Categorii

Sinodul Episcopilor A XV-a Adunare Generală Ordinară „Tinerii, credinţa şi discernământul vocaţional”

Reuniune pre-sinodală 

DOCUMENT

Introducere

Tinerii de astăzi se confruntă cu o serie de provocări şi oportunităţi externe şi interne, dintre care multe sunt specifice contextelor lor individuale şi unele sunt împărtăşite între continente. În lumina acestei realităţi, este necesar pentru Biserică să examineze modul în care se gândeşte la tineri şi se angajează pentru ei, în aşa fel încât să fie o călăuză eficace, relevantă şi dătătoare de viaţă în cursul vieţii lor.

Acest document este o platformă sintetizată pentru a exprima câteva dintre gândurile şi experienţele noastre. Este important de notat că acestea sunt reflecţiile tinerilor din secolul al XXI-lea care provin din diferite religii şi contexte culturale. În acest sens, Biserica ar trebui să vadă aceste reflecţii nu ca o analiză empirică a unui oarecare alt timp trecut ci, mai degrabă, ca o expresie a locului unde ne aflăm, a locului spre care ne îndreptăm şi ca un indicator a ce trebuie să facă Biserica pentru a merge înainte.

Este important înainte de toate de a clarifica parametri acestui document. Nu este vorba de a compune un tratat teologic nici de a stabili o nouă învăţătură a Bisericii. Este mai degrabă un document care oglindeşte realităţile, personalităţile, credinţele şi experienţele specifice ale tinerilor din lume. El este destinat părinţilor sinodali. Este menit să furnizeze episcopilor o busolă care să tindă la o înţelegere mai mare a tinerilor; un instrument de navigaţie pentru apropiatul sinod al episcopilor despre „Tinerii, credinţa şi discernământul vocaţional” din octombrie 2018. Este important de notat ca aceste experienţe să fie văzute şi înţelese după diferitele contexte ale tinerilor în care sunt situate.

Aceste reflecţii au provenit din întâlnirea a peste 300 de tineri reprezentanţi din toată lumea, veniţi la Roma de la 19 la 24 martie 2018 pentru inaugurarea reuniunii pre-sinodale a tinerilor şi participarea a 15.000 de tineri conectaţi online prin grupuri Facebook.

Acest document este conceput ca un rezumat al tuturor contribuţiilor participanţilor bazate pe munca a 20 de grupuri lingvistice şi a 6 grupuri ulterioare prin social media. El va fi, între altele, un izvor care va contribui la Instrumentum Laboris al Sinodului Episcopilor 2018. Speranţa noastră este ca Biserica şi celelalte instituţii să poată învăţa din procesul acestei reuniuni pre-sinodale şi să asculte glasurile tinerilor.

Fiind spuse acestea, putem trece la explorarea cu deschidere şi credinţă a locurilor în care tânărul se situează astăzi, cum se percepe el în relaţie cu alţii şi cum noi, ca Biserică, putem să-i însoţim pe tineri spre o înţelegere profundă a lor înşişi şi a locului pe care-l au în lume.

Partea I

Provocări şi oportunităţi ale tinerilor în lumea de astăzi

 

(1) Formarea personalităţii

Tinerii caută sensul pe care-l au ei înşişi în comunităţi care să fie de sprijin, edificatoare, autentice şi accesibile, adică să fie comunităţi în măsură să-i valorizeze. Recunoaştem locuri care pot ajuta la dezvoltarea propriei personalităţi, între care familia ocupă o poziţie privilegiată. În multe părţi ale lumii, rolul bătrânilor şi reverenţa faţă de înaintaşi sunt factori care contribuie la formarea identităţilor lor. Totuşi, aceasta nu este o realitate împărtăşită universal, dat fiind că modelele familiei tradiţionale sunt în declin în diferite locuri. Asta aduce cu sine suferinţă, şi în tineri. Unii se îndepărtează de tradiţiile familiale, sperând să fie mai originali decât ceea ce consideră ca „blocat în trecut” sau „demodat”. În schimb, în unele zone tinerii caută identitatea lor rămânând tari în tradiţiile lor familiale, străduindu-se să fie fideli faţă de modul în care au crescut.

Deci Biserica are nevoie să susţină mai bine familiile şi formarea lor. Acest lucru este deosebit de semnificativ în ţările unde nu există libertate de exprimare, unde tinerilor – în special minorilor – nu le este permis să participe la viaţa Bisericii; pentru aceasta trebuie să fie formaţi la credinţă acasă de către părinţii lor.

Simţul de apartenenţă este un factor semnificativ în formarea propriei identităţi. Excluderea socială este un factor care contribuie la pierderea autostimei şi a identităţii experimentate de mulţi. În Orientul Mijlociu, mulţi tineri se simt obligaţi să se convertească la alte religii cu scopul de a fi acceptaţi de cei de vârsta lor şi de cultura dominantă care-i înconjoară. Acest lucru este simţit puternic şi de comunităţile de migranţi din Europa, care, în afară de asta, suferă povara excluderii sociale şi a abandonării identităţii lor culturale pentru a se asimila culturii dominante. Aceste este un teren în care Biserica are nevoie să proiecteze şi să furnizeze spaţii de vindecare pentru familiile noastre, ca răspuns la aceste probleme, arătând că există spaţiu pentru toţi.

În afară de asta, este oportun de observat că identitatea tinerilor este formată şi de interacţiunile externe şi de apartenenţa la grupuri, asociaţii şi mişcări specifice, active şi în afara Bisericii. Uneori parohiile nu mai sunt locuri de întâlnire. Recunoaştem şi rolul educatorilor şi prietenilor ca responsabili ai grupurilor de tineret care pot să devină exemple bune. Avem nevoie să găsim modele atrăgătoare, coerente şi autentice. Avem nevoie de explicaţii raţionale şi critice la chestiuni complexe – răspunsurile simpliste nu sunt suficiente.

Pentru unii, religia este de acum considerată o chestiune privată. Uneori simţim că sacrul pare ceva separat de viaţa zilnică. De multe ori Biserica apare ca prea severă şi este adesea asociată unui moralism excesiv. Uneori, în Biserică, este greu de depăşit logica lui „mereu s-a făcut aşa”. Avem nevoie de o Biserică primitoare şi milostivă, care apreciază rădăcinile sale şi comorile sale, iubindu-i pe toţi, şi pe cei care nu urmează ceea ce credem că sunt „standardele”. Mulţi dintre cei care caută o viaţă paşnică ajung să se dedice filozofiilor sau experienţelor alternative.

Alte locuri cheie de apartenenţă sunt grupurile, cum ar fi social networks, prietenii şi colegii de clasă, precum şi contextele sociale şi mediul natural. Acestea sunt locuri în care mulţi dintre noi petrec cea mai mare parte a timpului. Adesea şcolile noastre nu ne educă la dezvoltarea unei gândiri critice.

Momentele cruciale pentru dezvoltarea identităţii noastre cuprind: a decide direcţia noastră de studii, a alege profesia noastră, a decide în ce să credem, a descoperi sexualitatea noastră şi a face alegerile definitive pentru viaţă.

În afară de asta, experienţele noastre ecleziale pot atât să formeze cât şi să influenţeze formarea identităţii şi personalităţii noastre. Tinerii sunt profund implicaţi şi interesaţi de teme precum sexualitatea, dependenţele, căsătoriile eşuate, familiile dezagregate, precum şi marile probleme sociale, cum ar fi criminalitatea organizată şi traficul de fiinţe umane, violenţa, corupţia, exploatarea, uciderea femeilor, orice formă de persecuţie şi degradarea mediului nostru natural. Acestea sunt elemente de profundă preocupare în comunităţile noastre vulnerabile în toată lumea. Ne este frică pentru că în multe din ţările noastre găsim instabilitate socială, politică şi economică.

Confruntaţi cu aceste provocări, avem nevoie de incluziune, primire, milostivire şi duioşie din partea Bisericii, atât ca instituţie cât şi ca o comunitate de credinţă.

(2) Raportul cu alte persoane

Tinerii caută să dea sens unui lumi foarte complicate şi diversificate. Avem acces la noi posibilităţi de a depăşi diversităţile şi diviziunile din lume, însă asta se realizează în diferite realităţi şi la diferite niveluri. Mulţi tineri sunt obişnuiţi să vadă diversitatea ca pe o bogăţie şi consideră o oportunitate o lume pluralistă. Multiculturalismul are potenţialul de a facilita un mediu pentru dialog şi toleranţă. Valorizăm diversitatea de idei în lumea noastră globalizată, respectul faţă de gândirea celuilalt şi libertatea de exprimare. Cu toate acestea, vrem şi să ocrotim identitatea noastră culturală şi să evităm uniformismul şi cultura rebutului. N-ar trebui să ne fie frică de diversitatea noastră ci să valorizăm diferenţele noastre şi tot ceea ce ne face unici. Uneori ne simţim excluşi pentru a fi creştini în ambiente sociale care sunt potrivnice religiei. Suntem conştienţi că avem nevoie de întâlnire între noi şi cu alţii pentru a putea construi legături profunde.

În unele ţări credinţa creştină este în minoritate, în timp ce o altă religie este dominantă. Ţările cu rădăcini creştine au o tendinţă de refuza treptat Biserica şi religia. Altele încearcă să dea un sens credinţei într-o societate în mod incremental seculară, unde libertatea de conştiinţă şi de religie este sub atac. Rasismul la diferite nivele îi atinge pe tinerii din diferite părţi ale lumii. Încă există o oportunitate pentru Biserică de a propune un alt „mod” tinerilor pentru a trăi viaţa lor, însă acest lucru trebuie să fie făcut între contexte sociale adesea complicate.

În acest mod, adesea este dificil pentru tineri şi să audă mesajul Evangheliei. Acest lucru este accentuat în zone unde tensiunile dintre persoane ar putea să devină foarte obişnuite, în pofida unei aprecieri generale faţă de diversitate. O atenţie deosebită trebuie să fie dedicată fraţilor noştri şi surorilor noastre creştini care sunt persecutaţi în lume. Ne amintim de rădăcinile noastre creştine în sângele martirilor şi în timp ce ne rugăm pentru sfârşitul oricărei persecuţii, suntem recunoscători pentru mărturia lor de credinţă adusă lumii. În afară de asta, încă nu există un consens obligatoriu cu privire la problema primirii migranţilor şi refugiaţilor şi nici la problematicile pe care le cauzează acest fenomen – toate acestea în pofida recunoaşterii obligaţiei universale la grijă faţă de demnitatea fiecărei persoane umane.

Într-o lume globalizată şi interreligioasă, Biserica are nevoie nu numai de un model, ci şi de o ulterioară elaborare pe liniile teologice existente deja pentru un dialog paşnic şi constructiv cu persoane de alte credinţe şi tradiţii.

(3) Tinerii şi viitorul

Tinerii visează siguranţă, stabilitate şi plinătate. Mulţi speră într-o viaţă mai bună pentru familia lor. În multe părţi ale lumii, asta înseamnă a căuta siguranţa pentru propria persoană; pentru alţii asta înseamnă mai specific a căuta un loc de muncă bun şi un anumit stil de viaţă. A găsi un loc de apartenenţă este în schimb un vis împărtăşit care depăşeşte continentele şi oceanele.

Visăm oportunităţi mai mari, o societate care să fie coerentă şi să aibă încredere în noi. Căutăm să fim ascultaţi şi nu numai să fim spectatori în societate, ci participanţi activi. Căutăm o Biserică ce să ne ajute să găsim vocaţia noastră, în toate semnificaţiile sale. În afară de asta, în mod trist, nu toţi credem că sfinţenia este ceva ce poate fi dobândită şi că este o cale spre fericire. Avem nevoie să revitalizăm simţul de comunitate care ne conduce la un simţ de apartenenţă.

Unele preocupări practice face viaţa noastră dificilă. Mulţi tineri au experimentat mari traume în diferite maniere. Mulţi suferă încă sub povara dezabilităţilor mentale şi fizice. Biserica trebuie să ne susţină şi să se îngrijească în asistarea noastră în această vindecare. În unele părţi ale lumii, singura cale pentru a obţine un viitor sigur este a primi o instruire universitară sau a munci excesiv. Dacă pe de o parte acesta este un standard aprobat în mod obişnuit, pe de altă parte trebuie spus că nu este posibilă mereu realizarea lui datorită unei serii de circumstanţe în care se află tinerii. Această idee este un concept dominant şi a influenţat modul în care concepem munca. În pofida acestei realităţi, tinerii vor să afirme demnitatea intrinsecă a muncii. Uneori, ajungem să renunţăm la visele noastre. Ne este prea frică şi unii dintre noi au încetat să viseze. Asta se observă în multele presiuni socio-economice care pot drena grav simţul de speranţă printre tineri. Se întâmplă şi ca să nici nu mai avem oportunitatea de a continua să visăm.

Pentru acest motiv, tinerii caută, se angajează şi se îndreaptă spre problematicile de dreptate socială din timpurile noastre. Căutăm oportunităţi pentru a putea munci şi construi o lume mai bună. În această privinţă, Doctrina Socială a Bisericii catolice este în mod deosebit instrument de informare privilegiat pentru tinerii catolici care vor să urmărească această vocaţie. Vrem o lume de pace, care să ţină împreună o ecologie integrală cu o economie globală sustenabilă. Pentru tinerii care trăiesc în regiuni din lume instabile şi vulnerabile există speranţa şi aşteptarea de acţiuni concrete din partea guvernelor şi a societăţii: a pune capăt conflictelor şi corupţiei, a se ocupa de schimbările climatice, de inegalităţile sociale şi de siguranţă. Ceea ce este important să se ţină cont este că, independent de context, fiecare împărtăşeşte aceeaşi aspiraţie înnăscută pentru idealuri nobile: pace, iubire, încredere, echitate, libertate şi dreptate.

Tinerii visează o viaţă mai bună, însă mulţi sunt obligaţi să emigreze pentru a găsi o mai bună situaţie economică şi ambientală. Doresc pacea şi sunt atraşi îndeosebi de „mitul Occidentului”, aşa cum este reprezentat prin mass-media. Tinerii africani visează o Biserică locală autonomă, care să nu impună ajutoare care să alimenteze dependenţa, ci să fie o contribuţie dătătoare de viaţă pentru comunităţile sale. În pofida multelor conflicte şi a valurilor periodice de violenţă, tinerii rămân plini de speranţă. În multe ţări occidentale visele lor sunt bazate pe dezvoltarea personală şi realizarea de sine.

În multe locuri există o prăpastie largă între dorinţele tinerilor şi capacitatea lor de a lua decizii pe termen lung.

(4) Raportul cu tehnologia

Când ne referim la tehnologie, este necesar să înţelegem dublul aspect al folosirii sale. Dacă pe de o parte progresele tehnologice au îmbunătăţit sensibil vieţile noastre, este necesar şi să ne folosim de ele în manieră prudentă. Ca în toate lucrurile, o folosire nesăbuită poate să aibă consecinţe negative. În timp ce pentru vreunul tehnologia a îmbogăţit relaţiile noastre, pentru atâţia alţii a luat forma unei dependenţe, devenind un înlocuitor al relaţiei umane şi chiar al lui Dumnezeu. Cu toate acestea, tehnologia este de acum parte integrantă din viaţa tinerilor şi ca atare trebuie să fie înţeleasă. În mod paradoxal, în unele ţări tehnologia, îndeosebi internetul, este accesibil gratuit, în timp ce întreţinerea zilnică şi serviciile de bază sunt insuficiente.

Impactul acestor social media în vieţile tinerilor nu poate să fie subevaluat. Social media sunt o parte relevantă din identitatea tinerilor şi din modul lor de a trăi. Niciodată ca înainte, ambientele digitale au puterea fără precedent de a uni persoane distante din punct de vedere geografic. Schimbul de informaţii, idealuri, valori şi interese comune este astăzi mai posibil decât ieri. Accesul la instrumente de formare online a deschis oportunităţi educative pentru tinerii care trăiesc în zone îndepărtate şi a făcut accesul la cunoaştere la îndemâna unui click.

Totuşi, cealaltă faţă a tehnologiei se arată în dezvoltarea anumitor vicii. Acest pericol se manifestă în forme precum izolarea, lenea, dezolarea, plictiseala. Este evident că tinerii din toată lumea consumă în manieră obsesivă produsele multimediale. Deşi trăim într-o lume hiperconectată, comunicarea dintre tineri rămâne limitată la grupuri asemănătoare între ele. Lipsesc spaţii şi oportunităţi pentru a experimenta diversitatea. Cultura mijloacelor mass-media exercită încă multă influenţă asupra vieţilor şi asupra idealurilor tinerilor. Venirea social media a ridicat noi provocări cu privire la mărimea sferei de influenţă pe care o au social media asupra tinerilor.

Adesea tinerii tind să aibă diferite comportamente în mediile online şi în cele offline. Este necesar a oferi tinerilor formare despre modul de a trăi vieţile lor digitale. Relaţiile online pot să devină inumane. Spaţiile digitale ne fac orbi în faţa fragilităţii celuilalt şi ne împiedică introspecţia. Probleme precum pornografia pervertesc percepţia propriei sexualităţi pe care o are tânărul. Tehnologia creată în acest mod creează o realitate paralelă înşelătoare care ignoră demnitatea umană.

Alte riscuri includ: pierderea identităţii legată cu o reprezentare greşită a persoanei, o construcţie virtuală a personalităţii şi pierderea unei prezenţe sociale înrădăcinate în realitate. În afară de asta, riscurile pe termen lung includ: pierderea amintirii, a culturii şi a creativităţii în faţa rapidităţii accesului la informaţie şi a pierderii de concentrare legată de fragmentare. Există apoi o cultură dominantă a aparenţei.

Conversaţia despre tehnologie nu se limitează la internet. În domeniul bioeticii, tehnologia pune noi provocări şi noi riscuri cu privire la salvgardarea vieţii umane în fiecare fază a ei. Venirea inteligenţei artificiale şi a noilor tehnologii precum robotica şi automatizarea pun riscuri oportunităţilor de folosire pentru comunităţile de muncitori. Tehnologia poate fi nocivă demnităţii umane dacă nu este folosită cu conştiinţă şi prudenţă: demnitatea umană trebuie să conducă mereu utilizarea ei.

Oferim aici două propuneri concrete cu privire la tehnologie. In primis, Biserica, angajându-se într-un dialog constant cu tinerii, ar trebui să aprofundeze înţelegerea tehnologiei aşa încât să ne poată ajuta în ponderarea folosirii sale. În afară de asta, Biserica ar trebui să considere tehnologia – îndeosebi internet – ca un teren fertil pentru noua evanghelizare. Rezultatele acestor reflecţii ar trebui să fie formalizate printr-un document oficial al Bisericii. În al doilea rând, Biserica ar trebui să-şi îndrepte atenţia la plaga pornografiei, incluzând abuzurile în reţea asupra minorilor, cyberbulismul şi contul sărat pe care ele le prezintă umanităţii noastre.

(5) Căutarea sensului existenţei

Mulţi tineri nu ştiu să răspundă la întrebarea „care este sensul vieţii tale?”. Nu întotdeauna reuşesc să lege viaţa lor cu sensul transcendentului. Atâţia tineri, pierzând încrederea în instituţii, nu se mai recunosc în religiile tradiţionale şi nu s-ar defini ca „religioase”. Totuşi, tinerii sunt deschişi la spiritualitate.

Mulţi se plâng cât de puţin caută cei de vârsta lor răspunsurile la semnificaţia vieţii într-un context de credinţă şi biserică. În multe locuri din lume, tinerii dau semnificaţie vieţilor lor prin munca lor şi succesele personale. Dificultatea în a găsi stabilitate în aceste domenii produce nesiguranţă şi nelinişte. Mulţi sunt constrânşi să emigreze pentru a găsi un context care să le permită să muncească. Alţii, în schimb, abandonează familia şi cultura din cauza instabilităţii economice.

În sfârşit, alţii au subliniat că, deşi tinerii reuşesc să se întrebe cu privire la sensul existenţei, asta nu implică mereu că sunt gata să se dedice în manieră decisivă lui Isus şi Bisericii. Astăzi religia nu mai este văzută ca mijlocul principal prin care un tânăr porneşte spre căutarea de sens, deoarece adesea se adresează tendinţelor şi ideologiilor moderne. Scandalurile atribuite Bisericii – atât cele reale, cât şi cele care sunt percepute ca atare – condiţionează încrederea tinerilor în Biserică şi în instituţiile tradiţionale pe care ea le reprezintă.

Biserica poate ocupa un rol vital în asigurarea ca aceşti tineri să nu fie excluşi, ci să se simtă acceptaţi. Asta îşi are realizarea sa şi atunci când încercăm să promovăm demnitatea femeilor, fie în Biserică fie în cel mai amplu context social. Astăzi o problemă răspândită în societate este legată de lipsa de egalitate între bărbat şi femeie. Acest lucru este adevărat şi în Biserică. Există mari exemple de femei care au desfăşurat slujirea lor în comunităţi călugăreşti consacrate şi ocupând roluri de responsabilitate în laicat. Pe de altă parte, pentru unele femei tinere aceste exemple nu sunt întotdeauna vizibile. O întrebare cheie reiese din aceste reflecţii: care sunt locurile în care femeile sunt în măsură să prospere în cadrul Bisericii şi al societăţii?

Biserica poate trata aceste probleme cu o adevărat confruntare şi o privire deschisă la diferitele idei şi experienţe.

Există adesea mare dezacord între tineri, fie în Biserică fie în lume, cu privire la acele învăţături care astăzi sunt deosebit de dezbătute. Între acestea găsim: contracepţia, avortul, homosexualitatea, convieţuirea, căsătoria precum şi cu este percepută preoţia în diferitele realităţi ale Bisericii. Ceea ce este important de notat este că, independent de nivelul lor de înţelegere a învăţăturilor Bisericii, găsim încă dezacord şi o dezbatere deschisă între tineri cu privire la aceste chestiuni problematice. Prin urmare ar vrea ca Biserica să-şi schimbe învăţăturile sau, măcar, să furnizeze o mai bună explicaţie şi formare cu privire la aceste chestiuni. În pofida acestei dezbateri interne, tinerii catolici ale căror convingeri sunt în contrast cu învăţătura oficială doresc oricum să fie parte a Bisericii. Pe de altă parte, mulţi tineri catolici acceptă aceste învăţături şi găsesc în ele un izvor de bucurie. Doresc ca Biserica nu numai să menţină cu tărie învăţăturile sale, deşi nepopulare, ci să le proclame şi cu profunzime mai mare.

În lume, relaţia cu sacrul este o chestiune complexă. Creştinătatea este văzută adesea drept ceva ce aparţine trecutului şi valoarea sa sau relevanţa sa pentru vieţile noastre nu mai sunt înţelese. În acelaşi timp, în unele comunităţi se dă prioritate sacrului deoarece viaţa zilnică este structurată în jurul religiei. În unele contexte asiatice sensul existenţei poate să fie asociat la filozofii orientale.

În ultimă instanţă, mulţi dintre noi doresc puternic să-l cunoască pe Isus, dar adesea înţeleg greu că numai El este izvorul unei adevărate descoperiri de sine, pentru că în relaţie cu El persoana ajunge, în ultimă instanţă, să se descopere pe ea însăşi. Prin urmare, se pare că tinerii cer martori autentici: bărbaţi şi femei în măsură să exprime cu pasiune credinţa lor şi relaţia lor cu Isus, şi în acelaşi timp să-i încurajeze pe alţii să se apropie, să-l întâlnească şi să se îndrăgostească la rândul lor de Isus.

Partea a II-a

Credinţă şi vocaţie, discernământ şi însoţire

 

Este o bucurie şi o responsabilitate sacră a-i însoţi pe tineri în călătoria lor de credinţă şi discernământ. Tinerii sunt mai receptivi în faţa unei „narative a vieţii” decât în faţa unui discurs teologic abstract; ei sunt conştienţi şi atenţi, angajându-se activ în lume şi în Biserică. Pentru aceasta este important să se înţeleagă cum percep tinerii credinţa, vocaţia şi provocările care se prezintă în discernământ.

(6) Tinerii şi Isus

Raportul pe care tinerii îl au cu Isus este pe atât de variat pe cât de mare este numărul tinerilor în lume. Mulţi dintre ei îl văd pe Isus ca pe Mântuitorul lor şi Fiu al lui Dumnezeu. În afară de asta, adesea tinerii găsesc apropierea de Isus prin intermediul mamei sale, Maria. Alţii, în schimb, pot să nu aibă această relaţie cu Isus, dar îl văd oricum ca o referinţă morală şi o persoană bună. Mulţi tineri îl percep pe Isus ca un personaj istoric, apartenent la o epocă şi la o cultură trecute, care nu este relevant pentru vieţile lor. Alţii, în schimb, îl percep pe Isus departe de experienţa lor umană, distanţă care pentru ei este provocată de Biserică. În afară de asta, imaginile false pe care unii tineri le au despre Isus adesea îi îndepărtează de El. Idealuri eronate ale creştinilor model nu apar la îndemână, aşa precum preceptele date de Biserică. Din această cauză, creştinismul este perceput de unii ca un standard la care nu se poate ajunge.

Un mod pentru a repara această dezorientare pe care o au tinerii cu privire la Isus comportă o întoarcere la Scripturi, în aşa fel încât să poată aprofunda cunoaşterea persoanei lui Cristos, viaţa Sa şi umanitatea Sa. Tinerii au nevoie să întâlnească misiunea lui Cristos şi nu ceea ce li se poate părea o aşteptare morală la care nu se poate ajunge. În orice caz, se simt nesiguri despre cum se fac toate acestea. Întâlnirea cu Isus trebuie să fie promovată în tineri, spre care Biserica trebuie să se îndrepte.

(7) Credinţa şi Biserica

Pentru mulţi tineri, credinţa a devenit ceva care ţine mai degrabă de sfera privată decât un eveniment comunitar, iar experienţele negative pe care unii dintre aceştia le-au avut cu Biserica au contribuit desigur la această percepţie. Mulţi tineri se relaţionează cu Dumnezeu la un nivel pur personal, afirmând că sunt „spirituali dar nu religioşi”, sau concentrându-se numai pe o relaţie personală cu Isus Cristos. Unii tineri cred că Biserica a dezvoltat o cultură în care se acordă atenţie mai degrabă implicării în structura sa instituţională decât asupra persoanei lui Cristos. Alţii, în schimb, consideră că ghizii religioşi sunt deconectaţi şi preocupaţi mai mult de dimensiunea administrativă decât de crearea de comunităţi şi chiar alţii consideră Biserica drept o entitate irelevantă. Aproape pare că aceasta uită că Biserica sunt persoanele şi nu structura. Există în schimb tineri care experimentează o Biserică apropiată, ca în cazul Africii, Americii Latine şi Asiei, precum şi în diferite mişcări la scară mondială. Chiar şi tineri care nu trăiesc Evanghelia simt o legătură cu Biserica. Acest simţ de apartenenţă şi familia îi susţin pe tineri în drumul lor. Fără această legătură şi punct de referinţă comunitară riscă să se afle singuri în faţa provocărilor lor. Pe de altă parte, există mulţi tineri care nu percep nevoia de a fi parte a Bisericii şi care găsesc sens pentru existenţa lor în afara ei.

Din păcate, în unele părţi ale lumii tinerii părăsesc Biserica în număr mare. A înţelege motivele acestui fenomen este crucial pentru a putea merge înainte. Tinerii care nu au legături cu Biserica sau care s-au îndepărtat de ea fac asta pentru că au experimentat indiferenţă, judecare şi refuz. Este posibil să se participe la o Liturghie şi a pleca fără să se fi experimentat niciun simţ de comunitate sau de familie ca Trup al lui Cristos. Creştinii cred într-un Dumnezeu viu, dar cu toate acestea găsim celebrări şi comunităţi care apar moarte. Tinerii sunt atraşi de bucurie, care ar trebui să fie un semn distinctiv al credinţei noastre. Doresc să vadă o Biserică martoră vie a ceea ce învaţă şi să arate autenticitatea drumului spre sfinţenie, înţelegând admiterea greşelilor comise şi având umilinţa de a cere iertare. Tinerii se aşteaptă de la călăuzitorii Bisericii – consacraţi, călugări şi laici – ca să fie un exemplu puternic. A şti că modelele de credinţă sunt atât autentici cât şi vulnerabili îi face şi pe tineri liberi să fie aşa. Nu se vrea să se nege aici sacralitatea slujirii lor, ci să se facă în aşa fel încât tinerii să poată fi inspiraţi de ei pe acest drum spre sfinţenie.

Adesea tinerilor le este greu să găsească un spaţiu în Biserică în care să poată participa activ şi să aibă responsabilităţi. Tinerii, din experienţele lor, percep o Biserică ce îi consideră prea mici şi nepricepuţi pentru a lua decizii şi că aşteaptă de la ei numai greşeli. Trebuie avută încredere în faptul că tinerii pot să conducă şi să fie protagonişti ai drumului lor spiritual. Nu este vorba numai de a-i imita pe cei mai înţelepţi, ci de a asuma cu adevărat responsabilitatea propriei misiuni şi de a o trăi cu seriozitate. Mişcările şi noile comunităţi în Biserică au dezvoltat căi rodnice nu numai pentru evanghelizarea tinerilor, ci şi pentru a-i legitima în a fi principalii ambasadori ai credinţei pentru cei de vârsta lor.

O altă percepţie comună a multor tineri este lipsa de claritate cu privire la rolul femeilor în Biserică. Dacă deja pe de o parte este dificil pentru tineri să simtă un sentiment de apartenenţă şi leadership în Biserică, este şi mai greu pentru femeile tinere. Pentru aceasta, ar fi de ajutor dacă Biserica nu numai ar afirma rolul femeii, ci i-ar şi ajuta pe tineri să-l exploreze şi să-l înţeleagă tot mai clar.

(8) Sensul vocaţional al vieţii

Trebuie găsită o înţelegere simplă şi clară a semnificaţiei vocaţiei, care să fie în măsură să dea importanţă sensului chemării, al misiunii, al dorinţei şi al aspiraţiei de a o urma. O semnificaţie capabilă să o facă un concept cu care tinerii să se poată relaţiona în acest moment al vieţii lor. Termenul „vocaţie” a fost uneori prezenta ca un concept intelectualist, perceput de mulţi ca nefiind la îndemână. Tinerii reuşesc să înţeleagă sensul de a da o semnificaţie vieţii şi de a fi în lume pentru un motiv, însă mulţi nu ştiu cum să lege acest sens cu vocaţia înţeleasă ca dar şi chemare a lui Dumnezeu.

Termenul „vocaţie” a devenit deci, în mediile ecleziastice, sinonim cu chemarea la preoţie şi la viaţa călugărească. Dacă pe de o parte acestea sunt sfinte vocaţii demne de a fi celebrate, pe de altă parte este important pentru tineri să ştie că vocaţia lor vine din demnitatea intrinsecă a vieţii înseşi şi că fiecare are responsabilitatea de a discerne cine este chemat să fie şi ce este chemat de Dumnezeu să facă. Există o plinătate proprie în care trebuie evidenţiată fiecare vocaţie pentru ca tinerii să poată deschide inimile lor la această posibilitate.

Tinerii apartenenţi la diferitele tradiţii religioase includ în termenul vocaţie viaţa, iubirea, aspiraţiile, căutarea propriului loc în lume şi modul pentru a contribui la ea, împreună cu căile pentru a putea lăsa un semn tangibil. Ideea generală că vocaţia este o chemare nu este clară pentru tineri şi pentru aceasta este nevoie de o înţelegere mai mare a vocaţiei creştine (la preoţie, la viaţa călugărească, la apostolatul laical, la căsătorie şi la familie, etc.) şi a chemării universale la sfinţenie.

(9) Discernământul vocaţional

A discerne propria vocaţie reprezintă o provocare, în special în lumina preconcepţiilor inerente acestui termen, însă tinerii o acceptă oricum. Acest proces de discernământ poate să fie o aventură care însoţeşte drumul vieţii. Spunând asta, mulţi tineri nu ştiu cum să se implice în acest proces de discernământ, şi asta constituie o oportunitate pentru Biserică pentru a-i însoţi.

Sunt mulţi factorii în joc care influenţează capacitatea unui tânăr în momentul de a discerne propria vocaţie: Biserica, diferenţele culturale, oferta de muncă, lumea digitală, aşteptările familiale, sănătatea mentală şi starea sufletească, presiunea socială a propriilor egali, scenariile politice, viaţa de rugăciune şi devoţiune, Scriptura, societatea, tehnologia, etc. A petrece timp în tăcere, făcând introspecţie şi rugându-se, precum şi a citi Scriptura şi a aprofunda cunoaşterea de sine, sunt oportunităţi pe care puţini tineri le exploatează în realitate. Este nevoie de o mai bună introducere la aceste practici. Implicarea în grupuri de rugăciune, mişcări şi comunităţi construite pe interese comune poate de asemenea să-i ajute pe tineri în discernământul lor.

Recunoaştem în mod deosebit provocarea excepţională pe care tinerele femei trebuie s-o înfrunte în momentul de a discerne vocaţia lor şi spaţiul lor în Biserică. Aşa cum „da”-ul Mariei la chemarea lui Dumnezeu a fost fundamental în experienţa creştină, trebuie date femeilor de astăzi spaţii în care să poată spune „da” la vocaţia lor. Susţinem Biserica să aprofundeze înţelegerea rolului femeii şi valorizând tinerele femei, fie ele laice sau consacrate, în spiritul iubirii pe care Biserica o are faţă de Maria, mama lui Isus.

(10) Tinerii şi însoţirea

Tinerii caută însoţitori de drum pentru a se înconjura de bărbaţi şi femei credincioşi care să comunice adevărul lăsându-i să exprime concepţia lor despre credinţă şi despre vocaţie. Aceste persoane nu trebuie să fie modele de credinţă de emulat, ci martori vii, în măsură să evanghelizeze prin vieţile lor. Mulţi pot să fie exemplele la înălţimea acestor aşteptări: pot să fie feţe familiare din sălaşul familial, colegi în comunitatea locală, sau martiri care mărturisesc credinţa lor dându-şi viaţa.

Aceste călăuze ar trebui să aibă câteva calităţi: să fie un creştin fidel angajat în Biserică şi în lume; o căutare continuă spre sfinţenie; a nu judeca, ci a se îngriji; a asculta activ nevoile tinerilor; a răspunde cu gentileţe; a avea conştiinţă de sine; a şti să recunoască propriile limite; a cunoaşte bucuriile şi durerile vieţii spirituale.

O calitate de importanţă primară este faptul de a şti să se recunoască umani şi capabili să comită greşeli: nu perfecţi, ci păcătoşi iertaţi. Se întâmplă adesea ca aceste călăuze să fie puse pe un piedestal şi dacă ele cad acest lucru are un impact devastator în capacităţile tinerilor de a se angaja în Biserică.

Călăuzele n-ar trebui să-i conducă pe tineri să fie nişte adepţi pasivi, ci să meargă împreună cu ei, lăsându-i să fie participanţi activi ai acestei călătorii. Ele ar trebui să respecte libertatea procesului de discernământ al unui tânăr, furnizând instrumentele necesare pentru a face în mod adecvat acest proces. O călăuză ar trebui să creadă cu toată fiinţa sa în capacitatea pe care o are un tânăr în participarea la viaţa Bisericii. O călăuză ar trebui să cultive seminţele credinţei în tineri, fără nicio aşteptare de a vedea roadele muncii care vine de la Duhul Sfânt. Acest rol n-ar trebui să fie circumscris la preoţi şi la călugări, ci şi laicatul ar trebui să fie legitimat să-l ocupe. Toate aceste călăuze ar trebui să poată beneficia de o bună formare permanentă.

Partea a III-a

Acţiunea educativă şi pastorală a Bisericii

 

(11) Stil de Biserică

Tinerii de astăzi doresc o Biserică autentică. Prin asta vrem să exprimăm, în mod deosebit ierarhiei ecleziastice, cererea noastră pentru o comunitate transparentă, primitoare, onestă, care invită, comunicativă, accesibilă, bucuroasă şi interactivă.

O Biserică credibilă este tocmai aceea căreia nu-i este frică să se arate vulnerabilă. Pentru aceasta, Biserica ar trebui să fie promptă şi sinceră în admiterea propriilor greşeli trecute şi prezente, prezentându-se ca formată din persoane capabile de greşeli şi neînţelegeri.

Între aceste greşeli, trebuie menţionate diferitele cazuri de abuzuri sexuale şi o administrare rea a bogăţiilor şi a puterii. Biserica ar trebui să continuă în întărirea politicii sale de toleranţă zero în cadrul propriilor instituţii şi astfel recunoscându-se umilă şi umană va putea mări propria credibilitate şi capacitatea de a intra în empatie cu toţi tinerii din lume. Această atitudine din partea Bisericii ar constitui deja o mare diferenţă faţă de acele instituţii şi autorităţi faţă de care tinerii de astăzi, în cea mai mare parte a cazurilor, deja nu nutresc nicio încredere.

Biserica atrage şi mai mult atenţia tinerilor prin înrădăcinarea sa în Isus Cristos. De fapt, Cristos este acel Adevăr care face Biserica diferită de orice alt grup secular în care ei s-ar putea identifica. Pentru acest motiv, cerem Bisericii să continue să comunice Adevărul sub călăuzirea Duhului Sfânt.

În afară de asta, dorim ca Biserica să fie în măsură să comunice acest mesaj prin mijloacele moderne de comunicare şi de exprimare. Tinerii au multe întrebări, dar nu pentru asta cer răspunsuri diluate sau preconfecţionate. Noi, tinerii Bisericii, cerem călăuzelor noastre să vorbească printr-o terminologie concretă despre teme incomode, ca homosexualitatea şi dezbaterea despre gender, cu privire la care tinerii deja discută liber fără nicio inhibare. Unii percep Biserica şi ca „antiştiinţifică”; pentru aceasta dialogul cu comunitatea ştiinţifică este la fel de important, deoarece ştiinţa este în măsură să lumineze frumuseţea creaţiei. În acest sens, Biserica ar trebui să se îngrijească şi de tematicile ambientale, îndeosebi de problema poluării. Dorim să vedem şi o Biserică solidară şi îndreptată spre cei care luptă în periferii, spre cel care este persecutat şi cel care este sărac. O Biserică atrăgătoare trebuie să fie în mod necesar relaţională.

(12) Tineri protagonişti

Biserica trebuie să-i implice pe tineri în procesele decizionale şi să le ofere roluri de leadership. Aceştia trebuie găsiţi în parohii, dieceze, la nivel naţional şi internaţional şi chiar la nivelul comisiilor din Vatican. Suntem ferm convinşi că suntem gata pentru a putea fi călăuze, capabili să ne maturizăm şi să învăţăm de la membri mai experţi ai Bisericii, fie ei religioşi sau laici. Avem nevoie de programe de leadership de formare, o dezvoltare continuă şi calificatoare de tinere călăuze. Unele femei tinere percep o lipsă de figuri feminine de referinţă în cadrul Bisericii, căreia şi ele doresc să dăruiască talentele lor intelectuale şi profesionale. În afară de asta, considerăm că seminariştii şi călugării, cu atât mai mult, ar trebui să fie şi mai capabili să-i însoţească pe tinerii care ocupă aceste roluri de responsabilitate.

În afară de această implicare mai mare, vrem să fim şi o prezenţă bucuroasă şi entuziastă şi misionari în cadrul Bisericii. În afară de asta exprimăm puternic dorinţa unei voci creative proeminente. Această creativitate îşi are exprimarea sa naturală în muzică, în liturgie, în arte; din păcate, astăzi, aceste aspecte sunt un potenţial neexprimat, fiind adesea dominată partea creativă a Bisericii de membrii săi mai bătrâni.

În afară de asta se aspiră să se aibă comunităţi în care tinerii împărtăşesc bătăliile lor şi unde pot să fie martori unul pentru altul. În multe locuri acest lucru se întâmplă deja prin iniţiative locale, dar este nevoie oricum de sprijin mai mare, atât la nivel instituţional cât şi economic.

Tinerii Bisericii vor să aibă o privire în ieşire. Tinerii sunt interesaţi de activităţile politice, civile şi umanitare. Catolici fiind, ei vor să fie activi în sfera publică pentru îmbunătăţirea societăţii comune. În toate aceste iniţiative, tinerii cer să fie însoţiţi şi să fie luaţi în considerare în mod serios ca membri responsabili ai Bisericii.

(13) Locurile de privilegiat

Dorim ca Biserica să ne vină în întâmpinare în diferitele locuri în care este puţin prezentă sau deloc. Îndeosebi, locul înc are sperăm să fim întâlniţi de Biserică sunt străzile, unde se află persoane de toate tipurile. Biserica ar trebui să încerce să dezvolte creativ noi străzi pentru a merge să întâlnească persoanele exact acolo unde se află, în locurile care se potrivesc lor şi unde de obicei socializează: baruri, cafenele, parcuri, săli de sport, stadioane, şi orice alt centru de agregare culturală sau socială. Ar trebui luate în considerare şi spaţii mai puţin accesibile, cum sunt ambientele militare, ambientul de muncă şi zonele rurale. Dar este la fel de important ca lumina credinţei să ajungă în locurile suferinde cum sunt orfelinatele, spitalele, periferiile, zonele de război, închisorile, comunităţile de recuperare şi cartierele cu lumini roşii.

Dacă pe de o parte Biserica vine deja să ne întâlnească prin numeroasele sale şcoli şi universităţi răspândite în toată lumea, am vrea s-o vedem aici şi mai prezentă şi eficace. Resursele nu sunt niciodată irosite dacă sunt investite în această zonă, deoarece mulţi tineri petrece chiar aici cea mai mare parte a timpului lor, implicându-se cu persoane care provin din diferite provenienţe socio-economice. Mulţi dintre noi sunt deja credincioşi membri ai comunităţilor parohiale sau membri ai diferitelor instituţii, asociaţii şi organizaţii din cadrul Bisericii. A sprijini pe cel care este deja angajat în aceste contexte este un imperativ al comunităţii ecleziale, în aşa fel încât aceştia să fie întăriţi şi inspiraţi în misiunea lor de evanghelizare a lumii.

În acelaşi mod al diferitelor locuri fizice în care poate să fie întâlnită, Biserica trebuie să ia în considerare lumea digitală. Dorim o Biserică accesibilă prin social media şi prin diferitele spaţii virtuale, aşa încât să poată oferi o informaţie mai utilizabilă şi eficace despre Biserică şi despre învăţăturile sale pentru a putea contribui la formarea tânărului.

Pe scurt, am vrea să fim întâlniţi acolo unde suntem – intelectual, emotiv, spiritual, social şi fizic.

(14) Iniţiative care trebuie întărite

Dorim experienţe care să poată mări relaţia noastră cu Isus în lumea reală, iniţiative eficace care ne oferă o experienţă de Dumnezeu. Pentru aceasta apreciem îndeosebi experienţele care ne permit să înţelegem sacramentele, rugăciunea şi liturgia, cu scopul de a putea împărtăşi şi apăra credinţa noastră în lume. Sacramentele au o valoare puternică pentru noi şi de aceea vrem să dezvoltăm un sens mai profund a ceea ce înseamnă ele în vieţile noastre. Acest lucru este valabil pentru pregătirea la căsătorie, pentru sacramentul reconcilierii, pregătirea pentru botezul copiilor, etc. Din cauza lipsei unei prezentări clare şi atrăgătoare a ceea ce sacramentele oferă cu adevărat, unii dintre noi le primesc fără a le valoriza totuşi în mod corespunzător.

Unele iniţiative rodnice sunt: evenimente precum Ziua Mondială a Tineretului, cursuri şi programe care furnizează răspunsuri şi formare (în special pentru cei care sunt noi la credinţă), pastoraţie socială, catehism pentru tineri, zile de reculegere la sfârşit de săptămână şi exerciţii spirituale, evenimente de factură carismatică, coruri şi grupuri de rugăciune, pelerinaje, iniţiative sportive creştine, grupuri de tineret parohiale şi diecezane, grupuri de studiu al Scripturii, grupuri creştine universitare, app referitoare la credinţă şi varietatea imensă de mişcări şi asociaţii în cadrul Bisericii.

Ne plac evenimentele la scară largă, dar nu trebuie în mod necesar să aibă toate aceeaşi extindere. Şi mici grupuri locale unde putem să exprimăm întrebările noastre şi să împărtăşim fraternitatea creştină sunt de importanţă primară în păstrarea credinţei. Aceste mici evenimente în diferitele contexte sociale au capacitatea de a umple prăpastia dintre evenimentele de mare scară în Biserică şi dimensiunea parohială. În afară de asta, întâlnirea în aceste modalităţi este foarte importantă în ţări unde creştinii sunt mai puţin acceptaţi.

Dimensiunea socială şi spirituală a iniţiativelor Bisericii pot să se completeze una pe alta. În afară de asta se observă o dorinţă de ieşire spre social şi de evanghelizare faţă de cei care luptă împotriva bolii şi a dependenţelor, şi în acelaşi timp intrând în dialog cu persoane apartenente la diferitele tradiţii religioase şi culturale şi la diferitele contexte socio-economice. Biserica ar trebui să întărească iniţiative menite să combată traficul de fiinţe umane şi migraţia forţată, precum şi traficul de droguri, temă urgentă îndeosebi în America de Sud.

(15) Instrumente de utilizat

Biserica trebuie să adopte un limbaj în măsură să se relaţioneze cu uzanţele şi obiceiurile tinerilor, în aşa fel încât toţi să poată avea oportunitatea de a asculta mesajul Evangheliei. Suntem foarte entuziaşti de varietatea exprimărilor Bisericii. Unii dintre noi trăiesc „focul” mişcărilor carismatice de astăzi care subliniază acţiunea Duhului Sfânt; alţii în schimb sunt atraşi de tăcere, meditaţie şi tradiţii liturgice. Toate acestea sunt utile, deoarece sunt de ajutor pentru a ne ruga în multe moduri diferite. În afara Bisericii, mulţi tineri trăiesc o spiritualitate intensă, însă Biserica ar putea să se relaţioneze cu ei prin instrumente adecvate.

* Multimedia – Internetul oferă Bisericii o oportunitate nemaivăzută în evanghelizare, în special prin social media şi conţinuturile multimediale online. Fiind tineri, suntem nativi digitali în măsură să conducem pe acest drum. În afară de asta, este un loc unde se poate relaţiona cu cel care provine dintr-o tradiţie religioasă diferită, sau cu cel care nu are o tradiţie religioasă. Seria de materiale vide ale papei Francisc este un exemplu bun al modului în care internetul poate să exprime un potenţial de evanghelizare.

* Anii sabatici – Perioadele de timp dedicate slujirii cu mişcări şi asociaţii caritative dau tinerilor o experienţă de misiune şi un spaţiu în care să practice discernământul. Asta poate crea şi oportunităţi pentru Biserică pentru a-i întâlni pe cei care nu cred şi persoane de alte tradiţii religioase din lume.

* Artă şi frumuseţe – Frumuseţea este universal recunoscută şi Biserica în decursul istoriei sale a ştiut să evanghelizeze şi să se facă prezentă prin exprimările artistice, precum muzica, artele figurative, arhitectura, designul, etc. Tinerii răspund cu uşurinţă şi le este plăcută creativitatea şi expresivitate.

* Adoraţie, meditaţie şi contemplaţie – În afară de asta apreciem contrastul tăcerii care este oferit de tradiţia Bisericii prin adoraţia euharistică şi rugăciunea contemplativă. Ea furnizează un spaţiu departe de zgomotul continuu al comunicării moderne şi chiar acolo e locul unde putem să-l întâlnim pe Isus. Tăcerea este locul unde putem să ascultăm glasul lui Dumnezeu şi să discernem voinţa sa cu privire la noi. În afară de asta, sunt mulţi din afara Bisericii care apreciază meditaţia, de aceea bogata tradiţie pe care o are Biserica în privinţa ei poate să reprezinte o punte spre cei care, deşi nu sunt persoane de credinţă, se recunosc spirituale. Acest lucru poate fi contra-cultural, dar eficace.

* Mărturie – Fiecare istorie a persoanelor care au făcut parte din Biserică este cale eficace de evanghelizare, deoarece despre experienţele personale nu se poate discuta. Martorii creştini moderni şi mărturia Orientului Mijlociu creştin persecutat sunt în mod deosebit semne puternice ale plinătăţii de viaţă care se găseşte în Biserică. Vieţile sfinţilor sunt încă relevante pentru noi ca parcursuri de sfinţenie şi de plinătate.

* Sinodalitate – Am fost entuziasmaţi să ne vedem luaţi serios în consideraţie de ierarhia ecleziastică şi simţim că acest dialog este un proces vital şi rodnic între Biserica tânără şi cea matură. Ar fi un păcat dacă acestui dialog nu i-ar fi dată oportunitatea de a merge înainte şi a creşte. Această cultură de deschidere este extrem de salutară pentru noi.

La începutul acestei Reuniuni pre-sinodale, în spirit de dialog, papa Francisc a prezentat acest verset din Biblie: „După aceea, voi revărsa Duhul meu peste orice făptură: vor profeţi fiii voştri şi fiicele voastre, bătrânii voştri vor avea vise şi tinerii voştri vor avea viziuni” (Ioel 3,1).

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.