Categorii

Video-mesaj al Sfântului Părinte Francisc adresat participanţilor la a 48-a Săptămână Socială a Catolicilor Italieni cu tema „Munca pe care o vrem. Liberă, creativă, participativă şi solidară” (Cagliari, 26-29 octombrie 2017)

Iubiţi fraţi şi surori,

Vă salut cordial pe voi toţi care participaţi la a 48-a Săptămână Socială a Catolicilor Italieni, convocată la Cagliari. Adresez salutul meu fratern cardinalului Gualtiero Bassetti, preşedinte al Conferinţei Episcopale Italiene, episcopilor prezenţi, arhiepiscopului Filippo Santoro, membrilor Comitetului Ştiinţific şi Organizator, delegaţilor din diecezele italiene, reprezentanţilor mişcărilor şi ai asociaţiilor legate de muncă şi tuturor invitaţilor.

Vă reuniţi sub ocrotirea şi cu exemplul fericitului Giuseppe Toniolo, care în 1907 a promovat Săptămânile Sociale în Italia. Mărturia sa de laic a fost trăită în toate dimensiunile vieţii: spirituală, familială, profesională, socială şi politică. Pentru a inspira lucrările voastre, vă propun o învăţătură a sa. „Noi credincioşii – scria el – simţim, în adâncul sufletului, […] că cel care va duce definitiv la salvare societatea prezentă nu va fi un diplomat, un doct, un erou, ci un sfânt, ba mai mult o societate de sfinţi” (Din lucrarea Direcţii şi concepte sociale). Însuşiţi-vă această „memorie fondatoare”: ne sfinţim lucrând pentru alţii, prelungind astfel în istorie actul creator al lui Dumnezeu.

În Scripturi găsim multe personaje definite de munca lor: semănătorul, secerătorul, viticultorii, administratorii, pescarii, păstorii, tâmplarii, ca sfântul Iosif. Din Cuvântul lui Dumnezeu reiese o lume în care se munceşte. Însuşi Cuvântul lui Dumnezeu, Isus, nu s-a întrupat într-un împărat sau într-un rege ci „s-a despuiat pe sine luând firea sclavului” (Fil 2,7) pentru a împărtăşi viaţa noastră umană, inclusiv jertfele pe care le cere munca, până acolo încât să fie cunoscut ca tâmplar sau fiu al tâmplarului (cf. Mc 6,3; Mt 13,55). Dar este şi mai mult. Domnul cheamă în timp ce se munceşte, aşa cum s-a întâmplat pentru pescarii pe care El îi invită pentru a-i face să devină pescari de oameni (cf. Mc 1,16-18; Mt 4,18-20). Şi talanţii primiţi putem să-i citim ca daruri şi competenţe de dedicat în lumea muncii pentru a construi comunităţi, comunităţi solidare şi pentru a ajuta pe cel care nu reuşeşte.

Tema acestei Săptămâni Sociale este „Munca pe care o vrem: liberă, creativă, participativă şi solidară”. Aşa am voit să definesc munca umană în exortaţia apostolică Evangelii gaudium (nr. 192). Mulţumesc pentru că aţi ales tema muncii. „Fără muncă nu există demnitate”: repet asta des, îmi amintesc chiar la Cagliari în 2013, şi în mai anul acesta la Genova. Dar nu toate muncile sunt „munci demne”. Există munci care umilesc demnitatea persoanelor, acelea care hrănesc războaiele cu construirea de arme, care vând valoarea corpului cu traficul prostituţiei şi care exploatează minorii. Ofensează demnitatea muncitorului şi munca la negru, cea gestionată de exploatatori, muncile care discriminează femeia şi nu includ pe cel care are o dezabilitate. Şi munca precară este o rană deschisă pentru mulţi muncitori, care trăiesc în teama de a pierde propria ocupaţie. Eu am auzit de atâtea ori această angoasă: angoasa de a putea pierde propria ocupaţie; angoasa acelei persoane care are o muncă din septembrie până în iunie şi nu ştie dacă o va avea în septembrie viitor. Precaritate totală. Acest lucru este imoral. Acest lucru ucide: ucide demnitatea, ucide sănătatea, ucide familia, ucide societatea. Munca la negru şi munca precară ucid. Rămâne apoi preocuparea pentru muncile periculoase şi insalubre, care în fiecare an provoacă în Italia sute de morţi şi de invalizi.

Demnitatea muncii este condiţia pentru a crea muncă bună: de aceea trebuie apărată şi promovată. Cu enciclica Rerum novarum (1891) a papei Leon al XIII-lea, Doctrina Socială a Bisericii se naşte pentru a-i apăra pe muncitorii angajaţi de exploatare, pentru a combate munca minorilor, zilele de muncă de 12 ore, condiţiile igienice insuficiente din fabrici.

Gândul meu să îndreaptă şi spre şomerii care caută muncă şi n-o găsesc, spre cei descurajaţi care nu mai au forţa de a o căuta, şi spre şomerii parţiali, care muncesc numai câteva ore pe lună fără a reuşi să treacă de pragul de sărăcie. Lor le spun: nu vă pierdeţi încrederea. O spun şi celui care trăieşte în zonele din sudul Italiei aflate în dificultate mai mare. Biserica acţionează pentru o economie în slujba persoanei, care reduce inegalităţile şi are ca scop munca pentru toţi.

Criza economică mondială a început ca o criză a finanţelor, apoi s-a transformat în criză economică şi ocupaţională. Criza muncii este o criză ambientală şi socială în acelaşi timp (cf. enciclica Laudato si’, 13). Sistemul economic tinde spre consumuri, fără a se preocupa de demnitatea muncii şi de tutelarea mediului. Dar astfel este cam cum s-ar merge pe o bicicletă cu roata dezumflată: este periculos! Demnitatea şi tutelele sunt mortificate atunci când muncitorul este considerat un rând de cost din bilanţ, când strigătul celor rebutaţi rămâne ignorat. De această logică nu scapă administraţiile publice, când convoacă antreprize cu criteriul reducerii maxime fără a ţine cont de demnitatea muncii precum şi de responsabilitatea ambientală şi fiscală a firmelor. Crezând că obţin economii şi eficienţă, ajung să trădeze însăşi misiunea lor socială în slujba comunităţii.

Printre atâtea dificultăţi nu lipsesc totuşi semne de speranţă. Multele practici bune pe care le-aţi adunat sunt ca pădurea care creşte fără să facă zgomot şi ne învaţă două virtuţi: a sluji persoanele care au nevoie; şi a forma comunităţi în care comuniunea prevalează asupra competiţiei. Competiţie: aici este boala meritocraţiei… Este frumos a vedea că inovaţia socială se naşte şi din întâlnire şi din relaţii şi că nu toate bunurile sunt mărfuri: de exemplu încrederea, stima, prietenia, iubirea.

Nimic să nu fie pus înaintea binelui persoanei şi a îngrijirii casei comune, adesea desfigurată de un model de dezvoltare care a produs o gravă îndatorare ecologică. Inovaţia tehnologică trebuie condusă de conştiinţă şi de principiile de subsidiaritate şi de solidaritate. Robotul trebuie să rămână un mijloc şi să nu devină idolul unei economii în mâinile celor puternici; va trebui să slujească persoana şi nevoile sale umane.

Evanghelia ne învaţă că Domnul este drept şi cu muncitorii de la ultima oră, fără să lezeze ceea ce este „corect” pentru muncitorii de la prima oră (cf. Mt 20,1-16). Diversitatea dintre primii şi ultimii muncitori nu afectează compensaţia necesară tuturor pentru a trăi. Acesta este „principiul de bunătate” în măsură şi astăzi să facă în aşa fel încât să nu lipsească nimic nimănui şi să fecundeze procesele de muncă, viaţa firmelor, comunităţile muncitorilor. Misiunea întreprinzătorului este să încredinţeze talanţii colaboratorilor săi, chemaţi la rândul lor să nu îngroape ceea ce au primit, ci să-l fructifice în slujba altora. În lumea muncii, comuniunea trebuie să învingă asupra competiţiei.

Vreau să vă urez să fiţi o „plămadă socială” pentru societatea italiană şi să trăiţi o puternică experienţă sinodală. Văd cu interes că veţi atinge probleme foarte relevante, ca depăşirea distanţei dintre sistemul şcolar şi lumea muncii, problema muncii feminine, aşa-numita muncă de îngrijire, munca purtătorilor de dezabilităţi şi munca migranţilor, care vor fi primiţi cu adevărat atunci când vor putea să se integreze în activităţi de muncă. Fie ca reflecţiile voastre şi confruntarea să se poată traduce în fapte şi într-o angajare reînnoită în slujba societăţii italiene.

Asigur marii adunări a Săptămânii Sociale de la Cagliari amintirea mea în rugăciune şi, în timp ce vă cer să văr rugaţi şi pentru mine şi pentru slujirea mea adusă Bisericii, vă trimit vouă tuturor Binecuvântarea Apostolică.

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.