Categorii

Şi Benedict al XVI-lea a scris: gata, există un singur papă, şi nu sunt eu

Scrisoarea papei emerit către cardinalul Walter Brandmüller publicată de „Bild” nu era „o” scrisoare. Erau în realitate două scrisori. În prima, scrisă la 9 noiembrie 2017, Benedict al XVI-lea comenta interviul pe care Brandmüller l-a dat la 28 octombrie la Frankfurter Allgemeine Zeitung. A doua este din 23 noiembrie şi a fost scrisă de Ratzinger ca răspuns la o scrisoare a cardinalului. Cele două scrisori, iniţial prezentate ca una, au fost relansate în mod interesant pentru a-l contrapune pe emerit papei care este actualmente.

Merită de examinat înainte de toate prima scrisoare. Benedict al XVI-lea răspunde la afirmaţiile lui Brandmüller cu privire la renunţarea la pontificat. Cardinalul, studios al istoriei Bisericii, a afirmat că Ratzinger decizând să fie numit „papă emerit” a creat o figură inexistentă în toată istoria Bisericii. Iată cum răspunde interesatul: „Dumneavoastră sigur ştiţi foarte bine că – deşi foarte rar – au existat papi care s-au retras. Ce erau după aceea? Papi emeriţi? Sau ce altceva?”.

Benedict al XVI-lea introduce aici un exemplu, care a dat naştere la multe speculaţii. „Aşa cum ştiţi dumneavoastră – îi scrie Ratzinger lui Brandmüller – Pius al XII-lea a lăsat o clarificare în cazul în care ar fi fost arestat de nazişti, pe baza căreia, din momentul arestării el nu ar mai fi fost papă. Nu ştim dacă această întoarcere la cardinalat ar fi fost efectiv simplă”. Benedict se referă aici la scrisoarea pe care papa Pacelli a lăsat-o în cazul unei deportări a lui: colegiul cardinalilor ar fi trebuit să-l considere decăzut şi să treacă la alegerea succesorului. „Astfel naziştii îl vor deporta pe cardinalul Pacelli, nu pe papa”, a destăinuit Pius al XII-lea colaboratorilor. Exemplul papei deportat de nazişti a făcut să se ridice antenele complotiştilor: de ce a citat Benedict al XVI-lea chiar acest exemplu? Oare şi el a demisionat pentru că era constrâns, pentru că se temea, etc. etc.?

Din continuarea scrisorii apare evident că exemplul este citat pentru partea referitoare la simpla întoarcere în colegiul cardinalilor a papei care renunţă. „În cazul meu – mai scrie Ratzinger lui Brandmüller – cu siguranţă n-ar fi fost potrivit să declar pur şi simplu o întoarcere la cardinalat. Aş fi fost expus permanent publicului aşa cum este întocmai un cardinal – ba chiar, mai mult, pentru că în el ar fi fost văzut fostul papă. Asta ar fi putut conduce, voind sau nevoind, în special în contextul situaţiei actuale, la consecinţe grele. Cu papa emerit am încercat să creez o situaţie în care eu aş fi pentru mass-media absolut inaccesibil şi în care să fie clar pe deplin că există numai un papă. Dacă dumneavoastră cunoaşteţi o cale mai bună şi credeţi că puteţi condamna pe cea aleasă de mine, vă rog să mi-o spuneţi. Vă salut în Domnul”.

Aşadar Benedict, eliminând încă o dată teoriile absurde despre „papalitate împărtăşită”, despre papa demisionar care n-a demisionat complet, despre papa care rămâne adevăratul papă, precum şi trăsnăile îmbrăcate în consistenţă canonistă cu privire la existenţa unui „munus petrinus” care poate fi despărţit de exercitarea sa – care ar face deci să rămână munus şi la cel care nu-l mai exercită – încearcă să pună cuvântul sfârşit cu privire la elucubraţiile referitoare la renunţarea sa.

La această scrisoare, Brandmüller răspunde la 15 noiembrie 2017, cerând iertare lui Benedict pentru afirmaţiile susţinute în interviu: se declară mâhnit şi asigură că nu va mai spune nimic în această privinţă, dar cu toată probabilitatea insistă asupra „durerii” provocate de decizia renunţării. Papa emerit, care sigur a rămas atins şi rănit de cuvintele lui Brandmüller, răspunde la 23 noiembrie, cu o altă scrisoare, mulţumindu-i pentru angajamentul de a nu mai pune întrebări cu privire la demisie. Apoi Ratzinger continuă: „Pot să înţeleg bine durerea profundă pe care dumneavoastră şi mulţi alţii aţi simţit-o cu sfârşitul pontificatului meu, însă durerea, aşa mi se pare, în unii şi chiar în dumneavoastră a devenit o supărare care nu se mai referă numai la renunţare, ci se extinde tot mai mult şi la persoana mea şi la pontificatul meu în ansamblu”. „În acest mod însuşi pontificatul a fost subevaluat şi confundat cu tristeţea cu privire la situaţia Bisericii astăzi”. Papa emerit conclude invitându-l pe Brandmüller să se roage pentru ca „Domnul să vină în ajutorul Bisericii sale. Cu binecuvântarea mea apostolică, al dumneavoastră, Benedict al XVI-lea”.

Fraza cu privire la „situaţia Bisericii astăzi” a fost relansată ca o evaluare grea a papei emerit cu privire la succesor. Chiar dacă asta apare o lectură simplistă şi reductivă: situaţia Bisericii astăzi este situaţia Bisericii din timpul nostru, nu numai identificabilă cu ultimii cinci ani. De fapt, dacă ar fi aşa, ar trebui să se presupună că problemele, abuzurile sexuale, infidelitatea clerului, disensiunile doctrinale prezentate, sunt fenomene apărute dintr-o dată după 2013 şi că până în acel moment viaţa Bisericii ar fi fost ideală. De altfel, chiar Joseph Ratzinger, încă teolog tânăr şi strălucitor, în octombrie 1958 a scris o lucrare intitulată Die neuen Heiden und die Kirche”, „Noii păgâni şi Biserica”. Teama că Biserica se „mondenizează” era deja prezentă în reflecţia sa teologică.

Cu siguranţă publicarea scrisorilor lui Brandmüller reprezintă numai ultimul episod de folosire instrumentală a papei emerit. Trebuie să ne întrebăm de ce bătrânul cardinal german a publicat cele două scrisori: e greu de imaginat că Bild le-a „furat” pătrunzând în locuinţa sa din Vatican, fiind vorba de exemplare tipărite, deci care nu sunt prezente în memoria computerului cardinalului. În această problemă este reţeaua ecleziastico-mediatică, cu maluri în Vatican, protagonistă a atacurilor zilnice împotriva papei Francisc. O reţea care a încercat în mod repetat să-l înroleze pe Benedict al XVI-lea.

De altfel, discuţia cu privire la figura, încă necodificată, a „papei emerit” este o temă asupra căreia Biserica va trebui să reflecteze în viitor. Benedict a făcut o alegere, dar în mod inteligent a decis să n-o codifice. Este în afara oricărei îndoieli că decizia de a păstra numele pontifical, haina albă şi titlul de „papă emerit” (unde cuvântul papă vine înainte de adjectivul emerit), împreună cu unele ieşiri ale colaboratorilor, au contribuit la creşterea îndoielilor, incertitudinilor şi chiar, în unii, ideea despre un papă emerit încă un pic papă, încât devine punct de referinţă al răzmeriţei celor dezamăgiţi de papa actual.

De Andrea Tornielli

(A colaborat Iacopo Scaramuzzi)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.