Categorii

Viganò către sancţionatul McCarrick: „Dumneavoastră sunteţi atât de iubit de noi toţi”

Ca nunţiu apostolic în Statele Unite, Carlo Maria Viganò nu numai concelebra public fără nicio problemă cu cardinalul abuzator Theodore McCarrick, ci participa şi la cine de gală în onoarea sa, în pofida presupuselor, durelor, sancţiuni pe care Benedict al XVI-lea i le-ar fi aplicat cardinalului.

Cu trecerea orelor, nu numai interpretarea faptelor, ci şi unele dintre (presupusele) fapte relatate de Viganò în răsunătorul său dosar cu cererea anexată de demisie a lui Francisc se dovedesc mai puţin corespunzătoare realităţii. Fostul nunţiu scrie în dosarul său: „Papa Benedict i-a aplicat cardinalului McCarrick sancţiuni asemănătoare celor aplicate acum de papa Francisc: cardinalul trebuia să părăsească seminarul în care locuia, îi era interzis să celebreze în public, să participe la reuniuni publice, să dea conferinţe, să călătorească, având obligaţia să se dedice unei vieţi de rugăciune şi de pocăinţă”.

„Ceea ce e sigur este că papa Benedict a aplicat lui McCarrick sancţiunile canonice de mai sus şi că ele i-au fost comunicate de nunţiul apostolic din Statele Unite, Pietro Sambi… Aceleaşi dispoziţii ale papei Benedict mi-au fost comunicate după aceea şi mie de noul prefect al Congregaţiei pentru Episcopi, cardinalul Marc Ouellet, în noiembrie 2011 într-un colocviu înainte de plecarea mea la Washington printre instrucţiunile aceleiaşi Congregaţii date noului nunţiu. La rândul meu le-am reafirmat cardinalului McCarrick la prima mea întâlnire cu el în nunţiatură. Cardinalul, bâlbâind în mod aproape comprehensibil, a admis că probabil a comis eroarea de a fi dormit în acelaşi pat cu vreun seminarist în casa sa de la mare, dar mi-a spus asta ca şi cum nu avea nicio importanţă”.

Cum se conciliază toate acestea cu faptul că McCarrick nu numai că nu şi-a schimbat viaţa, a continuat să călătorească, să celebreze şi să ţină conferinţe, ci a făcut şi trei călătorii în Vatican putând să salute un zâmbitor papă Benedict? Cum se conciliază toate acestea cu faptul că acelaşi Viganò care astăzi relatează că a reafirmat aceste instrucţiuni papale severe cardinalului molestator, nu şi-a făcut probleme după aceea să apară public alături de el, să celebreze liturghia şi să fie fotografiat cu el şi chiar să ţină un discurs la o cină de gală în timpul căreia McCarrick a primit un premiu? S-a întâmplat la 2 mai 2012, încă în plin pontificat ratzingerian, la World Mission Dinner ale Pontifical Mission Societies din Statele Unite, care s-a ţinut într-un hotel din Manhattan. Trecuseră doar şase luni de când Viganò primise de la cardinalul Ouellet reiterarea ordinului de sancţiune împotriva cardinalului molestator.

Iată începutul discursului nunţiului, pus online de Catholic News Service: „Stimaţi oaspeţi, episcopi prezenţi aici şi oaspeţi onoraţi în această seară ca «ambasadori pontificali ai misiunilor», care este un titlu frumos. Înainte de toţi, eminenţa sa cardinalul McCarrick – «ambasador» deja de mult timp, ca preot, episcop, arhiepiscop, cardinal şi pe care noi toţi îl iubim mult…”.

Aşadar, nunţiul nu are probleme să se arate alături de cardinalul molestator şi nu se preocupă de încălcarea evidentă a ordinului lui Benedict pe care el însuşi ne asigură că l-a dat imediat lui McCarrick. Vorbeşte fără probleme cu afect despre cardinalul „neascultător” «pe care noi toţi îl iubim mult». Se va spune: acele ordine erau secrete, în public trebuie să se zâmbească diplomatic. Dar dacă Benedict al XVI-lea ştia despre acuze şi cardinalul prefect al Congregaţiei pentru Episcopi comunica nunţiului sancţiunea reiterată, de ce nunţiul n-a făcut nimic?

Nu rezultă – cel puţin din cât ne este dat să ştim pe moment – că acelaşi Viganò, indignându-se, a scris în Vatican supărat şi uluit datorită dezinteresului cu care bătrânul cardinal ignora ordinele sale. Şi dacă a făcut asta, desigur n-a avut răspuns. De altfel, dacă acela care a fost fotografiat public şi cu zâmbetul pe buze alături de McCarrick era papa, pentru ce motiv ar fi trebuit să se preocupe nunţiul? Care, printre altele, ca atent diplomat de cursă lungă, ar fi putut să inventeze o scuză că are o angajare neprevăzută sau o răceală la fel de neprevăzută evitând să călătorească de la Washington la New York pentru a-l omagia pe cardinalul abuzator.

Nimic din toate acestea. Din cele două una: (presupusele) ordine ale lui Benedict nu erau aşa de categorice şi era vorba numai de recomandări verbale, dar atunci nu se înţelege pentru ce motiv Viganò este indignat pe papa Francisc pentru că l-a primit pe McCarrick şi pentru că nu i-a aplicat sancţiunile care n-au fost impuse vreodată de predecesor. Ori Viganò a fost neglijent – sau măcar mai puţin meticulos – în a-l face să le respecte atunci când era reprezentant al pontifului în Statele Unite, fără a se preocupa că acele ordine erau ignorate în mod sistematic şi grosolan.

Există un alt material video elocvent, de data aceasta provenind din arhivele mass-media vaticane, care pune în discuţie relatarea lui Viganò şi mai ales interpretarea pe care o dă fostul nunţiu. Este ceea ce prezintă prima întâlnire scurtă între acelaşi Viganò şi papa Francisc, în timpul lui „sărut mâna” la sfârşitul reuniunii nunţiilor. Să citim înainte de toate versiunea lui Viganò, care şi în acest caz ar fi meritat probabil un editing mai bun: „Când a fost rândul meu, abia am avut timpul săi spun «sunt nunţiul din Statele Unite», că fără niciun preambul m-a luat cu ton de reproş cu aceste cuvinte: «Episcopii din Statele Unite nu trebuie să fie ideologizaţi! Trebuie să fie păstori!». Desigur că nu eram în stare să cer explicaţii cu privire la semnificaţia cuvintelor sale şi datorită modului agresiv cu care m-a apostrofat”.

Acum să trecem la ceea ce s-a întâmplat realmente, graţie secvenţei filmate de cameramanul de la Centrul Vatican de Televiziune (întâlnirea este la minutul 1.10).

Aşa cum este bine documentat şi nu se poate dezminţi, realitatea este diferită de cum a relatat-o Viganò. Înainte de toate, papa îl primeşte zâmbind, cu gentileţe, şi imediat ce află că este nunţiul din Statele Unite, nu-l agresează „fără niciun preambul cu ton de reproş”, ci îi mulţumeşte cu amabilitate pentru munca sa. Apoi, imediat după aceea, faţa pontifului devine un pic mai serioasă – aşa cum se întâmplă de fiecare dată în aceste circumstanţe el doreşte să comunice un mesaj pe care-l consideră important, aşa cum ştiu bine cei care datorită muncii urmăresc materialele video ale acestui tip de audienţe – şi imediat începe liniştit şi cu voce foarte potolită, fără tonuri agresive, să spună: „În Statele Unite…”. Imediat după aceea, materialul video se întrerupe: de fapt, Televiziunea vaticană nu divulgă cuvintele private schimbate în ocazii ca acestea.

Dar este evident oricum că Francisc nu este agresiv, nu-l asaltează pe Viganò, nu-l ceartă deloc. Este pur şi simplu noul papă care-l informează pe ambasadorul său în Statele Unite despre o preocupare a sa.

Se va spune, acestea sunt mărunţişuri, detalii. Foarte adevărat. Dar sunt detalii care documentează probabil o amintire imperfectă despre unele episoade sau o anumită ostilitate a fostului nunţiu faţă de actualul pontif.

De Andrea Tornielli

(După Vatican Insider, 29 august 2018)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.