Categorii

Vaticanul demontează corturile vagabonzilor în timpul zilei. „Motive de siguranţă”

E cam repede să se vorbească despre evacuare. Însă în spatele deciziei Jandarmeriei Vaticane de a demonta în timpul zilei corturile vagabonzilor din zona „Sfântul Petru” există mai ales motive de siguranţă. „Genţile şi valizele lor nu pot să fie controlate încontinuu şi nu întotdeauna se reuşeşte să se ştie ale cui sunt când le lasă pentru a umbla prin altă parte”, explică purtătorul de cuvânt al Sfântului Scaun Greg Burke. Şi într-o perioadă de alertă maximă pentru atentate, în special în zone aglomerate de sute de turişti cum sunt bazilica şi Muzeele Vaticane, efectiv este o problemă.

De fapt, adesea, diferiţii lipsiţi de adăpost, recunoscuţi de rezidenţi şi de muncitori din cartier ca „prietenii papei”, care a stabilit pentru ei duşuri, frizerie şi chiar un dormitor, abandonau pentru câteva ore sau întreaga zi pachete şi cutii mari. Unii chiar se obişnuiseră să aprindă mici focuri pentru a încălzi mâncarea sau pentru a usca rufele spălate în fântâni. După aceea, nu erau puţine corturile apărute pe lângă coloane. Şi plângerile n-au întârziat să vină: de la trecători la cardinali, sau de la jurnaliştii de la apropiata Sală de Presă a Sfântului Scaun (cărora, totuşi, mulţi vagabonzi, ca polonezul Kristoph, chip de acum familiar de pe Via della Conciliazione 54, le mătură hârtiile şi mucurile de ţigări aruncate pe jos).

Aşadar intervenţia era necesară: jandarmii, în acord cu câţiva agenţi în civil de la inspectoratul de poliţie din Borgo Pio, Primărie şi chiar AMA, au început în zilele trecute o energică operaţiune de „curăţenie” însoţindu-i pe grădinarii din Vatican cu maşina de măturat. Vagabonzilor li s-a cerut să ducă lucrurile lor în timpul tuturor orelor de peste zi, dar li s-a spus în mod explicit să se întoarcă noaptea pentru a găsi adăpost de frig şi ploaie sub porticurile din ultima parte a Via della Conciliazione.

„Operaţiunea a fost făcută cu mare delicateţe”, explică surse vaticane. Şi papa a fost informat despre intervenţie. Şi Elemosineria Pontificală asigură că va continua să se ocupe de primirea acestor persoane, aşa cum rămân în funcţie toate serviciile de asistenţă făcute până acum, inclusiv mesele de seară. „Nimeni nu le interzice să stea aici în timpul zilei, aşa cum oricine are dreptul să facă”, subliniază de la Vatican. „Pur şi simplu vor trebui să respecte aceleaşi interdicţii şi aceleaşi reguli pe care le respectă turiştii şi pelerinii”.

Reguli de bază cum ar fi să nu-şi facă nevoile în public; fapt petrecut în urmă cu câteva săptămâni şi filmat de un trecător cu un om pe jumătate gol care se urina pe Coloanele lui Bernini devenit foarte repede viral în reţea. Episodul a provocat mare indignare şi probabil a determinat autorităţile din Vatican să intervină pentru a restabili ordinea şi frumuseţea într-o zonă care, în afară de a fi sacră, reprezintă un important patrimoniu istoric şi cultural pentru Roma şi pentru lume.

De Salvatore Cernuzio

(După Vatican Insider, 22 septembrie 2017)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.