Categorii

Solemnitatea Tuturor Sfinţilor (1 noiembrie)

Toti-sfintiiAp 7,2-4.9-14; 1 In 3,1-3; Mt 5,1-12a

Bucuraţi-vă şi veseliţi-vă, pentru că mare va fi în ceruri răsplata voastră! (Mt 5,12)

Celebrăm astăzi frumoasa Sărbătoare a Tuturor Sfinţilor, prietenii lui Dumnezeu care au trăit în credinţă, în speranţă şi în dragoste, şi acum sunt împreună cu Domnul în lumina sa. Această sărbătoare a Bisericii este pentru noi, cei de pe pământ, o invitaţie de a creşte în credinţă, pentru că ea ne orientează spre bunurile viitoare; de a creşte în speranţă, pentru că locuinţa Tatălui ne este promisă şi nouă; de a creşte şi în dragoste, pentru că ne face prieteni ai lui Dumnezeu şi ai fraţilor noştri.

Sărbătoarea de astăzi este o celebrare a unui articol de credinţă pe care noi îl mărturisim în crezul nostru: „Cred în împărtăşirea sfinţilor”, a sfinţilor din ceruri şi a celor de pe pământ.

Sfinţii pe care astăzi îi sărbătorim, canonizaţi sau nu de Biserică, sunt creştini ca şi noi, bărbaţi şi femei din toate popoarele, din orice naţiune şi orice cultură. Ei sunt fericiţi, întrucât contemplă – faţă către faţă – misterul lui Dumnezeu. Sfântul Augustin se întreabă în acest sens: „Cine sunt fericiţii?” Şi răspunde astfel: „Nu aceia în care Dumnezeu nu a aflat păcat: acesta se află în toţi, deoarece toţi au păcătuit şi au nevoie de gloria sa. Dacă, aşadar, păcatul se află în toţi, rămâne că sunt fericiţi numai cei cărora păcatele le-au fost iertate”.

Cele trei lecturi biblice din această zi solemnă ne invită să ne deschidem inima şi să ne ridicăm privirea trecând peste limitele experienţei noastre zilnice, fixând-o în dimensiunea transcendentă unde sfinţii trăiesc în prezenţa lui Dumnezeu. Paradisul sau cerul, nu reprezintă un loc material, nici un spaţiu geografic, ci reprezintă condiţia, starea de fericire ş

i de bucurie proprie lui Dumnezeu şi participată de sfinţi.

În prima lectură, apostolul Ioan ne vorbeşte despre Ierusalimul ceresc. El ne descrie o viziune în care sfinţii apar la sfârşitul timpurilor ca o mulţime imensă, adunată în jurul tronului lui Dumnezeu. Ei sunt îmbrăcaţi în haine albe, simbolul victoriei asupra răului şi poartă în mâini ramuri de palmier, semn al victoriei pe care au repurtat-o asupra răului şi morţii.

În lectura a doua, tot apostolul Ioan ne aminteşte că Dumnezeu ne iubeşte atât de mult încât ne consideră fiii săi, iar la sfârşitul timpurilor se va manifesta nouă, iar noi îl vom vedea aşa cum este.

O întrebare pe care fiecare dintre noi şi-o poate pune este următoarea: de ce sfinţii care au făcut parte odată din Biserica peregrină în această lume sunt astăzi în mărirea lui Dumnezeu? Răspunsul la o astfel de întrebare îl găsim în fragmentul evanghelic proclamat la liturgia cuvântului de astăzi: sfinţii sunt discipolii lui Cristos care au trăit fericirile Împărăţiei. De aici deducem că fericirile pe care Isus le-a proclamat în timpul predicii de pe munte nu sunt un mesaj poetic, însă ele indică un stil de viaţă şi cer angajarea întregii existenţe a creştinului. Ele duc la convertirea radicală a întregii noastre fiinţe pentru a redescoperi în viaţă primatul lui Dumnezeu şi al iubirii. A fi fericit nu înseamnă a fi fără probleme. În limbajul biblic, a fi fericit este acelaşi lucru cu a umbla drept în faţa lui Dumnezeu, parcurgând calea cea dreaptă fără ezitare.

Cum putem noi să devenim sfinţi şi de ce mijloace trebuie să dispunem în vederea dobândirii fericirii cereşti? Pentru a realiza acest lucru, trebuie să-l avem de însoţitor pe însuşi Cristos, cel care ne arată calea sfinţeniei. Această cale a sfinţeniei nu este un număr de norme care, odată îndeplinite, aduc pace sufletească şi asigură mântuirea; de asemenea, nu este nici o înşiruire de datorii creştine care trebuie îndeplinite în faţa lui Dumnezeu aşa cum sunt cele care trebuie făcute faţă de stat. Isus ne propune o generozitate şi o dăruire fără rezerve şi fără ezitări. De aceea, sfântul nu este cel care a ajuns la o anumită etapă, ci este cel care creşte mereu în iubire, pentru că trebuie „să fie desăvârşit aşa cum este desăvârşit Tatăl din ceruri” (Mt 5,48). Înţelegem astfel prin trăirea fericirilor tocmai această stare de dăruire şi iubire, aceste atitudini fundamentale în relaţia noastră cu Dumnezeu.

În primul rând, este necesară sărăcia inimii, acea atitudine specifică „săracilor lui Yahweh” (cei marginalizaţi şi respinşi de societate), care nu sunt fatalişti şi nici orgolioşi şi încrezători în puterile omeneşti. Pentru aceştia, speranţa şi ajutorul lor este numai Dumnezeu. Cei care plâng sunt cei conştienţi de realitatea suferinţei lor, dar nu disperă şi aşteaptă plini de încredere „mângâierea promisă”, momentul în care Dumnezeu „va şterge orice lacrimă din ochii lor” (Ap 21,4). Cei blânzi sunt opusul celor mândri, orgolioşi, violenţi şi egoişti. Ei sunt asemenea lui Isus cel „blând şi smerit cu inima”, sunt colaboratori ai lui Dumnezeu, care luptă pentru dreptate şi pace, dar nu cu violenţă, ci cu armele iubirii. Foamea şi setea după dreptate depăşesc foamea şi setea după o simplă dreptate socială. De fapt, dreptatea biblică înseamnă, înainte de toate, voinţa lui Dumnezeu de a instaura în lume o ordine nouă, superioară celei pământeşti. Rezultă astfel că drept este cel care se deschide planului lui Dumnezeu şi colaborează cu El. Milostivirea biblică nu înseamnă numai compasiune şi pietate, ci înseamnă îndeosebi iertare, angajare plină de iubire, generozitate în a-i ajuta pe ceilalţi, grija faţă de cel sărac. Curăţia cerută de Isus nu este simpla curăţie exterioară sau abstinenţa sexuală, ci ea este, în primul rând, curăţia inimii. Tocmai această puritate interioară este aceea care îi permite omului să trăiască o comuniune intimă cu Dumnezeu. Pacea nu reprezintă simpla lipsă a conflictului, ci ea reprezintă acel „Shalom”- pace mesianică – care înseamnă bucurie, comuniune, prietenie cordială, bunăstare, angajare socială, alianţă cu Dumnezeu.

Ultimele două fericiri au o temă comună: persecuţia, şi prezintă creştinul ca om angajat în lupta istoriei, conştient că este asemenea Maestrului său, „o piatră de poticnire”. Acceptarea şi suportarea acestor suferinţe şi purtarea crucii chiar cu preţul vieţii reprezintă semnul adeziunii totale şi depline la Cristos. Iată sfinţenia la care ne cheamă Dumnezeu. Ea nu este contrară aspiraţiilor noastre, ci, dimpotrivă, vine în întâmpinarea dorinţelor noastre cele mai profunde. A fi sfânt în ziua de astăzi înseamnă a fi conştient de demnitatea de om, de vocaţia de creştin şi de a trăi conform acestora. Suntem noi conştienţi că Dumnezeu ne cheamă la sfinţenie? Suntem conştienţi de demnitatea de om şi de creştin? Vrem să devenim cu adevărat sfinţi, prieteni ai lui Dumnezeu?

Într-o zi, sfântul Ioan Bosco le-a spus elevilor săi: „Astăzi este ziua mea onomastică şi vreau să vă fac un cadou. Fiecare dintre voi să scrie pe un bileţel cadoul pe care doreşte să i-l fac; să treacă numele şi prenumele şi să mi-l dea. Eu voi face tot posibilul să îl cumpăr”. Vă daţi seama de bucuria acelor copii care îl cunoşteau foarte bine pe Don Bosco şi ştiau că dincolo de cuvânt se afla şi inima. Se gândesc, scriu şi aşteaptă … Don Bosco citeşte. Unul cere o şapcă, unul o haină, unul o carte, un altul o jucărie etc. În sfârşit, citeşte un bilet pe care era scris: „Vreau să mă ajutaţi să devin un adevărat prieten al lui Cristos!” Semnat: Dominic Savio. Don Bosco i-a îndeplinit dorinţa: l-a ajutat pe Dominic să devină un adevărat prieten al lui Cristos, un adevărat sfânt.

Nouă, celor care credem în Isus Cristos, ne este adresată chemarea la sfinţenie aşa cum afirmă şi Constituţia dogmatică despre Biserică Lumen gentium la numărul 40: „Chemarea la plinătatea vieţii creştine şi la desăvârşirea iubirii se adresează tuturor celor care cred în Cristos”. De aceea, trebuie să ne străduim să ducem o viaţă sfântă pentru a ne bucura de fericirea din paradis. Este greu, deoarece suntem slabi, însă, cerând ajutor de la Dumnezeu şi urmând exemplul sfinţilor, în special pe Sfânta Fecioară Maria şi pe sfântul Iosif, şi ajutaţi şi ocrotiţi de ei, vom dobândi fericirea cerească unde îl vom contempla pe Dumnezeu împreună cu sfinţii săi.

Marcelin CHELARU

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.