Categorii

Solemnitatea Sfintei Fecioare Maria, Născătoare de Dumnezeu

Num 6,22-27; Gal 4,4-7; Lc 2,16-21

Astăzi începem un nou an şi ne prezentăm înaintea lui Dumnezeu pentru a-l începe bine, uniţi cu preasfânta Fecioară Maria, mama lui Isus şi mama noastră. Celebrăm solemnitatea Sfintei Fecioare Maria, Născătoare de Dumnezeu, dar este clar că prima lectură de la Liturghie nu a fost aleasă pentru acest motiv, ci pentru că este Anul Nou: e binecuvântarea Domnului pentru tot anul, aşa cum este ea exprimată în Vechiul Testament.

Putem observa un progres în cele trei lecturi: de la Cartea Numerilor la Evanghelie, de la Evanghelie la lectura din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Galateni.

În prima lectură, binecuvântarea Vechiului Testament, pronunţată de preoţi, deşi atât de frumoasă, nu spune totul, însă ceea ce ne spune este valabil şi astăzi: „Să te binecuvânteze Domnul şi să te păzească. Domnul să-şi îndrepte faţa spre tine şi să-ţi dăruiască pacea” (Num 6,24-25). În Vechiul Testament, această binecuvântare era făcută în numele lui Dumnezeu.

În Evanghelie, avem un alt nume: Isus. Nu e numai un nume, ci şi o persoană, o persoană care s-a născut din femeie, care s-a născut sub lege şi care a venit pentru a-i mântui pe cei care erau supuşi legii (cf. Gal 4,4-5); o persoană ce duce la împlinire binecuvântarea lui Dumnezeu, binecuvântare care e făcută acum nu cu un simplu nume, ci cu însăşi prezenţa Fiului lui Dumnezeu. Avem privilegiul să-l putem contempla pe Fiul lui Dumnezeu datorită Mariei, care şi-a dat consimţământul la opera de mântuire a lui Cristos: „Iată slujitoarea Domnului: fie mie după cuvântul tău” (Lc 1,38).

Ştim că binecuvântarea lui Dumnezeu este un lucru foarte concret, foarte profund: nu numai un nume, o persoană alături de noi, ci viaţa divină în noi. Această viaţă divină în noi este tocmai ce ne spune apostolul Paul în lectura a doua, luată din Scrisoarea către Galateni: „Dumnezeu l-a trimis pe Duhul Fiului său în inimile noastre, care strigă: Abba, Tată!” (4,6).

Se arată astfel, din cele trei lecturi, plinătatea binecuvântării lui Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, binecuvântare care este pentru noi o ocazie de a ne simţi întăriţi.

După cum am afirmat la începutul acestei omilii, Biserica celebrează astăzi solemnitatea Sfintei Fecioare Maria, Născătoare de Dumnezeu. Această solemnitate s-a impus în Biserică datorită faptului că mai multe erezii din primele secole creştine negau maternitatea divină a Mariei. Conciliul de la Efes a proclamat în 431 că Maria a devenit cu adevărat Născătoare de Dumnezeu prin zămislirea omenească a Fiului lui Dumnezeu în sânul său: „Născătoare de Dumnezeu, nu pentru că natura Cuvântului sau dumnezeirea lui şi-ar fi avut originea din ea”, ne spune Catehismul Bisericii Catolice, „ci pentru că din ea s-a născut trupul preasfânt” (nr. 466). Trebuie să afirmăm cu tărie că Fecioara Maria nu este un personaj decorativ, un element de frumuseţe în scena de Crăciun. Trebuie să ieşim afară din atmosfera Crăciunului, ca să ne însuşim o idee pertinentă despre Maria. Fără Maria, Isus nu s-ar fi născut printre noi, iar pe de altă parte, fără Isus, Maria n-ar fi decât o simplă femeie. La Betleem, Maria a devenit mama lui Dumnezeu; pe Calvar, a devenit mama întregii omeniri; la Rusalii, a devenit mama Bisericii care se năştea şi a Bisericii tuturor timpurilor.

Motivul sărbătorii de astăzi este şi începutul anului civil. Recunoaştem prin aceasta că Biserica are în vedere schimbarea timpului, pentru că trăieşte în timp, pentru că este asemenea unui pelerin în timp.

Astăzi, ne punem întrebarea: ce atitudine ia Biserica faţă de timp? Trebuie să recunoaştem că timpul şi împărăţia cerurilor aparţin unor lumi diferite. Împărăţia cerurilor este veşnică, timpul este trecător, însă ambele sunt în relaţie reciprocă: timpul este calea spre veşnicie. O dată cu venirea lui Isus în lume, împărăţia lui Dumnezeu este prezentă în timp. Însuşi Cristos afirmă: „Dacă eu îi scot pe diavoli cu degetul lui Dumnezeu, atunci împărăţia lui Dumnezeu a ajuns la voi” (Lc 11,20). Veşnicia noastră nu începe după moarte, ci îşi are începutul în timp, iar atitudinea noastră faţă de această realitate este liberă: de acceptare sau de refuz. Împărăţia lui Dumnezeu eternizează şi sfinţeşte timpul. Acesta este gândul pe care Biserica vrea să ni-l transmită la începutul acestui an nou.

Astăzi, Biserica sărbătoreşte şi Ziua Mondială a Păcii. Pacea, în sens biblic, este darul mesianic prin excelenţă, este mântuirea adusă de Isus, este împăcarea noastră cu Dumnezeu. Pacea mai este şi o valoare umană care trebuie să se realizeze pe plan social şi politic, dar avându-şi rădăcinile tot în misterul lui Cristos. Pacea pe care ne-o propune Cristos se sprijină pe alte valori, pe care lumea, din păcate, parcă nu vrea să le înţeleagă: valorile binelui comun, ale libertăţii individuale şi naţionale  etc. Oare nu pusese Sofocle în gura Antigonei faimoasa frază: „Eu sunt făcută nu ca să împărtăşesc ura, ci ca să transmit iubirea”? Şi totuşi, popoarele au continuat şi continuă să se măcelărească şi să se umilească reciproc. Care este astăzi atitudinea noastră faţă de pace? Cum răspundem noi la aceste valori pe care Cristos ni le propune?

Se povesteşte că un tânăr a avut odată un vis deosebit. Se părea că era într-un magazin în care, în spatele tejghelei, stătea un vânzător. Acesta era un înger, dar tânărul nu ştia. Tânărul, puţin cam trist, l-a întrebat pe înger: „Ce vindeţi aici, domnule?” Îngerul i-a răspuns: „Vând tot ceea ce doriţi”. La auzul acestor cuvinte, tânărul parcă a devenit mai deschis şi mai vesel. Deodată, i-a spus: „Aş dori atunci ca toţi şomerii să aibă locuri pentru a munci, ca săracii de la periferiile oraşelor şi satelor să aibă condiţii mai bune de trai. Aş dori să nu mai existe ură şi războaie între popoare. Da, aş dori pace pentru toată lumea”. Aici, îngerul l-a întrerupt şi i-a spus: „Prietene, m-ai înţeles greşit. Noi nu vindem fructe, ci numai seminţe”.

Ţine de datoria noastră ca sămânţa păcii să aducă roade. Dacă nu o vom dezvolta şi nu o vom ajuta să ajungă la fruct, ne vom asemăna cu acel servitor căruia stăpânul i-a încredinţat un talant, dar pe care l-a ascuns în pământ (cf. Mt 25,14-29).

Dezvoltarea este lentă şi cu paşi mărunţi, iar sfântul Francisc de Sales vine să întărească această afirmaţie. A fost întrebat odată de către unul dintre studenţii săi: „Ce pot face eu pentru pace?” Francisc i-a dat următorul răspuns: „Nu mai trânti uşa atât de tare!” Iată, gesturile mici ne conduc la opere măreţe.

Azi, repetând rugăciunile şi „plânsul” atâtor pontifi romani, trebuie să proclamăm eliberarea de orice conflict în lumea întreagă.

Aşadar să o rugăm pe sfânta Maria, Născătoare de Dumnezeu, ca la începutul acestui an nou să ne dăruiască pacea inimii. Pentru că ni-l dă pe Isus, Fiul ei, Maria este mama lui Dumnezeu şi mama noastră; putem să-i încredinţăm toate grijile şi toate cererile noastre. Ea se roagă pentru noi, aşa cum s-a rugat şi pentru ea însăşi: „Fie mie după cuvântul tău!” Încredinţându-ne rugăciunii ei, noi ne încredinţăm, împreună cu ea, voinţei lui Dumnezeu: „Facă-se voia ta!”

Ioan BUDULAI

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.