Categorii

„Un maestru inimitabil”, Navarro Valls în amintirea succesorilor

„Grace under pressure”. „Harul sub presiune”. Îl citează pe Hemingway directorul Sălii de Presă a Sfântului Scaun, Greg Burke, pentru a-l aminti pe Joaquín Navarro Valls, istoric purtător de cuvânt timp de 22 de ani al lui Ioan Paul al II-lea, decedat ieri la 80 de ani după o lungă boală. Jurnalistul, şi medic psihiatru, „întrupa ceea ce Ernest Hemingway definea curajul: harul sub presiune”, explică Burke, care ca Navarro este membru laic al Opus Dei.

Cunoaşterea dintre cei doi, relatează el, a avut loc când Burke lucra pentru Time şi revista l-a indicat pe Ioan Paul al II-lea ca „omul anului”. Însărcinat să facă un reportaj, tânărul trimis s-a pus în contact cu purtătorul de cuvânt de atunci al lui Wojtyła, personaj considerat inaccesibil între zidurile leoniene dar care se bucura de stimă unanimă. „Mă aşteptam să găsesc în el un om de credinţă, dar am găsit un om de credinţă care era şi un profesionist de primă clasă”, aminteşte el.

Greg Burke relatează după aceea că „a observat de aproape” această figură enigmatică ce a fost şi consilier, ambasador şi, mai ales, prieten al Papei polonez, în timpul Conferinţei Naţiunilor Unite la Cairo din 1994, unde Navarro Valls era unul dintre membrii delegaţiei Vaticanului cu investitură directă a Pontifului. Acel eveniment, aminteşte Burke, „era unul dintre cele mai bune exemple a ceea ce Papa Francisc defineşte «colonizare ideologică». Era fascinant să vezi pe cineva care apăra credinţa, dar nu era în apărare: conducea lupta”.

Totuşi, conform responsabilului comunicaţiilor vaticane, „Navarro s-a comportat mereu ca un gentleman creştin, din aceia pe care în aceste timpuri sunt greu de găsit”.

Pe aceeaşi linie este şi părintele Federico Lombardi, succesor direct al lui Navarro din 2006, an în care purtătorul de cuvânt spaniol şi-a prezentat demisia la Papa Ratzinger. Într-un lung şi pasionat interviu la Radio Vatican, iezuitul, actualmente preşedinte al Fundaţiei Ratzinger – Benedict al XVI-lea, aduce omagiu predecesorului său care, spune el, a rămas până la sfârşit „strălucitorul şi competentul «purtător de cuvânt» al Papei”. „”Chiar dacă aceasta nu era denumirea oficială a misiunii sale, care a fost mai degrabă «director al Sălii de Presă», trebuie spus că în cazul său era o denumire complet corespunzătoare”.

În mod deosebit, părintele Lombardi aminteşte câteva calităţi „eminente” ale personalităţii şi carismei lui Joaquín Navarro Valls: „Inteligenţa, eleganţa şi capacitatea sa de relaţii”, la care se adăugau „o foarte bună cunoaştere a limbilor şi o adevărată genialitate în a prezenta ştiri şi conţinuturi informative în formă strălucitoare, atrăgătoare şi concisă”. Toate sunt caracteristici care l-au făcut un „punct de referinţă al Vaticanului pentru lucrătorii din informaţia internaţională, dar şi pentru relaţiile – publice, dar nu numai – cu multe personalităţi de mare importanţă şi influenţă în lumea comunicaţiilor, a politicii, a afacerilor”.

Nu întâmplător Wojtyła l-a voit ca membru efectiv al delegaţiilor Sfântului Scaun la Conferinţele mondiale ale Naţiunilor Unite de rezonanţă deosebită, „unde, graţie experienţei şi capacităţii sale comunicative, a desfăşurat efectiv un rol de importanţă primară”. Şi l-a implicat şi în operaţiuni de diplomaţie fină cum ar fi pregătirea sau desfăşurarea călătoriei istorice în Cuba în 1998 sau, cu zece ani înainte, călătoria cardinalului Casaroli în Rusia.

„Cu siguranţă Ioan Paul al II-lea a avut mare încredere în el şi a ţinut cont mult de slujirea sa”, destăinuieşte părintele Lombardi la microfoanele postului de radio al cărui director a fost timp de un deceniu. „Nu este îndoială că în toată slujirea foarte lungă desfăşurată de el în timpul pontificatului lui Ioan Paul al II-lea, din 1984 până la moartea sa în 2005, a fost efectiv foarte aproape de Papa, aşa încât a trebuit să fie considerat una dintre figurile importante ale acelui pontificat extraordinar, nu numai prin vizibilitatea sa publică evidentă, ci şi prin rolul său de intervenţie şi de sfătuire”.

Iezuitul se declară după aceea recunoscător lui Navarro Valls pentru „amabilitatea” şi „atenţia” în cursul celor cincisprezece ani de colaborare, mereu senină şi prietenească, în domeniul comunicaţiilor vaticane. „Nu mi-aş fi imaginat niciodată că voi fi chemat să-i urmez. Era evident că sub multe puncte de vedere era pentru mine complet inimitabil: ca să-l imit nu puteam şi nici nu trebuia să încerc. În contextul unui pontificat diferit am încercat deci să interpretez şi să desfăşor misiunea încredinţată mie aşa cum ştiam mai bine, dar păstrând, pe cât îmi era posibil, moştenirea sa preţioasă”.

Aşadar în afară de a fi „un prieten” şi un „maestru în comunicare”, Navarro a fost şi „un exemplu de viaţă spirituală discretă, adevărată şi profundă, pe deplin integrată cu munca sa”, un model de „dedicare în slujba Papei şi a Bisericii”.

De Salvatore Cernuzio

(După Vatican Insider, 6 iulie 2017)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.