Categorii

Solemnitatea Botezului Domnului – Ciclul C

Botezul-lui-Isus-CIs 42,1-4.6-7; Fap 10,34-38; Lc 3,15-16.21-22

            Acum două săptămâni am celebrat sărbătoarea Crăciunului, când am meditat la venirea Mântuitorului în lume, deci începutul vieţii sale pământeşti. Astăzi, în sărbătoarea Botezului Domnului, medităm un alt început, cel al activităţii sale de mântuire a omului.

            Misterul botezului lui Isus se înscrie în epopeea de iubire divină faţă de om. Acest eveniment este un punct de întâlnire dintre Dumnezeu şi oameni, şi este un gest de umilinţă din partea lui Dumnezeu căci se supune botezului rânduit pentru cei păcătoşi, ca să „împlinească toată dreptatea” (Mt 3,15).

            Acest eveniment evidenţiază două fapte extraordinare. Mai întâi este coborârea Duhului Sfânt asupra lui Isus sub forma vizibilă a unui porumbel. Acest semn arată că Isus nu era unul oarecare care aştepta să-i vină rândul să fie botezat, dar era chiar Cristos, era Mesia cel trimis de Dumnezeu pentru salvarea noastră. În al doilea rând este mărturia Tatălui, care l-a proclamat pe Isus ca „Fiul său predilect”. Este o epifanie a lui Isus, a misiuniii sale mântuitoare şi toate lecturile converg spre acest punct.

            Deja prima lectură anunţă personalitatea şi misiunea socială şi religioasă a „Slujitorului” care are o misiune universală în timp şi spaţiu, şi îi va elibera pe „prizonierii” păcatului, pe aceia „care locuiesc în întunericul” erorii şi al ignoranţei, şi „nu va fi obosit nici sleit de puteri până nu va fi aşezat legea pe pământ”. De fapt, slujitorul despre care vorbeşte Isaia, nu este altul decât însuşi Cristos, iar fragmentul din prima lectură este un program profetic al activităţii sale mântuitoare.

            Evanghelia face o scurtă relatare a scenei petrecute lângă râul Iordan unde Isus aştepta să fie botezat. Botezul pe care Ioan îl conferea era incomplet şi nu avea un mare efect. Însuşi Ioan zice: „Nu sunt eu cel pe care îl aşteptaţi. Eu vă botez cu apă. Vine unul mai puternic decât mine; el vă va boteza în Duh Sfânt şi cu foc”. Ioan ştia că botezul pe care el îl conferea trebuia să fie dus spre desăvârşire, spre împlinire. Totuşi şi Isus se supune acestui botez. El de fapt va prelua forma exterioară – apa – căreia îi va conferi noi puteri, cum vom vedea mai târziu.

            Citind cu atenţie evanghelia sărbătorii de astăzi se poate înţelege ce s-a realizat în Isus în acele momente. Trebuie să ne transpunem în acel ambient al râului Iordan. Se pare că nimic special nu i s-a întâmplat lui Isus: a ieşit simplu din apă ca toţi ceilalţi. Relatarea lui Luca însă continuă: „Când tot poporul a fost botezat i-a venit şi lui Isus rândul, s-a botezat şi stând în rugăciune cerul s-a deschis”. În timp ce toţi ceilalţi îşi vedeau de treburile lor ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, Isus dimpotrivă a rămas în urmă, şi rugându-se cerul s-a deschis şi a coborât Duhul Sfânt. Evanghelistul Luca evidenţiază prin această relatare comuniunea dintre Isus şi Tatăl său ceresc, comuniune care se realizează prin rugăciune. Rugăciunea este o componentă esenţială a activităţii sale. Înaintea oricărei acţiuni importante, Isus se retrăgea în singurătate să se roage, să dialogheze cu Tatăl său ceresc. În tot ceea ce a făcut, voinţa lui a fost unită cu voinţa Tatălui şi a Duhului Sfânt. De fapt nu există misiune fără Duh. Duhul nu poate fi primit dacă nu este cerut în rugăciune, iar rugăciunea fără Duh este aridă şi nu dă roadele aşteptate.

            La botezul lui Isus, Duhul Sfânt a coborât asupra lui sub forma vizibilă a unui porumbel. Astfel a fost vizibil aşa cum va fi vizibil în toată viaţa lui Isus, în tot ceea ce va spune şi va face. De fapt, Duhul Sfânt nu a coborât acum pentru prima dată asupra lui Isus. El este Fiul lui Dumnezeu, şi în el s-a realizat unirea ipostatică încă de la zămislirea sa. Duhul Sfânt, cel care a realizat unirea celor două naturi – cea divină şi cea umană – în unica persoană a Cuvântului, era prezent în Isus şi înainte de botez. După ce Duhul Sfânt a coborât asupra lui Isus prin Maria, coboară din nou peste Isus la apa Iordanului pentru a inaugura activitatea mesianică a sa care va culmina în înviere. Orice coborâre a Duhului asupra lui Isus, este o nouă consacrare, o nouă ungere în vederea misiunii pe care o va avea de îndeplinit.

            Am afirmat mai sus că Isus a preluat semnul apei şi i-a dat o nouă semnificaţie, dându-i puteri de sfinţire. În continuare să vedem pe scurt, care este semnificaţia şi valoarea apei în ambientul oriental şi în cosmologia biblică.

            În ambientul oriental apa este un element foarte preţios. Acolo unde se află un izvor de apă, acolo este viaţă şi este asigurată subzistenţa. Cine posedă acest izvor este cu adevărat bogat şi are asigurate mijloacele de supravieţuire.

            În cosmologia biblică, apa apare ca un element fundamental cu proprietăţi de purificare. În Vechiul Testament când cineva devenea necurat era trimis să se spele într-un râu pentru a se curăţi. În Noul Testament, apa Iordanului devine simbol botezial de care s-au folosit atât apostolii cât şi Isus însuşi. Apa botezială aşadar, primeşte noi proprietăţi. Îl curăţă pe cel păcătos de păcatul său şi-l conferă pe Duhul Sfânt cu harurile sale, care-l transformă pe om în fiu al lui Dumnezeu şi moştenitor al Împărăţiei Cerurilor, redându-i adevărata viaţă.

            Cu câţiva ani în urmă, pe o autostradă din Italia a avut loc un tragic accident de circulaţie. Două autoturisme s-au ciocnit iar în urma accidentului a rămas doar un morman de fiare contorsionate. Sosind ambulanţele nu au găsit decât un singur supravieţuitor: un tânăr care se afla în comă. A fost luat şi dus la spital, unde a rămas în această stare timp de câteva luni. Era cuplat la diferite aparate care îl mai susţineau în viaţă. Toţi îşi pierduseră speranţa de a-l mai vedea viu. Deodată apare o mică licărire de viaţă, tresare, îşi deschide ochii şi plin de uimire priveşte în jur întrebând: „Unde sunt? Ce-i cu mine aici?” Pentru el totul a fost ca un somn lung. Totul i se părea nou, ca şi cum ar fi venit de curând pe lume.

            Aşa s-a întâmplat şi cu noi înainte de botez. Eram într-o comă sufletească, suferind în urma păcatului originar. Botezul a fost pentru noi ca o ieşire din comă, un nou început de viaţă. Acum viaţa capătă un nou sens, o nouă orientare spre Cristos şi spre Împărăţia Cerurilor. După curăţirea realizată de apa botezială, sufletul nostru însă adesea se pătează prin păcate. Acest lucru îl observăm în jurul nostru, văzând consecinţele păcatului în viaţa omului. Şi timpul în care noi trăim este marcat de ariditate. Peste tot pot fi întâlnite inimi umane dogorâte de arşiţa sufletului. Vedem atâta indiferenţă, atâta lipsă de comunicare şi aceasta chiar între creştini, între cei care au fost salvaţi prin semnul apei boteziale.

            În condiţiile acestea suntem chemaţi să ne reamintim de botezul nostru. Se simte nevoia stringentă să aprofundăm credinţa pe care am primit-o la botez prin părinţii noştri. Este necesar să dezvoltăm această credinţă şi să o facem să producă roade. Darurile primite la botez nu trebuie să le ţinem închise ca într-un seif doar pentru noi, ci să le punem în slujba celorlalţi. Botezul ne-a consacrat şi pe noi ca „profeţi” ai lui Dumnezeu, şi avem datoria de a face cunoscută vestea cea bună a Evangheliei lui Cristos. Şi noi trebuie să fim martori şi colaboratori ai planului de mântuire al lui Cristos. Conciliul Vatican II, prin constituţia dogmatică Lumen gentium, ne învaţă că „credincioşii, încorporaţi în Biserică prin botez devin apţi, în puterea caracterului baptismal pentru cultul religiei creştine şi renăscuţi ca fii ai lui Dumnezeu printr-o nouă naştere, trebuie să mărturisească înaintea oamenilor credinţa pe care au primit-o de la Dumnezeu prin Biserică” (Lumen gentium 11). Astfel, în virtutea preoţiei comune primite la botez, fiecare are datoria să conlucreze cu harul lui Dumnezeu în folosul propriu, dar şi al celor din jur. Iar sfântul apostol Petru în Faptele Apostolilor, indică modalitatea prin care putem primi harul care ne sfinţeşte. Astfel, oricine „se teme de El şi face dreptatea” beneficiază de roadele harului. Acestea s-au realizat pe deplin în persoana „Servitorului lui Jahve”, în Cristos.

            În faţa exigenţelor care reies de mai sus, trebuie să ne facem un serios examen al conştiinţei întrebându-ne dacă-l avem mereu în noi pe Duhul lui Dumnezeu care să ne conducă în toate situaţiile vieţii? Suntem noi în lume purtători de dreptate şi de adevăr? Avem puterea să nu ne abatem şi să continuăm în slujirea lui Dumnezeu? Slujirea noastră în mijlocul lumii o înţelegem noi ca pe o slujbă în serviciul poporului lui Dumnezeu şi suntem noi propagatori ai harului lui Cristos? Sunt eu oare fiul lui Dumnezeu în inima căruia el să-şi găsească plăcerea?

            Dacă până acum nu am corespuns dorinţei Sale, să ne luăm astăzi angajamentul să ne împăcăm cu Tatăl redevenind fiii săi iubiţi prin împlinirea datoriei ce ne revine în urma botezului nostru. Închei cu rugăciunea de la Colecta sărbătorii de astăzi: „Părinte atotputernic şi veşnic coboară asupra fiilor tăi renăscuţi din apă şi din Duh ca să poată trăi mereu în iubirea ta”.

                                                                                                                         Mihai Budău

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.