ar putea să fie un pic descurajant, din moment ce nu ştim unde ne poate trimite Isus. Dar El nu ne trimite niciodată fără a merge în acelaşi timp alături de noi şi mereu un pic în faţa noastră, pentru a ne introduce în noi şi minunate părţi ale împărăţiei sale.

În ce mod îl trimite Domnul pe sfântul Andrei şi pe fratele său Simon Petru în Evanghelia de astăzi? „Urmaţi-mă”, le spune (cf. Mt 4,19). Iată ce înseamnă a fi trimişi: a-l urma pe Cristos, a nu ne precipita înainte cu propriile forţe! Domnul va invita pe unii dintre voi să-l urmeze ca preoţi şi să devină în această lume „pescari de oameni”. Pe alţii îi va chema să devină persoane consacrate. Şi pe alţi îi va chema la viaţa matrimonială, să fie taţi şi mame iubitori. Oricare ar fi vocaţia voastră, vă îndemn: fiţi curajoşi, fiţi generoşi şi, mai ales, fiţi bucuroşi!

Aici în această frumoasă catedrală dedicată Neprihănitei Zămisliri, vă încurajez să priviţi la Maria. Când ea a spus „da” la mesajul îngerului, era tânără ca şi voi. Dar a avut curajul să se încreadă în vestea bună pe care a ascultat-o şi s-o traducă într-o viaţă de dedicare fidelă vocaţiei sale, de dăruire totală de sine şi de încredinţare completă grijii iubitoare a lui Dumnezeu. Ca Maria, să puteţi şi voi toţi să fiţi blânzi dar curajoşi în a-l duce altora pe Isus şi iubirea sa.

Dragi tineri, cu mare afect vă încredinţez pe voi toţi şi familiile voastre mijlocirii sale materne. Şi vă cer, cu rugăminte, să vă amintiţi să vă rugaţi pentru mine. Dumnezeu să binecuvânteze Myanmarul! [Myanmar pyi ko Payarthakin Kaung gi pei pa sei].

Franciscus

 

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.