Categorii

Tinerii africani către papa: mai mult dialog şi mai puţină corupţie în Biserică

Se întâlnesc în mod obişnuit de doi ani în week-enduri pentru a reflecta şi a se ruga. Au de la 20 la 30 de ani şi provin din ţări, contexte şi confesiuni diferite dar au un unic obiectiv, să ajungă la papa şi să-i ceară sprijin pentru proiectul lor de re-evanghelizare a Africii. Sunt Youth’s Missionaries, paisprezece tineri adunaţi în jurul experienţei călugărilor combonieni în unele zone ale Africii care s-au hotărât să fie misionari printre cei de vârsta lor. Unii sunt ex „Street children”, copii ai străzii kenyeni sau zambieni. Alţii sunt sudanezi sau sud-sudanezi şi au trăit experienţa lagărelor de refugiaţi, unii sunt anglicani, cea mai mare parte sunt catolici. Unul dintre ei este fotbalist profesionist (în seria B kenyană), trei sunt bucătari cu diplomă, majoritatea studiază şi lucrează.

Când au aflat despre convocarea Sinodului despre tineri care se va ţine la Roma de la 3 la 28 octombrie 2018 şi au citit cuvintele papei Bergoglio: „Toţi tinerii au ceva de spus Bisericii, episcopilor şi papei!”, au decis să scrie o scrisoare lui Francisc şi a-i transmite mărturia vie din continentul care se încreştinează rapid în termeni numerici, dar riscă să piardă provocarea calităţii credinţei.

Printre primele puncte pe care tinerii le supun papei este problema unei Biserici trăite prea ierarhic care restrânge dacă nu chiar evită ocazii de confruntare reală cu tineretul şi pare îndepărtată de Evanghelie şi de însăşi viziunea papei Francisc: „Sunteţi foarte fascinaţi – scriu ei – de ceea ce faceţi dumneavoastră: celebraţi Liturghia în fiecare dimineaţă într-o comunitate mică şi întâlniţi direct persoanele. Nouă ne-ar plăcea mult dacă am putea să-i întâlnim pe responsabilii noştri (episcopi şi preoţi) faţă în faţă şi dacă ne-ar dedica timp şi ascultare. Liderii noştri trebuie să se ocupe de o turmă mult mai mică decât a dumneavoastră, şi totuşi îi vedem numai cu ocazia marilor celebrări”.

Există după aceea problema fundamentală a înculturării. Biserica africană pare pentru mulţi încă un soi de adaptare a continentului la Biserica europeană. În seminarii se urmează parcursuri gândite în Occident. Ierarhiile, cum ar fi dreptul canonic, merg după modele îndepărtate de realităţile sociale africane în timp ce conceptele de preoţie şi familie riscă să bată cap în cap cu contextele locale. Speranţele provocate de primul Sinod african în 1994 cu privire la un nou început pentru Biserica din Africa, întemeiat pe înculturare, s-au ciocnit de o întoarcere generală la tradiţie. Tinerii simt mult această lacună. Desigur că nu resping tradiţia nici nu exaltă o presupusă puritate continentală, ci cer o atenţie mai mare faţă de exigenţele lor spirituale de tineri şi de africani. „Culturile noastre sunt adesea închise în sine, incapabile să aibă o viziune pe termen lung, sunt foarte inclusive între membrii aceluiaşi grup, dar exclusive pentru toţi ceilalţi. Evanghelia este cea care ne-a lărgit orizonturile. Dar nu putem renunţa la rădăcinile noastre: ne pun în relaţie cu misterul vieţii şi al lui Dumnezeu. Uneori, Evanghelia pare o hrană deja gătită de mamă altuia şi nouă ne place să mâncăm mâncăruri africane”.

„Dacă ne gândim la martirii din Uganda (un grup de oameni de la curtea regelui de Buganda convertiţi la creştinism şi ucişi datorită refuzului de a renega credinţa sub domnia lui Mwanga al II-lea din 1884-1903, nr) sau la „martirii fraternităţii” din Buta, Burundi (în aprilie 1997, 40 de seminarişti foarte tineri care aparţineau etniilor hutu sau tutsi au fost ucişi brutal pentru că au refuzat să se despartă între ei în timpul războiului tribal feroce, nr), îi vedem ca dovezi minunate de depăşire a diviziunilor şi tribalismului. Istoria Bisericii africane este plină de exemple apropiate de cultura noastră care au ştiut să trăiască profund Evanghelia. Ei ar trebui să fie modelele noastre”.

Foarte delicat pasajul despre ecumenism şi dialog, două dimensiuni care cu greu se evidenţiază. „Bisericile noastre au ajuns în Africa deja divizate, uneori în competiţie. Acesta este un alt rod amar al istoriei europene transportate în Africa. Dar ştim că creştinii în timpuri de pericol ştiu să lucreze împreună; simţim urgenţa de a întări comuniunea, între toate confesiunile creştine şi chiar cu acele biserici care, născute în Africa, unesc Biblia şi tradiţia africană. Îndrăznim să propunem cel puţin o dată pe an în calendarul nostru pentru a-i celebra pe toţi creştinii din Africa”. Imediat după aceea se trece la tema întâlnirii cu alte credinţe. „Raportul cu fraţii noştri musulmani trebuie să crească şi păstorii care se ocupă de tineri ar trebui să-l mărească”.

Tonul scrisorii devine dur atunci când se tratează problema corupţiei care chinuieşte statele şi Biserica. „Politicienii noştri au prădat adesea ţările noastre sau s-au angajat în războaie sângeroase în numele intereselor străine cărora li s-au vândut. Noi avem încă în inimă cuvintele dumneavoastră când aţi venit în Kenya cu privire la corupţie: «Este ca şi cum am fi bolnavi de diabet şi am căuta tot mai mult zahăr pentru noi». În anii recenţi credibilitatea tuturor Bisericilor din Kenya, Sud Sudan şi alte ţări a fost ameninţată pentru că unii dintre liderii noştri n-au fost capabili să se distanţeze de corupţie, de interesele politice şi de tribalism. Lor le cerem să redevină umili şi să înainteze o propunere: pentru următorii zece ani nu vă preocupaţi să construiţi biserici, ci concentraţi-vă să constituiţi comunităţi şi să favorizaţi pacea”.

În sfârşit, foarte emoţionant apelul la ocrotirea vieţii şi la lupta împotriva individualismului ridicat care chinuieşte şi Africa. „Modelele economice ne fac individualişti şi pare că valori precum prietenie, toleranţă, ospitalitate sunt imposibil de trăit. Desigur că nu vrem să vi se pară că suntem naivi, ştim bine că suferinţa şi moartea joacă un rol determinant în societăţile noastre. Dar suntem siguri şi că iubirea şi viaţa sunt mai puternice şi că putem trăi o viaţă deplină şi în această lume materialistă”.

De Luca Attanasio

(După Vatican Insider, 31 iulie 2018)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.