Categorii

Solemnitatea Sfintei Fecioare Maria, Născătoare de Dumnezeu

Nascatoare-de-DumnezeuNum 6,22-27; Gal 4,4-7; Lc 2,16-21

            Anul nou! Ziua felicitărilor şi a hotărârilor. Biserica, această mamă bună a noastră care nu distruge niciodată obiceiurile naturale şi bune, ci le înalţă pe un plan superior, cel al vieţii divine, îi cheamă astăzi pe fii ei ca să se bucure şi să serbeze şi din punct de vedere liturgic începutul unui nou an! De aceea, pe pagina albă a noului an, ea scrie o binecuvântare sacerdotală şi o dorinţă de pace. De asemenea, ne îndeamnă pe toţi ca să primim acest an ca pe un dar al lui Dumnezeu propunându-ne contemplarea Fiului lui Dumnezeu în braţele Mariei, Mama sa sfântă, pentru că numai de la el îşi are începutul toată binecuvântarea şi tot binele nostru, toată lumina noastră; aşa cum am auzit şi la antifona de la intrare: „Lumina străfulgeră astăzi asupra noastră căci ni s-a născut Domnul. Numele lui va fi : Cel Minunat, Dumnezeu, Principele Păcii, Părintele veacului ce va să vină, a cărui împărăţie nu va avea sfârşit” (cf. Is 9,26; Lc 1,33).

            Această antifonă ne introduce foarte bine în cadrul pe care l-am auzit în evanghelie, minunatul eveniment al Naşterii Mântuitorului. Acest pasaj, pe care l-am mai auzit în octava crăciunului pe care o încheiem astăzi, ne prezintă două atitudini de credinţă pe care le trăiesc păstorii şi sfânta Fecioară Maria. Păstorii îşi dovedesc credinţa prin faptul că pleacă imediat, fără întârziere, spre locul unde se afla Mântuitorul nou născut. Pleacă fără a mai privi înapoi, cei săraci nu au nimic care să-i reţină, nici comori, nici orgolii, nici ştiinţă deşartă. În celălalt model o vedem pe sfânta Fecioară Maria care ascultă ce se spunea despre micuţul ei şi păstra toate în inima sa preacurată. Aceste două modele, aşa cum am spus, au în comun credinţa profundă pe care doreşte să ne-o comunice şi nouă odată cu bucuria evenimentului şi astfel să-l lăudăm pe Dumnezeu, împreună cu păstorii, pentru ceea ce a făcut pentru noi, pentru ceea ce am auzit şi am văzut. Isus, noul născut din Betleem, este binecuvântarea lui Dumnezeu pentru noi, este desăvârşirea binecuvântării pe care o dă în prima lectură prin Moise, Aron şi fii săi. Şi această binecuvântare ne-o dă printr-o femeie, cum am auzit în lectura a doua, prin fecioara Maria, Mama lui Dumnezeu.

            Iată, pe scurt, înţelesul lecturilor pe care le-am ascultat. Aşa cum am spus la început, Biserica doreşte să îmbrace această primă zi a anului, în care abundă obiceiuri păgâne, uneori chiar păcătoase, cu o haină curată de har care nu poate fi decât prezenţa lui Isus în braţele Maicii sale.

            Astăzi, aşadar este prima zi a anului, este sărbătoarea Mariei, Mama lui Dumnezeu, şi ziua mondială a păcii. Sunt trei evenimente pe care este aproape imposibil a le cuprinde într-o singură predică. Dar ideea comună a acestora este aceea a începutului şi observându-le din acest punct de vedere vom reuşi să le medităm cu mai mult folos.

            Astfel, în toate religiile, ziua de început a anului este ziua în care se comemorează începutul creaţiei. Pentru noi, începutul lumii şi al timpului, al omului şi al istoriei, constituie un mister care îşi are rădăcinile înfipte în însuşi misterul lui Dumnezeu. Sărbătoarea liturgică a începutului de an este comemorarea misterului bucuriei divine când din mâinile atotputerniciei sale divine a izbucnit primul lucru care a luat fiinţă. Cum a privit Dumnezeu primul lucru? Ce a simţit? O bucurie veşnică iar binecuvântarea dată creaţiei are menirea să imprime acestei amprenta începutului: bucuria curată, sfântă, plină de iubire… În această bucurie divină trebuie să ne găsim şi noi motivaţia şi resortul de a face, de a realiza ceva pe pământ, altfel toate sunt deşertăciune.

            Naşterea lui Isus dintr-o femeie, din Maria preacurată, constituie începutul unei noi lumi, al unei noi creaţii. La începutul anului suntem chemaţi să ne adâncim, prin intermediul celebrării liturgice, în Autorul noii creaţii, prin care am devenit o creatură nouă, fii ai lui Dumnezeu şi moştenitori ai bucuriei divine de la început. Lectura a doua ilustrează tocmai această idee atunci când sfântul Paul spune: „Iată după ce puteţi cunoaşte că sunteţi fii: Dumnezeu a trimis în inimile noastre pe Duhul Fiului Său care strigă Abba, adică Tată. Aşadar nu mai eşti rob ci fiu; iar dacă eşti fiu eşti şi moştenitor prin harul lui Dumnezeu”.

            Pacea, care în această zi se prezintă ca o temă obligatorie, constituie adevărata faţă a lumii reînnoite de Cristos, care trebuie să corespundă proiectului iniţial al lui Dumnezeu. Fiecare păcat este contrar păcii, fiindcă tinde să readucă lumea în starea de haos. Şi orice efort pentru pace ne plasează în rândul fiilor lui Dumnezeu despre care Isus spune că sunt deja fericiţi, deoarece ei gustă de pe acum bucuria parusiei, care desăvârşeşte pe cea a începutului: pacea veşnică din sânul Preafericitei Treimi. Realitatea creaţiei, a răscumpărării – ca nouă creaţie şi a păcii – ca menţinere a creaţiei sunt propuse în această zi spre meditare pentru ca să ne ajute să trăim noul an, pe care îl începem, în conformitate cu voinţa lui Dumnezeu.

            La început de an se fac proiecte şi se iau hotărâri. Păstorii ne arată calea pe care trebuie să mergem, iar sfânta Fecioară Maria ne arată modul în care trebuie să trăim, spre a avea maximum de folos din noul an. Ce vom face în noul an? Care va fi modul nostru de viaţă? Vom încerca noi să respectăm nişte hotărâri bune luate astăzi? Sau, nu avem timp de aşa ceva, suntem încă tineri, poate la anul!

            Pe orologiul, ceasul, din turnul unei biserici din munţii Alpi, locuitorii acelei comunităţi au scris: „Este mai târziu decât credeţi!” Suntem în anul 1997 şi nu este prea devreme să ne facem ordine în viaţă reflectând la ceea ce suntem destinaţi să fim. Poate că ar trebui să ne scriem şi noi pe ceasurile noastre ca acei piemontezi „Este mei târziu decât crezi!”, pentru a nu uita că avem datoria de a fi acum şi nu mâine fii ai lui Dumnezeu, oameni ai păcii, plini de iubire şi de bucurie conştienţi de demnitatea noastră. Nu trebuie să ne pierdem bucuria cere ne animă în această minunată şi binecuvântată zi. „Singura tristeţe a noastră să fie aceea că nu suntem încă sfinţi!” (Bloy) şi să luptăm pentru a o învinge şi pe aceasta, să luptăm cu curaj pentru că avem şi ajutoare, mai ales pe Mama lui Dumnezeu şi Mama noastră care veghează cu grijă ca fiecare dintre fii săi să învingă în această luptă. Papa Leon XIII spunea că „nimic nu ni se dă din cer decât prin mijlocirea Mariei”. Iar astăzi la liturghie avem rugăciuni aşa de frumoase care vin să ne încurajeze: „Dumnezeule care prin fecioria roditoare a Mariei ai dăruit neamului omenesc bunurile mântuirii veşnice, dă-ne, te rugăm, să simţim şi noi mijlocirea aceleia prin care l-am primit pe dătătorul vieţii, pe Isus Cristos fiul tău” (Rugăciunea zilei).

            Aşadar, pentru anul pe care îl începem astăzi, nu avem altă alternativă în faţa sfinţeniei, decât doar dacă nu dorim să fim fii ai lui Dumnezeu.

            Închei cu un gând al unui mare predicator francez din secolul trecut (Bossuet): „Creştine, Dumnezeu face un jurnal al vieţi noastre; o mână divină scrie istoria noastră pentru ca într-o zi să o publice. Să încercăm să ne facem un jurnal frumos!

                                                                                                             Francisc Ungureanu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.