Categorii

Video-mesaj al Sfântului Părinte Francisc cu ocazia celei de-a II-a Întâlniri Naţionale a Tineretului (Rosario, Santa Fe, [Argentina], 25-27 mai 2018)

Iubiţi tineri şi tinere:

Mă bucur mult să fiu prezent prin intermediul acestui video-mesaj la această Întâlnire Naţională a Tineretului pe care o trăiţi în Rosario. Mi-au cerut asta fraţii mei episcopi şi o fac cu plăcere.

Ştiu că v-aţi pregătit cu mult efort şi în multe maniere pentru a putea să fiţi acolo. Mulţumesc pentru toată această muncă, pentru că aţi pornit la drum cu bucurie, cu credinţă şi speranţă, cu iluzii împărtăşite. Când cineva merge la o întâlnire de tineri are mereu credinţă, speranţă, iluzii care se împărtăşesc acolo şi cresc. Mulţumesc pentru entuziasmul pe care-l contagiaţi – unde sunt tineri există treabă – pentru iubirea faţă de Cristos şi faţă de fraţi, care în aceste zile cu siguranţă este în creştere! Însă să nu fie spumă, să nu fie numai spumă. Să fie săpun care face spună, însă să fie săpun.

Când mă gândeam la voi şi la ce puteam să împărtăşesc pentru această întâlnire, mi-au venit în minte trei cuvinte: prezenţă, comuniune şi misiune.

Primul cuvânt este prezenţă. Isus este cu noi, este prezent în istoria noastră. Dacă noi nu ne convingem de acest lucru, nu suntem creştini. El merge cu noi, chiar dacă nu-l cunoaştem. Să ne gândim la discipolii de la Emaus. Isus se face fratele nostru, ne invită şi pe noi să întrupăm în noi, să construim împreună acest cuvânt atât de frumos, civilizaţia iubirii, ca discipoli şi misionari ai săi, aici şi acum: în casa ta, cu prietenii tăi, în situaţiile pe care trebuie să le trăieşti zilnic. Pentru asta este necesar să fim cu El, să mergem în întâmpinarea lui în rugăciune, în Cuvânt, în sacramente. Să-i dedicăm timp, să facem tăcere pentru a auzi glasul său. Tu ştii să faci tăcere în inima ta pentru a asculta glasul lui Isus? Nu este uşor. Încearcă.

El este cu voi, chiar dacă uneori în unele momente te simţi ca aceia de la Emaus înainte de a se întâlni cu Isus înviat: te simţi trist, decepţionat, căzut jos, căzută jos, fără multe speranţe că lucrurile se vor schimba. Şi oricum, se văd lucruri în viaţă, că uneori, desigur, noi cădem. Mergi rănit pe cale şi pare că deja nu mai poţi, că sunt mai puternice contradicţiile decât orice pozitiv, că toată puterea pe care vrei să le-o opui, că nu vezi lumina de la capătul tunelului. Însă când te afli cu Isus – este un har – bunul samaritean care se apropie ca să te ajute, acest Isus, totul se reînnoieşte, te reînnoieşte şi poţi să reînnoieşti istoria cu Isus. „Ei, părinte, nu exageraţi, cum să reînnoim istoria”. Puteţi să reînnoiţi istoria. A reînnoit-o o tânără de şaisprezece ani care la Nazaret a spus „da”. Puteţi să reînnoiţi istoria.

Bunul samaritean este Cristos care se apropie de cel sărac, de cel care are nevoie. Bunul samaritean sunteţi şi voi când, asemenea lui Cristos, vă apropiaţi de cel care este lângă tine şi în el ştiţi să descoperiţi faţa lui Cristos. Este un drum de iubire şi milostivire: Isus ne întâlneşte, ne vindecă, ne trimite să-i vindecăm pe alţii. Ne trimite să-i vindecăm pe alţii. Ne este permis să privim o persoană de sus în jos, de sus, numai pentru a ne apleca şi a o ajuta ca să se ridice. Dacă nu, nu avem dreptul să privim pe nimeni de sus. Niciodată cu nasul pe sus, da? Dacă eu privesc de sus este pentru a mă apleca şi a ajuta ca să se ridice.

Însă pentru a merge pe acest drum de a ajuta pe alţii să se ridice, să nu uităm asta, avem nevoie de întâlnirile personale cu Isus, de momente de rugăciune, de adoraţie şi, mai ales, de ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu. Vă întreb doar: Câţi dintre voi citesc Evanghelia două minute pe zi? Două minute, eh! Ai o Evanghelie mică, o porţi în geantă, în mapă… În timp ce mergi cu autobuzul, în timp ce mergi cu metroul, cu trenul sau te opreşti şi te aşezi în casa ta, deschide-o şi citeşte două minute. Încearcă. Şi vei vedea cu îţi schimbă viaţa. De ce? Pentru că te întâlneşti cu Isus. Te întâlneşti cu Cuvântul.

Al doilea cuvânt este comuniune. Nu scriem singuri istoria; unii cred asta, cred că singuri sau cu planurile lor construiesc istoria. Suntem un popor şi istoria o construiesc oamenii simpli, nu ideologii. Oamenii simpli sunt protagoniştii istoriei. Suntem o comunitate, suntem o Biserică. Şi dacă voi vreţi să vă construiţi creştini trebuie să faceţi asta în poporul lui Dumnezeu, în Biserică, drept popor. Nu într-un grupuşor spilcuit şi stilizat, depărtat de viaţa poporului lui Dumnezeu. Poporul lui Dumnezeu este Biserica, împreună cu toţi oamenii de bunăvoinţă, cu tinerii săi, cu adulţii săi, cu bolnavii săi, cu cei sănătoşi ai săi, cu păcătoşii săi care suntem toţi! Cu Isus, cu Sfânta Fecioară, cu sfinţii care ne însoţesc. A merge în popor. A construi o istorie de popor. Isus se bazează pe voi şi se bazează şi pe el, pe ea, pe noi toţi, pe fiecare. Ştim că noi ca Biserică suntem într-un timp foarte special, în anul Sinodului Episcopilor care va trata tema tinerilor. Voi tinerii veţi fi obiectul reflecţiilor acestui Sinod. Şi în afară de asta, vom primi de la voi aporturile, deja de la adunarea pre-sinodală care s-a făcut la Roma, cu 350 de tineri şi tinere din toată lumea: creştini, necreştini şi necredincioşi, la care au participat şi 15.000 prin reţelele sociale, care s-au contactat cu ei. Ei au primit o propunere, au studiat o săptămână: disputând, discutând, râzând. Şi acest aport a ajuns la noi la Sinod. Şi acolo sunteţi voi. Cu acest aport mergem înainte.

Vă invit să fiţi părtaşi, protagonişti din inimă ai acestui eveniment eclezial atât de important. Nu staţi la margine, implicaţi-vă, spuneţi ceea ce gândiţi. Nu fiţi subtili: „Ce mă priveşte, ce mă interesează, că dacă el gândeşte altfel, că nu sunt de acord cu ceea ce gândeşti”. Voi cum trăiţi? Împărtăşiţi ceea ce trăiţi! Papa vrea să vă asculte. Papa vrea să dialogheze şi să caute împreună cu voi noi drumuri de întâlnire, care să reînnoiască credinţa noastră şi să revitalizeze misiunea noastră evanghelizatoare.

Voi ştiţi mai bine decât mine că computerele, celularele au nevoie de actualizări pentru a funcţiona mai bine. Şi pastoraţia noastră are nevoie să se actualizeze, să se reînnoiască, să revadă conexiunea cu Cristos în lumina Evangheliei – aceasta pe care de acum o veţi purta în geantă şi o veţi citi două minute pe zi – privind la lumea de astăzi, discernând şi dând noi energii misiunii împărtăşite. Aceasta este o lucrare pe care trebuie s-o aveţi în aceste zile, mai ales, şi pe care eu o însoţesc cu apropierea mea şi rugăciunea mea. Şi cu simpatia mea.

Spuneam, deci, prezenţă şi comuniune. Al treilea cuvânt este misiune. Ne cheamă să fim Biserică în ieşire, în misiune. O Biserică misionară, nu închisă în comodităţile şi schemele noastre, ci una care iese la întâlnirea celuilalt. Biserică samariteană, milostivă, în atitudine de dialog, de ascultare. Isus ne convoacă, ne trimite şi ne însoţeşte pentru a ne apropia de toţi bărbaţii şi femeile de astăzi. Aşa vom asculta duminică în Evanghelie: „Aşadar, mergând, faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh… Şi iată, eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul lumii!” (Mt28,19-20). Mergeţi, nu vă fie frică! Tinerii au forţa neliniştii, a nonconformismului – fiţi nonconformişti –, faceţi harababură, nu lăsaţi ca istoria să se scrie în afară, în timp ce priviţi pe fereastră, „nu priviţi viaţa de la balcon”, luaţi-vă adidaşii, ieşiţi, cu cămaşa lui Cristos şi intraţi în joc pentru idealurile voastre. Mergeţi cu El ca să îngrijiţi rănile atâtor fraţi ai noştri care sunt lăsaţi la marginea drumului, mergeţi cu El ca să semănaţi speranţă în satele şi oraşele noastre, mergeţi cu El ca să reînnoiţi istoria.

De multe ori am auzit spunându-se că voi sunteţi viitorul, în acest caz viitorul patriei. Viitorul se află în mâinile voastre, într-adevăr, pentru că noi rămânem şi voi urmaţi. Însă atenţie: un viitor solid, un viitor rodnic, un viitor care să aibă rădăcini. Unii visează un viitor utopic: „Nu, istoria deja a trecut; nu, ceea ce a fost înainte nu, acum începe”. Acum nu începe nimic. Ţi-o vor vinde. Bernárdez, poetul nostru, termină un vers spunând: „Ceea ce copacul are înflorit trăieşte din ceea ce are înmormântat”. Întoarce-te la rădăcini şi înarmează viitorul tău de la rădăcini de unde îţi vine seva: nu renega istoria patriei tale, nu renega istoria familiei tale, nu-i abandona pe bunicii tăi. Caută rădăcinile, caută istoria. Şi de acolo construieşte viitorul. Şi aceia care îţi spun: „Că dacă eroii naţionali deja au trecut sau că nu are sens, că acum începe totul din nou…”. Râde-le în faţă. Sunt măscăricii istoriei.

Şi vă invit de asemenea să priviţi în aceste zile la Maria, Fecioara Rozariului, care a ştiut să stea aproape de Fiul său însoţindu-l în misterele sale de bucurie şi de durere, de lumină şi de glorie. Ea, Maria, Mama apropierii şi a duioşiei, Stăpâna cu inimă deschisă şi mereu disponibilă pentru a merge în întâmpinarea celor care au nevoie, să fie învăţătoarea voastră în modelul vieţii de credinţă. Voi căutaţi acolo, căci ea vă învaţă.

Isus să vă binecuvânteze, Sfânta Fecioară să vă păzească pe voi, familiile voastre, comunităţile voastre. Şi, vă rog, să nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine, ca să ştiu să transmit rădăcinile noilor generaţii care le vor face să înflorească în viitor. Şi acestea sunteţi voi. Mulţumesc!

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.