Categorii

Timothy Radcliffe: „În viaţa modernă ar trebui o oră de tăcere pe zi”

Fratele dominican Timothy Radcliffe face parte din comunitatea de Blackfriars, la Oxford, şi a fost maestru general al Ordinului din 1992 până în 2001.

De ce aţi ales să vă faceţi frate?

Eram un puşti, mereu ascuns să fumez sau să caut modul de a intra într-un pub. Nu eram deloc interesat de religie, dar toţi în jurul meu spuneau: „Nu este adevărat nimic” şi din reacţie, din curiozitate intelectuală am început să mă întreb: „Este adevărat sau nu?”, să citesc filozofie şi teologie. Am devenit dominican pentru că motoul este „Veritas”. Vreau să gândesc, vreau să studiez, fără bariere sau interdicţii. Confraţii mei mi se păreau plini de viaţă, şi fericiţi. M-am gândit, este viaţa care mi se potriveşte.

În ce mod religia ajută să trăim?

Nu am credinţă pentru că este utilă. Am credinţă deoarece cred că este un adevăr foarte frumos şi motivul ultim pentru a trăi. Cred că toate religiile, dacă nu sunt deformate, invită la viaţă în modul cel mai complet şi profund.

Cum de oamenii au nevoie de religie şi nu numai de spiritualitate?

Oamenii doresc să dea un sens vieţii lor. Ştim că universul există de 13,5 miliarde de ani. Ştim că vom mori şi într-o zi şi Pământul va dispare. Personal văd în iubire un semn al acestui scop. Însă sensul religiei este a căuta împreună, într-o comunitate, găsirea unei semnificaţii pentru viaţă. Nu suntem numai indivizi, suntem şi fiinţe gregare, pentru aceasta avem nevoie să ne adunăm în moschei, în biserici, în sinagogi.

Dumneavoastră credeţi că toate religiile sunt mijloace pentru a ajunge în acelaşi loc?

Aş fi bucuros să spun asta, dar este dincolo de capacitatea noastră de înţelegere. Suntem cu toţii în căutarea unui adevăr unic. Viaţa veşnică începe acum, când iubim pe cineva. Murind intrăm în misterul deplin al unei iubiri pe care deja o cunoaştem. Nu este ca şi cum s-ar lua un tren de la Oxford la Londra, nu înseamnă a merge într-o altă parte, începe aici şi acum.

Credinţa se poate învăţa?

Da şi nu. Există unii care cred în Dumnezeu şi există unii atei, dar toţi cred în ceva. În iubire, în democraţie. De acolo se poate găsi un limbaj comun.

În general trăim cufundaţi în îndoială. Şi a ne îndoi este semn de inteligenţă. Inteligenţa are de-a face cu credinţa?

În tradiţia catolică, credinţa şi raţiunea sunt strâns legate. În secolul al XIX-lea a fost declarat oficial că credinţa în raţiune este parte a credinţei catolice. Credinţa poate merge dincolo de raţiune dar niciodată împotriva raţiunii. Iată pentru ce creştinătatea a întemeiat universităţile din Oxford şi Cambridge şi Paris şi Bologna şi Madrid. Credinţa noastră ar trebui să fie atât de inteligentă pe cât suntem noi în alte domenii. Unul care primeşte premiul Nobel ar trebui să aibă o credinţă la înălţimea intelectului său. Sfântul Toma de Aquino, un dominican, ca mine, este unul dintre cei mai mari filozofi din Occident. Filozofie înseamnă iubire a cunoaşterii şi orice religie înţeleasă corect este şi înţeleaptă.

Cum explicaţi multele războaie de religie din trecut?

Războaiele fac parte din istoria omenirii şi în război se foloseşte orice mijloc pentru a învinge, atât naţionalismul cât şi religia. Nu este corect a spune că este religia la originea războiului. Aş spune mai degrabă că fiinţele umane timp de secole au cultivat violenţa folosind religia pentru a o impune sau a o justifica. Crezul religios făcea parte astfel din cultura comună care era vorba mai mult decât altceva să se impună un sistem de viaţă. A fost multă violenţă în numele credinţei, dar şi religioşi care s-au opus acestei violenţe.

Creştinismul aspiră la pacea interioară?

Este un punct crucial. Avem vieţi complexe, trecem prin crize şi conflicte şi dezamăgiri, pacea interioară este fundamentală. Isus spune: „Vă dau pacea, vă aduc pacea mea”. Care este aceea pe care trebuie s-o ţinem în centrul vieţilor noastre. Este nevoie de atitudine, respiraţie şi tăcere. Tăcerea este foarte importantă. În Israel am întemeiat o comunitate, un loc de pace la jumătate între un kibbutz, un sat musulman şi un centru creştin. Se întâmpla prin jurul anului 1968 când eram student. Era o casă a tăcerii: toate cele trei religii erau reunite acolo pentru a respecta tăcerea. Stilul nostru de viaţă ar cere măcar o oră de tăcere pe zi.

Cum se comunică credinţa?

Între timp este important raportul cu persoanele creative. Credinţa se răspândeşte prin dialogul cu muzicienii, poeţii, artiştii, regizorii. Există o legătură profundă între religie şi gândire creativă. Şi apoi nu trebuie pierdut contactul cu cei mai săraci. Ar trebuie să ne amintim de ei şi să-i ajutăm cu spitale, îngrijiri medicale şi dezvoltare. Jumătate din spitalele africane sunt gestionate de Biserică.

Cum este astăzi catolicismul?

Sunt un mare fan al papei Francisc, săvârşeşte minunăţii făcând să înainteze Biserica în mod mai relaxat şi mai puţin centralizat. Desigur, întâlneşte rezistenţă, dar ne conduce spre libertate şi spontaneitate, reuşind să intre în contact cu orice comunitate.

Lumea modernă cere o religie modernă?

Trebuie depăşită ideea că sacrul constă înainte de toate în a asculta de reguli şi a-l asocia mai degrabă cu viaţa, cu virtuţile, cu forţa interioară. Vechile religii pot deveni noi. Papa Francisc obişnuieşte să-l citeze pe sfântul Irineu, care vorbeşte despre noutatea lui Cristos. Religiile sunt în continuă evoluţie, trebuie să ne rugăm pentru fraternitate între credinţe, nu să alimentăm dezbinările.

De Alain Elkann

(După Vatican Insider, 23 iulie 2017)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.