Categorii

Solemnitatea Învierii Domnului nostru Isus Cristos- Anul A

Fap 10,34.37-43;Col 3,1-4; In 20,1-9

Cristos a înviat! Da! Cristos a înviat! De aceea, să trăim această zi a Paştelui cu cea mai mare bucurie de care suntem capabili, căci astăzi este cea mai mare sărbătoare a noastră şi a întregii omeniri. Într-adevăr, învierea lui Cristos a schimbat o dată pentru totdeauna faţa întregului pământ şi soarta tuturor oamenilor. Învierea lui Cristos schimbă toate lucrurile: lumea, istoria, omul, prezentul şi viitorul, pentru că toate acestea au fost ajunse de Fiul lui Dumnezeu care a pus pecetea sa peste întreaga creaţie. Chiar dacă mulţi nu cunosc realitatea acestui eveniment, unii îl ignoră, alţii îl interpretează în mod greşit, Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, a venit în lume, a murit şi a înviat pentru a-i mântui pe oameni. Însă, din păcate, mulţi oameni văd învierea doar din punct de vedere biologic, adică recăpătarea tuturor funcţiilor corpului după ce ele s-au oprit în mod natural sau au fost provocate de factori externi. Este omul capabil să facă acest lucru astăzi cu toată tehnologia de care dispune? Nu, chiar dacă se pot menţine în mod artificial anumite funcţii ale corpului. Înainte de Cristos au mai înviat oameni? Da. Chiar în Biblie ne sunt relatate câteva cazuri. În Vechiul Testament, la cererea profetului Ilie, Dumnezeu îl învie pe fiul văduvei care îl găzduia. În Noul Testament, Isus Cristos învie câteva persoane, dintre care sunt amintite trei: fiica lui Iair, fiul văduvei din Naim şi Lazăr. Aceşti oameni au revenit la viaţa de dinainte, apoi au murit din nou. Oricum, până la Cristos exista în Israel un curent de gândire ce admitea o înviere a morţilor, dar care era o revenire la viaţa anterioară. În schimb, învierea lui Cristos este diferită de aceasta. Isus, înviind din morţi, a intrat în plinătatea vieţii lui Dumnezeu, o dimensiune cu totul nouă, la care ne face şi pe noi părtaşi. De aceea, trupul său după înviere este diferit de trupul nostru, fiind un trup glorificat, aşa cum vor fi şi trupurile noastre la învierea de care vom avea parte datorită lui.

De fapt, astăzi nu comemorăm doar evenimentul istoric propriu-zis al învierii, ci încununarea întregului plan de mântuire al lui Dumnezeu înfăptuit prin misterul pascal al lui Isus Cristos. Un rezumat al acestui mister este făcut în prima lectură, care este un fragment din prima predică a lui Petru, în care dă mărturie despre Isus Cristos. El a fost prevestit de profeţi, a luat trup în sânul Fecioarei Maria, a trăit, a pătimit, a murit şi a înviat. Acest lucru este un fapt concret, cert, nu e o poveste inventată de cineva sau un grup de persoane.

Papa Ioan Paul al II-lea spunea că învierea lui Cristos este forţa, secretul creştinismului. Nu e o problemă de mitologie sau de simplu simbolism, ci un eveniment concret, confirmat de dovezi sigure şi convingătoare. Acceptarea acestui adevăr, deşi este rodul harului Duhului Sfânt, se bazează, în acelaşi timp, pe un fundament istoric solid. Acest mister trebuie acceptat în credinţă şi mărturisit în viaţă.

Credinţa noastră nu se bazează pe o poveste, ci pe o persoană vie! Peste câteva minute vom rosti Crezul. Acest crez nu e o poezie, un text inventat de cineva pentru a umple celebrarea liturgică, ci e o mărturie de credinţă publică, pe care trebuie să o dea fiecare creştin în faţa lui Dumnezeu şi în faţa lumii. Misterul învierii lui Cristos, pe care-l vestim solemn în sărbătoarea Paştelui, este centrul credinţei noastre. De el se leagă toată învăţătura de credinţă. Spre el se îndreaptă fiecare mişcare religioasă a fiinţei noastre. Aşa cum sacramentele se îndreaptă spre centrul lor, spre Euharistie, la fel, toate experienţele de credinţă se adună spre esenţialul lor, exprimat în Crez, al morţii şi învierii lui Isus Cristos, în misterul pascal.

În fragmentul evanghelic ne este relatat momentul descoperirii mormântului gol de către Maria Magdalena, şi apoi de către Petru şi Ioan. Mormântul gol este prima dovadă – materială, am putea spune – a învierii lui Cristos. În faţa acestui mormânt, ucenicii cred în înviere datorită harului credinţei, căci în acel moment ei nu ştiau că el trebuia să învie conform Scripturilor (In 20,9). Această credinţă a fost întărită ulterior de însuşi Cristos, care a apărut în mijlocul lor de mai multe ori. Şi noi, prin Botez, primim acest dar al credinţei, însă nu e suficient, trebuie să întărim această credinţă printr-o întâlnire personală cu însuşi Cristos cel înviat în sacramentul Euharistiei. Din această cauză, Biserica ne îndeamnă stăruitor să-l primim pe Cristos în sfânta Împărtăşanie cât mai des, mai ales în aceste zile, ca să avem parte de viaţa cea nouă pe care ne-a dăruit-o prin moartea şi învierea sa. Hrănindu-ne cu trupul său, avem în noi această sămânţă a învierii. De aceea, prin credinţă avem curajul deja să vedem goale şi mormintele noastre spre care ne îndreptăm fiecare.

Sfântul apostol Paul ne îndeamnă, în lectura a doua de astăzi, să râvnim la lucrurile de sus, de care avem parte acum prin Cristos, şi nu trebuie să ne limităm privirea doar la ceea ce este în jurul nostru. Suntem cetăţeni ai acestei lumi, trăim în această lume, dar suntem destinaţi întâlnirii cu Dumnezeu în slavă. Acest lucru trebuie să se vadă în faptele noastre, căci suntem datori şi noi să dăm mărturie lumii întregi prin fapte şi cuvinte despre împărăţia lui Dumnezeu care este deschisă tuturor.

Un patron al unei fabrici de săpun îi spunea odată unui preot: „Creştinismul nu a reuşit să facă nimic. Deşi Evanghelia este predicată de două mii de ani, lumea nu a devenit mai bună. Şi acum există răul şi oameni răi!” Preotul i-a arătat un copil foarte murdar, care se juca la marginea drumului, şi i-a spus: „Săpunul există de mult timp în lume. Însă şi acum există mizerie şi oameni murdari în lume”. „Săpunul”, i-a răspuns patronul, „ajută numai dacă este folosit”. Preotul i-a răspuns: „Creştinismul la fel!”

Noi suntem „săpunul” acestei lumi, prin care Dumnezeu vrea să-i facă pe toţi curaţi în faţa sa. Cu ajutorul lui Cristos cel înviat trebuie să ne curăţăm pe noi înşine şi să-i ajutăm şi pe alţii să o facă. Iată pentru ce învierea Mântuitorului este pentru toţi creştinii prilej de bucurie, mângâiere şi speranţă. Ea ne susţine voinţa de a trăi în unire cu Dumnezeu, deoarece ea singură dă sens şi valoare autentică tuturor momentelor vieţii noastre de zi cu zi. Trăite în lumina învierii, toate aceste momente ale vieţii noastre pământeşti se transfigurează în tot atâtea nestemate ce ne vor încununa fruntea în veşnicie.

Există un mesaj al Învierii care traversează veacurile şi îi cheamă pe oameni la valori etice şi spirituale veşnice:

  1. Adevărul este mai tare decât minciuna. Isus Cristos a venit ca adevăr, iar oamenii au omorât adevărul, dar el nu a rămas în mormânt, ci a înviat, dovedind că este invincibil.
  2. Iubirea este mai tare decât ura. Ura l-a răstignit pe Isus pe cruce şi l-a coborât în mormânt. Iubirea însă a ieşit afară, aducându-ne vestea iertării. Iubirea este veşnică.
  3. Binele este mai tare decât răul. Toată viaţa sa, Domnul Isus a făcut bine. A fost ca un miel în mijlocul lupilor. Prin el, răul a fost biruit prin bine, căci Dumnezeu este bun.
  4. Viaţa este mai tare decât moartea. Noi spunem: „Cristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând!” Domnul a învins moartea, oferindu-ne şi nouă viaţa veşnică.

Numai aşa vom triumfa la urmă, stând de partea adevărului, a iubirii, a binelui şi a vieţii. Să luăm şi noi aminte la sfaturile pe care un bătrân le dădea fiului său, care sunt permanent valabile:

– Pune frâu gurii tale şi spune întotdeauna mai puţin decât gândeşti. Nu uita că o vorbă ieşită din gură nu se mai întoarce.

– Foloseşte orice ocazie de a spune un cuvânt bun şi recunoaşte altuia meritele sale.

– Nu promite nimic din ceea ce nu poţi face, iar dacă promiţi ceva, să faci chiar dacă te costă.

– Nu aştepta răsplată pentru faptele bune pe care le faci. Ele sunt scrise în cartea vieţii, chiar dacă nu toţi pot să le citească, dar Dumnezeu o va face întotdeauna.

Paul AGU

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.